ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă, la data de 17 ianuarie 2017, sub nr. x/89/2017, reclamantul A., în calitate de mandatar pentru B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Primăria Perieni, a solicitat restituirea unei suprafețe de 0,50 ha teren și despăgubiri, în cuantum de 20.000 lei.

Prin Sentința civilă nr. 422 din 06 aprilie 2017, Tribunalul Vaslui a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bârlad, motivat de faptul că, în materia fondului funciar, indiferent de valoarea litigiului, dispozițiile art. 53 - 56 și art. 64 din Legea nr. 18/1991 prevăd expres competența materială a judecătoriei, prin derogare de la competența de drept comun a tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 26 aprilie 2017, sub Dosar nr. x/189/2017.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Bârlad

Prin Sentința civilă nr. 1181 din 14 iunie 2017, Judecătoria Bârlad a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este îndreptată atât împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale, cât și împotriva unei autorități publice locale, iar potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2017, sub Dosar nr. x/45/2017.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 119 din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Soluția instanței s-a întemeiat pe considerentul că, din analiza înscrisurilor depuse de reclamant reiese cu evidență că dreptul pretins de acesta pentru mama sa are ca fundament Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât competența materială a instanței se stabilește în raport de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, reglementare specială care atribuie judecătoriei competența de verificare a legalității actelor emise de autoritățile competente - Comisia de fond funciar, Prefectul, etc., iar la data sesizării inițiale, a Tribunalului Vaslui, cererea mamei reclamantului era în stadiul de analiză la Comisia locală de fond funciar Perieni (dosarul tribunalului)

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Este știut faptul că normele de competență sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziții legale speciale nu se prevede în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei, aceasta fiind instanța de drept comun în soluționarea cauzelor în primă instanță.

Așa cum a reținut și instanța învestită prin declinare, prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat, în principal, obligarea Primăriei comunei Perieni să restituie mamei sale B. o suprafață de 0,50 ha teren agricol, iar în subsidiar, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății să îi plătească despăgubiri în cuantum de 20.000 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren.

Prin întâmpinarea depusă de Primăria comunei Perieni în dosarul Tribunalului Vaslui, autoritatea publică pârâtă s-a apărat, susținând că B., mama reclamantului, a depus la Comisia de fond funciar Perieni o cerere înregistrată sub nr. x din 23 noiembrie 2005, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren agricol din punctul Rateș Perieni, în calitate de unică moștenitoare a tatălui C., însă din verificarea cererii și documentelor anexate, au rezultat unele neconcordanțe, iar "până la această dată Comisia de fond funciar Perieni nu a luat o hotărâre în ceea ce privește admiterea sau respingerea cererii depuse în baza Legii nr. 247/2005 de d-na B.".

Susținerile pârâtei sunt confirmate de mențiunile adresei existente la dosarul Tribunalului Vaslui, din cuprinsul căreia reiese că cererea de retrocedare nr. x din 23 noiembrie 2005, formulată de petentă, nu a fost încă soluționată de comisie, ulterior urmând să fie emisă o hotărâre ce va fi comunicată.

Din actele existente la dosar, se constată că, prin capătul principal de cerere, formulat în contradictoriu cu Primăria comunei Perieni, reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea autorității publice pârâte să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin legile fondului funciar și prin Legea nr. 247/2005, privind soluționarea cererii pe care mama sa a formulat-o în anul 2005 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului menționat.

În speță, în mod cert și neîndoielnic, prin petitul cererii introductive de instanță se invocă refuzul instituției abilitate prin legea fondului funciar să soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, în cadrul procedurii administrative, astfel încât litigiul pendinte este, evident unul de fond funciar, având ca obiect o obligație de a face întemeiată pe dispozițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 169/1997, prin Legea nr. 1/2000 și prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, "hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", în timp ce, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Art. 54 alin. (1) din același act normativ prevede că "dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III", în timp ce alin. (2) al art. 54 precizează că "dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile".

Deși în speță cererea nu vizează o hotărâre a comisiei județene sau un ordin al prefectului, în condițiile în care se invocă un refuz al instituției implicate în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, manifestat în soluționarea cererii mamei reclamantului, Înalta Curte apreciază că instanța este învestită cu analiza îndreptățirii părții reclamante la reconstituirea dreptului de proprietate la fel ca și în situația în care s-ar ataca o hotărâre a comisiei județene de respingere a cererii, fapt ce atrage competența de soluționare în favoarea judecătoriei.

Capătul de cerere formulat în contradictoriu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este unul accesoriu, în condițiile în care soluționarea lui depinde de soluția dată primului capăt de cerere.

Prin urmare, raportat la natura de fond funciar a cauzei, întrucât la momentul sesizării instanței cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului se afla în soluționare la Comisia locală de fond funciar Perieni, competența de verificare a legalității actelor emise de această autoritate revine Judecătoriei Bârlad.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății și Primăria Perieni, în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.