ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2542/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița la data de 30.06.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziilor nr. 140018/21.03.2016 și nr. 140018/02.06.2016, obligarea pârâtei la recalcularea pensiei ce i se cuvine prin raportarea la baza de calcul din perioada pentru care a optat (respectiv 01.05.- 31.10.2015) și în care să fie incluse primele de aterizare și de reparații, emițând în acest sens o nouă decizie.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1744 din 6 noiembrie 2018, a respins ca nefondată contestația.

Prin decizia nr. 770 din 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1744 din 6 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

Recurentul arată că, urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a României a deciziei nr. 349 din 22 mai 2018, i s-a încălcat dreptul la o judecată corectă și imparțială a cauzei.

În susținerea recursului declarat, recurentul susține că la data de 27 iulie 2015 nu a existat un punct e) în cuprinsul art. 28 alin. (1) din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat și că, prin sintagma "precum și dispozițiile" se face distincție clară între textele art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și modificările aduse de O.U.G. nr. 57/2015 art. 28 din Legea nr. 223/2015, căruia îi adaugă punctul e).

Ca atare, recurentul consideră că prin decizia nr. 349 din 22 mai 2018, Curtea Constituțională a consemnat numai textul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 57/2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar excepția nulității recursului, față de lipsa motivării. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 770 din 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

Pe de altă parte, potrivit dipozițiilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, precum și alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi, iar art. 155 din același act normativ stabilește că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen fiind definitive.

Așadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care sunt regăsite și cele vizând asigurările sociale.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 770 din 14 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.