ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin încheierea din 18 aprilie 2013 a Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, având ca obiect anularea Dispoziției de destituire nr. S/632 din 31.12.2008 emisă de pârât, s-a dispus suspendarea judecății cauzei și s-a trimis cauza Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal spre soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005 invocată de reclamantul A.

În susținerea excepției de nelegalitate, reclamantul A. a arătat că Ordinul MAI nr. 600/2005, în temeiul și în executarea căruia a fost emisă Dispoziția de destituire nr. S/632 din 31.12.20081, este nelegal pentru că nu există o concordanță între acesta și actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Reclamantul a arătat că, acest ordin a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003, iar conform O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative la data intrării în vigoare a acesteia O.U.G. nr. 63/2003 aprobată cu mod. prin Legea nr. 604/2003 se abrogă.

A mai arătat reclamantul că Ordinul MAI nr. 600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000 mod. și completată prin Legea nr. 189/2004.

În acest sens reclamantul invocă dispozițiile art. 10 și art. 73 din Legea nr. 24/2000 și arată că în cazul de față Ordinul MAI nr. 600/2005, nu a fost emis în baza prevederilor legale în vigoare și nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Prin Ordinul MAI nr. 600/2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane din cadrul MAI, motiv pentru care acest ordin se încadrează în categoria actelor administrative normative, iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 stabilește cerința publicării în Monitorul Oficial a actelor administrative normative.

A mai susținut reclamantul că Ordinul MAI nr. 600/2005 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 360/2002, precum, și ale art. 66 alin. (2), art. 69 alin. (1) lit. i) și ale art. 15 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

Prin Sentința nr. 44 din 6 februarie 2014, Curtea de Apel Galați a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, ca nefondată.

A constatat curtea de apel că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 600 din 15.04.2005 2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor.

Acest ordin a fost emis în temeiul prevederilor art. 47 și 48 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și ale art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) și 4 din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 604/2002.

Într-adevăr, art. 10 din Legea nr. 24/2000 republicată (devenit art. 11 în urma celei de-a doua republicări) prevede că "În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Curtea de Apel a reținut însă, că la data emiterii ordinului în discuție era în vigoare H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 20 ianuarie 2005, iar art. 28 alin. (3) din anexa la acest act normativ (în numerotarea în vigoare la data emiterii ordinului, devenit art. 35 alin. (3) în urma republicării) prevedea că "Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională."

Acest text de lege vizează excepțiile de la regula publicării în Monitorul Oficial al României partea I, iar Ordinul MAI nr. 600/2005 se încadrează în categoria actelor administrative cu caracter normativ exceptate de la regimul de publicare în Monitorul Oficial potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate.

În acest sens Curtea mai reține faptul că, deși art. 28 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 50/2005 cuprindea sintagma "dacă legea nu dispune altfel", această prevedere nu poate fi interpretată decât în sensul că legiuitorul a avut în vedere o lege specială care să dispună în alt sens decât cel prevăzut de art. 28 alin. (3) și nu prevederile Legii nr. 24/2000, legea generală.

Cum o asemenea lege specială care să prevadă obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a Ordinelor MAI care reglementează domeniul vizat prin Ordinul nr. 600/2005 nu există, Curtea de Apel reține că în privința ordinului în discuție sunt incidente prevederile art. 28 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 50/2005.

În consecință, Curtea de apel a constatat că nu poate fi reținută nelegalitatea Ordinului MAI nr. 600/2005 în raport de prevederile Legii nr. 24/2000 care reglementează obligativitatea publicării actelor administrative cu caracter normativ în Monitorul Oficial.

Art. 75 din Legea nr. 24/2000 republicată (devenit art. 77 în urma celei de-a doua republicări) prevede că "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4)."

Contrar susținerilor reclamantului, Curtea de apel a reținut că Ordinul MAI nr. 600/2005 a fost emis în temeiul unui act normativ în vigoare, respectiv în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) și 4 din O.U.G. nr. 63/2003, act normativ care reglementa la acel moment organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, potrivit cărora "În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual."

Curtea a notat că este lipsit de relevanță faptul că O.U.G. nr. 63/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, întrucât, dincolo de faptul că noul act normativ prevede, de asemenea, abilitarea ministrului de a emite ordine și instrucțiuni, adoptarea unui nou act normativ care reglementează organizarea și funcționarea organului administrației publice centrale emitent al ordinului în discuție nu conduce la încetarea efectelor juridice ale ordinului emis anterior în mod legal și nici nu implică, în lipsa unei prevederi legale exprese, obligativitatea emiterii unui nou ordin care să reglementeze același domeniu.

Curtea mai reține că, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, invocate de reclamant, "încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15 au competență de acordare a gradelor profesionale", respectiv "inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție". [art. 15 lit. c)].

În speță, Ordinul nr. 600/2005 emis de M.A.I. a fost dat tocmai în aplicarea normei legale invocate de reclamant, normă care conferă ministrului administrației și internelor prerogativa de a stabili competența materială și teritorială pentru șefii celorlalte structuri din cadrul M.A.I. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu a agenților de poliție.

Nici invocarea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 nu este de natură a semnala nelegalitatea ordinului în discuție, de vreme ce, în virtutea acestora, competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor în condițiile legii, ceea ce s-a făcut prin ordinul precizat.

Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 din C. proc. civ., precum și pe dispozițiile art. 304

1

din același cod.

Criticile formulate sunt, în esență, următoarele:

- sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie;

- "instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (...) deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de recurs de la Curtea de Apel Galați, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond";

- Sentința recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Susține recurentul-reclamant că ordinul este nelegal pentru că nu există o concordanță între acesta și actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a acestuia consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică.

Referitor la competența curții de apel (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.)

Curtea de Apel Galați, ca instanță de contencios administrativ a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011 prin încheierea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal din data de 14 decembrie 2012.

Este real că la data soluționării cauzei, 06 februarie 2014, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil.

Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: "procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale".

Or, "potrivit prezentei legi": art. IV, care a modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile "care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul s-a limitat la a reda conținutul textului legal menționat, fără însă a aduce vreo critică concretă în susținerea acestuia, care să poată fi analizată de către instanța de control judiciar.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Critica vizând nepublicarea în Monitorul Oficial al României

Prima instanță a stabilit corect că Ordinul MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI deși este un act administrativ cu caracter normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I (...) ordinele (...) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".

Rațiunea nepublicării Ordinul MAI nr. 600/2005 este astfel legată și de domeniul său de reglementare limitat, acesta fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în Monitorul Oficial al României.

Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială și a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că acestea nu încalcă în nici un fel prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014, este constantă în sensul afirmării legalității Ordinului MAI nr. 600/2005 sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte constată că abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea MAI nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a OMAI nr. 600/2005, în condițiile în care trimiterea la art. 7 și 9 din acest act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite ordine, inclusiv sub aspectul competențelor de gestiune a resurselor umane, abilitate menținută și confirmată de actele normative ulterioare.

În acest sens trebuie interpretate și dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului care modifică art. 22 alin. (7) stabilind după cum urmează:

"Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc, prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii."

Prin urmare, modificarea menționată nu face decât să confirme și să expliciteze competența ministrului de reglementare în domeniul gestiunii resurselor umane, iar faptul că în aplicarea acestor dispoziții nu a fost emis un ordin nou, care să înlocuiască OMAI nr. 600/2005, nu poate fi interpretat în sensul existenței unui vid legislativ în această materie.

Cu privire la încălcarea competențelor legale ale persoanelor care pot dispune încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor, Înalta Curte reține că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, "încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale", iar art. 15 stabilește că acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție.

Prin urmare, însăși dispoziția legală menționată recunoaște abilitarea ministrului administrației și internelor de a reglementa prin ordin competențele în ceea ce privește acordarea gradelor profesionale pentru agenții de poliție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 44 din 06 februarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2015.

Procesat de GGC - GV