ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 387/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 21 martie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, prin Primar a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumelor: 46.433,27 RON, 1.142.883,72 RON, 156.326,14 RON și 65.472,63 RON, reprezentând daune patrimoniale aduse bugetului Unității Administrativ Teritoriale Pașcani.

Sentința pronunțată de tribunal Prin Sentința civilă nr. 814 din 08 mai 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția prescripției invocată de pârâtul A., și în consecință a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, prin Primar, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin Decizia nr. 860 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, prin Primar împotriva Sentinței nr. 814 din 08 mai 2018 a Tribunalul Iași, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, prin Primar a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării cauzei, pe fond. Prin cererea de recurs motivată și întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține în esență greșita aplicare a prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă reținută în litigiu. În acest sens se susține că în ce privește debitul de 46.433,27 RON, termenul de prescripție nu a curs în perioada în care pârâtul a deținut funcția de primar, dar instanța a reținut incidența art. 14 din Decretul nr. 167/1958 doar parțial. Cererea de recurs este motivată și întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se susține greșita aplicare a prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă reținută în litigiu și respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva nepronunțații instanței asupra cererii de reducere a onorariului avocațial solicitat de intimat, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Referitor la debitul de 46.433,27 RON, recurenta a arătat că termenul de prescripție nu a curs în perioada în care pârâtul a deținut funcția de primar, dar instanța a reținut incidența art. 14 din Decretul nr. 167/1958 doar parțial. În acest sens se susține că instanța de apel a interpretat greșit apărările reclamantei și, implicit a aplicat greșit norma de suspendare a prescripției, conchizând că în persoana pârâtului nu a încetat nici până la această dată calitatea de administrator, în condițiile în care atribuțiile funcției de primar au fost preluate de un alt primar de la alegerile din iunie 2012. Reclamanta a depus înscrisuri care atesta că, deși mandatul de primar a încetat, nu s-a realizat și condiția predării-preluării și aprobării cheltuielilor, așa cum obligă teza finală din art. 14 mai sus menționat. De asemenea, reclamanta a invocat în apărare și prevederile Legii nr. 273/2006, art. 11 alin. (2), art. 49 alin. (12), (13), art. 73 alin. (3) și ale Legii nr. 215/2001, art. 36 alin. (1), (2), (4a), art. 45 alin. (2a), art. 115 alin. (1b), coroborate cu atribuțiile primarului definite de Legea nr. 215/2001, art. 61, 63, 68, la care curtea de apel nu a făcut nicio referire. Referitor la debitul de 1.142.883,72 RON, reclamanta a apreciat că în mod greșit instanța de apel a considerat ca atât persoana vinovată cât și fapta ilicită au fost constatate prin deciziile Curții de Conturi. A susținut că norma de drept incidentă este art. 8 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 14, iar actele de control emise de Curtea de Conturi nu indică și nici legea de organizare nu permite să indice persoane vinovate sau să cuantifice prejudicii, acestea fiind măsuri trasate de Curtea de Conturi în sarcina unității verificate. Instanța de apel a greșit când a apreciat că nu a curs termenul de prescripție în perioada iunie 2008 - iunie 2012, făcând o confuzie de termeni și noțiuni juridice, ignorând obligațiile primarului de a capătă dezlegare prin descărcarea de gestiune din partea Consiliului Local, pe care nu a primit-o, deci nu se poate reține că "socotelile au fost date și aprobate" prin simpla ajungere la termen a mandatului. Referitor la debitul de 156.326,14 RON, reclamanta a susținut că măsurile dispuse prin Decizia nr. x/2012 nu au fost aduse la îndeplinire, iar aceste aspecte au fost constatate prin Raportul privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia Camerei de Conturi a Județului Iași nr. x/2012, respectiv nr. x/2013 și nr. x/2014 din 05.11.2015. Se arată că neregulile constatate de către Curtea de Conturi au dus la sancționarea UAT Pașcani, fiind luate măsuri referitoare la acest obiectiv de investiții prin Decizia nr. x/2014, Decizia nr. x/2012 și prin Raportul privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin cele două decizii menționate anterior. Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Astfel, în speță, se susține că sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ., iar potrivit art. 2528 din C. civ. "prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde ea", în raport de care momentul de început a termenului de prescripție pentru acest debit este cel al soluționării dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Iași, ca fiind data la care s-a cunoscut paguba și întinderea acesteia, cu mențiunea că prejudiciul/paguba este cunoscut/ă numai la momentul la care este cert. Referitor la debitul de 65.472,63 RON, reclamanta a arătat că S.C. B. S.A. Iași a solicitat obligarea Municipiului Pașcani la plata sumei de 53.444,56 RON, aferentă facturii nr. x/29.12.2010 în valoare de 64.824,72 RON, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Iași. La data de 19.11.2014, prin Sentința nr. 2.230/2014, pronunțată în acest dosar, Tribunalul Iași a admis respectiva acțiune, sentința a rămas definitivă și a fost executată silit prin OP nr. x la data de 21.10.2015. În opinia reclamantei, acesta este data la care s-a cunoscut paguba și întinderea acesteia, cu mențiunea că prejudiciul/paguba este cunoscut/ă numai la momentul la care este cert/ă, deci aceasta este data de la care a început să curgă termenul de prescripție. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a invocat motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței asupra cererii de reducere a onorariului avocațial. Având în vedere cele expuse se solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării ei pe fond, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani prin primar împotriva Deciziei nr. 860 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursurilor la data de 13 februarie 2020.

Apărările formulate în cauză Intimatul pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, Înalta Curte, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de reclamantă ca temei de drept al recursului, reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în soluționare astfel încât, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Față de obiectul dedus judecății, ce vizează obligarea pârâtului A., la plata sumelor: 46.433,27 RON, 1.142.883,72 RON, 156.326,14 RON și 65.472,63 RON, reprezentând daune patrimoniale aduse bugetului Unității Administrativ Teritoriale Pașcani, de starea de fapt conturată în cauză și necontestată, de data introducerii acțiunii 15 septembrie 2017 și de faptul că actul de control al Curții de Conturi nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 acesta nu poate marca începutul unui termen de prescripție, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare și aplicare a instituției prescripției extinctive în condițiile în care începutul cursului prescripției extinctive este marcat de două momente, și anume: un moment subiectiv, cel al cunoașterii tuturor elementelor cerute de lege, și un moment obiectiv, acela la care trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia. Cum stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, așa cum s-a arătat deja, se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia, Înalta Curte reține că, sub aspectul curgerii prescripției extinctive, nu are relevanță constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control al Curții de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, care este un terț față de raporturile ce s-au derulat între părți, în condițiile în care controlul efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control constată doar abaterile sau neregularitățile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziție de către instituția supusă controlului. Așa cum rezultă din art. 21 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi efectuează o verificare a resurselor financiare ale entității controlate, având atribuția, așa cum s-a arătat deja, de a constata încălcări ale dispozițiilor legale cu ocazia gestionării respectivelor resurse. Paguba constatată, preexistentă raportului Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate. Cum prescripția extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei și la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripției extinctive. De altfel, actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control nu poate reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripției extinctive, câtă vreme dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres și imperativ că: "Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare. Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea." Cum actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de lege, acesta nu poate marca începutul unui (nou) termen de prescripție. Din această perspectivă, a susține că momentul curgerii termenului de prescripție este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi însemna a se lăsa lipsită de eficiență însăși instituția prescripției, care sancționează pasivitatea în exercițiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoașterea și neaplicarea dispozițiilor legale. De asemenea, a considera că începutul cursului prescripției extinctive este condiționat de existența unui control financiar ar însemna a condiționa acest moment al prescripției extinctive de un eveniment viitor și incert/nesigur. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal s-a reținut de către instanțele de apel și de fond că în ce privește debitul în sumă 46.433,27 RON, fapta ilicită prejudiciabilă a fost constatată prin deciziile Curții de Conturi nr. x/2013, x/2012, nr. x/2011, nr. x/2010 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi, că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a susținut că prejudiciul a fost constatat prin aceste decizii și nu rezultă din pronunțarea unor hotărâri judecătorești. În atare condiții, pentru prejudiciul pretins în sumă 46.433,27 RON, instanțele au constatat că termenul de prescripție a început să curgă de la data comunicării deciziei Curții de Conturi nr. x/2010 către reclamantă, în condițiile în care deciziile nr. x/2013, nr. x/2012, nr. x/2011 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi la data de 23.10.2014 nu fac decât să constate neîndeplinite măsurile dispuse prin această primă decizie și să stabilească noi termene de execuție. În privința legii aplicabile, cum decizia Curții de Conturi nr. x/2010 a fost comunicată reclamantei la data de 03.08.2010, în mod legal s-a reținut incidența art. 6 alin. (4) C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevede că prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, respectiv dispozițiilor C. civ. din 1864 și cele ale Decretului nr. 167/1958. Raportat la dispozițiile legale enunțate întrucât acțiunea a fost înregistrată la data de 15.09.2017, în mod legal și corect s-a reținut de către instanța de apel și de fond că la acea dată era împlinit termenul de prescripție pentru debitul pretins în sumă 46.433,27 RON. În ceea ce privește litigiul de pe rolul Tribunalului Iași înregistrat sub nr. x/2013, Înalta Curte reține că într-adevăr nu a avut niciun efect asupra cursului prescripției extinctive, în condițiile în care respectiva cauză a avut ca obiect acțiunea în pretenții promovată de Antrepriza C. și Poduri S.A. contra UAT Pașcani, purtându-se între alte părți, iar Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, prin Primar avea calitatea de pârâtă. Înalta Curte mai reține că în privința debitului în sumă 1.142.883,72 RON, după cum rezultă din chiar susținerile din acțiune, fapta ilicită prejudiciabilă a fost constatată prin deciziile Curții de Conturi nr. x/2013, x/2012, nr. x/2011, nr. x/2011, nr. x/2010 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi, ca prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat de asemenea că prejudiciul a fost constatat prin aceste decizii și nu decurge din pronunțarea unor hotărâri judecătorești. Or, în această situație, pentru prejudiciul pretins în sumă 1.142.883,72 RON, termenul de prescripție a început să curgă de la data comunicării deciziei Curții de Conturi nr. x/2011 către reclamantă (01.06.2011, conform dovezii de comunicare aflată la dosar), în condițiile în care deciziile nr. x/2013, nr. x/2012 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi la data de 23.10.2014 nu fac decât să constate neîndeplinite măsurile dispuse prin această primă decizie și să stabilească noi termene de execuție. Or, în condițiile în care litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2011 a avut ca obiect acțiunea în pretenții promovată de S.C. C. S.A. contra UAT Pașcani, în mod legal s-a constatat de către instanța de apel și de fond că nu se poate reține în cauză existența unui cauze de întrerupere sau cursului prescripției extinctive, prevăzută de art. 16, respectiv art. 13 și 14 din Decretului nr. 167/1958, Înalta Curte reține că în raport de data introducerii acțiunii 15 septembrie 2017, termenul de prescripție pentru debitul pretins în sumă de 1.142.883,72 RON, fusese împlinit pentru debitul de 1.142.883,72 RON. Înalta Curte mai reține că în ceea ce privește debitul în sumă 156.326,17 RON, așa cum rezultă din acțiune, fapta ilicită prejudiciabilă a fost constatată prin deciziile Curții de Conturi nr. x/2012, nr. x/2013, nr. x/2014 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi, reclamanta precizând prin răspunsul la întâmpinare că prejudiciul a fost constatat prin aceste decizii și nu decurge din pronunțarea unor hotărâri judecătorești. Or, în atare condiții, în ce privește prejudiciul pretins în sumă 156.326,17 RON, termenul de prescripție a început să curgă de la data comunicării deciziei Curții de Conturi nr. x/2012 către reclamantă (22.10.2012 conform dovezii de comunicare aflată la dosar), în condițiile în care deciziile nr. x/2013, nr. x/2014 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi nu fac decât să constate neîndeplinite măsurile dispuse prin această primă decizie și să stabilească noi termene de execuție. Cum litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2015 a avut ca obiect acțiunea în pretenții promovată de reclamanta UAT Pașcani contra S.C. D. S.R.L. în mod legal instanța de apel și de fond au constatat că nu a putut întrerupe cursul prescripției și în raport de data înregistrării acțiunii 15.09.2017, la această dată era deja împlinit termenul de prescripție pentru debitul pretins în sumă 156.326,17 Ron. În privința debitului în sumă 65.472,63 RON, Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din susținerile reclamantei din acțiune, fapta ilicită prejudiciabilă a fost constatată prin măsurile dispuse prin deciziile Curții de Conturi nr. x/2013, nr. x/2012, nr. x/2011 și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi, reclamanta reiterând faptul că prejudiciul a fost constatat prin aceste decizii și nu decurge din pronunțarea unor hotărâri judecătorești. Or, în această situație, Înalta Curte constată că într-adevăr pentru prejudiciul pretins în sumă 65.472,63 RON, termenul de prescripție a început să curgă de la data comunicării deciziei Curții de Conturi nr. x/2011 către reclamantă, în condițiile în care deciziile nr. x/2013, nr. x/2012, și Raportul privind modul de aducere la îndeplinire întocmit de Curtea de Conturi nu fac decât să constate neîndeplinite măsurile dispuse și să stabilească noi termene de execuție, că, așa cum bine a reținut instanța de apel nu se poate constata existența unui cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, prevăzută de art. 16, respectiv art. 13 și 14 din Decretul nr. 167/1958, întrucât litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2014 nu a întrerupt cursului prescripției extinctive, în condițiile în care respectiva cauză a avut ca obiect acțiunea în pretenții promovată de S.C. B. S.A. Iași contra UAT Pașcani, situație în care într-adevăr în raport de data înaintării acțiunii (15.09.2017), la acea dată era împlinit termenul de prescripție pentru debitul pretins în sumă 65.472,63 RON. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei legate de greșita aplicare a prescripției extinctive. Nefondat este ș motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținut de recurentă din perspectiva nereducerii onorariului avocațial, în condițiile în care instanța de apel în raport de soluția pronunțată a dispus în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea reclamantei la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu de avocat. Cum niciuna din criticile reclamantei nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani prin primar împotriva Deciziei nr. 860 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,