ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea de ședință din data de 23

aprilie 2012, Curtea de Apel București, în temeiul art. 155

1

C.

proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul

P.E.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, T.B. - Președintele României și T.I. - Ministrul Administrației și

Internelor, până când reclamantul va preciza în scris temeiul juridic al

acțiunii.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin rezoluția administrativă

din data de 09 ianuarie 2012, i s-a pus în vedere reclamantului să precizeze

temeiul juridic al acțiunii în contencios administrativ, sub sancțiunea

suspendării soluționării cauzei, iar la termenul de judecată din data de 27 februarie

2012, reclamantul, deși citat cu această mențiuni, nu a precizat temeiul

juridic al acțiunii în contencios administrativ.

Întrucât reclamantul

s-a prezentat personal și a solicitat instanței acordarea unui termen pentru

pregătirea apărării, Curtea de apel a încuviințat cererea reclamantului, pentru

angajarea unui apărător, în vederea pregătirii apărării și pentru a da

posibilitatea acestuia să precizeze scris temeiului juridic al acțiunii în

contencios administrativ, la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012,

reclamantul a învederat faptul că își întemeiază cererea cu care a învestit

instanța de judecată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest context,

judecătorul fondului a apreciat că, prin precizarea formulată oral de către

reclamant, în sensul că temeiul juridic al acțiunii în contencios administrativ

îl constituie Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul nu

s-a conformat dispoziției instanței, luată prin rezoluția administrativă și

menținută prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2012.

Prin urmare, instanța

de fond, având în vedere faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația

procesuală stabilite în sarcina sa, a constatat că desfășurarea normală a

procesului este împiedicată din vina părții reclamante.

Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs reclamantul P.G.V., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

Se arată în esență

că, în mod greșit, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei, în condițiile

în care temeiul de drept al acțiunii a fost precizat atât oral, în ședința

publică, cât și în scris prin cererea depusă prin serviciul registraturii.

În opinia

recurentului, prin suspendarea cauzei, i-a fost încălcat dreptul de acces la

justiție și apărare, consacrate de art. 21 și 24 din Constituția României și

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Potrivit art. 155

1

C. proc. civ., atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului

este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor

prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda

judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Prin urmare, textul

precizat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea

obligațiilor procesuale.

Referitor la soluția

atacată cu recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a prevederilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ.,

suspendând judecata cauzei la termenul din 23 aprilie 2011, pe considerentul că

reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită rezoluția administrativă și

menținută prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2012, respectiv

de a preciza temeiul de drept al acțiunii, deși a fost citat cu mențiune în

acest sens, sub sancțiunea suspendării cauzei.

Înalta Curte constată

că, deși în fața instanței de fond s-a depus prin serviciul registratură un

punct de vedere din partea reclamantului, acesta nu conține însă precizarea

solicitată de instanță, astfel că, în mod corect judecătorul fondului a dispus

măsura sancționatorie, constatând că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile

procesuale.

Independent de

motivele de ordin personal ale recurentului, Înalta Curte amintește că,

potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea

ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului,

să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform

dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și

apărările.

În speță, culpa

procesuală aparține recurentului-reclamant, care nu și-a îndeplinit obligația

de a preciza temeiul de drept cererii de chemare în judecată, în raport de

prevederile art. 112 din C. proc. civ., context în care sunt incidente

dispozițiile art. 155

1

din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit

art. 155

1

alin. (2) C. proc. civ., recurentul-reclamant are

posibilitatea de a cere reluarea judecății, după îndeplinirea obligațiilor

menționate în încheiere.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.G.V. împotriva Încheierii din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM