ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1818 din 13 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinței civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că aserțiunile recurentului nu pot fi circumscrise, în condițiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat în mod evident și la obiectul cauzei, iar în urma examinării acesteia sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat. Instanța de recurs a reținut că actele emise în legătură cu activitatea de judecată a instanțelor nu sunt acte administrative sau acte administrativ-jurisdicționale în sensul art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 554/2004, că hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziție prin care instanța, realizând o adevărată judecată, tranșează un litigiu, rostind dreptul și stabilind măsuri pentru recunoașterea, ocrotirea sau valorificarea lui. Astfel, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 266 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței și că din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 8 și alin. (3), rezultă că este obligatorie doar semnarea celor două exemplare originale, nu și a exemplarelor ce se comunică părților, în copie, în cazul în care comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac. S-a mai reținut că în același sens sunt și prevederile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În considerentele deciziei atacate s-a arătat că principiul contradictorialității care guvernează procesul civil impune, într-adevăr, asigurarea drepturilor părților de a lua cunoștință de pretențiile reciproce și de a administra probatorii, iar obligația de citare a părților, cu respectarea dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc. civ., este una din modalitățile de realizare a acestui principiu. Instanța de recurs a reținut însă că, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor și, ca atare, deși normele privitoare la citare au caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, lipsa de citare sau nelegala citare a celorlalte părți.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că, în speță, prima instanță a fost învestită, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române din 19 iunie 2008, invocată în Dosarul nr. 1325/12172008 al Tribunalului Galați, având ca obiect cererea reclamantului privind aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nerespectarea încheierii din 20 aprilie 2007 prin care s-a dispus suspendarea executării sancțiunii destituirii acestuia din funcția de polițist. Instanța de control judiciar a apreciat că autorul excepției nu a indicat motivele de nelegalitate a respectivei dispoziții, iar din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul a fost mutat cu începere de la data de 20 iunie 2008, la cererea sa, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În aceste condiții, cum în speță nu s-a invocat neconcordanța acestei dispoziții cu prevederile legale cu forță juridică superioară ce au stat la baza emiterii ei, s-a apreciat că prima instanță a concluzionat în mod corect că excepția de nelegalitate este neîntemeiată. Față de cele expuse, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat. Împotriva deciziei nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul T.N., în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 322-328 C. proc.

civ., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac de retractare și schimbarea în tot a hotărârii instanței de recurs, pretins pronunțată cu îngrădirea brutală a dreptului la apărare. A solicitat revizuentul, totodată, obligarea intimaților Inspectoratul de Poliție al Județului Galați și Inspectoratul General al Poliției Române la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuare în fond și recurs și la judecata cererii de revizuire, precum și obligarea acelorași intimați la plata unei despăgubiri în sumă de 300.000 euro cu titlu de daune materiale și morale. În cauză nu s-a depus întâmpinare. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Se constată, în litigiu, că obiectul căii extraordinare de atac de retractare reglementată de dispozițiile art. 322-328 C. proc. civ. și de prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate), îl constituie decizia nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinței civile nr. 212 din data de 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Rezultă, din analiza prevederilor art. 322 și art. 323 C. proc.

civ. și a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data de 13 aprilie 2010, data pronunțării deciziei atacate), că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul.

Altfel spus, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv: de asemenea, nu pot fi atacate cu cerere de revizuire hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere.

În raport de cele mai sus arătate, precum și de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că, neevocând fondul, decizia atacată în cauză (prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de T.N. împotriva sentinței civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare. Prin urmare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 1818 din data de 13 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de revizuentul T.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de T.N. împotriva deciziei nr. 1818 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012.