ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 11 iunie 2009, sub nr. x/2009, contestatoarea A. S.R.L. a formulat opoziție la executare împotriva executării silite a următoarelor titluri executorii: biletul la ordin emis la data de 05.12.2008, scadent la data de 02.03.2009, în valoare de 84.299,28 RON, seria x ; biletul la ordin emis la data de 10.12.2008, scadent la data de 09.03.2009 în valoare de 130.246,30 RON seria x și biletul la ordin emis la data de 08.12.2008, scadent la data de 05.03.2009 în valoare de 91.139 RON seria x , bilete la ordin emise în favoarea S.C. B. S.R.L., depuse la SCPEJ C. și D., învestite cu formulă executorie la cererea intimatei S.C. E. S.A. București.

Partea contestatoare A. S.R.L. a formulat opoziție la executare și cu privire la procesul-verbal încheiat la data de 05.06.2009 de executorul judecătoresc D. în dosarul de executare nr. 260/2009 privind cheltuielile de executare în sumă de 10.634 RON. A solicitat și suspendarea executării până la soluționarea opoziției la executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 58/1934.

Prin încheierea din data de 25 mai 2011 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a cercetărilor penale vizând cererea de înscriere în fals formulată de contestatoare cu privire la contrafacerea semnăturii și a sumelor înscrise în biletele la ordin cu seriile x, pretins a fi fost falsificate de numitul F. și numita G., reprezentanți ai S.C. B. S.R.L..

Prin sentința comercială nr. 194 din 27 iunie 2017, Judecătoria Târgoviște a constatat perimată opoziția la executare formulată de creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata E. S.A. București, sentința fiind atacabilă cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Împotriva sentinței comerciale nr. 194 din 27 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând desființarea în tot a acesteia și menținerea suspendării cauzei dispusă de instanța de fond prin încheiere până la soluționarea definitivă a cercetărilor penale vizând cererea de înscriere în fals.

Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 194 din 27 iunie 2017, păstrând sentința atacată.

Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2018 pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub nr. x/2018, contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A., a solicitat, pe calea opoziției la executare, să se dispună nulitatea absolută a biletelor la ordin, suspendarea executării titlurilor, anularea executării silite, să se constate că executarea este perimată de drept și să se dispună desființarea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 242/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgoviște a respins excepția perimării executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 460/2009 aflat pe rolul B.E.J. D. invocată de S.C. A. S.R.L., a admis excepția tardivității opoziției la executare invocată de E. S.A. și a respins opoziția la executare formulată de către contestatorul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu E. S.A., ca tardivă.

Împotriva sentinței civile nr. 242 din 16 noiembrie 2018 contestatorul A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Dosarul a fost înregistrat la 08 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 20 martie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I Civilă a admis excepția de necompetență funcțională a secției I Civile și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița.

Dosarul astfel declinat a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița la 22 martie 2019, sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 447/2019 din 24 aprilie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelanta-contestatoare S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 242 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata E. S.A.

Împotriva deciziei nr. 447 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat și suspendarea executării deciziei atacte, în temeiul dispozițiilor art. 484 C. proc. civ. și stabilirea în acest sens a cauțiunii - cerere respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 21 august 2019.

De asemenea, în cadrul recursului formulat, a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, precum și a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., precum și ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 129 din Constituția României.

Prin încheierea din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., art. XVIII din Legea nr. 2/2013 - raportat la art. 129 din Constituția României, formulată în cadrul recursului declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 447 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata E. S.A.

Totodată, prin decizia nr. 431 din 29 octombrie 2019, aceeași instanță a admis excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și a respins recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 447 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata E. S.A., ca inadmisibil.

Împotriva încheierii din 29 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă, recurenta-contestatoare A. S.R.L. a declarat, în termenul legal de 48 de ore de la pronunțare, recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 20 ianuarie 2020, sub nr. x/2018*.

În motivarea recursului, recurenta-contestatoare A. S.R.L. a arătat că instanța nu a aplicat prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora trebuia să suspende cauza și să sesizeze Curtea Constituțională pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate prin cererea de recurs.

Totodată, a susținut că instanța nu a respectat nici prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora trebuia să pronunțe și opinia instanței cu privire la excepția invocată.

În continuare, recurenta a criticat decizia din recurs a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a Civilă, susținând că, în mod nelegal, instanța a admis excepția inadmisibilității recursului și nu a dat curs cererii sale prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Astfel, recurenta a învederat faptul că, în mod nelegal și netemeinic prima instanță nu a cercetat și nici nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere puse în discuție la momentul rămânerii în pronunțare, respingând contestația/opoziția la executare, iar instanța de apel a considerat că, în ce privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii privind suspendarea executării silite formulată în cadrul dosarului pendinte "Tribunalul constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 444 din noul C. proc. civ. care reglementează instituția completării hotărârii judecătorești, calea de atac a apelului fiind inadmisibilă".

Se arată că, deși la data de 14 noiembrie 2018, în momentul dezbaterilor, instanța a dat cuvântul părților cu privire la suspendarea executării silite, nici în considerente, și nici în dispozitiv nu se analizează și nici nu se soluționează această cerere pusă în discuția părților. Altfel spus, recurentul afirmă faptul că instanța nu a cercetat și nici nu a indicat, conform prevederilor art. 261 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., motivele și argumentele sale referitoare la suspendarea executării silite, lăsând, astfel, necercetat acest punct al procesului, impunându-se astfel anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

A mai arătat și că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, împrejurare sancționată de lege cu nulitatea hotărârii, iar instanța de apel a considerat în mod nelegal că dreptul la apărare al părților nu a fost încălcat de către instanța de fond deoarece judecătoria a respins opoziția la executare ca fiind tardiv formulată, soluția pronunțată nevizând fondul acțiunii deduse judecății, fiind nelegală afirmația că "lipsa cuvântului părților în dezbateri asupra fondului acțiunii, nu aduce atingere legalității soluției pronunțate."

Totodată, recurentul arată că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția tardivității formulării opoziției cambiale, încălcând și aplicând greșit normele de drept, iar instanța de apel, de asemenea a considerat că a exercitat dreptul de a formula opoziția la executare cu depășirea termenului legal imperativ prevăzut de lege.

Se afirmă că opoziția la executarea silită a biletelor la ordin a fost respinsă fără a se intra în cercetarea fondului cauzei, admițându-se excepția tardivității opoziției la executare invocată de E. S.R.L., cu toate că aceasta a fost îndreptată împotriva somației emisă de executor în anul 2018.

Pentru a pronunța această soluție, recurentul afirmă că instanța a făcut referire la altă somație atacată de acesta cu opoziție la executare, cerere înregistrată sub nr. x/2009 care s-a perimat.

Se arată că, deși a respectat termenul de 5 zile în care a atacat noua somație emisă de executor pentru motivele menționate în opoziția la executare, instanțele invocă, în mod greșit, dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea 58/1934 potrivit cărora "în termen de 5 zile de la comunicarea somațiunii, debitorul poate face contestație la executare."

Cu toate că a solicitat admiterea probelor, acestea nu au fost încuviințate, instanțele neintrând în cercetarea fondului procesului, concluzia instanței de fond fiind aceasta: " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .având în vedere faptul că acțiunea a fost introdusă peste termenul legal de 5 zile, expres prevăzut și impus de legiuitor, solicită respingerea opoziției contestației la executare ca fiind tardiv introdusă."

Se susține că instanța a motivat sentința în mod eronat atunci când a statuat în sensul că, prin comunicarea unei somații în anul 2018, contestatorul nu este repus în termenul de formulare a opoziției la executare, nefiindu-i creat un nou drept de formulare a opoziției la executare.

Față de această statuare a instanței, recurenta susține că art. 389 din vechiul C. proc. civ., ce se aplică în dosarul de executare silită din 2009, prevede la alin. (3) că "dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută", astfel încât, în opinia autoarei recursului, însuși executorul este obligat să facă o nouă somație după suspendare, neexistând în niciun text de lege vreo interdicție de a nu ataca această somație.

De asemenea, recurentul evocă dispozițiile art. 401 din C. proc. civ. de la 1865, afirmând că, însăși Legea nr. 76/2012, în efortul de a unifica terminologic legislația conexă C. proc. civ., a schimbat denumirea căii speciale de atac prin care debitorul, confruntat cu executarea unui titlu cambial, poate invoca excepțiile cambiale, din "opoziție la executare " în "contestație la executare".

Așadar, în opinia recurentei, textele de lege sunt extrem de clare și nu fac nicio distincție, singura condiție pusă de textul de lege pentru promovarea contestației la executare fiind încadrarea în termenul de 5 zile de la comunicarea somației, lucru care s-a și întâmplat. Se reiterează faptul că legea nu face distincție dacă este vorba despre o primă somație sau despre una ulterioară adresată de executorul judecătoresc după încetarea unui eveniment ce a împiedicat curgerea în continuare a executării silite.

Se menționează că executarea silită începută în anul 2009 a fost inițial contestată în dosarul civil nr. x/2009, iar, la data de 25 iunie 2009 instanța a dispus suspendarea executării silite în temeiul art. 403 C. proc. civ. până la soluționarea contestației la executare.

Ulterior, la 27 aprilie 2018, executorul judecătoresc este învestit de creditor cu o cerere prin care i se solicită să efectueze demersurile necesare în vederea înapoierii titlurilor executorii, acesta se conformează solicitării creditoarei și reintră în posesia titlurilor executorii, pentru ca, în vederea executării acestora, să emită somația de executare.

Se arată că, în termenul prevăzut de lege, de 5 zile de la comunicarea somației din data de 18.05.2018, a formulat contestație/opoziție la executare, solicitând a se constata că aceasta îndeplinește condițiile art. 61 alin. (6) din Legea cambiei și biletului la ordin, putând fi contestată conform art. 62 din lege.

Totodată, recurentul susține și că neatacarea actelor de executare ar da dreptul atât creditorului, cât și executorului judecătoresc, să exercite acte abuzive, ceea ce ar însemna că nu ar putea fi exercitată decât o singură cale de atac asupra somației executorului - opoziția la executare și totodată că nu s-ar putea propune spre încuviințare nicio probă.

Având în vedere cele două principii fundamentale ale dreptului civil, specialia generalibus derogant și ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, recurenta solicită invalidarea argumentelor instanțelor de fond și de apel.

Mai mult decât atât, făcând trimitere la încheierea de ședință din 14 noiembrie 2018, se arată că inclusiv intimata a precizat că excepția tardivității vizează chestiunile ce țin de nulitatea titlului cambial prevăzute la art. 2 din Legea nr. 38/1944 și care nu sunt oprite de art. 19 al aceleiași legi, astfel încât, în opinia autoarei recursului, excepția tardivității nu viza întreaga contestație la executare, ci doar posibilitatea invocării motivelor de nulitate ale titlului cambial, restul chestiunilor ce țin de executarea silită înseși putând fi contestate pe calea contestației la executare.

Recurenta subliniază faptul că orice act de executare poate fi contestat în termen de 15 zile/5 zile de când partea a luat cunoștință de existența lui, o soluție contrară fiind inechitabilă, injustă și, evident, neconstituțională. Cu alte cuvinte, în opinia recurentei, instanța ar fi trebuit să rămână învestită cu celelalte chestiuni privitoare la cauză, chiar dacă ar fi constatat tardivitatea apărărilor de la punctul 1 din cererea de chemare în judecată.

În altă ordine de idei, se arată că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a respins excepția perimării executării silite cambiale, iar instanța de apel reține că executarea silită a fost suspendată în cadrul dosarului nr. x/2009 până la pronunțarea unei soluții irevocabile, acest dosar fiind soluționat irevocabil de către Tribunalul Dâmbovița în ianuarie 2018, prin respingerea recursului declarat de A..

Se mai arată și că, în dosarul x/2009, nici Judecătoria Târgoviște, și nici Tribunalul Dâmbovița nu soluționează contestația, ci constată perimată opoziția la executare, aceasta nefiind o soluție care să vizeze fondul cauzei, ci o sancțiune dată cererii pentru că fost lăsată în nelucrare.

Se mai arată că instanța de apel reține în mod nelegal faptul că, în speță, "cauza de suspendare a încetat la pronunțarea deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2018 a Tribunalului Dâmbovița, când soluția de constatare a perimării contestației la executare a rămas definitivă" în condițiile în care constatarea perimării putea fi solicitată și de creditoare care avea cunoștință de cererea ce formează obiectul dosarului nr. x/2009, și nu numai din oficiu, de către instanță, pentru ca aceasta să arate un interes în executarea silită.

Așadar, în opinia recurentei, în cauză, sunt incidente prevederile art. 389 din C. proc. civ. de la 1865, motiv pentru care, se impune a se analiza dacă reglementarea anterioară a C. proc. civ., sub care se desfășoară executarea cambială contestată în prezent, sancționa pasivitatea creditorului indiferent de culpa acestuia, prevederea legală nefăcând trimitere la o pasivitate culpabilă, ci exclusiv la pasivitate.

Se mai arată că executarea silită începută în 2009 a fost inițial contestată în dosarul civil nr. x/2009, cauza în care a fost dispusă la data de 25 iunie 2009, suspendarea executării silite în temeiul art. 403 C. proc. civ., iar cauza nr. 4681/315/2009 a fost suspendată la data de 25 mai 2011 în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a cercetărilor penale în cauza 6688/P/2014, dosar care vizează cererea de înscriere în fals cu privire la contrafacerea semnăturii și a sumelor înscrise în biletele la ordin, titlurile executorii din prezenta cauză.

Soluția dispusă în cauza nr. 6687/P/2014, respectiv Ordonanța din 20 aprilie 2016, a rămas definitivă la data de 17 mai 2016, astfel încât, începând cu aceeași dată, încetează suspendarea cauzei nr. 4681/315/2009 în temeiul art. 244 alin. (3) C. proc. civ.

Se mai arată și că, începând cu aceeași dată, 17 mai 2016, începe să curgă, în temeiul art. 248 C. proc. civ., termenul de perimare a cauzei nr. 4681/315/2009, termen care se împlinește la data de 17 decembrie 2016, așa cum s-a reținut, de altfel, cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 194 din 27 iunie 2017, moment la care devin incidente dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că încetează suspendarea executării silite întrucât "Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele."

Se mai susține că actul de procedură ce interesează este încheierea de suspendare a executării silite care, începând cu data de 17 decembrie 2016, devine lipsită de efecte, în sensul că, de la acest moment, executarea silită nu mai este suspendată.

Totodată, față de dispozițiile art. 254 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., începând cu data de 17.12.2016, devenind lipsit de efecte ope legis actul de procedură prin care s-a dispus suspendarea executării silite, începe să curgă termenul care sancționează creditorul pentru pasivitatea sa, respectiv termenul de perimare a executării silite.

Calculând 6 luni de la data de 17 decembrie 2016, recurenta remarcă faptul că, la data de 17 iunie 2017, se împlinește termenul prevăzut de art. 389 din vechiul C. proc. civ., executarea silita perimându-se, neexistând, în acest timp niciun act întrerupător al termenului și nicio suspendare a acestuia.

Se mai arată că art. 389 din C. proc. civ. de la 1865 nu condiționează împlinirea sau calculul termenului de prezența sau absența culpei creditorului, termenul curgând împotriva creditorului chiar în absența culpei sau chiar peste știința acestuia. În acest sens, recurenta afirmă că, potrivit actelor din dosarul nr. x/2009, creditoarea a știut despre repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării (și nu a fondului cauzei), fiind citată în acest sens, cu această mențiune.

Mai mult decât atât, se arată că, la dosarul de fond al Judecătoriei Târgoviște, la data de 26 iunie 2017, a fost depusă o cerere din partea avocatului intimatei de lăsare a cauzei la ultima strigare sau de judecare în lipsă, ceea ce atestă, o dată în plus, că aceasta cunoștea motivul repunerii pe rol a cauzei constând în soluția din dosarul penal, sens în care se susține că termenul de perimare este împlinit, chiar dacă s-ar calcula din acest moment.

În altă ordine de idei, recurenta precizează că intimata nu poate susține necunoașterea soluției pronunțate în cauza penală, întrucât, potrivit înscrisului depus la termenul din data de 14 noiembrie 2018, rezultă că, unul dintre autorii plângerilor penale conexate, în urma cărora a fost constituit dosarul penal, a fost chiar creditoarea - E. - dosar penal nr. x/09.12.2009.

Totodată, se arată și faptul că nu poate fi primit argumentul instanței referitor la împrejurarea că termenul de la care începe să curgă perimarea executării silite este ianuarie 2018, pe motiv că "dosarul nr. x/2009 având ca obiect opoziție la executare a fost soluționat irevocabil în ianuarie 2018», întrucât, în opinia recurentei, dosarul nr. x/2009 nu a fost soluționat niciodată în mod irevocabil, ci, mai mult, dosarul nr. x/2009 nu a fost deloc soluționat.

Așadar, în opinia recurentei, soluționarea cauzei presupune o soluție de admitere sau respingere a cererilor formulate, astfel încât, în ianuarie 2018, instanța nu a soluționat irevocabil cauza, ci a constatat că nu o poate soluționa, aceasta fiind perimată.

Mai mult, se susține că perimarea operează de drept de la momentul împlinirii termenului, iar instanța de judecată constată post factum intervenirea perimării. De altfel, se arată că, însăși intimata putea solicita instanței constatarea perimării. Se mai arată și că, din acest motiv, o cerere perimată nu poate avea niciun efect asupra prescripției, astfel că, momentul ianuarie 2018 nu poate fi folosit drept punct de reper, întrucât acesta nu este nici momentul de la care partea a luat cunoștință de soluția din dosarul penal, nici momentul de la care partea a avut cunoștință despre perimarea dosarului civil și nici momentul soluției irevocabile asupra cauzei civile.

În altă ordine de idei, se arată că, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au observat că, în cursul executării silite pornite în dosarul nr. x/2009 și continuată în anul 2018, autoarea recursului nu îndeplinea condițiile pentru a avea calitatea de debitor.

Se afirmă că reaua-credință a creditoarei în punerea în executare a biletelor la ordin rezultă chiar din faptul că, deși aceasta a cunoscut motivul refuzului la plată, și anume acela că semnătura nu corespunde cu specimenul avut în bancă, a formulat cererea de executare și a continuat executarea silită.

De altfel, se arată că, lipsa calității de debitor a A. S.R.L. a fost constatată, în subsidiar, chiar de către Parchet, astfel încât, din analiza soluției Parchetului ce a stat la baza constatării perimării opoziției la executare în dosarul nr. x/2009, se poate observa că autorul falsificării biletelor la ordin a rămas neidentificat până la momentul pronunțării soluției, motiv pentru care recurenta se întreabă de ce trebuie să suporte sumele de bani înscrise în aceste bilete la ordin refuzate la plată de bancă datorită falsului produs de un autor necunoscut.

Totodată, recurenta solicită a se analiza prevederile pct. 510 din Normele-cadru nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin, publicate în Monitorul Oficial nr. 119 bis din 14 iunie 1995, astfel cum au fost modificate prin Norma B.N.R. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Normelor-cadru ale Băncii Naționale a României nr. 6/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit cu cambii și bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994 (M. Of. nr. 512 din 8 iulie 2008), în vigoare la data emiterii falselor bilete la ordin.

Astfel, având în vedere că autorul falsului biletelor la ordin este necunoscut, fapta de fals existând, recurenta apreciază că se aplică prevederile pct. 61: "Pretinsul reprezentant sau reprezentantul care și-a depășit împuternicirile date pentru un anumit titlu este obligat personal, în ambele cazuri, pentru întreaga sumă arătată în titlu."

În acest caz, recurenta susține că răspunderea aparține autorului necunoscut al falsului, astfel încât, intimata trebuie să se îndrepte împotriva acestuia. Mai mult, se arată că intimata, ce are ca obiect de activitate comerțul cu bilete la ordin, trebuia să verifice dacă biletele la ordin îndeplineau toate mențiunile prevăzute de lege pentru a fi valabile.

În acest sens, recurenta evocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 58/1934, art. 104 din Legea nr. 58/1934, precum și pct. 507 din Normele-cadru cu trimitere la pct. 34-37 din aceleași Norme-cadru.

Având în vedere cele sus-menționate, autoarea recursului afirmă că intimata a pornit executarea silită în baza unui titlu nul, fapt constatat de H. Târgoviște care a refuzat la plată biletele la ordin, tocmai pe motivul că "semnătura nu corespunde cu specimenul aflat în bancă și plătitorul nu recunoaște emiterea instrumentului", astfel încât, intimata trebuia să se îndrepte împotriva persoanei care a semnat instrumentul de plată printr-o acțiune separată.

Un alt aspect criticat de recurentă vizează faptul că hotărârea Tribunalului a fost pronunțată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, cu încălcarea legii, iar instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale.

Astfel, având în vedere că litigiul este de natură comercială, recurenta solicită a se observa că, atât prima instanță, cât și instanța de apel sunt instanțe civile, iar decizia tribunalului s-a pronunțat de o instanță civilă, de contencios administrativ și fiscal. Se arată că natura cauzei nu este civilă, nici administrativă și nici fiscală, iar prima instanță la care a fost repartizat dosarul s-a declarat necompetentă, iar cauza a fost trimisă spre judecare spre un complet necompetent cu rezolvarea corectă a cauzei.

În final, autoarea memoriului de recurs susține că toate aceste motive de recurs trebuiau analizate de instanța de recurs, după pronunțarea Curții Constituționale asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

Intimata-pârâtă E. S.A. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A. S.R.L. arătând că, între părți, se poartă o executare silită ce face obiectul dosarului nr. x/2009, în care intimata-pârâtă are calitatea de creditor, iar A. S.R.L. pe cea de debitor.

Detaliind istoricul litigiului existent între părți, intimata arată că executarea silită a fost suspendată în perioada 2009-2018, prin încheierea din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Târgoviște din dosarul nr. x/2009 având ca obiect opoziție la executare, în care s-a dispus suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a opoziției la executare, dublată de suspendarea judecății acelei cauze ca urmare a înscrierii în fals pe care A. S.R.L. a realizat-o cu privire la titlurile executorii constând în bilete la ordin.

Fiind soluționată irevocabil opoziția la executare prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2018, în cursul anului 2018, intimata a solicitat executorului judecătoresc reluarea demersurilor execuționale, în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor titlurilor executorii, demers față de care, A. S.R.L. a formulat o nouă contestație/opoziție la executare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 58/1934 care fac obiectul cauzei cu nr. x/2018, pretențiile recurentei fiind respinse atât la fond, cât și în căile de atac.

Se arată că, în cadrul recursului declarat împotriva deciziei nr. 447 din 24 aprilie 2019 a Tribunalului Dâmbovița pronunțată în apelul declarat A. S.R.L., recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934 (în forma anterioară modificării aduse prin art. 16 din Legea nr. 76/2012), raportate la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., respectiv, ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013, întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 16 și 129 din Constituție, cu argumentul că, prin dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., raportate la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, se înfrânge principiul egalității în drepturi, în sensul limitării căilor de atac disponibile în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Prin întâmpinare, intimata E. S.A. a invocat nulitatea recursului, în condițiile art. 489 alin. (1), raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1), respectiv la art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Așadar, intimata susține că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, motivarea recursului urmând a se face prin însăși cererea de recurs, cu excepția situației în care termenul de declarare a recursului nu curge de la comunicarea hotărârii, situație în care motivarea recursului trebuie să se facă într-un termen egal, ce începe a curge de la comunicare.

În cauză, se arată că recursul a fost declarat de A. S.R.L. la 01 noiembrie 2019, iar din analiza recursului rezultă că motivarea ce însoțește recursul este străină de cauză, nefiind invocate motivele de casare pe care recurenta le are în vedere.

Astfel, intimata susține că, deși recursul vizează soluția curții de apel numai în privința excepției invocate, întreaga motivare se referă la aspecte ce țin de fondul litigiului, fără a exista nici măcar o singură referire la dezvoltarea criticilor aduse încheierii din 29 octombrie 2019 ori încadrarea în motivele de casare.

Întrucât nu există nici măcar un memoriu separat, intimata solicită instanței de recurs să constate că recursul nu este motivat, invocarea unor motive străine de natura cauzei echivalează cu lipsa motivării, fiind, astfel, incidente dispozițiile privitoare la nulitatea acestuia.

Pe fond, intimata susține că recursul este nefondat, excepția invocată fiind inadmisibilă, întrucât, recurenta a înțeles să critice textul art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934 în forma pe care acesta o avea anterior modificării aduse prin art. 16 din Legea nr. 76/2012, care nu mai era în vigoare la data formulării excepției de neconstituționalitate, astfel că, față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, solicitarea recurentei de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a textului abrogat este inadmisibilă.

Totodată, sub aspectul pretinselor lipsuri ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, intimata susține că respectiva critică formulată nu privește un text legal, ci pretinse lipsuri ale acestuia, făcând inadmisibilă pronunțarea unei soluții de către Curtea Constituțională deoarece s-ar depăși competența funcțională a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, intimata apreciază ca inadmisibilă și solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., întrucât, dispozițiile textului legal în vigoare sunt criticate pentru o pretinsă încălcare a principiilor constituționale ce rezultă din coroborarea cu un text legal abrogat, astfel încât, limitarea prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se extinde și asupra criticilor de neconstituționalitate aduse textului legal în vigoare.

În mod similar, intimata susține că, nici pentru dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt admisibile criticile de neconstituționalitate, întrucât vizează solicitări prin care se tinde la adăugarea la lege.

În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. XVIII din Legea nr. 2/2013, intimata arată că, în urma Deciziei 369/2017 a Curții Constituționale, legiuitorul a adoptat Legea nr. 310/17.12.2018 prin care a modificat conținutul art. 483 alin. (2) teza finală a C. proc. civ., în sensul revenirii la reglementarea premergătoare Legii nr. 2/2013, astfel încât, la data formulării solicitării de sesizare a Curții Constituționale, textul legal criticat - art. XVIII din Legea nr. 2/2013 nu era incident în cauză, fapt care, față de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la necesitatea existenței unei legături dintre textul legal criticat pentru neconstituționalitate și cauză, solicitarea autoareei excepției apare ca fiind inadmisibilă.

În altă ordine de idei, intimata-pârâtă susține că, pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale, o condiție fundamentală este ca textul de lege față de care se formulează critici de neconstituționalitate să fie susceptibil de încălcarea dispozițiilor constituționale, prin prisma aspectelor sesizate de autoarea excepției, or, în prezenta cauză, intimata susține că autoarea excepției nu critică textele citate pentru crearea unor inegalități în cadrul aceleiași materii, a contenciosului cambial, ci, pentru că regimul juridic aplicabil litigiilor din această materie este diferit și discriminatoriu față de regimul juridic general, în privința litigiilor cu valoare mai mare.

În combaterea argumentelor recurentei, intimata-pârâtă face trimitere și reproduce anumite considerente din Decizia Curții Constituționale a României nr. 369/2017 apreciate a fi relevante.

În ceea ce privește termenul de 5 zile pentru formularea contestației/opoziției la executare, intimata susține că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat/a argumentat în mod similar, sens în care face trimitere, reproducând, totodată, anumite pasaje din Decizia Curții Constituționale a României nr. 6/15.01.2015 considerate a fi relevante în combaterea recursului A. S.R.L.

Intimata-pârâtă încheie prin a trage concluzia că, din analiza practicii Curții Constituționale, ceea ce interesează din punct de vedere al contenciosului constituțional sunt situațiile juridice rezultate din acte normative ce sunt susceptibile să creeze tratamente juridice diferite în situații identice și nu regimuri legale diferite, pentru situații/materii diferite, solicitând, pentru considerentele mai sus arătate, respingerea recursului declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În drept, intimata a precizat că își întemeiază apărările pe dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934, art. 470, art. 483, art. 486-489 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată în cadrul recursului declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L, împotriva deciziei nr. 447 din data de 24 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata E. S.A.

În legătură cu obiectul prezentei căi de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, Curtea a mai constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții.

Pe de altă parte, pentru a se verifica legalitatea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul trebuie să formuleze critici sau minime argumente care să fie susceptibile de analiză de către instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, pentru ca încheierea pronunțată asupra unei cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional să fie supusă cenzurii, recurentul trebuie să se raporteze la cuprinsul hotărârii judecătorești atacate și să arate, punctual, care sunt greșelile imputate instanței, referitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În cauza dedusă judecății, încheierea recurată a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., art. XVIII din Legea nr. 2/2013 - raportat la art. 129 din Constituția României, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă, față de împrejurarea că, în speță, prin excepția ridicată, recurenta tinde la completarea Legii nr. 58/1934, a legii procesual civile prin introducerea căii de atac a recursului în materia contestației la executare, la modificarea și completarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prin instituirea unei căi de atac, în pofida opțiunii legiuitorului.

Mai mult, Curtea de Apel a reținut că aceste aspecte exced competenței funcționale a Curții Constituționale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cum de altfel, s-a stabilit în jurisprudența instanței de contencios constituțional, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 152 din data de 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 3/2000 și Decizia nr. 6 din data de 18 ianuarie 2000 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 127/2000.

De altfel, s-a mai arătat și că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu este legal învestită cu soluționarea cauzei, recursul declarat împotriva deciziei definitive fiind respins ca inadmisibil la data pronunțării încheierii asupra excepției de neconstituționalitate invocate, prin Decizia nr. 431 din data de 29.10.2019.

Conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este numai recursul, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu toate acestea, recurenta nu a formulat critici care să aibă legătură cu soluția pronunțată, întrucât, aceasta s-a referit exclusiv asupra fondului cauzei, nefiind aduse critici cu privire la considerentele de fapt și de drept reținute de instanță în justificarea soluției recurate.

Având în vedere că simpla nemulțumire a părții nu poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 306 raportat la art. 303 alin. (1)-(2) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., art. XVIII din Legea nr. 2/2013 - raportat la art. 129 din Constituția României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., art. XVIII din Legea nr. 2/2013 - raportat la art. 129 din Constituția României.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2020.