ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanții au solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 47 din 8 noiembrie 2010 emisă de C.C.R. – C.C.J. Galați în ceea ce privește dispozițiile de la pct. 5, 7 și 8 din decizie, precum și măsurile corespunzătoare acestor constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 și 11, până la soluționarea in fond a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina lor, există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii acestora și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale.

Așa fiind, există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate. Reclamanții au mai susținut că există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, deoarece le-ar fi afectat grav dreptul de proprietate garantat de Constituție. Această imposibilitate s-ar putea concretiza în neputința achitării datoriilor către alte persoane și chiar către bugetul de stat. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 267/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanții P.M.

Galați și M. Galați în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a suspendat efectele deciziei nr. 47 din 8 noiembrie 2010 emisă de C.C.R., C.C.J. Galați în ceea ce privește dispozițiile de la pct. 5, 7 și 8 din decizie, precum și măsurile corespunzătoare acestor constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 și 11 până la soluționarea in fond a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauza dedusă judecății, reclamanții au făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii lor, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Așa cum în mod constant a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În cauza de față, a reținut judecătorul fondului, reclamantul s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, susținând și motivând nelegalitatea acestuia. Curtea a apreciat că, în cadrul procedurii de suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive, ci doar să constate că ele au fost invocate și că ele ar putea conduce la desființarea actului atacat. În privința celei de-a doua condiții, instanța de fond a reținut că susținerile reclamanților confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.R.

a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și în principal, admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii pentru autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată. În motivarea excepției autorității de lucru judecat, autoritatea pârâtă precizează că, la data de 29 noiembrie 2010, reclamanții P.M. Galați și M. Galați au solicitat suspendarea parțială a efectelor Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie 2010 emisă de C.C. Galați, respectiv a pct. 5, 7, 8 și 11, acțiune înregistrată la Curtea de Apel Galați cu nr. 1527/44/2010.

Prin sentința nr. 273 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de suspendare, iar prin decizia nr. 1408 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul recurenților-reclamanți P.M. Galați și M. Galați, în sensul că a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați. Totodată, recurenta arată că, prin Sentința civilă nr. 3140 din 24 august 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1527/44/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, iar sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Față de aceste aspecte, autoritatea recurentă apreciază că cerințele impuse de art. 1201 C. civ., pentru existența autorității de lucru judecat sunt îndeplinite în cauză, întrucât există identitate de părți (reclamanții P.M.

Galați și M. Galați și pârâta C.C.R.), identitate de obiect (suspendarea Deciziei nr. 47/2010) și identitate de cauză (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004). Cu privire la fondul cauzei, recurenta a susținut, în esență, că reclamanții nu fac dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, măsurile dispuse prin Decizia nr. 47/2010 au suport legal, deci se bucură de o aparență de legalitate, care urmează a fi analizată și menținută sau anulată în speța având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat. Pe de altă parte, susține recurenta, în cauza de față nu putem vorbi de o pagubă, cu atât mai puțin iminentă, care ar putea să afecteze reclamanții, întrucât Decizia nr. 47/2010 a C.C.

Galați se referă la recuperarea unor drepturi salariale acordate fără a avea temei legal. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie 2010 a C.C.R. – C.C.J. Galați, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 5, 7 și 8 din decizie și la pct. 8 și 11 din dispozitiv, urmare a respingerii contestației împotriva acesteia prin Încheierea nr. 577 din 03 martie 2011 a C.C.J. Galați. Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice C.C., precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a C.C., acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a C.C., respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a C.C., ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în mod greșit Curtea de apel a reținut că îi revine competența materială de soluționare a cauzei.

În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (61) și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, Înalta Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinările celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.R. împotriva sentinței civile nr. 267/2011 din 22 septembrie 2011 a Curții de apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.