ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 107 din 12

mai 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL Tecuci, în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Galați, prin care solicită anularea raportului de inspecție

fiscală nr. 4181 din 13 iunie 2008 și a deciziei de impunere fiscală nr. 135

din 16 iunie 2008 emise de autoritatea pârâtă, prin care au fost stabilite în

sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 534707 lei, reprezentând TVA,

majorări de întârziere și penalități, precum și a deciziei nr. 91 din 15 august

2008, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă

împotriva actelor de impunere.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada

existenței unui drept proteguit de lege, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, reținând, în esență, următoarele:

Din constatările organelor

fiscale, se constată că, atât decizia de impunere fiscală, cât și dispoziția de

soluționare a contestației, întrunesc condițiile generale de validitate, așa

cum sunt ele definite de dispozițiile art. 86 și 211 C. proc. fisc.,

constatările organelor fiscale fiind corect fundamentate, necombătute prin

niciunul dintre mijloacele de probă la care fac trimitere dispozițiunile art. 49

și urm. C. proc. fisc.

Atât în decizia de impunere

cât și în dispoziția de soluționare a contestației, toate sumele au fost corect

individualizate și analizate de către organele fiscale, reclamanta necombătând

cu nicio dovada justețea acestora.

Or, potrivit art. 65 alin. (1)

C. proc. fisc., contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele sale

care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului

fiscal.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs societatea comercială reclamantă, prin administratorul său,

care, fără a se raporta la vreo dispoziție legală, a susținut, în esență, că

hotărârea instanței de fond este netemeinică, criticile formulate putând fi

încadrate în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă

susține că situația de fapt reținută de organul fiscal și însușită de instanța

de fond, este nereală din moment ce realitatea poate fi stabilită printr-o

verificare încrucișată la societățile furnizoare a materialelor care au fost

folosite de societatea comercială pentru obținerea veniturilor care au fost

impozitate.

Societatea comercială

recurentă a mai susținut că facturile respective au fost depuse în copie

xeroxată și înregistrate în evidența contabilă deoarece acestea cuprindeau

elementele obligatorii enumerate la art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2001

privind Codul fiscal.

Autoritatea publică fiscală

intimată a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția

instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a reținut și în

expunerea rezumativă făcută mai sus, în sarcina societății comerciale

recurente, organele fiscale competente au stabilit și, respectiv, au menținut

obligații fiscale suplimentare, din care recurenta-reclamantă a contestat

sumele de: 368.530 lei, reprezentând TVA colectată asupra stocului scriptic;

117.203 lei, reprezentând TVA pentru care organele fiscale nu au acordate

dreptul de deducere; 593 lei și 189 lei reprezentând TVA colectată în facturile

nr. 8845501 din 29 martie 2007 și nr. 8845527 din 22 mai 2007 emise de SC B.

SRL și 31.100 lei reprezentând TVA aferentă avansurilor încasate în perioada

supusă verificării.

În recursul formulat,

societatea comercială a susținut, printr-o primă critică, faptul că a

înregistrat în evidența contabilă facturi în copie xerox deoarece acestea

cuprindeau elementele obligatorii enumerate la art. 155 alin. (8) din Legea nr.

571/2003.

Într-adevăr, potrivit

textului invocat, „(8) factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu

următoarele informații: a) seria și numărul facturii; b) data emiterii

facturii; c) numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al persoanei care

emite factura; d) numele, adresa și codul de înregistrare fiscală, după caz, al

beneficiarului de bunuri sau servicii; e) denumirea și cantitatea bunurilor

livrate, denumirea serviciilor prestate; f) valoarea bunurilor sau serviciilor,

exclusiv taxa pe valoarea adăugată; g) cota de taxă pe valoarea adăugată sau

mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere,

neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; h) valoarea taxei pe

valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile”.

Dar, așa cum chiar

societatea comercială recurentă a precizat, facturile în litigiu au fost depuse

în copie xeroxată, iar potrivit dispozițiilor pct. 51 alin. (1) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, factura și,

după caz, celelalte documente privind TVA trebuie depuse în original, astfel

că, în mod întemeiat, organele fiscale nu au luat în calcul documentele depuse

în copie xeroxată, așa cum a reținut și instanța de fond.

De asemenea, faptul că

facturile respective au fost trimise de societățile comerciale furnizoare în

copie societății comerciale recurente, nu o exonera pe recurenta-reclamantă de

a face toate demersurile necesare pentru a intra în posesia exemplarului original,

înainte de onorarea la plată a documentelor respective, astfel că nici această

critică nu poate fi primită.

Referitor la critica

potrivit căreia societatea comercială recurentă nu avea informații privind situația

unor furnizori precum SC B. SRL, SC D. SRL, SC L. SRL și SC M. SRL, aceasta va

fi înlăturată deoarece site-ul Ministerului Finanțelor Publice cuprinde

informații complete și acesta poate fi accesat de către orice contribuabil.

În concluzie, criticile

formulate de societatea comercială recurentă nu sunt întemeiate, astfel că

motivul de recurs prevăzut la art. 304

1

C. proc. civ., nu este

dovedit, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC M.I. SRL Tecuci împotriva sentinței nr. 107 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.