ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2791/2024

Hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire: Prin sentința civilă nr. 1220 din 14 octombrie 2022, Judecătoria Găești a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., prin reprezentant B., în contradictoriu cu intimații Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Corbii Mari, C. și D., ca lipsită de obiect, reținând că sentința nr. 1755 din 24 octombrie 2019 a Judecătoriei Găești, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost anulată prin decizia civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin decizia civilă nr. 6 din 8 februarie 2023, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins recursul declarat de recurenta-revizuentă A., prin reprezentant B., împotriva sentinței civile nr. 1220 din 14 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Găești, ca inadmisibil. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a constatat că recurenta revizuentă a invocat drept unic motiv de recurs nepronunțarea tribunalului asupra cererii incidentale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. În raport cu dispozițiile art. 445 C. proc. civ., a reținut că este inadmisibilă completarea sentinței pe calea recursului.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 187 din 15 iunie 2023, Curtea de Apel Ploiești — secția I civilă a respins recursul declarat de revizuenta A., prin reprezentant B., împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, ca inadmisibil.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate: Împotriva deciziei civile nr. 187 din 15 iunie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs revizuenta A., prin reprezentant B.. Recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 187 din 15 iunie 2023 a Curții de Apel Ploiești, casarea deciziei nr. 6 din 8 februarie 2023 a Tribunalului Dâmbovița, cât și casarea sentinței nr. 1220 din 14 octombrie 2022 a Judecătoriei Găești, cu consecința trimiterii prezentei cauze la Judecătoria Găești, în vederea sesizării Curții Constituționale în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. In susținerea cererii de recurs, a enunțat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, menționând că acestea sunt norme de procedură pe care instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de neconstituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, instanța de judecată având rol de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) — (3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte. În esență, a mai susținut că recursul pe care l-a declarat se judecă în conformitate cu normele de procedură speciale prevăzute de Legea nr. 47/1992, iar nu în conformitate cu dispozițiile prevăzute de C. proc. civ. Recurenta-revizuentă a argumentat că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dezlegarea chestiunii de constituționalitate a textului legal menționat influențează însăși valabilitatea hotărârii pronunțate de Judecătoria Găești, precum și a celorlalte hotărâri pronunțate în cauză. In continuare, a dezvoltat argumentele pentru care apreciază că excepția de neconstituționalitate este admisibilă. În drept, au fost indicate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât are caracter definitiv în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților, însă nu s-a transmis punct de vedere la raport și nici cu privire la cererea de renunțare la prezenta cale de atac. Prin rezoluția din 9 octombrie 2024, s-a stabilit termen de soluționare a cererii de renunțare la judecata recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză: Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, precum și anularea recursului pentru nemotivare în termen de 48 ore. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-revizuente la plata onorariului de avocat în cuantum de 1.500 RON, făcând dovada acestor cheltuieli de judecată cu factura nr. x din 22 aprilie 2024 și extrasul de cont bancar . Intimata Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Corbii Mari a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât acesta are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, pronunțată într-un recurs, și excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cazul în care vor fi respinse excepțiile invocate. Ulterior, prin cererea înregistrată la dosar la 23.05.2024, recurenta-revizuentă a solicitat instanței să ia act, în temeiul art. 406 C. proc. civ., de renunțarea la judecata recursului și să respingă cheltuielile de judecată solicitate de intimata C.. De asemenea, a precizat că nu este necesar acordul intimaților pentru ca instanța să ia act de cererea de renunțare, întrucât aceasta a fost formulată înainte de primul termen de judecată II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, solicitarea recurentei A., în recurs, de a se lua act de renunțarea la judecarea recursului formulat în contradictoriu cu intimații, Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., indicat de recurentă în cererea de renunțare, care stipulează în sensul că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și cu principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili respectivele drepturi; Ținând cont și de prevederile alin. (3) și (4) ale art. 406 C. proc. civ., precum și de momentul procesual în care a intervenit renunțarea la judecata recursului – iar nu la cererea de chemare în judecată –, reiese că renunțarea are valoarea unei achiesări la hotărârea instanței de apel, astfel încât se apreciază că se poate lua act de ea independent de poziția exprimată de intimați sau de alte eventuale solicitări ale acestora. Dispozițiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunțarea unei părți la o cale de atac pe care o putea folosi, cât și renunțarea la o cale de atac deja exercitată. În temeiul acestui articol, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanței competente să o soluționeze o poate retrage, fără a fi necesar consimțământul părții adverse, cu excepția achiesării condiționate, prevăzute de alin. (2) al articolului. În raport de aceste prevederi legale, se constată că manifestarea de voință în sensul renunțării la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recurentei, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanței ce a pronunțat hotărârea atacată. În cauza dedusă judecății, această manifestare de voință este expresă și reiese din cererea de renunțare depusă în original la dosarul de recurs și reiterată prin e-mailul transmis instanței, dosarul de recurs. În urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor art. 463 alin. (1) C. proc. civ. și art. 464 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilității, să ia act de renunțarea reclamantei A.. Referitor la solicitarea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ.,"dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut" precum și a dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. care prevăd aplicabilitatea regulilor privind judecata în primă instanță și în apel și în calea extraordinară de atac a recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice normelor specifice acestei căi de atac, Înalta Curte reține că cererea de renunțare la judecata recursului a fost formulată la 20 mai 2024, ulterior comunicării cererii de recurs către intimată, la 2 aprilie 2024, astfel că în raport de dispozițiile legale anterior menționate, va obliga pe recurentă la plata către intimata C. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.