ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3042/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheirea din 21 februarie 2012 Curtea

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de

suspendare a executării deciziei din 15 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi

Galați, formulată de reclamantul D.V., și a dispus suspendarea executării

măsurilor dispuse la punctele 9,10,11 din decizie până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată, Unitatea

Administrativ Teritorială C.- prin primar, în contradictoriu cu Curtea de

Conturi a României a solicitat anularea în tot a încheierii emisă de Comisia de

soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, anularea în parte a

Deciziei nr. 27/2011 emisă de Camera de Conturi a județului Galați, cu privire

la măsurile dispuse la pct. 9, 10, 11 și suspendarea executării deciziei

atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel a

apreciat că la nivel european există preocupări în ceea ce privește suspendarea

executării actelor administrative, cum ar fi recomandarea adoptată de Comitetul

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989,

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,

care a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție

jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, însă eficacitatea necesară

acțiunii administrative.

Instanța de fond a constatat

că în cauză există un caz bine justificat, fiind invocate mai multe aspecte care

fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ

solicitat a fi suspendat.

Prin urmare, s-a apreciat

că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare

se solicită de reclamantă, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare

a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse de reclamantă.

Curtea de Apel a considerat

că este necesară măsura suspendării executării în condițiile în care ordonatorul

de credite este obligat să procedeze la luarea măsurilor de recuperare a pretinsei

pagube înainte ca instanța să constate legalitatea sau nelegalitatea acordării drepturilor

salariale, ceea ce ar perturba în mod grav funcționarea instituției publice și ar

afecta în mod evident angajații care au primit drepturile salariale despre care

se susține că au fost încasate necuvenit.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că susținerile instanței de judecată inserate în motivarea soluției de

suspendare parțială a deciziei Curții de Conturi a României nu sunt împrejurări

de natură să argumenteze că este vorba despre un" caz bine justificat".

Principiul prestabilirii

drepturilor salariale ale personalului din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, prin lege, constituie o excepție de la principiul negocierii, și care,

la rândul său, se constituie intr-un principiu distinct al sistemului de salarizare.

Este firesc ca drepturile

salariale ale personalului bugetar să fie stabilite prin lege sau prin acte normative

cu forță juridică similară legii, respectiv O.G., simple sau de urgență și nu prin

contract colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, având în vedere statutul profesional

al acestora și, în special, sursa de finanțare a acestor venituri, și anume bugetul

public.

Drepturile de natură salariată

puse în discuție în acest litigiu au fost acordate ca urmare a interpretării eronate

sau a ignorării actelor normative care reglementează drepturile salariale ale personalului

contractual și funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice și

cele referitoare la disciplina financiară care trebuie respectată de acestea în

cheltuirea banului public.

Recurenta susține că în

același sens sunt și prevederile art. 23 alin. (1), conform cărora: „Ordonatorii

de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în

limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de

activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale."

Cât privește noțiunea

de "pagubă iminentă", se arată că instanța de fond nu a motivat în nici

un fel îndeplinirea acestei condiții, rezumându-se a menționa că "în speță

este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente impusă de ari. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil".

Recurenta consideră că

în cauză nu s-a demonstrat iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2

lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Măsura suspendării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea

actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în

sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede

în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri

vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile

sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare,

în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile

publice în contextul puterii lor discreționare.

Art.14 din Legea nr. 554/2004

impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine

justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în

art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat

poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,

identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența

dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru

că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat

fondul litigiului.

Înalta Curte constată

că cea mai mare parte a considerentelor sentinței atacate cuprinde o caracterizare

teoretică a instituției juridice a suspendării executării actului administrativ,

cu referite la conținutul normativ al Legii nr. 554/2004 și la principiile cuprinse

în recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei, fără a indica, în concret, împrejurările pe care le-a circumscris cazului

bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Nici condiția prevenirii

unei pagube iminente nu este îndeplinită în cauză, pentru că, prin decizia contestată,

în sarcina intimatei - reclamante au fost stabilite numai măsurile pe care urmează

să le aducă la îndeplinire pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate,

măsuri care nu produc prin ele însele un prejudiciu material viitor și previzibil

în patrimoniul părții sau o perturbare previzibilă gravă a activității sale.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica Încheierea atacată

în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul D.V. – primar

al comunei C., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Curtea de Conturi a României, împotriva încheierii din 21 februarie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că respinge

cererea de suspendare formulată de reclamantul D.V. – primar al comunei C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie

2012.