ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta SC N.D. SRL
a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție
Fiscală, solicitând ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu
prevederile art. 215 și urm. C. proc. fisc., instanța să dispună, prin hotărâre
executorie, suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 emisă de
pârâtă, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția
fiscală, în cuantum total de 850.874 RON, până la pronunțarea instanței de fond
asupra legalității acestui act administrativ fiscal.
În motivarea acțiunii
s-a arătat că în contestația formulată s-a precizat că, urmare a inspecției fiscale
efectuată de pârâtă, pentru perioada 01 ianuarie 2005-28 februarie 2010, organul
fiscal a emis decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată
din 06 mai 2010, prin care s-au stabilit: TVA 51.560 RON, aferent bazei impozabile
stabilite suplimentar de 271.366 RON, majorări de întârziere de 8.174 RON, impozit
pe profit 488.128 RON, aferent bazei impozabile stabilite suplimentar de 3.050.795
RON și majorări de întârziere de 303.012 RON.
Împotriva titlului de
creanță s-a formulat contestație potrivit art. 205 C. proc. fisc, înregistrată în
11 iunie 2010, solicitându-se anularea în totalitate a deciziei de impunere, iar
prin decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 s-au instituit măsuri asigurătorii, respectiv
poprire asupra tuturor conturilor de disponibilități și depozite bancare și sechestru
asigurător asupra bunurilor societății.
În ceea ce privește cererea
de suspendare a deciziei de impunere, întemeiată pe dispozițiile art. 215 C.
proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut că măsura se
justifică, fiind incidente ipoteza cazului bine justificat și respectiv paguba iminentă.
Astfel, decizia de impunere este nelegală în ce privește stabilirea bazei suplimentare
de impozitare pentru TVA, construcția urmând a fi afectată ca sediul social pentru
societate, precum și cu privire la impozitul pe profit, cheltuielile fiind realizate
în scopul realizării de venituri impozabile, pentru desfășurarea obiectului de activitate
al societății fiind necesară informarea, intermedierea, participarea la congrese,
ca medic cu specializare în apifitoterapie, care au stat la baza dezvoltării firmei.
În susținerea cererii
de suspendare a mai arătat reclamanta că în speță consecințele executării deciziei
de impunere asupra activității societății sunt dezastruoase putând duce la insolvență,
cu consecința concedierii salariaților, reclamantei și a neexecutării contractelor
comerciale în curs.
Prin sentința nr. 169/F-CONT
din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte cererea formulată de contestatoarea SC N.D. SRL, în
contradictoriu intimata A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală;
a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010, emisă de intimată,
în ceea ce privește suma de 791,140 RON, impozit pe profit și majorări de întârziere,
până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
- În perioada 15
aprilie 2010-23 aprilie 2010, societatea reclamantă a fost supusă unei inspecții
fiscale, care a avut ca obiect verificarea perioadei 01 ianuarie 2005-28
februarie 2010, în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din
04 mai 2010, în care s-a reținut că societatea datorează TVA suplimentar de 51.560
RON și penalități aferente pentru facturile fiscale pentru care nu avea drept de
deducere, respectiv achiziții de materiale de construcții.
Totodată, s-a stabilit
că societatea datorează impozit pe profit suplimentar de 488.128 RON și majorări
aferente de 303.012 RON pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m)
din Legea nr. 571/2003, deoarece a înregistrat pe cheltuieli o serie de facturi
emise de trei firme din China, fără a prezenta o anexă în original la facturile
de prestări servicii din care să rezulte necesitatea acestor operațiuni în vederea
realizării de venituri, listând numai din calculator, în limba română, e-mail-uri
transmise de partenerul extern, semnate doar de către SC N.D. SRL. Obiectul contractelor
de prestări servicii nu se coroborează cu anexe ale facturilor emise în temeiul
acestora, din care să rezulte efectuarea de informări, intermedieri, participări
la congrese și alte documente justificative.
- În baza raportului de
inspecție fiscală a fost întocmită decizia de impunere din 06 mai 2010, în care
s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare: TVA 51.560
RON și 8.174 majorări de întârziere, respectiv impozit pe profit de 488.128 RON
și 303.012 RON majorări de întârziere și s-au dispus, totodată, măsuri asigurătorii,
fiind emisă decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 și întocmit procesul-verbal de sechestru
asigurător asupra bunurilor imobile din 08 iunie 2010.
- Reclamanta a formulat
contestație împotriva deciziei de impunere, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.F.P.
Argeș la 11 iunie 2010, decizia de impunere fiind comunicată acesteia la 13 mai
2010, iar după sesizarea autorității administrativ fiscale, reclamanta a formulat
prezenta cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010,
fiind respectate, sub aspect procedural, cerințele art. 215 alin. (2) C. proc.
fisc. rap. la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În contestația
formulată s-a solicitat anularea în totalitate a deciziei contestate, pentru suma
de 850.874 RON, dar până la data pronunțării hotărârii, aceasta nu a fost soluționată.
Instanța
de fond a reținut că, deși nu putea analiza fondul cauzei, se impunea o apreciere
asupra aspectelor invocate de către părți, pe baza probelor administrate, în vederea
analizării aplicabilității art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar din înscrisurile
depuse la dosar a rezultat incidența ipotezei art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea
nr. 554/2004, referitoare la condiția existenței cazului bine justificat.
Asupra
celei de-a doua condiții instanța a reținut, pe de o parte, că reclamantei i-au
fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii,
ceea ce poate determina blocarea activității acesteia, iar pe de altă parte, că
măsura suspendării nu afectează interesele autorității pârâte, sumele aflate în
conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanță
urmând a fi amânată. Astfel, s-a apreciat că executarea deciziei de impunere poate
avea consecințe grave asupra activității desfășurate de către societatea reclamantă,
astfel că și cerința pagubei iminente este întrunită.
Instanța
a mai reținut că, pe fondul indisponibilizării bunurilor și al popririi conturilor
bancare, a fost totuși consemnată cauțiunea pusă în vedere de instanță, aspect care
garantează realizarea drepturilor autorității pârâte, astfel că pentru toate aceste
considerente, în temeiul art.
215 C. proc. fisc., raportat la art.
14 din
Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea în parte și a dispus suspendarea executării
deciziei de impunere din 06 mai 2010, în ce privește suma de 791.140 RON, impozit
pe profit și majorări de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei hotărâri,
pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală a declarat recurs,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
se arată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a legii.
În primul rând, o critică
adusă instanței de fond referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. o reprezintă admiterea
cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, în condițiile în care suspendarea
executării unui act administrativ fiscal constituie o situație de excepție, care
poate interveni numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerințele prevăzute
de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta arată că instanța
nu a ținut seama de necesitatea aplicării principiului proporționalității și nu
a cântărit corect interesele părților, raportat la fiecare rezultat posibil.
Se mai arată de către
recurentă faptul că actul administrativ fiscal se bucură de o prezumție de legalitate
și este executoriu din oficiu fără a mai avea nevoie de alte formalități în acest
sens, iar a nu executa actul administrativ fiscal înseamnă a nu executa legea, o
suspendare a executării acestuia impunându-se doar în cazuri extreme, temeinic motivate,
situație ce nu se justifică în cauza de față.
Astfel, se reține că interesul
statului de a executa actul administrativ este mai mare decât cel al reclamantului
de a fi suspendată executarea, întrucât statul execută un act ce se bucură de o
prezumție de legalitate, un act ce nu prezintă vădite neregularități la o analiză
sumară.
Arată recurenta că reclamantul,
prin motivele invocate în cererea de suspendare, nu a demonstrat existența unor
motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului
administrativ atacat, raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii
deciziei de impunere fiind explicit în ceea ce privește stabilirea obligațiilor
datorate.
Or, sub acest aspect,
atât motivarea cererii de suspendare, cât și actele depuse, au pus instanța în situația
de a analiza în profunzime fondul cauzei, pronunțându-se asupra legalității documentelor
prezentate, fapt inadmisibil.
Se apreciază de către
recurentă că toate aceste documente nu au fost analizate de către organele fiscale
în timpul controlului, întrucât acestora nu le-au fost prezentate, astfel încât
în mod corect s-a procedat la calcularea impozitului pe profit suplimentar și a
majorărilor de întârziere aferente, iar în ceea ce privește impozitul pe profit,
s-a reținut că documentele depuse de către reclamantă nu susțin ipoteza art. 2
alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât la o analiză sumară a acestora
nu se poate constata o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pentru aceste considerente
se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii
cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 și cu privire
la impozitul pe profit și a majorărilor de
întârziere în sumă de 791.140
RON.
Examinând sentința atacată
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,
precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele
ce se vor arăta în continuare:
Într-adevăr, actul administrativ
unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el
însuși titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ,
ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă
o situație de excepție de la regula executării din oficiu a acestuia.
Potrivit art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine
justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile
art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței
competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea
instanței de fond”.
La această reglementare
cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ
fiscal, și prevederile art. 215 C. proc. fisc., care instituie obligativitatea plății
unei cauțiuni.
Pe de altă parte, în cadrul
cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției
de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii
de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și
oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței
de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.
Condiția existenței cazului
„bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului
sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ
să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în
cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe
care le-a produs.
În speță, această condiție
este îndeplinită pentru că reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor
atacate.
În cadrul cererii de suspendare
nu se poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanța
care verifică legalitatea actului contestat, dar în cazul suspendării textul legii
cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ.
„Paguba iminentă”, cea
de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui
act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată,
ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă
gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În cauză s-a dovedit că
este îndeplinită și această condiție pentru că prin poprirea conturilor sau prin
executarea silită a imobilelor, se poate bloca activitatea firmei.
Pentru a preveni producerea
unor asemenea consecințe se impune suspendarea actului administrativ final până
la soluționarea pe fond a contestației.
Pentru a înlătura, chiar
și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,
prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,
doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente
indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond
conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai
o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Asupra celei de-a doua
condiții, instanța de fond a reținut în mod corect, pe de o parte, că reclamantei
i-au fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii,
ceea ce poate determina blocarea activității acesteia, iar pe de altă parte, că
măsura suspendării nu afectează interesele autorității pârâte, sumele aflate în
conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanță
urmând a fi amânată. Astfel, executarea deciziei de impunere poate avea consecințe
grave asupra activității desfășurate de către societatea reclamantă, rezultând că
și cerința pagubei iminente este întrunită.
Înalta Curte constată
că instanța de fond, motivat și argumentat, a apreciat că există suficiente indicii
aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să
antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului
administrativ contestat.
Drept urmare, Înalta Curte
reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte
constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța
de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală, împotriva sentinței
nr. 169/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2010.