ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2008

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC A.P.C. SRL a chemat în judecată M.Ap.N. și a solicitat ca

prin sentința care se va pronunța să fie obligat la plata sumei de

270.726.052.275 lei reprezentând actualizarea sumei de 51.453.197 lei la

nivelul taxei oficiale a scontului bancar comunicat de B.N.R. până la 1

februarie 2007 și dobânda de referință B.N.R. la data de 1 februarie 2002 până

la data sesizării instanței precum și plata profitului aferent reactualizat.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 4878 din 28 noiembrie 2005, a anulat ca netimbrată acțiunea

reclamantei, după ce a pus în discuție excepția netimbrării acțiunii invocată

de pârâtă prin întâmpinare, stabilind că nu au fost respectate dispozițiile art.

20 din Legea nr. 146/1997 care obligă la timbrarea anticipată a cererilor

introduse la instanțele judecătorești.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca

inadmisibilă în principiu cererea de intervenție formulată de A.N.A.F., D.G.F.P.

Respingerea acestei cereri a fost motivată în sensul că intervenția principală

presupune invocarea de către terț a unui drept propriu, fără a fi necesar să

existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul care face obiectul

cererii de chemare în judecată. Totuși, a reținut în continuare instanța de

fond, este necesar ca între cele două drepturi subiective să existe o legătură

suficientă, astfel încât judecata împreună a celor două cereri să fie

justificată. Față de aceste considerente prima instanță a ajuns la concluzia că

între pretenția terțului și pretenția supusă judecății de către reclamantă nu

există o conexiune ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de intervenție

principală.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

București care prin Decizia nr. 198 din 12 aprilie 2006 a respins ca nefondat

apelul reclamantei SC A.P.C. SRL.

Curtea a stabilit că instanța de fond a

aplicat corect sancțiunea anulării cererii reclamantei ca netimbrată întrucât

nu s-a depus taxa de timbru în cuantumul stabilit de instanță. În ce privește

cererea de asistență judiciară, Curtea de Apel a reținut că soluția de

respingere a cererii pronunțată prin încheiere nu este supusă căilor de atac

astfel că nu poate fi examinată în apel. Cea de-a doua critică care viza

respingerea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată

de A.N.A.F., a fost respinsă, Curtea observând lipsa de interes a reclamantei

pentru formularea acestui motiv, cât și faptul că cererea de intervenție

principală a fost respinsă ca inadmisibilă iar A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, nu

a atacat cu apel soluția primei instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 198/2006 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția comercială, au declarat recurs reclamanta SC

A.P.C. SRL Alexandria și intervenienta A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, ambele

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție investită

cu soluționarea celor două recursuri a pronunțat Decizia nr. 716 din 15

februarie 2007 prin care a respins ca nefondat recursul declarat de SC A.P.C.

SRL și ca inadmisibil recursul formulat de A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman.

Pentru a respinge recursul reclamantei,

Înalta Curte a examinat criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel

prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a stabilit

că cererea de asistență juridică intitulată de SC A.P.C. SRL „cerere de

reexaminare” aflată la fila 118 fond a fost soluționată prin încheiere în

conformitate cu art. 74 – art. 76, art. 78 alin. (3) C. proc. civ. și că

încheierea respectivă nu este supusă căilor de atac. Instanța de recurs a avut

în vedere în legătură cu această cerere intitulată de recurenta reclamantă

„cerere de reexaminare” faptul că din conținutul ei rezulta cu evidență că în

realitate s-a formulat o cerere pentru acordarea asistenței juridice, care a

fost respinsă și care nu poate fi cenzurată prin căi de atac din moment ce

dispozițiile procedurale prevăd că aceasta nu este supusă nici unei căi de

atac.

Criticile argumentate de aceeași recurentă pe

decizia C.E.D.O., în sprijinul susținerii că i-a fost îngrădit accesul la

justiție și dreptul la un proces echitabil, au fost înlăturate, Înalta Curte

observând că în cauză se valorifică un drept de creanță și nu un drept de

proprietate ca în cazul analizat prin decizia evocată de SC A.P.C. SRL.

Cel de-al doilea recurs, formulat de A.N.A.F.,

D.G.F.P. Teleorman, a fost respins ca inadmisibil întrucât Înalta Curte a

observat că recurenta mai sus numită nu a respectat principiul legalității

căilor de atac promovând direct o cale extraordinară de atac fără ca în prealabil

să fi declarat apel împotriva sentinței fondului. În consecință s-a avut în

vedere faptul că această recurentă nu poate beneficia de exercițiul recursului,

omisso medio.

Împotriva Deciziei nr. 716 din 15 februarie

2007 reclamanta SC A.P.C. SRL a formulat contestație în anulare prin care a

invocat netemeinicia și nelegalitate soluției Înaltei Curți întrucât aceasta

și-a motivat cererea, ca și celelalte instanțe, pe dispozițiile art. 78 alin.

(3) C. proc. civ. care la data pronunțării soluției erau modificate prin Legea nr.

219/2005. De asemenea a arătat că asupra acestor dispoziții a ridicat în fața

instanței excepția de neconstituționalitate care nu i-a fost admisă.

Contestatoarea a mai susținut că instanța de

recurs a omis „din greșeală” să cerceteze motivele pentru care a cerut casarea

soluțiilor anterior pronunțate în fond și apel și că a depus dovezi pentru a

demonstra imposibilitatea de timbrare a unei acțiuni de drept comun formulată

în vederea recuperării creanței pe care o are la M.Ap.N. încă din 1994. A mai

susținut contestatoarea că instanțele nu au cerut relații scrise autorităților

competente despre situația financiară reală a SC A.P.C. SRL, situație generată

tocmai de pârâtă. În continuare a criticat decizia instanței de recurs pentru

că a menționat „din greșeală” un text, art. 78 alin. (3) C. proc. civ., care

era desființat prin lege, dar și pentru faptul că încalcă dispozițiile art. 21 pct.

2 din Constituție prin care se dispune că „Nicio lege nu poate îngrădi

exercitarea unui drept”. În continuare a invocat art. 6 din C.E.D.O., prin care

se garantează dreptul la un proces echitabil cât și dreptul la o judecată în

fond. În drept, au fost citate prevederile art. 317 pct. 2, art. 314, art. 318 pct.

1 și art. 319 C. proc. civ.

Contestația în anulare este nefondată.

invocate de contestator se impune precizarea potrivit căreia contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere

instanței care a pronunțat decizia atacată, ca în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să treacă la o nouă judecată. Din această

perspectivă se poate observa că, după expunerea motivelor îndreptate împotriva

soluției din recurs, s-a cerut instanței „casarea Deciziei nr. 716 din 15

februarie 2007, a sentinței nr. 4878 din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului

București și a Deciziei nr. 198/1204/2006 a Curții de Apel București și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond”.

nelegalitatea deciziei care a fost atacată, nelegalitate care este prevăzută în

motivele indicate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Sub denumirea de

motive, articolele respective prezintă aspecte diferite ale aceleiași cauze iar

indicarea acestora este limitativ prevăzută astfel că nu vor putea fi extinse

și la alte situații.

În cele ce urmează, precizările de mai sus

vor fi avute în vedere pentru analiza contestației în anulare formulată de

reclamanta SC A.P.C. SRL.

2 C. proc. civ. invocat de contestatoare se constată că acesta nu a fost

motivat și argumentat în concret. Fiind în fața unei căi extraordinare de atac

care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără

caracter devolutiv, instanța nu se poate substitui părții pentru o examinare a

unor argumente posibile în sprijinul motivului la care s-a făcut trimitere.

Astfel art. 317 pct. 2 C. proc. civ. se aplică în strânsă legătură cu pct. 1 alin.

(1) și (2) care se referă la neîndeplinirea procedurii de citare pentru ziua

când s-a judecat pricina și la încălcarea unor dispoziții de ordine publică

privitoare la competență. În pct. 2 al art. 317 se stipulează expres: „Cu toate

acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul

când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări”. Din argumentele exprimate [lit.

b] de contestator se poate observa că solicitarea de a se face verificări în

legătură cu situația societății se referă la imposibilitatea de a timbra

acțiunea introductivă de instanță, argumente care nu au legătură cu cele două

motive la care se referă art. 317 pct. 1 C. proc. civ. prin care se dispune

expres că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos (...)”. Cum susținerile contestatorului nu se regăsesc

printre aceste motive, anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs,

solicitată de contestatoare nu va fi reținută întrucât această cale de atac

extraordinară este de retractare iar nu de reformare. De asemenea trebuie

observat că ipoteza art. 317 alin. ultim nu se regăsește în cauză și datorită

faptului că motivul invocat în recurs chiar dacă vizează o excepție, cea a

netimbrării acțiunii introductive, a fost examinat, cu alte cuvinte recursul nu

a fost respins fără ca el să fi fost judecat, așa cum cere ultima teză.

anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. mai poate fi promovată

împotriva hotărârilor instanțelor de recurs atunci când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau casare. În mod constant s-a stabilit în doctrină și

practică faptul că dispozițiile procedurale care reglementează contestația în

anulare specială are în vedere prin noțiunea de greșeală materială aspectele

formale ale judecății în recurs. Or, contestatoarea este nemulțumită de

interpretarea și aplicarea dispozițiilor procedurale care se referă la

soluționarea cererii intitulată „de reexaminare”, cerere care a fost respinsă

în urma aplicării art. 75 – art. 77 și art. 77 alin. (3) C. proc. civ.

Afirmațiile în legătură cu dezlegarea dată acestei chestiuni de către instanța

de recurs nu puteau constitui obiect al criticilor în recurs și cu atât mai

puțin nu pot constitui obiect al contestației în anulare întrucât prin această

cale extraordinară de atac nu s-a urmărit să se deschidă calea recursului la

recurs. Eroarea gravă la care se referă dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

trebuie să privească așa cum s-a mai arătat judecata în recurs și nu chestiuni

inadmisibile în calea respectivă de atac. În fine, atât înainte de modificarea

procedurii prevăzută de art. 77 și urm. prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005

publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005, cât și după această dată, încheierea

prin care se soluționează astfel de cereri nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în cauză soluția instanței de fond supusă criticii în apel și apoi în

recurs a avut în vedere dispozițiile legii timbrului din perspectiva

obligațiilor care-i revin reclamantului într-o cerere în pretenții, controlul

legalității vizând acest aspect și nu soluția din încheierea prin care s-a respins

cererea pentru scutirea de plată a taxei judiciare.

nu-și găsește aplicarea în speță întrucât contestatoarea nu a demonstrat că

instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

invocate în recurs. Astfel cu privire la decizia C.E.D.O. din 24 mai 2006,

instanța de recurs a avut în vedere că aceasta se referea la alt obiect,

accesul la justiție fiind analizat din perspectiva dreptului de proprietate.

Prin urmare, motivele invocate de contestatoare nu pot fi încadrate nici în

teza a doua a dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În consecință, pentru toate argumentele

arătate contestația în anulare va fi respinsă conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC A.P.C. SRL Alexandria împotriva Deciziei nr. 716 din 15

februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2008.