ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 6 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (denumit în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „M.A.I.”), suspendarea executării Ordinului ministrului administrației

și internelor din 27 decembrie 2011, până la pronunțarea instanței de fond, și anularea

ordinului respectiv.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată, în esență, că prin ordinul contestat s-a dispus încetarea raporturilor

sale de serviciu pentru motivul că unitatea se reorganizează și se reduce numărul

de posturi finanțate.

Sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării

actului administrativ contestat.

În privința cazului bine

justificat, reclamantul arată că actul contestat nu cuprinde o expunere a motivelor

întemeiate pentru care a fost pus la dispoziția unității, în sensul art. 22

alin. (8) din Legea nr. 360/2002, modificată și completată prin Legea nr. 133/2011,

și a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 120, art. 120 alin. (1) și (3)

din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, art. 100 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Totodată, reclamantul

susține că ministrul administrației și internelor nu a emis ordinul de atribuire

a competențelor în emiterea actelor administrative cu caracter personal prin care

să poată fi pusă în aplicare măsura de punere la dispoziția unității, așa cum prevăd

dispozițiile art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 133/2011.

Reclamantul invocă recomandarea

nr. 89/8/1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

de Curtea de Apel

Prin încheierea din 9

februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 139/44/2012, Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul T.V.

și a dispus suspendarea executării Ordinului ministrului administrației și internelor

din 27 decembrie 2011 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea

actului administrativ respectiv.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății,

reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale,

respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În cauza de față

însă, reclamantul s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat

actul administrativ, susținând și motivând nelegalitatea acestuia.

În cadrul procedurii de

suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive, ci doar să constate

că ele au fost invocate și ar putea conduce la desființarea actului atacat.

Paguba iminentă este definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerile reclamantului confirmă

iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate,

acesta neputând rămâne fără mijloace materiale.

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

Î

mpotriva încheierii pronunțate

de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs

pârâtul M.A.I., în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât

susține că ministerul

nu a fost citat în termen legal pentru data la care s-a judecat cererea de suspendare

a executării actului administrativ, fiind încălcate prevederile art. 105 alin. (2)

și art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 14 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, instituția fiind astfel privată de o cercetare judecătorească judicioasă

și echilibrată, cu nesocotirea dreptului la apărare garantat de art. 24 alin. (1)

din Constituție. Recurentul-pârât susține că nu a fost citat cu cel puțin 5 zile

înainte de termenul de judecată.

Pe fondul cauzei, recurent-pârât

susține că reclamantul nu a motivat existența cazului bine justificat, cu încălcarea

dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., argumentele invocate în cerere

fiind simple considerații acceptate ca atare de Curtea de Apel. Cu privire la condiția

prevenirii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că instanța de fond a

motivat soluția pe considerente pur teoretice, nesusținute de un suport probator.

de intimatul-reclamant în fața instanței de recurs

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 139/44/2012/a1, iar, la termenul

de judecată din 7 iunie 2012, intimatul-reclamant a invocat, în temeiul art. 137

C. proc. civ., următoarele excepții:

-excepția lipsei calității

procesuale active a Direcției Generale Juridice din M.A.I. de a declara recurs,

motivat de faptul că direcția respectivă nu a participat la judecarea cauzei, nefiind

parte în proces și neavând astfel calitatea de a declara recurs. Se mai arată că

ordinul contestat a fost emis de M.A.I., care avea dreptul de a declara recurs;

-excepția inadmisibilității

recursului, întrucât recursul a fost declarat de F.N. – împuternicit director general

al Direcției Generale Juridice, care nu a fost parte în proces, iar nu de către

ministrul administrației și internelor, cu încălcarea prevederilor art. 7 și

art. 8 din O.U.G. nr. 30/2007 și ale art. 302 C. proc. civ. Se mai arată că cererea

de recurs nu cuprinde o detaliere și o motivare în mod concis, precis și clar, a

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, respectiv a criticilor

aduse hotărârii judecătorești recurate;

-excepția lipsei calității

de reprezentant a semnatarului recursului – F.N., împuternicit director general

al Direcției Generale Juridice, întrucât nu există la dosar nicio împuternicire

dată persoanei respective de către ministrul administrației și internelor;

-excepția lipsei de interes

a recursului, motivat de faptul că, prin suspendarea executării actului contestat,

ministerul nu a suferit nici un prejudiciu, astfel că recurentul nu are un interes

legitim, personal și direct, născut și actual. Se arată și că, prin sentința

nr. 158/2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 139/44/2012, instanța

de fond a admis acțiunea în anularea ordinului;

-excepția netimbrării;

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

invocate de intimatul-reclamant

În temeiul art. 137 C.

proc. civ., având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de intimatul-reclamant,

Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate, pentru motivele arătate în continuare:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a Direcției Generale Juridice din M.A.I. de a

declara recurs, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului

– F.N. și excepția inadmisibilității recursului (sub aspectul declarării recursului),

Înalta Curte constată că recursul a fost exercitat cu respectarea dispozițiilor

legale, având în vedere următoarele:

- potrivit art. 4

alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale juridice,

aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 100/2011: „(3)

Directorul general, precum și directorii generali adjuncți ai direcției generale

semnează/aprobă, în numele ministrului administrației și internelor și pentru acesta,

acțiuni în justiție, căi de atac, renunțarea la acțiuni și căi de atac, precum și

orice mijloace legale de apărare a intereselor ministerului în fața instanțelor

de judecată și a altor organe de jurisdicție.”

- potrivit art. 8

alin. (2) lit. l) din același Regulament:

„

Pe linie de

asigurare a asistenței juridice, direcția generală are următoarele atribuții principale

specifice:

[…]

l) introduce

acțiuni, depune întâmpinări, dă răspunsuri la interogatorii, exercită căi de atac,

renunță la acțiuni și căi de atac și exercită orice mijloace legale de apărare a

intereselor ministerului la instanțele judecătorești și la alte organe de jurisdicție,

în cauzele în care este citat ministerul”;

- prin Ordinul ministrului

administrației și internelor din 15 noiembrie 2011 (depus de recurent-pârât în ședința

publică –la dosarul de recurs), comisarul de poliție N.A.F.M. a fost împuternicit

să îndeplinească atribuțiile funcției de director general al Direcției Generale

Juridice, iar recursul a fost semnat la data de 16 martie 2012, dată la care semnatarul

acestuia se afla în exercitarea atribuțiilor conferite de dispozițiile citate anterior.

Cu privire la excepția

inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., recurentul expunând pe larg motivele pentru care apreciază că încheierea

pronunțată de Curtea de Apel este netemeinică și nelegală, sub aspectul soluției

de suspendare a executării actului administrativ contestat prin prisma condițiilor

prevăzute de art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cu privire la excepția

lipsei de interes a recursului, Înalta Curte constată că recurent-pârât justifică

un interes legitim, personal și direct, născut și actual în promovarea căii de atac,

având în vedere că, prin hotărârea judecătorească recurată, instanța de fond a dispus

suspendarea executării unui ordin emis de ministrul administrației și internelor,

astfel că interesul recurentului rezidă în obținerea unei hotărâri judecătorești

care să îi permită punerea în executare a actului.

Cu privire la excepția

netimbrării, așa cum s-a arătat în practicaua prezentei hotărâri, prin concluziile

verbale ale apărătorului ales, intimatul-reclamant nu a insistat în susținerea acesteia,

iar Înalta Curte are în vedere faptul că litigiul se circumscrie dispozițiilor

art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare,

conform cărora „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile

și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: a) încheierea, executarea și încetarea contractului

individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea

impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective

de muncă și cele privind soluționarea conflictelor colective de muncă, precum și

executarea hotărârilor pronunțate în aceste litigii”.

declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât, conform art. 14

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aplicabil în virtutea art. 15 alin. (2) din aceeași

lege, „instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere,

cu citarea părților”, iar citarea pârâtului cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului

de judecată fixat este permisă de art. 89 alin. (1) teza a doua din C. proc.

civ., conform cărora „în pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după

aprecierea instanței”, dispoziții apreciate și aplicate de instanță ca fiind compatibile

cu specificul cauzei ce privește o măsură de protecție provizorie față de iminența

executării actului administrativ considerat nelegal de către persoana care se consideră

vătămată.

În ceea ce privește soluția

dată cererii de suspendare a executării, conform celor expuse anterior, reclamantul

T.V. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea

nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării

Ordinului ministrului

administrației și internelor

din 27 decembrie 2011, prin care s-a dispus că, începând

cu data de 27 decembrie 2011, îi încetează raporturile de serviciu, ca urmare a

reorganizării acestei structuri și reducerii unor posturi de natura celui ocupat,

neexistând posibilitatea încadrării într-o funcție similară în aceea unitate sau

în alte unități.

Suspendarea executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art.

15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ,

constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie

a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte

juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ

în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție,

care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat,

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită

de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, însă, instanța

de control judiciar, învestită cu recursul declarat în cadrul litigiului având ca

obiect cererea de suspendare a executării actului susmenționat, constată că, prin

sentința nr. 158 din 29 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/44/2012, a fost admisă acțiunea

reclamantului T.V. și a fost anulat Ordinul ministrului administrației și internelor

din 27 decembrie 2011.

Soluția pronunțată de

instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, care formează

obiectul prezentei cereri de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei că, în cauză, este

îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare

reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare

a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată pe calea acțiunii în anulare.

În contextul anulării

de către Curtea de Apel Galați a actului administrativ a cărei suspendare a executării

se solicită, se vădește a fi întemeiată aprecierea instanței de fond referitoare

la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, întrucât actul respectiv nu se

mai bucură de prezumția de legalitate ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța

de fond cu privire la acțiunea în anulare.

În ceea ce privește condiția

referitoare la prevenirea unei pagube iminente, din dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că aceasta are în vedere producerea unui

prejudiciu.

Or, în cauză, este necontestat

că prin măsura dispusă de autoritatea pârâtă în ceea ce îl privește pe reclamant,

acesta este lipsit de veniturile salariale ca urmare a încetării raporturilor de

serviciu. Or, în situația în care această consecință este cauzată de un act administrativ

în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa,

diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că în mod corect

s-a apreciat de instanța de fond că este îndeplinită condiția pagubei iminente.

De altfel, conform dispozițiilor

art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, „În ipoteza admiterii acțiunii de fond,

măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a

solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Instanța apreciază că

dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile și în ipoteza

în care măsura de suspendare a executării actului administrativ a fost dispusă în

condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu numai în condițiile

art. 14 din aceeași lege. Rațiunile pentru care legiuitorul a apreciat că se impune

prelungirea de drept a măsurii dispuse în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

se regăsesc și în cazul măsurii dispuse în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004,

fiind justificate de necesitatea de a asigura persoanei care se consideră vătămată

prin actul administrativ o protecție provizorie față de consecințele pe care le

poate produce actul a cărui nelegalitate a fost analizată și constatată în fond

de instanța învestită cu acțiunea în anulare.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate

de intimatul-reclamant.

Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației

și Internelor împotriva încheierii de ședință din data de 9 februarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul

nr. 139/44/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie

2012.