ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Galați, secția contencios, administrativ și fiscal, reclamantul P.F. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta, D.G.F.P. Vrancea suspendarea executării Deciziei de

impunere fiscală din 4 noiembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală parțială

din 6 noiembrie 2009, privind regularizarea situației privind obligațiile fiscale

ale reclamantului stabilite urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea

financiară a acestuia până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ

promovată împotriva acestor măsuri.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa

există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale și că organele de

control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale, existând o îndoială în privința

legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.

A mai arătat reclamantul

că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare

a actului contestat, reclamantului fiindu-i afectat dreptul de proprietate garantat

de Constituție, fiind pus în imposibilitatea achitării datoriilor către alte persoane

și chiar către bugetul de stat.

Prin sentința din 19 ianuarie

2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios, administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vrancea

și a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 02

noiembrie 2009 și a deciziei de impunere fiscală din 4 noiembrie 2009, emise de

autoritatea pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că în cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada

întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a celor prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba iminentă.

A mai reținut Curtea de

Apel că existența unui caz bine justificat poate fi constatată dacă din împrejurările

cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate,

a actului menționat, iar în cauză reclamantul s-a referit și a motivat nelegalitatea

acestuia.

În privința pagubei iminente

s-a reținut că deși reclamantul nu a făcut dovezi ci doar susțineri referitoare

la îndeplinirea acestei condiții, este însă evident că blocarea conturilor acestuia

și trecerea la executarea silită pentru suma reținută de organele fiscale ca datorie,

pot constitui un motiv serios de dezechilibru financiar, confirmându-se iminența

pagubei.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Vrancea, arătând că aceasta este netemeinică și

nelegală deoarece în mod greșit s-a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea executării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat

și iminența pagubei .

De asemenea, cu privire

la îndeplinirea condiției „pagubei iminente”, se menționează că sentința atacată

cuprinde motive contradictorii.

Criticile formulate de

recurenta – pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva

prevederilor art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ., apreciază că

acesta este fondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,

suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,

care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor

de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube

în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra

legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării,

pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea

fondului litigiului.

După cum se constată,

prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat eronat că atacarea

actului administrativ fiscal conduce implicit către o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate, or, acest fapt nu răspunde cerințelor impuse de

legiuitor în art. 2 alin .1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește

conținutul noțiunii de „caz bine justificat” .

Mai mult, instanța de

fond nu a motivat și argumentat care sunt împrejurările legate de starea de fapt

și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită în cauză.

De asemenea, greșit s-a

reținut că simplele referiri și susțineri ale reclamantului în ceea ce privește

legalitatea actului administrativ fiscal, fără a exista dovezi concrete în acest

sens, potrivit art. 1169 C. civ., pot conduce la îndeplinirea condiției cazului

bine justificat.

De altfel, în speță, motivele

invocate de intimatul-reclamant nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine

justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod greșit

instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”deoarece

în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa

eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere din 4 noiembrie 2009.

Cât privește criticile

referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de

asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că

paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe

concludente.

Intimatul-reclamant nu

a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în

sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior

în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului

de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor

administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei

sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită

și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea

unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia

că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această

categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării

executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

De asemenea, nici susținerile

potrivit cărora începerea procedurii executării silite asupra conturilor intimatului-reclamant

nu se încadrează în definiția pagubei iminente prevăzută de art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, în raport

de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ

fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9

din C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va

respinge cererea de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Vrancea, împotriva sentinței nr. 13 din 19 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Galați, secția contencios, administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și respinge cererea de suspendare formulată de P.F. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 decembrie 2010.