ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1937/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 3031 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 7 septembrie 2018 (conform încheierii din Camera de Consiliu de la 20 decembrie 2021) și, pe cale de consecință, a respins cererea reclamantului ca fiind prescrisă pentru această perioadă; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1495 din 23 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 și art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, formulată de apelantul-reclamant A.; s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3031 din 17 noiembrie 2021 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.

În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că excepția de neconstituționalitate privește o normă legală, respectiv art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, aflată în vigoare. A menționat că există o legătură între dispoziția legală și modul de soluționare a cauzei, în sensul că, dacă dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 vor fi constatate neconstituționale în raport de principiul neretroactivității legilor, pensiile stabilite și plătite în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în baza O.U.G nr. 1/2011, aprobate de Legea nr. 165/2011, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, nu ar mai fi recalculate și actualizate în condițiile noii Legi a pensiilor militare de stat nr. 223/2015, reclamantul rămânând la pensia contributivă stabilită în condițiile Legii nr. 119/2010, pe care o apreciază ca fiind mai favorabilă.

Totodată, recurentul-reclamant a precizat că nu există o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea textului de lege ce face obiectul cererii sale.

În opinia recurentului, instanța de apel a respins nelegal cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, astfel că se impune admiterea recursului și casarea în tot a încheierii atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire din 20 iunie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 octombrie 2022, cu citarea părților.

Intimata-pârâtă CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând decizia recurată în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României, se impune evocarea considerentelor Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu soluționarea excepției de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea recursului nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Instanța de apel a constatat că, deși excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 și art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost invocată în fața Curții de Apel Ploiești și vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale, aceste norme nu au legătură cu cauza.

În ceea ce privește art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, corect a sesizat intimata că dispoziția legală nu are legătură cu cauza, având în vedere că drepturile de pensie ale apelantului-reclamant nu au fost deschise sub imperiul Legii nr. 263/2010, ci anterior, la data de 1 ianuarie 2003, sub imperiul Legii nr. 164/2001, iar pensia sa a fost recalculată în temeiul art. 109 din Legea nr. 223/2015.

Nici art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că apelantul-reclamant nu a contestat modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie în baza acestei prevederi legale, ci a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la calculul drepturilor sale de pensie, potrivit principiului contributivității.

Pe de altă parte, în raport cu obiectul cauzei, Tribunalul Dâmbovița a reținut că textul de lege incident în speță este art. 122 din Legea nr. 223/2015, modificat la data de 11 decembrie 2015 prin art. 40 pct. 24 din O.U.G. nr. 57 din 9 decembrie 2015, potrivit căruia "militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și urmașii acestora, care la data deschiderii dreptului la pensie de către Casa de pensii sectorială competentă îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, cât și cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare".

Cu toate că prin motivele de apel reclamantul a susținut faptul că în mod eronat tribunalul a reținut că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, acesta a invocat în fundamentarea demersului său juridic, de revenire la pensia contributivă, principiul statuat de Curtea Constituțională a României în mai multe decizii, nicidecum dispozițiile art. 109 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea apelantului-reclamant A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 și art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește legătura normei de drept, obiect al excepției invocate, cu cauza dedusă judecății.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituționalitate a fost invocată și față de obiectul cauzei se constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant, normele vizate de excepție având legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 223/2015, apreciind că aceasta este nefavorabilă pensionarilor în raport de legile anterioare, respectiv Legea nr. 363/2010.

Prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 3031 din 17 noiembrie 2021 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, reclamantul a susținut faptul că în mod eronat tribunalul a reținut că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, având în vedere că din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că și-a fundamentat demersul juridic, de revenire la pensie contributivă, pe principiul statuat de Curtea Constituțională a României în mai multe decizii, potrivit căruia pensia de serviciu trebuie să fie întotdeauna superioară celei contributive.

Temeiul de drept este însăși Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, iar nu art. 122 din acest act normativ, în particular, deoarece cine are dreptul la mai mult (pensie de serviciu), are dreptul și la mai puțin (pensie contributivă).

Cererea nu a fost întemeiată pe aceste prevederi legale, întrucât oricare ar fi destinatarii acestei norme legale, art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat prevede un termen de decădere pentru exercitarea dreptului de opțiune între cele două pensii - 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, adică 31 decembrie 2020, termen în care nu s-a încadrat.

În schimb, dacă s-ar aplica principiul exprimat de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 652/2018, rezultă că nu trebuie să existe o dispoziție specială în Legea pensiilor militare, beneficiarul pensiei de serviciu putând opta oricând pentru revenirea la pensia contributivă.

În acest context, Înalta Curte reține că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, pe de o parte, reprezintă temeiul de drept pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, iar pe de altă parte, interpretarea și aplicarea greșită a acelorași dispoziții legale, respectiv art. 109 din Legea nr. 223/2015, constituie unul dintre motivele de apel cu a cărui soluționare instanța a fost învestită prin cererea de apel.

Întrucât prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la soluția de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată, rezultă interesul evident al acestuia în ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, a căror incidență a fost invocată în cauză, recurentul urmărind, în concret, admiterea contestației sale vizând modul de calcul al pensiei militare. De altfel, și instanța de apel, în justificarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu verificarea conformității cu Legea fundamentală a prevederilor art. 110 din Legea nr. 223/2015, a arătat că solicitarea reclamantului nu poate fi admisă întrucât "pensia sa a fost recalculată în temeiul art. 109 din Legea nr. 223/2015".

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant A. și casarea în parte a deciziei recurate, urmând să fie trimisă cauza, spre o nouă judecată, Curții de Apel Ploiești, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1495 din 23 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, Curții de Apel Ploiești, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.