ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2015

Decizia nr. 309/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/120/2013, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul B. și C. Dâmbovița, solicitând anularea Hotărârii B. nr. 32 din 28 noiembrie 2013 privind validarea mandatelor de consilier, adoptată de B. în ședința din data de 28 noiembrie 2013; obligarea pârâtului la validarea sa în funcția de consilier local; suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr. 32 din 28 noiembrie 2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, plata indemnizațiilor de ședință ce i s-ar fi cuvenit în situația în care ar fi fost validat în funcția de consilier local pentru perioada cuprinsă între data de 28 noiembrie 2013 și până la data soluționării definitive și irevocabile a cauzei.

Prin cererea formulată la data de 10 noiembrie 2014

, pârâtă B. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001,solicitând pronunțarea unei încheieri de sesizare a Curții Constituționale a României și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.

Prin Încheierea din 8 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 formulată de pârâtul B., în contradictoriu cu reclamantul A., și pârâta C. Dâmbovița.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 opinia instanței în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale, relativ la dispozițiile art. 31

1

din Legea nr. 215/2001 este în sensul că cererea de sesizare este inadmisibilă.

Astfel, din examinarea jurisprudenței Curții Constituționale s-a reținut că prin Deciziile nr. 284 din 23 mai 2013, nr. 1129 din 23 septembrie 2010, nr. 792 din 03 februarie 2010, nr. 562 din 14 aprilie 2009, nr. 101 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant că aceasta este neîntemeiată.

Cererea de recurs;

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul B.

Motivele de casare;

În susținerea recursului declarat, recurenta a invocat motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Principalele argumente invocate;

În susținerea recursului se arată, în esență, că, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Analiza motivelor de casare invocate;

Înalta Curte constată că se impune casarea încheierii recurate, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte observă că, în considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001, Curtea de Apel Ploiești a arătat că având în vedere cuprinsul jurisprudenței Curții Constituționale precum și faptul că nu au fost invocate argumente noi față de cele existente în Deciziile anterioare pronunțate de Curtea Constituționale cu privire la dispozițiile art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001, cererea de sesizare formulată în cauza de față este inadmisibilă.

Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Astfel, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

(1)

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;

(2)

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă;

(3)

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță se constată că excepția de neconstituționalitate invocată are ca obiect dispozițiile art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001.

Prima instanță a respins în mod neîntemeiat, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001, apreciind eronat că există mai multe decizii pronunțate de Curtea Constituțională prin care au fost deja respinse excepțiile de neconstituționalitate privind aceleași dispoziții legale.

Instanța de control judiciar constată astfel că, sunt întrunite și cerințele indicate de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu s-a pronunțat anterior, o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de recurent ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Instanța de recurs, în cadrul controlului judiciar în materie, analizează numai încheierea prin care prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Altfel spus, instanța de control judiciar analizează condițiile de admisibilitate a excepției, acționând în limitele de sesizării, iar atunci când constată - cum este situația în cauză - că încheierea recurată nesocotește aceste condiții, va casa încheierea atacată, fără însă a sesiza ea însăși Curtea Constituțională, prin decizia pronunțată, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanța de contencios constituțional trebuie să fie sesizată printr-o încheiere motivată de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 și va restitui dosarul instanței pentru sesizarea Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează Încheierea recurată.

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31

1

alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001.

Restituie dosarul instanței pentru sesizarea Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2015.