ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1345/2018

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 2719 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de către reclamanții A. și B. și de pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova împotriva Sentinței civile nr. 117 din data de 27 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

A admis apelul formulat de către reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1 din data de 19 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

A schimbat sentința în parte în sensul că a obligat pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat apelantele pârâte la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată în apel, către apelanții reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Primăria Craiova are calitate procesuală în cauză deoarece la momentul înregistrării uneia dintre cererile conexate ale reclamanților (februarie 2004), aceștia și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii.

Deși potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local, soluționând probleme curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire prin art. 20 alin. (3).

Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 arăta că "în cazul primăriilor restituirea în natură sau echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor".

Deoarece potrivit dispozițiilor prezentate anterior, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei prin lege abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era primarul, notificarea formulată de reclamanți a fost adresată primăriei iar aceasta, ca unitate deținătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă.

Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ teritoriale însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Referitor la criticile privind lipsa calității de persoane îndreptățite a reclamanților și caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat, acestea au fost considerate nefondate.

Prin sentința atacată în mod corect instanța de fond a analizat actele de stare civilă, certificatele de moștenitor și testamentul depuse la dosar, constatând că s-a făcut dovada solicitată de dispozițiile art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

De altfel, în mod corect prima instanță a reținut atât calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire, cât și caracterul abuziv al preluării imobilului ca fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 43/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel prin Decizia nr. 150/2012 a Tribunalului Dolj, legat de calitatea procesual activă a reclamanților, s-a constatat că aceștia sunt succesori în drepturi al defunctului C., ca moștenitori testamentari ai numitei D., descendentă de gradul I a autorului. Prin aceeași decizie s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, fiind pensionar.

Ulterior prin Decizia 1108 din 1 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova s-a reținut că în mod corect instanța de fond a avut în vedere Sentința civilă nr. 24615 din 28 octombrie 2002, prin care s-a stabilit irevocabil că terenul achiziționat de autorul C. prin contractul de vânzare-cumpărare din 5 iulie 1937 a fost naționalizat de la acesta, naționalizarea fiind abuzivă.

Prin Decizia nr. 3315 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a casat în parte Decizia nr. 1108/2014 a Curții de Apel Craiova, iar singurul aspect privitor la care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a fost "nesocotirea reperelor date prin dezlegarea obligatorie a unor probleme de drept conform Deciziei nr. 5908 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție", respectiv ignorarea "revinimentului jurisprudențial de la nivelul instanței europene, la analiza regulilor degajate din hotărâri anterioare celor din hotărârea pilot Atanasiu și alții împotriva României.

Ca urmare prin Decizia nr. 1859 din 8 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a analizat, în limitele casării, doar dacă reclamanții sunt beneficiarii unei hotărâri definitive și executorii cu privire la imobilul în litigiu, constatându-se că aceștia nu sunt în posesia unui act al autorității publice sau judecătorești care să le fi recunoscut dreptul de proprietate.

În consecință, toate celelalte aspecte analizate au intrat sub puterea de lucru judecat, astfel că apelul formulat de pârâții Primăria Craiova și Primarul Municipiului Craiova este neîntemeiat.

În ceea ce privește apelul reclamanților formulat împotriva Deciziei nr. 117 din 27 februarie 2017, critica referitoare la inexistența puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 43/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și cu privire la suprafața de 366 mp este neîntemeiată.

Astfel, prin Sentința nr. 150/2012 a Tribunalului Dolj a fost respinsă acțiunea în revendicare față de pârâta Primăria Craiova, cu motivarea că nici o porțiune din terenul în litigiu nu se află în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Această soluție a primei instanțe de restituire în natură de către Primăria Craiova a suprafeței de teren revendicată a rămas irevocabilă prin neatacare.

Ca urmare, în mod corect s-a reținut de către prima instanță puterea de lucru judecat în ceea ce privește imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței notificate ce formează obiectul litigiului.

În ceea ce privește cererea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 366 mp, Curtea a constatat că aceasta a fost soluționată prin Decizia nr. 1 din 19 iunie 2017 prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 117 din 27 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Dolj.

În ceea ce privește apelul formulat de către reclamanți împotriva Deciziei nr. 1 din 19 iunie 2017, Curtea a constatat că prin cererea de completare a Sentinței nr. 117 din 27 februarie 2017 a Tribunalului Dolj, depusă la data de 3 mai 2017, reclamanții au solicitat completarea dispozitivului hotărârii invocând nepronunțarea instanței asupra cererii formulate în subsidiar și asupra cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1 din 19 iunie 2017 s-a admis cererea de completare a dispozitivului în sensul că s-a admis cererea subsidiară de acordare măsuri reparatorii conform Legii 165/2013, pentru terenul în suprafață de 366 mp, fără a se soluționa cererea accesorie privind cheltuielile de judecată în privința căreia se omisese a se pronunța prin Sentința nr. 117 din 27 februarie 2017.

Având în vedere aceste motive și ținând seama că reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări nici prin Sentința nr. 117/2017 nici prin Sentința nr. 1/2017, deși completarea dispozitivului a fost cerută și în privința acestei cereri,Curtea, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a admis apelul.

2.1. Motive

Reclamanții A. și B. și pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova au declarat recurs.

În mod greșit nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 366 mp situate în municipiul Craiova și obligarea pârâtului municipiul Craiova, prin primar, să le lase în deplină proprietate și posesie terenul, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că proprietarii de la nr. 29 și 31 au prezentat acte de proprietate numai pentru 2080 mp, rezultând un plus nejustificat de 366 mp.

Lipsa de diligență a statului/unității administrativ-teritoriale care nu s-a preocupat de soarta terenului preluat de la autorul reclamanților, lăsând să fie ocupat de alte persoane, nu este un impediment la restituire.

În dosarul în care au revendicat terenul s-a stabilit că reclamanții nu dețin un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât aceștia încearcă să obțină în procedura Legii nr. 10/2001 actul de recunoaștere a dreptului lor de proprietate asupra imobilului.

Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură specială de restituire, care are caracter independent de procedura de drept comun.

În mod greșit s-a apreciat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și au dovedit caracterul abuziv al preluării, întrucât aceasta vine în contradicție cu Decizia nr. 1859/2015 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 43/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosarul de notificare nu au fost depuse acte de preluare și nici acte care să ateste calitatea de moștenitori a reclamanților, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și prin urmare soluția de respingere a notificării este temeinică și legală.

În mod greșit au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit prin decizia recurată, astfel încât se impune să se facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Hotărârea este nelegală întrucât pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată în baza art. 453 din noul C. proc. civ., deși litigiul a fost guvernat de prevederile vechiul C. proc. civ.

2.2. Analiza recursurilor

Recursurile nu sunt întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, sub aspectul modalității de restituire a terenului, trebuie înțeleasă în sensul că prin Decizia nr. 43/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție nu a decis în sens contrar celor statuate prin Sentința civilă nr. 150/2012, chiar dacă s-a ajuns la asemenea efect urmare a neatacării soluției de respingere a acțiunii în revendicare față de Primăria municipiului Craiova. Or, pentru a respinge acțiunea în revendicare față de Primăria municipiului Craiova, Tribunalul Dolj a arătat că la dosar nu sunt dovezi în sensul că vreo porțiune din terenul în litigiu s-ar afla în proprietatea unității administrativ-teritoriale.

Pe cale de consecință, cum scopul urmărit în ambele litigii - în revendicare și în cadrul procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 10/2001 - a constat în obținerea în natură a suprafeței de teren preluate de la autorul reclamanților, în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în dosarul de revendicare.

Așadar, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 165/2013 fiind corectă;

Critica nu este întemeiată.

Primăria nu este un subiect de drept de sine stătător ci este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Primarul, potrivit aceluiași text, face parte din această structură funcțională, ea aducând la îndeplinire actele administrative emise de primar, ca autoritate executivă.

În aceste condiții, prezența primăriei într-un litigiu în care, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul emite dispoziție motivată de restituire în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită a imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale nu este eronată, și nu au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în ce privește reprezentarea în justiție a unității administrativ-teritoriale.

Primăria Craiova are calitate procesuală în cauză deoarece una dintre cererile conexe ale reclamanților, depusă în februarie 2004, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii. Cum la acea dată art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevedea că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, în mod corect a soluționat instanța de apel cadrul procesual în cauză.

Nu este întemeiată solicitarea pârâților ca instanța de recurs să reducă onorariul avocațial, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme aplicarea prevederilor acestui text poate fi făcută numai de către instanța care pronunță o soluție în etapa procesuală în care s-au efectuat cheltuielile de judecată respective. În recurs, părțile ar putea invoca doar greșita aplicare a criteriilor de apreciere a necesității de reducere a onorariului de avocat, iar nu direct reducerea menționată.

În fine, menționarea greșită în hotărârea recurată a unor texte din noul C. proc. civ. constituie o eroare materială, nesusceptibilă de recurs față de prevederile art. 281

2

a C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de către recurenții-pârâți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursurile au fost respinse ca nefondate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâtele Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 2719 din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenții reclamanți A. și B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL