ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, reclamanții au solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 47 din

8 noiembrie 2010 emisă de C.C.R. – C.C.J. Galați în ceea ce privește

dispozițiile de la pct. 5, 7 și 8 din decizie, precum și măsurile

corespunzătoare acestor constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 și 11,

până la soluționarea in fond a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au susținut că, privitor la obligațiile fiscale reținute

în sarcina lor, există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii

acestora și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile

legale. Așa fiind, există o serioasă îndoială în privința legalității și

temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.

Reclamanții au mai

susținut că există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar

prin punerea în executare a actului contestat, deoarece le-ar fi afectat grav

dreptul de proprietate garantat de Constituție. Această imposibilitate s-ar

putea concretiza în neputința achitării datoriilor către alte persoane și chiar

către bugetul de stat.

instanței de fond

Prin sentința nr.

267/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act

administrativ formulată de reclamanții P.M. Galați și M. Galați în

contradictoriu cu pârâta C.C.R., a suspendat efectele deciziei nr. 47 din 8

noiembrie 2010 emisă de C.C.R., C.C.J. Galați în ceea ce privește dispozițiile

de la pct. 5, 7 și 8 din decizie, precum și măsurile corespunzătoare acestor

constatări dispuse prin dispozitiv la pct. 8 și 11 până la soluționarea in fond

a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauza dedusă judecății,

reclamanții au făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii

lor, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente,

în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum în mod

constant a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În

cauza de față, a reținut judecătorul fondului, reclamantul s-a referit și a

susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, susținând și

motivând nelegalitatea acestuia.

Curtea a apreciat că,

în cadrul procedurii de suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste

motive, ci doar să constate că ele au fost invocate și că ele ar putea conduce

la desființarea actului atacat.

În privința celei

de-a doua condiții, instanța de fond a reținut că susținerile reclamanților

confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a

deciziei atacate.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.R. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului și în principal, admiterea

excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii pentru

autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate și

respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

În motivarea

excepției autorității de lucru judecat, autoritatea pârâtă precizează că, la

data de 29 noiembrie 2010, reclamanții P.M. Galați și M. Galați au solicitat

suspendarea parțială a efectelor Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie 2010 emisă de

C.C. Galați, respectiv a pct. 5, 7, 8 și 11, acțiune înregistrată la Curtea de

Apel Galați cu nr. 1527/44/2010. Prin sentința nr. 273 din 21 decembrie 2010, Curtea

de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de suspendare, iar prin decizia

nr. 1408 din 09 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul recurenților-reclamanți P.M. Galați și M. Galați, în sensul că a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Galați.

Totodată, recurenta

arată că, prin Sentința civilă nr. 3140 din 24 august 2011 pronunțată de

Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1527/44/2010, s-a respins acțiunea formulată

de reclamanți, iar sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Față de aceste

aspecte, autoritatea recurentă apreciază că cerințele impuse de art. 1201 C.

civ., pentru existența autorității de lucru judecat sunt îndeplinite în cauză,

întrucât există identitate de părți (reclamanții P.M. Galați și M. Galați și

pârâta C.C.R.), identitate de obiect (suspendarea Deciziei nr. 47/2010) și

identitate de cauză (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004).

Cu privire la fondul

cauzei, recurenta a susținut, în esență, că reclamanții nu fac dovada

întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Astfel, măsurile

dispuse prin Decizia nr. 47/2010 au suport legal, deci se bucură de o aparență

de legalitate, care urmează a fi analizată și menținută sau anulată în speța

având ca obiect fondul cauzei, astfel că nu se poate reține ca fiind

îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat.

Pe de altă parte,

susține recurenta, în cauza de față nu putem vorbi de o pagubă, cu atât mai

puțin iminentă, care ar putea să afecteze reclamanții, întrucât Decizia nr.

47/2010 a C.C. Galați se referă la recuperarea unor drepturi salariale acordate

fără a avea temei legal.

Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, Înalta

Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță

necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin.

(6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 47 din 08 noiembrie

2010 a C.C.R. – C.C.J. Galați, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 5,

7 și 8 din decizie și la pct. 8 și 11 din dispozitiv, urmare a respingerii

contestației împotriva acesteia prin Încheierea nr. 577 din 03 martie 2011 a

C.C.J. Galați.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative cât și în cazul suspendării executării

acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs

se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au

ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate

de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și

teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activității specifice C.C., precum și valorificarea actelor de control

rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010

(M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei

de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

„suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a C.C., acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a C.C., respectiv

de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt

contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce

privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a C.C., ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost soluționată

în sensul admiterii excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel cauze. De asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, s-a constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr.

5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei

jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit Curtea de apel a reținut că îi revine competența materială de soluționare

a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (61) și

art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinările

celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în prezenta cale de

atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.C.R. împotriva sentinței civile nr. 267/2011 din 22 septembrie

2011 a Curții de apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.