ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 349/2018

HOTĂRÂRE

02.02.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 349/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2102 din 19 mai 2016, Judecătoria Târgoviște a respins cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâților B., C., ca fiind autoritate de lucru judecat, a respins cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâților D. și E., a obligat reclamantul la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată, către pârâții D. și E., cheltuielile procesuale în cuantum de 1105 lei, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.

Prin Decizia civilă nr. 1294 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. x/315/2015, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., domiciliat în comuna Raciu, județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 2102/19 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în Dosarul nr. x/315/2015.

A fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimații E. și D. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, sub nr. Dosar x/315/2015.

La data de 2 noiembrie 2017, respectiv 20 noiembrie 2017, recurentul A. a depus note de ședință, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) și ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2017, după punerea în discuție a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea celor două excepții, prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost dispusă respingerea ca inadmisibilă a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) și ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispozițiile a căror neconstituționalitate se solicită a se constata nu au legătură cu soluționarea prezentului recurs.

Prin urmare, nefiind întrunite cumulativ toate cerințele prevăzute de legiuitor, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a constatat că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la un milion lei, inclusiv, cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională", prevăzând, de asemenea, că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., trebuie pusă de acord de către legiuitor cu decizia menționată anterior la care s-a făcut referire.

Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs reclamantul solicită casarea încheierii recurate cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. civ., întrucât se încadrează în conformitate cu Legea nr. 47/1992 și face obiectul dosarului respectiv deoarece întâmpinarea este parte integrală din soluționarea recursului.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la stabilirea termenului de judecată pentru data de 2 februarie 2018, în raport de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Intimații D. și E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului, întrucât încheierea recurată nu are o motivare concretă în respingerea excepției de neconstituționalitate.

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că recursul formulat de reclamantul A. a avut în vedere numai soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. civ., nu și pe cea privind respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., sens în care urmează a fi cercetat numai din această perspectivă.

Din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci numai susținerea că excepția de neconstituționalitate se încadrează în conformitate cu Legea nr. 47/1992 și face obiectul dosarului respectiv deoarece întâmpinarea este parte integrală din soluționarea recursului.

Astfel, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, astfel că, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Or, în speță, pe lângă faptul că motivele de recurs nu au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același Cod.

De asemenea, singura susținere a recurentului din memoriul de recurs se referă la faptul că excepția de neconstituționalitate se încadrează în conformitate cu Legea nr. 47/1992 și face obiectul dosarului respectiv deoarece întâmpinarea este parte integrală din soluționarea recursului nu poate fi considerată o critică susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Mai mult, la dosar nu s-a depus un memoriu separat care să cuprindă motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, așa cum impun dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc. o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

Recurentul însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar susținerea că excepția de neconstituționalitate se încadrează în conformitate cu Legea nr. 47/1992, care nu este susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Criticile din notele scrise depuse la dosar de recurent la data de 30 ianuarie 2018 nu pot fi avute în vedere, întrucât acestea au fost formulate mult după termenul legal de motivare a recursului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

În ce privește cererea intimaților E. și D. privind acordarea cheltuielilor de judecată, reține, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, care a pierdut procesul.

Or, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu demonstrează culpa procesuală a celui care o invocă, în sensul textului menționat, de parte care pierde procesul.

Astfel, cererea de sesizare a Curții Constituționale este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părților, instanței judecătorești sau procurorului dintr-un proces de a ridica excepții privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca atare, faptul că judecătorii învestiți cu cererea de sesizare a Curții Constituționale, inclusiv în căile de atac asupra acesteia, pot aprecia asupra îndeplinirii sau nu a oricăreia dintre condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, nu înseamnă că recurentul are culpa procesuală la care se referă art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu înseamnă că părțile care au cerut sesizarea instanței de contencios constituțional au pierdut procesul, deoarece, fiind incident procedural, judecata acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății.