ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4303/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC N.D. SRL

a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție

Fiscală, solicitând ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu

prevederile art. 215 și urm. C. proc. fisc., instanța să dispună, prin hotărâre

executorie, suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 emisă de

pârâtă, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală, în cuantum total de 850.874 RON, până la pronunțarea instanței de fond

asupra legalității acestui act administrativ fiscal.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în contestația formulată s-a precizat că, urmare a inspecției fiscale

efectuată de pârâtă, pentru perioada 01 ianuarie 2005-28 februarie 2010, organul

fiscal a emis decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată

din 06 mai 2010, prin care s-au stabilit: TVA 51.560 RON, aferent bazei impozabile

stabilite suplimentar de 271.366 RON, majorări de întârziere de 8.174 RON, impozit

pe profit 488.128 RON, aferent bazei impozabile stabilite suplimentar de 3.050.795

RON și majorări de întârziere de 303.012 RON.

Împotriva titlului de

creanță s-a formulat contestație potrivit art. 205 C. proc. fisc, înregistrată în

11 iunie 2010, solicitându-se anularea în totalitate a deciziei de impunere, iar

prin decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 s-au instituit măsuri asigurătorii, respectiv

poprire asupra tuturor conturilor de disponibilități și depozite bancare și sechestru

asigurător asupra bunurilor societății.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a deciziei de impunere, întemeiată pe dispozițiile art. 215 C.

proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut că măsura se

justifică, fiind incidente ipoteza cazului bine justificat și respectiv paguba iminentă.

Astfel, decizia de impunere este nelegală în ce privește stabilirea bazei suplimentare

de impozitare pentru TVA, construcția urmând a fi afectată ca sediul social pentru

societate, precum și cu privire la impozitul pe profit, cheltuielile fiind realizate

în scopul realizării de venituri impozabile, pentru desfășurarea obiectului de activitate

al societății fiind necesară informarea, intermedierea, participarea la congrese,

ca medic cu specializare în apifitoterapie, care au stat la baza dezvoltării firmei.

În susținerea cererii

de suspendare a mai arătat reclamanta că în speță consecințele executării deciziei

de impunere asupra activității societății sunt dezastruoase putând duce la insolvență,

cu consecința concedierii salariaților, reclamantei și a neexecutării contractelor

comerciale în curs.

Prin sentința nr. 169/F-CONT

din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte cererea formulată de contestatoarea SC N.D. SRL, în

contradictoriu intimata A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală;

a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 06 mai 2010, emisă de intimată,

în ceea ce privește suma de 791,140 RON, impozit pe profit și majorări de întârziere,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

- În perioada 15

aprilie 2010-23 aprilie 2010, societatea reclamantă a fost supusă unei inspecții

fiscale, care a avut ca obiect verificarea perioadei 01 ianuarie 2005-28

februarie 2010, în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din

04 mai 2010, în care s-a reținut că societatea datorează TVA suplimentar de 51.560

RON și penalități aferente pentru facturile fiscale pentru care nu avea drept de

deducere, respectiv achiziții de materiale de construcții.

Totodată, s-a stabilit

că societatea datorează impozit pe profit suplimentar de 488.128 RON și majorări

aferente de 303.012 RON pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m)

din Legea nr. 571/2003, deoarece a înregistrat pe cheltuieli o serie de facturi

emise de trei firme din China, fără a prezenta o anexă în original la facturile

de prestări servicii din care să rezulte necesitatea acestor operațiuni în vederea

realizării de venituri, listând numai din calculator, în limba română, e-mail-uri

transmise de partenerul extern, semnate doar de către SC N.D. SRL. Obiectul contractelor

de prestări servicii nu se coroborează cu anexe ale facturilor emise în temeiul

acestora, din care să rezulte efectuarea de informări, intermedieri, participări

la congrese și alte documente justificative.

- În baza raportului de

inspecție fiscală a fost întocmită decizia de impunere din 06 mai 2010, în care

s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare: TVA 51.560

RON și 8.174 majorări de întârziere, respectiv impozit pe profit de 488.128 RON

și 303.012 RON majorări de întârziere și s-au dispus, totodată, măsuri asigurătorii,

fiind emisă decizia nr. 39454 din 07 mai 2010 și întocmit procesul-verbal de sechestru

asigurător asupra bunurilor imobile din 08 iunie 2010.

- Reclamanta a formulat

contestație împotriva deciziei de impunere, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.F.P.

Argeș la 11 iunie 2010, decizia de impunere fiind comunicată acesteia la 13 mai

2010, iar după sesizarea autorității administrativ fiscale, reclamanta a formulat

prezenta cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010,

fiind respectate, sub aspect procedural, cerințele art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc. rap. la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În contestația

formulată s-a solicitat anularea în totalitate a deciziei contestate, pentru suma

de 850.874 RON, dar până la data pronunțării hotărârii, aceasta nu a fost soluționată.

Instanța

de fond a reținut că, deși nu putea analiza fondul cauzei, se impunea o apreciere

asupra aspectelor invocate de către părți, pe baza probelor administrate, în vederea

analizării aplicabilității art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar din înscrisurile

depuse la dosar a rezultat incidența ipotezei art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, referitoare la condiția existenței cazului bine justificat.

Asupra

celei de-a doua condiții instanța a reținut, pe de o parte, că reclamantei i-au

fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii,

ceea ce poate determina blocarea activității acesteia, iar pe de altă parte, că

măsura suspendării nu afectează interesele autorității pârâte, sumele aflate în

conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanță

urmând a fi amânată. Astfel, s-a apreciat că executarea deciziei de impunere poate

avea consecințe grave asupra activității desfășurate de către societatea reclamantă,

astfel că și cerința pagubei iminente este întrunită.

Instanța

a mai reținut că, pe fondul indisponibilizării bunurilor și al popririi conturilor

bancare, a fost totuși consemnată cauțiunea pusă în vedere de instanță, aspect care

garantează realizarea drepturilor autorității pârâte, astfel că pentru toate aceste

considerente, în temeiul art.

215 C. proc. fisc., raportat la art.

14 din

Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea în parte și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere din 06 mai 2010, în ce privește suma de 791.140 RON, impozit

pe profit și majorări de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În primul rând, o critică

adusă instanței de fond referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. o reprezintă admiterea

cererii de suspendare a executării deciziei de impunere, în condițiile în care suspendarea

executării unui act administrativ fiscal constituie o situație de excepție, care

poate interveni numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta arată că instanța

nu a ținut seama de necesitatea aplicării principiului proporționalității și nu

a cântărit corect interesele părților, raportat la fiecare rezultat posibil.

Se mai arată de către

recurentă faptul că actul administrativ fiscal se bucură de o prezumție de legalitate

și este executoriu din oficiu fără a mai avea nevoie de alte formalități în acest

sens, iar a nu executa actul administrativ fiscal înseamnă a nu executa legea, o

suspendare a executării acestuia impunându-se doar în cazuri extreme, temeinic motivate,

situație ce nu se justifică în cauza de față.

Astfel, se reține că interesul

statului de a executa actul administrativ este mai mare decât cel al reclamantului

de a fi suspendată executarea, întrucât statul execută un act ce se bucură de o

prezumție de legalitate, un act ce nu prezintă vădite neregularități la o analiză

sumară.

Arată recurenta că reclamantul,

prin motivele invocate în cererea de suspendare, nu a demonstrat existența unor

motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului

administrativ atacat, raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii

deciziei de impunere fiind explicit în ceea ce privește stabilirea obligațiilor

datorate.

Or, sub acest aspect,

atât motivarea cererii de suspendare, cât și actele depuse, au pus instanța în situația

de a analiza în profunzime fondul cauzei, pronunțându-se asupra legalității documentelor

prezentate, fapt inadmisibil.

Se apreciază de către

recurentă că toate aceste documente nu au fost analizate de către organele fiscale

în timpul controlului, întrucât acestora nu le-au fost prezentate, astfel încât

în mod corect s-a procedat la calcularea impozitului pe profit suplimentar și a

majorărilor de întârziere aferente, iar în ceea ce privește impozitul pe profit,

s-a reținut că documentele depuse de către reclamantă nu susțin ipoteza art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât la o analiză sumară a acestora

nu se poate constata o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru aceste considerente

se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii

cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 06 mai 2010 și cu privire

la impozitul pe profit și a majorărilor de

întârziere în sumă de 791.140

RON.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Într-adevăr, actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el

însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului administrativ,

ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezintă

o situație de excepție de la regula executării din oficiu a acestuia.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

La această reglementare

cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ

fiscal, și prevederile art. 215 C. proc. fisc., care instituie obligativitatea plății

unei cauțiuni.

Pe de altă parte, în cadrul

cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii

de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului

„bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului

sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ

să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în

cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe

care le-a produs.

În speță, această condiție

este îndeplinită pentru că reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor

atacate.

În cadrul cererii de suspendare

nu se poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanța

care verifică legalitatea actului contestat, dar în cazul suspendării textul legii

cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

„Paguba iminentă”, cea

de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui

act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată,

ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză s-a dovedit că

este îndeplinită și această condiție pentru că prin poprirea conturilor sau prin

executarea silită a imobilelor, se poate bloca activitatea firmei.

Pentru a preveni producerea

unor asemenea consecințe se impune suspendarea actului administrativ final până

la soluționarea pe fond a contestației.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond

conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai

o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Asupra celei de-a doua

condiții, instanța de fond a reținut în mod corect, pe de o parte, că reclamantei

i-au fost indisponibilizate bunurile prin deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii,

ceea ce poate determina blocarea activității acesteia, iar pe de altă parte, că

măsura suspendării nu afectează interesele autorității pârâte, sumele aflate în

conturile poprite rămânând indisponibilizate, numai executarea titlului de creanță

urmând a fi amânată. Astfel, executarea deciziei de impunere poate avea consecințe

grave asupra activității desfășurate de către societatea reclamantă, rezultând că

și cerința pagubei iminente este întrunită.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, motivat și argumentat, a apreciat că există suficiente indicii

aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să

antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului

administrativ contestat.

Drept urmare, Înalta Curte

reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală, împotriva sentinței

nr. 169/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.