ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie. 2018 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, sub nr. x/2012*/al revizuenții A. și B. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8, art. 488 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 134/2010 și art. 16 alin. (1) din Constituția României, desființarea Deciziei nr. 18 din 30.01.2018 pronunțată în Dosar nr. x/2012*, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 154 din 08.06.2017 pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. x/2017. În motivare, revizuenții au arătat că în mod greșit, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost respins recursul împotriva încheierii de ședință din 8 noiembrie 2017, menținându-se soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 263/2010 și a O.U.G.

nr. 19/2007. Susțin revizuenții că încheierea din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Dâmbovița a fost dată cu nerespectarea art. 488 alin. (1) pct. 3 din legea nr. 134/2010, în sensul că singura instanță competentă să admită sau să respingă o excepție de neconstituționalitate este Curtea Constituțională. Referitor la Decizia nr. 154 din 08.06.2017, revizuenții arată că prin această hotărâre s-a reținut că, pronunțându-se asupra inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată a intrat în domeniul de competență al Curții Constituționale, încălcând astfel prevederile art. 142 alin. (1) din Constituția României. Prin Decizia nr. 55 din 21 martie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, constatând că temeiul juridic al cererii de revizuire este dat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., fiind aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță superioară instanței care a pronunțat hotărârile pretins contradictorii. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele; Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive poate produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibila "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de aceiași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legai anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții; existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția contrari etății de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire și care au fost pronunțate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situația în care soluțiile pretins contrare au fost pronunțate în aceeași cauză, în cadrul aceluiași ciclu procesual, când hotărârea data în recurs o infirmă pe cea dată în apel sau în fond sau în cicluri procesuale diferite. Ori în speță, analizând hotărârile pe care revizuentul le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită. Astfel, prin Decizia nr. 154 din 08.06.2017 s-a admis recursul împotriva încheierii de ședință din 12.04.2017 a Tribunalului Dâmbovița (prin care s-a respins, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 263/2010 și a O.U.G.

nr. 19/2007) și s-a dispus rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Prin încheierea de ședință din 08.11.2017 s-a procedat la rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cerere care a fost respinsă. Prin Decizia nr. 18 din 30.01.2018 (a cărei revizuire se solicită) s-a respins recursul împotriva încheierii de ședință din 08.31.2018 (prin care, în rejudecarea dispusă prin Decizia nr. 154 din 08.06.2017, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale). Rezultă că hotărârile despre care revizuentul susține că sunt contradictorii nu îndeplinesc această condiție, fiind pronunțate în etapele procesuale legate de soluționarea aceleiași cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de B. și A. împotriva Deciziei nr. 18 din 30 ianuarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.