ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2927/2013

Asupra recursului de

față:

Dina analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8576/2/2011,

la data de 03 octombrie 2011, reclamantul R.V.V. a chemat în judecată pârâtul

Statul Român, Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Instituția Primarului,

Primăria Mun. Bârlad, C.L. al Mun. Bârlad și Instituția Prefectului Vaslui

solicitând obligarea autorităților administrației publice să își execute

lucrările administrative (obligația de „a face" - art. 580

2

,

art.580

5

și art. 572 C.pr.civ.) și

să respecte art. 44 coroborat cu art. 136 alin. (5) din Constituția României și

celelalte legi referitoare la garantarea dreptului de proprietate, cu aplicarea

directă a garanțiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția – C.E.D.O., urmând ca instanța să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare

instituție în parte, pentru neexecutarea obligației de „a face".

În

motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că cererea este admisibilă în

condițiile disp. art. 1 și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004 și a

celor mai sus arătate, iar cerința „ plângerii prealabile „ din art. 7 al Legea

nr. 554/2004, a fost suplinită cu vârf și îndesat, prin toate judecățile

desfășurate din anul 2001 și până în prezent. Or, este de principiu că, cea mai

energică Notificare - în înțelesul disp. art. 1075 C. civ., este cererea de

chemare în judecată, respectiv toate judecățile pe care le-a desfășurat.

A arătat

că aceste entități nu explică/nu justifică/nu dovedesc, încălcare termenelor și

termenilor/condițiilor prevăzute de către lege, și nici că își respectă

obligațiile statuate prin lege. Nu pot justifica aceste entități în nici un

chip, depășirea termenului legal de soluționare a notificărilor și tocmai de

aceea se invocă art. 8 din Legea nr. 262/2007 cu aplicarea disp. art. 998,

1075, 1082, 1084 și 1088 C. civ., și, de asemenea art. 998 și art. 1000

din același, solicitându-se: daune - interese, daune moratorii etc.

De

asemenea, s-a făcut trimitere de către reclamant la mai multe decizii

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor

recursuri în interesul legii (Decizia nr. 20/2007, Decizia nr. 32/2008, Decizia

nr. 33/2008) și la jurisprudența C.E.D.O. în materia încălcărilor art. 1 din

Protocolul 1 la Convenție.

Pârâtul

Guvernul României, a formulat întâmpinare la data de 11 ianuarie 2012 prin care

a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art.

1 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai

invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României,

care este un organ colegial, fără personalitate juridică civilă, ce asigură

realizarea politicii interne și externe a țării, precum și conducerea generală

a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte

administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii.

Cum

însă, în speță, nu se contestă legalitatea unui act administrativ al Guvernului

României, iar reclamantul nu se află în fața unui refuz nejustificat, în sensul

art. 1 din Legea nr. 554/2004, această autoritate nu poate figura ca parte în

litigiul dedus judecății, nefiind chemată să răspundă în condițiile legii

speciale a contenciosului administrativ, pentru actele de autoritate adoptate

pe baza și în vederea executării legii.

Hotărârea

instanței de fond.

Prin

Sentința nr. 137 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII

a contencios administrativ și fiscal, a anulat acțiunea reclamantului pentru

lipsa obiectului.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că dispozițiile art. 112 C. proc.

civ. stabilesc elementele pe care orice cerere de chemare în judecată trebuie

să le cuprindă, nerespectarea acestor cerințe atrăgând sancțiuni diferite în

funcție de natura și importanța mențiunilor respective iar potrivit art. 133 alin.

(1) C. proc. civ., Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele

reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă,

astfel încât acțiunea reclamantului este nulă.

Recursul

declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că instanța de fond nu a manifestat o conduită activă și

nu a stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului și nu a cerut nici

o explicație, nu a pus în dezbaterea părților, potrivit art. 129 alin. (4) C.

proc. civ.

De

asemenea a susținut că instanța de fond a încălcat garanțiile date de art. 6

din C.E.D.O. cu privire la un proces echitabil.

A

susținut că a arătat instanței de fond că nu există corelație între Raportul de

evaluare din 12 decembrie 2003 al Comisiei pentru Legea nr. 10/2001 din

Primăria Bârlad și Raportul de expertiză tehnică imobiliară din 23 noiembrie 2009.

A arătat

că o astfel de plângere a fost soluționată de C.E.D.O., la 19 ianuarie 2010.

A

invocat cauza R. contra României din 2004 și a susținut că C.E.D.O. a constatat

o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorate unei hotărâi

judecătorești și că nu poate fi primită susținerea instanței de fond potrivit

căreia solicitarea reclamantului vizează aspecte reglementate de legi.

Totodată

a precizat că a anexat chiar la cererea introductivă adresa A.N.R.P. din 23

aprilie 2009, și din 24 aprilie 2009 către Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O.

A

invocat excepția nulității sentinței atacate, deoarece procedura nu a fost

îndeplinită cu respectarea cerințelor legii, instanța respingând cererea fără a

cerceta fondul cauzei precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 262/2007 și art.

148 alin. (2) din Constituția României.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile

formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este

nefondat.

Înalta

Curte reține că obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanța constă

în „obligarea autorităților administrației publice să își execute lucrările

administrative și să respecte art. 44 coroborat cu art. 136 alin. (5) din

Constituția României și celelalte legi referitoare la garantarea dreptului de

proprietate și să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare instituție în

parte, pentru neexecutarea obligației de a face ”, astfel că pretențiile

reclamantului nu pot fi apreciate ca având un caracter clar, precis și

determinat, încât instanța să poată avea posibilitatea să se pronunțe asupra

acestora.

Cererea

de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se promovează

acțiunea civilă.

Potrivit dispozițiile

art. 112 C. proc. civ., „- Cererea de chemare în judecata va cuprinde:

1.

numele și prenumele, domiciliul sau

reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor,

precum si, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de

înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.

Dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II- a sunt aplicabile. Daca reclamantul

locuiește în străinătate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmează să

i se facă toate comunicările privind procesul;

2.

numele si calitatea celui care reprezintă

partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia si

sediul profesional. Dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II- a sunt aplicabile

în mod corespunzător;

3.

obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea

reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Pentru identificarea

imobilelor se va arata comuna și județul, strada si numărul, iar, în lipsa,

vecinătățile, etajul si apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea

funciara, numărul de carte funciara și numărul topografic;

4.

arătarea motivelor de fapt și de drept pe

care se întemeiază cererea;

5.

arătarea dovezilor pe care se sprijină

fiecare capăt de cerere.

Când dovada se face

prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt, mai

mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanța; copiile vor fi

certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.

Se va putea depune și

numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, rămânând că instanța să

dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime.

Dacă înscrisurile

sunt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau

copii cu litere latine, certificate de parte.

Când reclamantul

voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin

interogatoriul sau jurământul pârâtului, va cere înfățișarea în persoana a

acestuia.

Când se va cere

dovada cu martori, se vor arata numele si locuința martorilor, dispozițiile art.

82 alin. (1) teza a II- a fiind aplicabile în mod corespunzător;

6.

Semnătura”

Având în

vedere aceste dispoziții precum și prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit cărora „Cererea de

chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului,

obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă

”, Înalta Curte reține că soluția instanței de fond a fost

legală și temeinică.

Soluția

statuată de norma legală enunțată este firească, întrucât în lipsa elementelor

menționate nu se poate concepe desfășurarea activității de judecată, sub

aspectul obiectului cererii fiind de remarcat și obligația expresă a instanței

de a se pronunța numai asupra obiectului cererii deduse judecății, reglementată

prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligație ce nu poate fi respectată

decât în condițiile în care obiectul cererii este determinat.

Cum, în

speță, reclamantul nu precizează în ce constau lucrările administrative pe care

autoritățile trebuie să le execute, referirea generală la obligarea

autorităților la respectarea dispozițiilor din legi și din Constituție ce

garantează și recunosc dreptul la proprietate privată nu poate face obiect al

unei cereri de chemare în judecată fără a însoți o pretenție concretă,

determinată, legată de încălcarea dreptului de proprietate cu privire la un

anumit bun aparținând reclamantului.

Așa

fiind și constatând că motivele de recurs formulate de recurentul reclamant nu

sunt întemeiate, nici sub aspectul încălcării formelor de procedură, instanța

de fond îndeplinind procedura de citare cu partea, în condițiile prevăzute de art.

92 alin. (3) și art. 114 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.V. împotriva Sentinței nr. 137 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.