Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2007

HOTĂRÂRE
06.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a comercială, reclamanții SC S.P. SRL și R.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC E. SA și O.R.C.T.B. solicitând anularea hotărârii A.G.A. a SC E. SA, consemnată în procesul verbal din 27 august 2001. Prin sentința nr. 2727 din 8 iunie 2005 tribunalul a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii A.G.A. a SC E. SA, consemnată în procesul verbal din 27 august 2001 și actul adițional autentificat sub nr. 1883 din 28 august 2001 la B.N.P. R.C.

Apelul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, prin decizia comercială nr. 2 din 5 ianuarie 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a avut în vedere că apelanta, deși legal citată cu mențiunea de a depune o taxă judiciară de timbru de 18,3 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC E. SA. Recurenta a invocat art. 304 pct. 1, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Recurenta, în susținerea motivelor de recurs invocate, a criticat decizia atacată sub următoarele aspecte: - nu a fost legal citată pentru termenul la care s-a judecat apelul și nu a avut cunoștință despre taxa de timbru - apelul trebuia calificat recurs față de dispozițiile imperative ale Legii 219/2005, cu consecința repunerii în termenul de recurs - deși a depus cerere de amânare pentru angajarea unui avocat, instanța a trecut la judecarea cauzei - a încetat existența societății reclamante, fiind împlinită durata de funcționare a acesteia, cu consecința lipsei capacității de folosință. Intimata societatea reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele avute în vedere de instanța de apel, iar cu privire la durata de funcționare a depus la dosar certificat constatator de la O.R.C.

din care rezultă că s-a înființat pe o durată nelimitată. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de criticile formulate, va respinge recursul, ca nefondat, și subsumând argumentele recurentei va răspunde printr-un considerent comun: Decizia atacată a fost pronunțată cu deplina respectarea normelor procedurale referitoare la citare în calea legală de atac a apelului. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, iar calea de atac împotriva sentinței prin care se dispune asupra anulării unei hotărâri A.G.A. este apelul. Instanța de control judiciar, în absența achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar de către apelantă, nu era legal învestită și, în consecință, nu se putea pronunța asupra niciunei cereri din dosar, inclusiv nici asupra aceleia prin care se solicita termen pentru lipsă de apărare.

Cât privește capacitatea de folosință a intimatei reclamante, instanța de apel nu se putea pronunța nici asupra acestei excepții decât în condițiile în care ar fi fost învestită cu un apel legal timbrat. Pentru aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 2 din ședința din Camera de Consiliu de la 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 2 din ședința din Camera de Consiliu de la 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3530/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11194, pronunțată la data de 10 octombrie 2007, secția a VI-a comercială, a Tribunalului București a admis, în parte, cererea
ÎCCJ 2008-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12119, pronunțată la data de 20 decembrie 2006, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea formulată
ÎCCJ 2005-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamantul S.T.O. și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 octombrie 2003, s-a solicitat în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2005-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2005
un nou termen, pentru soluționarea acesteia. Împotriva acestei sentințe a formulat apel SC P. SA fără să îl motiveze. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 351 din 24 iunie 2004, a anulat ca netimbrat apelul p
ÎCCJ 2006-03-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1187/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 martie 2004, reclamanta V.M. solicită instanței, în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SA Voluntari, anularea hotărârii A.G.O.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă