ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2927/2013

Asupra recursului de față: Dina analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8576/2/2011, la data de 03 octombrie 2011, reclamantul R.V.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Instituția Primarului, Primăria Mun. Bârlad, C.L. al Mun.

Bârlad și Instituția Prefectului Vaslui solicitând obligarea autorităților administrației publice să își execute lucrările administrative (obligația de „a face" - art. 580 2 , art.580 5 și art. 572 C.pr.civ.) și să respecte art. 44 coroborat cu art. 136 alin. (5) din Constituția României și celelalte legi referitoare la garantarea dreptului de proprietate, cu aplicarea directă a garanțiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția – C.E.D.O., urmând ca instanța să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare instituție în parte, pentru neexecutarea obligației de „a face". În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că cererea este admisibilă în condițiile disp. art. 1 și art. 18 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004 și a celor mai sus arătate, iar cerința „ plângerii prealabile „ din art. 7 al Legea nr. 554/2004, a fost suplinită cu vârf și îndesat, prin toate judecățile desfășurate din anul 2001 și până în prezent.

Or, este de principiu că, cea mai energică Notificare - în înțelesul disp. art. 1075 C. civ., este cererea de chemare în judecată, respectiv toate judecățile pe care le-a desfășurat. A arătat că aceste entități nu explică/nu justifică/nu dovedesc, încălcare termenelor și termenilor/condițiilor prevăzute de către lege, și nici că își respectă obligațiile statuate prin lege. Nu pot justifica aceste entități în nici un chip, depășirea termenului legal de soluționare a notificărilor și tocmai de aceea se invocă art. 8 din Legea nr. 262/2007 cu aplicarea disp. art. 998, 1075, 1082, 1084 și 1088 C. civ., și, de asemenea art. 998 și art. 1000 din același, solicitându-se: daune - interese, daune moratorii etc. De asemenea, s-a făcut trimitere de către reclamant la mai multe decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii (Decizia nr. 20/2007, Decizia nr. 32/2008, Decizia nr. 33/2008) și la jurisprudența C.E.D.O.

în materia încălcărilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Pârâtul Guvernul României, a formulat întâmpinare la data de 11 ianuarie 2012 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. S-a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, care este un organ colegial, fără personalitate juridică civilă, ce asigură realizarea politicii interne și externe a țării, precum și conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii.

Cum însă, în speță, nu se contestă legalitatea unui act administrativ al Guvernului României, iar reclamantul nu se află în fața unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, această autoritate nu poate figura ca parte în litigiul dedus judecății, nefiind chemată să răspundă în condițiile legii speciale a contenciosului administrativ, pentru actele de autoritate adoptate pe baza și în vederea executării legii. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 137 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a anulat acțiunea reclamantului pentru lipsa obiectului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că dispozițiile art. 112 C. proc.

civ. stabilesc elementele pe care orice cerere de chemare în judecată trebuie să le cuprindă, nerespectarea acestor cerințe atrăgând sancțiuni diferite în funcție de natura și importanța mențiunilor respective iar potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă, astfel încât acțiunea reclamantului este nulă. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a manifestat o conduită activă și nu a stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului și nu a cerut nici o explicație, nu a pus în dezbaterea părților, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. De asemenea a susținut că instanța de fond a încălcat garanțiile date de art. 6 din C.E.D.O. cu privire la un proces echitabil. A susținut că a arătat instanței de fond că nu există corelație între Raportul de evaluare din 12 decembrie 2003 al Comisiei pentru Legea nr. 10/2001 din Primăria Bârlad și Raportul de expertiză tehnică imobiliară din 23 noiembrie 2009. A arătat că o astfel de plângere a fost soluționată de C.E.D.O., la 19 ianuarie 2010. A invocat cauza R. contra României din 2004 și a susținut că C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorate unei hotărâi judecătorești și că nu poate fi primită susținerea instanței de fond potrivit căreia solicitarea reclamantului vizează aspecte reglementate de legi.

Totodată a precizat că a anexat chiar la cererea introductivă adresa A.N.R.P. din 23 aprilie 2009, și din 24 aprilie 2009 către Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O. A invocat excepția nulității sentinței atacate, deoarece procedura nu a fost îndeplinită cu respectarea cerințelor legii, instanța respingând cererea fără a cerceta fondul cauzei precum și prevederile art. 21 din Legea nr. 262/2007 și art. 148 alin. (2) din Constituția României. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte reține că obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanța constă în „obligarea autorităților administrației publice să își execute lucrările administrative și să respecte art. 44 coroborat cu art. 136 alin. (5) din Constituția României și celelalte legi referitoare la garantarea dreptului de proprietate și să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare instituție în parte, pentru neexecutarea obligației de a face ”, astfel că pretențiile reclamantului nu pot fi apreciate ca având un caracter clar, precis și determinat, încât instanța să poată avea posibilitatea să se pronunțe asupra acestora. Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se promovează acțiunea civilă.

Potrivit dispozițiile art. 112 C. proc. civ., „- Cererea de chemare în judecata va cuprinde: 1. numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II- a sunt aplicabile. Daca reclamantul locuiește în străinătate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. numele si calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia si sediul profesional.

Dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II- a sunt aplicabile în mod corespunzător; 3. obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna și județul, strada si numărul, iar, în lipsa, vecinătățile, etajul si apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciara, numărul de carte funciara și numărul topografic; 4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; 5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanța; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul.

Se va putea depune și numai o parte dintr-un înscris privitor la pricina, rămânând că instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime. Dacă înscrisurile sunt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte. Când reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul pârâtului, va cere înfățișarea în persoana a acestuia. Când se va cere dovada cu martori, se vor arata numele si locuința martorilor, dispozițiile art. 82 alin. (1) teza a II- a fiind aplicabile în mod corespunzător; 6. Semnătura” Având în vedere aceste dispoziții precum și prevederile art. 133 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă ”, Înalta Curte reține că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică. Soluția statuată de norma legală enunțată este firească, întrucât în lipsa elementelor menționate nu se poate concepe desfășurarea activității de judecată, sub aspectul obiectului cererii fiind de remarcat și obligația expresă a instanței de a se pronunța numai asupra obiectului cererii deduse judecății, reglementată prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligație ce nu poate fi respectată decât în condițiile în care obiectul cererii este determinat.

Cum, în speță, reclamantul nu precizează în ce constau lucrările administrative pe care autoritățile trebuie să le execute, referirea generală la obligarea autorităților la respectarea dispozițiilor din legi și din Constituție ce garantează și recunosc dreptul la proprietate privată nu poate face obiect al unei cereri de chemare în judecată fără a însoți o pretenție concretă, determinată, legată de încălcarea dreptului de proprietate cu privire la un anumit bun aparținând reclamantului. Așa fiind și constatând că motivele de recurs formulate de recurentul reclamant nu sunt întemeiate, nici sub aspectul încălcării formelor de procedură, instanța de fond îndeplinind procedura de citare cu partea, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (3) și art. 114 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.V. împotriva Sentinței nr. 137 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.