ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1522/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, solicitând obligarea acesteia la:

1) actualizarea pensiei contributive începând cu data de 01.01.2016 până în prezent și în viitor în funcție de evoluția valorii punctului de pensie;

2) aplicarea prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223 din 24 iulie 2015, forma inițială, așa cum au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015;

3) plata drepturilor de pensie actualizată, la care se adaugă daunele compensatorii sub forma ratei inflației la data plății efective precum și daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform dispozițiilor art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de la care trebuiau plătite până la data plății efective;

4) plata cheltuielilor de judecată;

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 432 din 18 februarie 2021, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 20 octombrie 2017 și, pe cale de consecință, a respins ca prescrisă cererea în privința pretențiilor aferente perioadei anterioare datei de 20 octombrie2017; a respins ca neîntemeiată cererea pentru restul pretențiilor, cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 432 din 18 februarie 2021 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE.

Recurentul-reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei din apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii nr. 2020/28.09.2021 și trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 25 ianuarie 2022.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat. Totodată, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivării.

Recurentul-reclamant A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Prin rezoluția din 4 aprilie 2022 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 16 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, care primează în fața excepției nulității, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 22 octombrie 2020, nefiind supus procedurii filtrului.

Prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și vizează un litigiu ce poartă în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel".

Conform art. 101 din același act normativ "litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale", iar art. 103 prevede că:

"hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel".

De asemenea, art. 104 din Legea nr. 223/2015 stabilește că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflictele de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că acestea se pot exercita în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2020 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.