ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2012, Curtea de Apel București, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul P.E.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, T.B. - Președintele României și T.I. - Ministrul Administrației și Internelor, până când reclamantul va preciza în scris temeiul juridic al acțiunii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin rezoluția administrativă din data de 09 ianuarie 2012, i s-a pus în vedere reclamantului să precizeze temeiul juridic al acțiunii în contencios administrativ, sub sancțiunea suspendării soluționării cauzei, iar la termenul de judecată din data de 27 februarie 2012, reclamantul, deși citat cu această mențiuni, nu a precizat temeiul juridic al acțiunii în contencios administrativ.

Întrucât reclamantul s-a prezentat personal și a solicitat instanței acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, Curtea de apel a încuviințat cererea reclamantului, pentru angajarea unui apărător, în vederea pregătirii apărării și pentru a da posibilitatea acestuia să precizeze scris temeiului juridic al acțiunii în contencios administrativ, la termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, reclamantul a învederat faptul că își întemeiază cererea cu care a învestit instanța de judecată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest context, judecătorul fondului a apreciat că, prin precizarea formulată oral de către reclamant, în sensul că temeiul juridic al acțiunii în contencios administrativ îl constituie Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței, luată prin rezoluția administrativă și menținută prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2012. Prin urmare, instanța de fond, având în vedere faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilite în sarcina sa, a constatat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante.

Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs reclamantul P.G.V., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: Se arată în esență că, în mod greșit, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei, în condițiile în care temeiul de drept al acțiunii a fost precizat atât oral, în ședința publică, cât și în scris prin cererea depusă prin serviciul registraturii. În opinia recurentului, prin suspendarea cauzei, i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție și apărare, consacrate de art. 21 și 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 155 1 C. proc. civ., atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Prin urmare, textul precizat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale. Referitor la soluția atacată cu recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 155 1 alin. (1) C. proc.

civ., suspendând judecata cauzei la termenul din 23 aprilie 2011, pe considerentul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită rezoluția administrativă și menținută prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2012, respectiv de a preciza temeiul de drept al acțiunii, deși a fost citat cu mențiune în acest sens, sub sancțiunea suspendării cauzei. Înalta Curte constată că, deși în fața instanței de fond s-a depus prin serviciul registratură un punct de vedere din partea reclamantului, acesta nu conține însă precizarea solicitată de instanță, astfel că, în mod corect judecătorul fondului a dispus măsura sancționatorie, constatând că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale.

Independent de motivele de ordin personal ale recurentului, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. În speță, culpa procesuală aparține recurentului-reclamant, care nu și-a îndeplinit obligația de a preciza temeiul de drept cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 112 din C. proc. civ., context în care sunt incidente dispozițiile art. 155 1 din C. proc.

civ. Pe de altă parte, potrivit art. 155 1 alin. (2) C. proc. civ., recurentul-reclamant are posibilitatea de a cere reluarea judecății, după îndeplinirea obligațiilor menționate în încheiere. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G.V. împotriva Încheierii din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM