ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios, administrativ și fiscal, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, D.G.F.P. Vrancea suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală din 4 noiembrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală parțială din 6 noiembrie 2009, privind regularizarea situației privind obligațiile fiscale ale reclamantului stabilite urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea financiară a acestuia până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată împotriva acestor măsuri.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale, existând o îndoială în privința legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate. A mai arătat reclamantul că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, reclamantului fiindu-i afectat dreptul de proprietate garantat de Constituție, fiind pus în imposibilitatea achitării datoriilor către alte persoane și chiar către bugetul de stat. Prin sentința din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Vrancea și a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 02 noiembrie 2009 și a deciziei de impunere fiscală din 4 noiembrie 2009, emise de autoritatea pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a celor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba iminentă. A mai reținut Curtea de Apel că existența unui caz bine justificat poate fi constatată dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, a actului menționat, iar în cauză reclamantul s-a referit și a motivat nelegalitatea acestuia.

În privința pagubei iminente s-a reținut că deși reclamantul nu a făcut dovezi ci doar susțineri referitoare la îndeplinirea acestei condiții, este însă evident că blocarea conturilor acestuia și trecerea la executarea silită pentru suma reținută de organele fiscale ca datorie, pot constitui un motiv serios de dezechilibru financiar, confirmându-se iminența pagubei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Vrancea, arătând că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit s-a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat și iminența pagubei . De asemenea, cu privire la îndeplinirea condiției „pagubei iminente”, se menționează că sentința atacată cuprinde motive contradictorii.

Criticile formulate de recurenta – pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 din C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat eronat că atacarea actului administrativ fiscal conduce implicit către o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, or, acest fapt nu răspunde cerințelor impuse de legiuitor în art. 2 alin .1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește conținutul noțiunii de „caz bine justificat” . Mai mult, instanța de fond nu a motivat și argumentat care sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită în cauză. De asemenea, greșit s-a reținut că simplele referiri și susțineri ale reclamantului în ceea ce privește legalitatea actului administrativ fiscal, fără a exista dovezi concrete în acest sens, potrivit art. 1169 C. civ., pot conduce la îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

De altfel, în speță, motivele invocate de intimatul-reclamant nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere din 4 noiembrie 2009. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. De asemenea, nici susținerile potrivit cărora începerea procedurii executării silite asupra conturilor intimatului-reclamant nu se încadrează în definiția pagubei iminente prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Vrancea, împotriva sentinței nr. 13 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios, administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de P.F. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2010.