Decizia nr. 961/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 258/2019 a Tribunalului Vaslui

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 16 martie 2017 (a cărei competență materială de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Vaslui), reclamanții A., Primarul comunei Pereni și Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Perieni, prin Primar, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F. și G., obligarea, în solidar, a acestora la plata unei despăgubiri reprezentând prețul actualizat estimat la suma de 1.350.000 euro, echivalentul a 6.075.000 RON al terenului arabil în suprafață de 5 ha, situat în T 119, parcelele 23, 24 și 25 în punctul denumit "Meteo" de pe raza comunei Perieni, județul Vaslui.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 258 din 26 martie 2019, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea, ca prescrisă. I-a obligat pe reclamanți la plata către pârâtul C. a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 432 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul principal declarat de către A., în calitate de Primar al comunei Perieni și Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Perieni împotriva sentinței tribunalului. A respins apelul incident declarat de E. împotriva aceleiași sentințe. I-a obligat pe apelanții A., în calitate de Primar al comunei Perieni și Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Perieni să plătească intimatului C. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat redus de la 3000 RON.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții A., Primarul comunei Perieni, județul Vaslui, în calitate de reprezentant legal al UAT Comuna Perieni și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Perieni. Recurenții-reclamanți au învederat următoarele: - În mod greșit instanța de apel a apreciat că termenul de prescripție este termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. și a început să curgă de la data de 25 aprilie 2012, împlinindu-se la data de 25 aprilie 2015, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 16 martie 2017. Contrar celor reținute de către instanța de apel, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2517 C. civ., ci cele ale art. 2518 pct. 1 C. civ., fiind vorba de contravaloarea unui drept real, care se prescrie în termen de 10 ani, iar nu în termen de 3 ani; - Contrar celor stabilite în decizia recurată, UAT Comuna Perieni este îndreptățită să pretindă și să primească despăgubirile solicitate, care reprezintă prețul actualizat al terenului de 5 ha care a ieșit din patrimoniul său în mod ilegal, după cum au constatat și motivat irevocabil instanțele de judecată cu ocazia examinării legalității titlului de proprietate obținut de B. și a actelor autentice ulterioare de vânzare succesivă a terenului; - UAT Comuna Perieni se află într-o imposibilitate obiectivă de a revendica terenul ieșit ilegal din patrimoniul său prin înstrăinare și de a-l primi în natură, deoarece dispozițiile speciale ale Legii nr. 169/1997 nu acordă această posibilitate în cazul dobânditorilor de bună-credință. Potrivit art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Aceste dispoziții legale trebuie raportate la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 746/2008 și nr. 1893/2008, date în soluționarea excepției de neconstituționalitate a textului legal anterior menționat, potrivit cărora opțiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii înstrăinărilor succesive nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991, iar în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la remiterea prețului actualizat, fiind de competența instanțelor să constate, în funcție de probele administrate, buna sau reaua-credință a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului și, după caz, să facă aplicarea art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia contractelor civile, respectiv art. 966-968 din vechiul C. civ. sau art. 1235-1239 din noul C. civ. - În mod greșit instanța de apel a constatat că în cauză nu a intervenit întreruperea cursului prescripției, raportat la formularea de plângeri penale și efectuarea unei cercetări penale cu privire la faptele de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și altele, care au fost finalizate definitiv la data de 25 iulie 2017 de către Judecătoria Bârlad prin respingerea plângerii împotriva Ordonanțelor de clasare din 6 octombrie 2016 și a celei cu nr. x/2017 din 25 ianuarie 2017.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor cuprinse în actul procedural. Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. (cu referire la motivul de recurs privind greșita aplicare a termenului de prescripție de 3 ani), iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției de nulitate a recursului, respectiv respingerea apărărilor cuprinse în actul procedural. Intimata-pârâtă E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției de tardivitate a recursului, despre care au arătat că a fost formulat în termenul legal, potrivit dovezilor de la dosar, precum și respingerea apărărilor cuprinse în actul procedural.

Procedura de filtru Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 martie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul, și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți la data de 27 mai 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat. Dreptul real este un dreptul subiectiv patrimonial pe temeiul căruia titularul său poate să exercite anumite prerogative asupra unui bun determinat, în mod direct și nemijlocit, fără intervenția altei persoane. Dreptul de creanță este acel drept subiectiv pe temeiul căruia titularul său, denumit creditor în raport juridic obligațional, poate pretinde celeilalte părți, denumită debitor, îndeplinirea obligației ce îi incumbă. Acțiunea prin care se solicită plata unei despăgubiri este o acțiune prin care se valorifică un drept de creanță, fiind indiferent că despăgubirea se pretinde pentru pierderea unui bun mobil sau a unui bun imobil. Potrivit normei de drept prevăzută de art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Raportul de drept civil reglementat prin norma de drept menționată este un raport juridic obligațional în conținutul căruia intră dreptul creditorului, fostul proprietar rămas fără teren, de a cere debitorului, cel care a vândut terenul, să-i remită prețul actualizat (obligație de a face), sub sancțiunea de a recurge la forța de constrângere a statului în caz de neexecutare de bunăvoie. În speță, instanțele de fond au constatat că partea reclamantă a solicitat, prin cererea dedusă judecății, să se dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata unei despăgubiri reprezentând prețul actualizat, estimat la suma de 1.350.000 euro, echivalentul a 6.075.000 RON (Ron), încasat în urma înstrăinării terenului arabil în suprafață de 5 ha, situat în Punctul denumit "Meteo" pe raza comunei Perieni, invocând incidența dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, cu trimitere la dispozițiile art. 1349 și 1347 din Noul C. civ. (dispoziții prin care se reglementează aspecte relative la îmbogățirea fără justă cauză și răspunderea civilă delictuală). Acțiunea în justiție întemeiată de dispozițiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 apără, astfel cum s-a arătat, un drept de creanță și nu un drept real, întrucât partea reclamantă, creditor în raportul obligațional, este titularul unui drept de creanță iar partea pârâtă este titulara unei obligații de a face, anume a obligației de a remite prețul actualizat. Concluzia se impune, pentru aceleași argumente, și prin raportare la dispozițiile art. 1349 și ale art. 1347 din Noul C. civ., respectiv, la deciziile Curții Constituționale prin care s-a verificat constituționalitatea normei de drept conținute de art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, indicate de partea reclamantă. Așa fiind, în mod corect instanțele de fond au constatat că acțiunea prevăzută de dispozițiile legale menționate nu este supusă termenului de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 2518 pct. 1 C. civ. (de 10 ani), ci termenului de prescripție instituit prin dispozițiile art. 2517 C. civ. (de 3 ani) care, depășit fiind, a impus admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. Referitor la cauza de întrerupere a prescripției prevăzută de dispozițiile art. 2537 pct. 3 C. civ., se constată că legiuitorul a statuat în sensul că poate fi invocată de persoana care face dovada că s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești. Cum partea reclamantă nu a putut dovedi un asemenea fapt, al constituirii sale ca parte civilă în procesul penal finalizat la data de 25 ianuarie 2017, în mod corect instanțele de fond au constatat că nu poate fi primită apărarea întemeiată pe dispoziția art. 2537 pct. 3 C. civ., întrucât data menționată este lipsită de relevanță juridică în ceea ce privește calcularea termenului de prescripție. Așa fiind, constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,