ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4770/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 31/F-C din 3 februarie 2010

a Curții de Apel Pitești a fost admisă acțiunea reclamantei SC P.T. SRL Râmnicu-Vâlcea

formulată în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea - A.F.P. Râmnicu-Vâlcea, în sensul

că a fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. 475 din 6

iulie 2009 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a fost anulată

decizia nr. 141 din 23 septembrie 2009 emisă de pârâtă, cu obligarea la soluționarea

contestației formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că în urma controalelor fiscale, inspectorii

fiscali au stabilit că reclamanta a efectuat, în perioada iunie 2001 - decembrie

2001, mai multe achiziții de materiale și mijloace fixe de la diverși furnizori,

despre care se pretinde că nu sunt înregistrate legal și că a înregistrat în contabilitate

facturi nereale, pentru care a dedus TVA în sumă de 222.917 RON.

Instanța a reținut că

reclamanta a contestat rezultatele controlului realizat în 2003, iar prin decizia

nr. 161 din 22 iulie 2003 pârâta a suspendat soluționarea contestației, până la

pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Ulterior, în urma controlului

efectuat de organele fiscale în anul 2009 a fost emisă decizia de impunere nr.

1475 din 6 iulie 2009 prin care s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de

stat suma de 638.331 RON, din care 84.051 RON impozit pe profit suplimentar, 7.481

RON majorări de întârziere aferente acestuia, 222.917 RON TVA suplimentară și 323.882

RON majorări de întârziere aferente acesteia.

Împotriva acestei decizii

de impunere reclamanta a formulat contestație, iar prin decizia nr. 141 din 22

septembrie 2009 pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma

totală de 546.799 RON, reprezentând TVA adăugată, suplimentară și accesorii aferente

acestora, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, urmând ca

procedura administrativă, să fie reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea.

De asemenea, contestația

reclamantei a fost respinsă ca nemotivată pentru suma de 69.515 RON reprezentând

impozit pe profit și ca neîntemeiată pentru suma de 22.017 RON.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

iar instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de lege pentru suspendarea actului administrativ atacat.

Astfel, instanța de fond

a apreciat că este întemeiată cererea de suspendare formulată, deoarece dacă reclamantei

i s-ar popri întreaga sumă, prevăzută în actul administrativ atacat, ar înregistra

prejudicii imediate, de natură a determina împiedicarea de desfășurare a activității

reclamantei, cu consecințe asupra personalului salarial existent.

Instanța de fond a apreciat

asupra comportamentului organului fiscal pe parcursul perioadei de timp analizate

(2001 - 2009) și a concluzionat că atitudinea pârâtei, în desfășurarea faptelor

prezentate, dovedește incertitudinea manifestată cu privire la vinovăția reclamantei.

De altfel, s-a reținut

că reclamantei nu i s-a imputat desfășurarea unei activități comerciale incorecte

proprii, ci doar a celor cu care a colaborat, fără a se evidenția sau proba că a

cunoscut aceste aspecte despre colaboratorii săi.

S-a constatat că reclamanta

a înregistrat în contabilitatea firmei toate facturile și a calculat impozit pe

profit, iar pârâta nu a precizat motivele pentru care nu poate soluționa contestația

administrativă, ori care dintre operațiile comerciale ale reclamantei sunt fictive.

Prin această modalitate

repetată, de a suspenda soluționarea contestației, pe considerentul că se fac cercetări

de organele de urmărire penală al căror rezultat poate influența dezlegarea pricinii,

instanța de fond a concluzionat că reclamanta este prejudiciată, iar vătămarea ce

i s-a adus constă în faptul că i se refuză restituirea TVA, pe care ar trebuie să-l

încaseze, iar, pe de altă parte, îi sunt blocate conturile și este evident că este

previzibilă o blocare a activității reclamantei.

Împotriva sentinței civile

nr. 31 din 3 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta

D.G.F.P. a Județului Vâlcea, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare

de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată

a cererii reclamantei SC P.T. SRL Râmnicu-Vâlcea de suspendare a executării deciziei

de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 și de anulare a deciziei nr. 141 din 23

septembrie 2009 prin care contestația administrativă introdusă de reclamantă a fost

suspendată până la soluționarea definitivă a laturii penale.

Recurenta a învederat,

prin motivele de recurs, că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei,

a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 475 din 6 iulie 2009 emisă

de D.G.F.P. a județului Vâlcea, anularea deciziei nr. 141 din 23 septembrie 2009

și obligarea D.G.F.P. a județului Vâlcea la soluționarea contestației administrative,

întrucât nu sunt întrunite în cauză cerințele legale (anume cazul bine justificat

și prevenirea unei pagube iminente) prevăzute de art. 14 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

iar suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut Ioc

cu respectarea prevederilor art. 215 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinare intimata

SC P.T. SRL a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenta nu s-a

conformat exigențelor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în condițiile în

care, pe de o parte, nu a fost indicat nici unul din motivele de recurs reglementate

de art. 304 C. proc. civ. și pe de altă parte, nu au fost formulate nici critici

care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din motivele de casare sau modificare

prevăzute de același art. 304 C. proc. civ. Sub aspectul soluției date cauzei prin

sentința recurată intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea

recurentei Ia plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la soluționarea

irevocabilă a fondului litigiului și că în mod nelegal prin decizia nr. 141 din

23 septembrie 2009 s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative

până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Excepția de nulitate a

recursului, invocată de intimata SC P.T. SRL, este neîntemeiată și va fi respinsă,

recursul formulat în cauză întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., care precizează că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care,

potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare

prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Exercitarea recursului, într-o atare ipoteză, nu se limitează la motivele de casare

sau modificare prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc. civ., astfel că recurentul

este în drept să formuleze orice fel de nemulțumire față de hotărârea instanței

de fond iar cauza poate prin urmare să fie examinată sub toate aspectele, atât de

nelegalitate cât și de netemeinicie. Recursul formulat în cauză de către D.G.F.P.

a județului Vâlcea este motivat, fiind indicate, chiar dacă într-o manieră relativ

sumară, motivele de fapt și de drept în baza cărora recurenta a considerat că în

mod greșit instanța de fond a admis atât cererea de suspendare a executării deciziei

de impunere, cât și cererea de anulare a deciziei prin care s-a dispus suspendarea

soluționării contestației administrative introduse de reclamantă.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înțelege,

în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”

[art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se

desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”

[art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare]. Pe de altă parte, în condițiile

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată

de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz

instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (2)-(7) din legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut

în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată,

admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 475 din 6 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. a județului Vâlcea până la soluționarea

irevocabilă a fondului cauzei. Astfel, se constată că prin decizia de impunere

nr. 475 din 6 iulie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală emisă de D.G.F.P. a județului Vâlcea - Activitatea de inspecție

fiscală, s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 638.331

RON din care 84.051 RON impozit pe profit suplimentar, 7.481 RON majorări de întârziere

aferente acestuia, 222.917 RON taxă pe valoarea adăugată suplimentară și 323.882

RON majorări de întârziere aferente acesteia. Suspendarea executării actului administrativ

fiscal în discuție se impune. În temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile

în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele

de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în

contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială

sub aspectul legalității deciziei de impunere fiscală) cât și cerința prevenirii

unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal

ar putea conduce la imposibilitatea desfășurării activității economice pe mai departe

și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în

ipoteza anulării actului).

Pe de altă parte, se reține

că în mod întemeiat instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 141 din 23 septembrie

prin care pârâta a decis suspendarea soluționării contestației administrative formulate

de reclamantă pentru suma totală de 546.799 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată

suplimentară și accesorii aferente acestora, până la pronunțarea unei soluții definitive

pe latura penală, și a obligat recurenta la soluționarea acestei contestații. Într-adevăr,

prin conținutul plângerii penale depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea

la data de 8 iulie 2009 nu au fost conturate indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni

a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma a fi

dată în procedura administrativă, ci numai au fost prezentate anumite constatări

din procesul verbal de control din 2 iulie 2009, astfel că nu sunt riguros îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. De altfel, prin

rezoluția procurorului din data de 24 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 3892/P/2009

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea s-a dispus confirmarea propunerii

organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală în cauză.

În aceste condiții, constatând

că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată

este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. a județului

Vâlcea împotriva sentinței nr. 31/F-C din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata în favoarea intimatei

SC P.T. SRL a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Vâlcea - A.F.P. Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile

nr. 31/F-C din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 2.000

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.