ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.P.C. SRL a chemat în judecată M.Ap.N. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 270.726.052.275 lei reprezentând actualizarea sumei de 51.453.197 lei la nivelul taxei oficiale a scontului bancar comunicat de B.N.R. până la 1 februarie 2007 și dobânda de referință B.N.R. la data de 1 februarie 2002 până la data sesizării instanței precum și plata profitului aferent reactualizat. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 4878 din 28 noiembrie 2005, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantei, după ce a pus în discuție excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, stabilind că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 care obligă la timbrarea anticipată a cererilor introduse la instanțele judecătorești.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție formulată de A.N.A.F., D.G.F.P. Respingerea acestei cereri a fost motivată în sensul că intervenția principală presupune invocarea de către terț a unui drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul care face obiectul cererii de chemare în judecată. Totuși, a reținut în continuare instanța de fond, este necesar ca între cele două drepturi subiective să existe o legătură suficientă, astfel încât judecata împreună a celor două cereri să fie justificată. Față de aceste considerente prima instanță a ajuns la concluzia că între pretenția terțului și pretenția supusă judecății de către reclamantă nu există o conexiune ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de intervenție principală.
Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București care prin Decizia nr. 198 din 12 aprilie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.P.C. SRL. Curtea a stabilit că instanța de fond a aplicat corect sancțiunea anulării cererii reclamantei ca netimbrată întrucât nu s-a depus taxa de timbru în cuantumul stabilit de instanță. În ce privește cererea de asistență judiciară, Curtea de Apel a reținut că soluția de respingere a cererii pronunțată prin încheiere nu este supusă căilor de atac astfel că nu poate fi examinată în apel. Cea de-a doua critică care viza respingerea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de A.N.A.F., a fost respinsă, Curtea observând lipsa de interes a reclamantei pentru formularea acestui motiv, cât și faptul că cererea de intervenție principală a fost respinsă ca inadmisibilă iar A.N.A.F., D.G.F.P.
Teleorman, nu a atacat cu apel soluția primei instanțe. Împotriva Deciziei nr. 198/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, au declarat recurs reclamanta SC A.P.C. SRL Alexandria și intervenienta A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, ambele invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție investită cu soluționarea celor două recursuri a pronunțat Decizia nr. 716 din 15 februarie 2007 prin care a respins ca nefondat recursul declarat de SC A.P.C. SRL și ca inadmisibil recursul formulat de A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman. Pentru a respinge recursul reclamantei, Înalta Curte a examinat criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și a stabilit că cererea de asistență juridică intitulată de SC A.P.C. SRL „cerere de reexaminare” aflată la fila 118 fond a fost soluționată prin încheiere în conformitate cu art. 74 – art. 76, art. 78 alin. (3) C. proc. civ. și că încheierea respectivă nu este supusă căilor de atac. Instanța de recurs a avut în vedere în legătură cu această cerere intitulată de recurenta reclamantă „cerere de reexaminare” faptul că din conținutul ei rezulta cu evidență că în realitate s-a formulat o cerere pentru acordarea asistenței juridice, care a fost respinsă și care nu poate fi cenzurată prin căi de atac din moment ce dispozițiile procedurale prevăd că aceasta nu este supusă nici unei căi de atac.
Criticile argumentate de aceeași recurentă pe decizia C.E.D.O., în sprijinul susținerii că i-a fost îngrădit accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, au fost înlăturate, Înalta Curte observând că în cauză se valorifică un drept de creanță și nu un drept de proprietate ca în cazul analizat prin decizia evocată de SC A.P.C. SRL. Cel de-al doilea recurs, formulat de A.N.A.F., D.G.F.P. Teleorman, a fost respins ca inadmisibil întrucât Înalta Curte a observat că recurenta mai sus numită nu a respectat principiul legalității căilor de atac promovând direct o cale extraordinară de atac fără ca în prealabil să fi declarat apel împotriva sentinței fondului. În consecință s-a avut în vedere faptul că această recurentă nu poate beneficia de exercițiul recursului, omisso medio.
Împotriva Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007 reclamanta SC A.P.C. SRL a formulat contestație în anulare prin care a invocat netemeinicia și nelegalitate soluției Înaltei Curți întrucât aceasta și-a motivat cererea, ca și celelalte instanțe, pe dispozițiile art. 78 alin. (3) C. proc. civ. care la data pronunțării soluției erau modificate prin Legea nr. 219/2005. De asemenea a arătat că asupra acestor dispoziții a ridicat în fața instanței excepția de neconstituționalitate care nu i-a fost admisă. Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs a omis „din greșeală” să cerceteze motivele pentru care a cerut casarea soluțiilor anterior pronunțate în fond și apel și că a depus dovezi pentru a demonstra imposibilitatea de timbrare a unei acțiuni de drept comun formulată în vederea recuperării creanței pe care o are la M.Ap.N.
încă din 1994. A mai susținut contestatoarea că instanțele nu au cerut relații scrise autorităților competente despre situația financiară reală a SC A.P.C. SRL, situație generată tocmai de pârâtă. În continuare a criticat decizia instanței de recurs pentru că a menționat „din greșeală” un text, art. 78 alin. (3) C. proc. civ., care era desființat prin lege, dar și pentru faptul că încalcă dispozițiile art. 21 pct. 2 din Constituție prin care se dispune că „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea unui drept”. În continuare a invocat art. 6 din C.E.D.O., prin care se garantează dreptul la un proces echitabil cât și dreptul la o judecată în fond. În drept, au fost citate prevederile art. 317 pct. 2, art. 314, art. 318 pct. 1 și art. 319 C. proc.
civ. Contestația în anulare este nefondată.
Înainte de a trece la examinarea motivelor invocate de contestator se impune precizarea potrivit căreia contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat decizia atacată, ca în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să treacă la o nouă judecată. Din această perspectivă se poate observa că, după expunerea motivelor îndreptate împotriva soluției din recurs, s-a cerut instanței „casarea Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007, a sentinței nr. 4878 din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului București și a Deciziei nr. 198/1204/2006 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond”.
Cauza contestației în anulare este nelegalitatea deciziei care a fost atacată, nelegalitate care este prevăzută în motivele indicate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Sub denumirea de motive, articolele respective prezintă aspecte diferite ale aceleiași cauze iar indicarea acestora este limitativ prevăzută astfel că nu vor putea fi extinse și la alte situații. În cele ce urmează, precizările de mai sus vor fi avute în vedere pentru analiza contestației în anulare formulată de reclamanta SC A.P.C. SRL.
Raportat la motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare se constată că acesta nu a fost motivat și argumentat în concret. Fiind în fața unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanța nu se poate substitui părții pentru o examinare a unor argumente posibile în sprijinul motivului la care s-a făcut trimitere. Astfel art. 317 pct. 2 C. proc. civ. se aplică în strânsă legătură cu pct. 1 alin. (1) și (2) care se referă la neîndeplinirea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina și la încălcarea unor dispoziții de ordine publică privitoare la competență. În pct. 2 al art. 317 se stipulează expres: „Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări”. Din argumentele exprimate [lit. b] de contestator se poate observa că solicitarea de a se face verificări în legătură cu situația societății se referă la imposibilitatea de a timbra acțiunea introductivă de instanță, argumente care nu au legătură cu cele două motive la care se referă art. 317 pct. 1 C. proc. civ. prin care se dispune expres că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos (...)”. Cum susținerile contestatorului nu se regăsesc printre aceste motive, anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs, solicitată de contestatoare nu va fi reținută întrucât această cale de atac extraordinară este de retractare iar nu de reformare. De asemenea trebuie observat că ipoteza art. 317 alin. ultim nu se regăsește în cauză și datorită faptului că motivul invocat în recurs chiar dacă vizează o excepție, cea a netimbrării acțiunii introductive, a fost examinat, cu alte cuvinte recursul nu a fost respins fără ca el să fi fost judecat, așa cum cere ultima teză.
Calea extraordinară a contestației în anulare, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. mai poate fi promovată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. În mod constant s-a stabilit în doctrină și practică faptul că dispozițiile procedurale care reglementează contestația în anulare specială are în vedere prin noțiunea de greșeală materială aspectele formale ale judecății în recurs. Or, contestatoarea este nemulțumită de interpretarea și aplicarea dispozițiilor procedurale care se referă la soluționarea cererii intitulată „de reexaminare”, cerere care a fost respinsă în urma aplicării art. 75 – art. 77 și art. 77 alin. (3) C. proc. civ. Afirmațiile în legătură cu dezlegarea dată acestei chestiuni de către instanța de recurs nu puteau constitui obiect al criticilor în recurs și cu atât mai puțin nu pot constitui obiect al contestației în anulare întrucât prin această cale extraordinară de atac nu s-a urmărit să se deschidă calea recursului la recurs. Eroarea gravă la care se referă dispozițiile art. 318 C. proc. civ. trebuie să privească așa cum s-a mai arătat judecata în recurs și nu chestiuni inadmisibile în calea respectivă de atac. În fine, atât înainte de modificarea procedurii prevăzută de art. 77 și urm. prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005, cât și după această dată, încheierea prin care se soluționează astfel de cereri nu este supusă niciunei căi de atac. Or, în cauză soluția instanței de fond supusă criticii în apel și apoi în recurs a avut în vedere dispozițiile legii timbrului din perspectiva obligațiilor care-i revin reclamantului într-o cerere în pretenții, controlul legalității vizând acest aspect și nu soluția din încheierea prin care s-a respins cererea pentru scutirea de plată a taxei judiciare.
Nici a doua teză a art. 318 C. proc. civ. nu-și găsește aplicarea în speță întrucât contestatoarea nu a demonstrat că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare invocate în recurs. Astfel cu privire la decizia C.E.D.O. din 24 mai 2006, instanța de recurs a avut în vedere că aceasta se referea la alt obiect, accesul la justiție fiind analizat din perspectiva dreptului de proprietate. Prin urmare, motivele invocate de contestatoare nu pot fi încadrate nici în teza a doua a dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În consecință, pentru toate argumentele arătate contestația în anulare va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.P.C. SRL Alexandria împotriva Deciziei nr. 716 din 15 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.