ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2016

Decizia nr. 304/2016

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/45/2010 șiprecizată ulterior, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.Pașcani, Municipiul Pașcani și primarul Municipiului Pașcani: anularea Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei, anularea Notei de constatare din 31 octombrie 2007, anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local Pașcani nr. 1/2007 și repararea integrală a prejudiciului material suferit.

Prin sentința civilă nr. 241/CA din 25 octombrie 2010, a fost disjuns capătul de cerere vizând anularea Hotărârii Consiliului Local Pașcani nr. 1/2007, cu declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, iar capetele de cerere vizând anularea și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 și a Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010, ca și cel vizând repararea prejudiciului material de 100.000 euro, au fost suspendate până la soluționarea cererii de anulare a Hotărârea Consiliului Local Pașcani nr. 1/2007.

Prin sentința civilă nr. 1337 din 16 septembrie 2011 a Tribunalului Iași, cererea reclamantei vizând anularea Hotărârea Consiliului Local Pașcani nr. 1/2007 a fost respinsă ca nefondată, sentința rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 497 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Iași (Dosar nr. x/99/2010).

Ulterior, prin sentința civilă nr. 335 din 26 octombrie 2012, pronunțată în Dosar nr. x/45/2010, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți și a respins ca nefondată acțiunea.

Prin Decizia nr. 2428 din 23 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 335/2012 a Curții de Apel Iași, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost strămutată apoi pe rolulCurții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x/45/2010*.

Prin sentința nr. 110 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, a anulat Decizia nr. 12519 din 17 mai 2010 emisă de Primăria orașuluiPașcani, județul Iași, Decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 și Nota de constatare din 31 octombrie 2007 a Serviciului Finanțe Publice Locale al Primăriei Pașcani, județul Iași. Totodată, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere vizând plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune materiale și morale, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 a Primăriei Pașcani, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că a rămas învestită cu cererea reclamantei vizând anularea Deciziei de impunere nr. 34276/2007, anularea Notei de Constatare din 2007

(conform precizări

i

acțiun

ii,depusă la fila 60 din dosarul Curții

de Apel Suceava), anularea Deciziei de soluționare a contestației reclamantei nr. 12519/2010, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Referitor la cererea vizând daunele materiale și morale de 100.000 euro, a constatat că reclamanta a renunțat la judecata acesteia, conform înscrisului depus

la fila 46

din dosarul Curții de Apel Suceava

.

În fond după casarea cu trimitere, a fost administrată proba cu expertiză topometrică, cu respectarea art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție București indicând în Decizia nr. 2428/2014, necesitatea verificării printr-o expertiză a situației terenului în suprafață de 180 mp, respectiv

dacă acesta include și terenul de 80 mp ce face obiectul Contractului de concesiune

din

1995, dacă reclamanta a ocupat fără titlu legal teren, dacă acesta era proprietate publică și ce suprafață a fost efectiv ocupată.

A reținut instanța de rejudecare că, potrivit concluziilor raportului de expertiză (filele 39-41 dosar), suprafețele de 80 mp și 180 mp teren ce fac obiectul Contractelor de concesiune din 1998 sunt alăturate, astfel cum Consiliul Local Pașcani consemnează în Referatul din 23 februarie 1998 (”suprafața respectivă este în continuarea unei suprafețe concesionate anterior“).

A apreciat instanța că

nu se poate vorbi de o suprafață de teren de 112 mp, ci de numai 30 mp, astfel că decizia de impunere contestată nu a fost în mod legal emisă în lipsa unor măsurători pe teren.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 a Primăriei Pașcani, instanța de rejudecare a constatat îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 vizând existența “cazului bine justificat și “paguba iminentă”, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat rezultă din însăși soluția instanței de anulare a Deciziei de impunere nr. 34276/2007 ca nelegală.

Paguba iminentă este de asemenea conturată de cuantumul mare al sumei nelegal impuse la plată (12.253.957,139 lei)

și de prejudiciul de 100.000

euro

inițial cerut de reclamantă, la care ulterior a renunțat. Executarea unei asemenea sume, în mod evident ar fi influențat negativ activitatea reclamantei în relațiile sale contractuale.

Conform art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 7.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu avocat și contravaloarea cheltuielilor de deplasare, conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Municipiul Pașcani, reprezentat prin primar, și primarul Municipiului Pașcani, criticând hotărârea pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecății, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Au arătat că, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 2428/2014 s-a administrat proba cu expertiză topometrică, raportul fiind comunicat Primăriei la 16 martie 2015.

Obiecțiunile formulate de către recurenții-pârâți împotriva acestui raport de expertiză au fost transmise prin fax Curții de Apel Suceava la 09 aprilie 2010, ora 12:10, precum și prin scrisoare recomandată la aceeași dată.

Sentința a fost pronunțată pe baza raportului de expertiză tehnică fără a se ține seama și fără a se face măcar o referire la aceste obiecțiuni.

În acest context, recurenții-pârâți au înțeles să invoce nulitatea raportului de expertiză, pentru încălcarea prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., convocarea la expertiză fiind făcută cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării.

În plus, în cuprinsul raportului, este indicat drept consultant al părții adverse C., care a participat la expertiză fără o încuviințare a instanței, punând la dispoziție aparatul

G

.

P

.

S

., cu care s-au efectuat măsurătorile, pe motiv că este mai performant, în comparație cu aparatul deținut de expertul tehnic judiciar desemnat.

În raportul de expertiză nu se face vreo precizare despre existența vreunui certificat de omologare și verificare a instrumentelor de măsurare eliberat de autorități abilitate.

De asemenea, în legătură cu niciuna dintre suprafețe identificate nu se face mențiune despre indicatori topo-cadastrali și nici despre înscrierea în cartea funciară.

Expertul nu a identificat corect titularii contractelor de concesiune pentru suprafețele de 80 mp și, respectiv, 180 mp și nu a luat în considerare Contractul de concesiune încheiat de către reclamanta SC A. SRL cu autoritatea publică locală din 23 noiembrie 2009, privind suprafața de 110 mp.

În sfârșit, raportul de expertiză tehnică nu a fost avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, conform dispozițiilor Ordinului nr. 1882/C din 12 septembrie 2011 emis de Ministrul Justiției și ale Ordinului nr. 1044364din 19 septembrie 2011 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Au criticat recurenții-pârâți și soluția dată cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Pașcani, întrucât nici condiția cazului bine justificat și nici condiția pagubei iminente, astfel cum acestea sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu erau îndeplinite.

În drept, au fost invocate prevederile C. proc. civ., ale Legii nr. 215/2001 republicată, ale Legii nr. 554/2004 modificată, ale C. fisc. și ale C. proc. fisc.

II. Procedura în fața instanței de recurs

A formulat întâmpinare intimata-reclamantă SC A. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât, pe de o parte, argumentele recurenților nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ., iar pe de altă parte, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A arătat totodată intimata-reclamantă că termenul până la care se puteau formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică era 07 aprilie 2015, pârâții fiind decăzuți din dreptul de a mai formula obiecțiuni, potrivit art. 103 C. proc. civ., întrucât nu s-au încadrat în acest termen, notele de obiecțiuni fiind transmise după ce instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei.

Recurenții-pârâți au formulat la 09 februarie 2016 răspuns la întâmpinare, reiterând susținerile din recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâților este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenții pârâți critică sentința pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecății, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești

.

Înalta Curte constată că

în cauză nu se pune problema unei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, nefiind incident motivul de recurs reglementat de

art.

304

pct.

4

C. proc. civ.

, de vreme ce instanța s-a pronunțat exclusiv în limitele învestirii și competenței sale

.

Cât privește modul în care instanța de fond a înțeles să aplice dispozițiile de drept material și procesual incidente, se rețin următoarele:

Potrivit art. 314 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casație și Justițiehotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

Prin urmare, instanța de fond avea obligația de a analiza și a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă și, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autoritățile pârâte, astfel încât motivarea hotărârii pronunțate să justifice, în mod logic și convingător, soluția prezentată în dispozitiv și, totodată, să facă posibilă exercitarea controlului judiciar.

În fond după casare, instanța de fond a administrat proba cu expertiză tehnică, însă nu s-a conformat și dispozițiilor din decizia de casare privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză

și lămurirea aspectului privind apartenența la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecințe în stabilirea regimului juridic al creanței.

În plus, Înalta Curte constată că,

la dezbaterea obiectivelor probei cu expertiză, intimata reclamantă a arătat că nu trebuie să se țină seama de existența noului contract de concesiune (din 23 noiembrie 2009 - fila 349 fond), pentru suprafața de 110 mp,

pe motiv că acesta este ulterior perioadei vizate de decizia de impunere.

Însă instanța ar fi trebuit să-și exercite rolul activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., și să pună în discuția părților și necesitatea identificării acestui teren (cu stabilirea vecinătăților și a lungimii laturilor, cu figurarea sa pe același plan cu suprafețele prevăzute în celelalte contracte de concesiune), pentru a se stabili cu certitudine dacă acest teren reprezintă sau nu suprafața de teren pretins ocupată fără titlu până la nivelul anului 2007 și în considerarea căreia s-a emis decizia de impunere contestată în cauză.

De asemenea, raportarea acestor schițe cu măsurători la documentația cadastrală care a stat la baza întabulăriiconstrucțieideținute de SC A. SRL și avizarea de către oficiul de cadastru a raportului de expertiză judiciară sunt elemente esențiale pentru stabilirea cu certitudine a datelor topometriceși, în consecință, a adevărului în cauză.

Toate acestea se impuneau cu atât mai mult, cu cât în decizia de casare se subliniase faptul că nu s-au administrat probe pentru verificarea ipotezei în care ”terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu”.

Înalta Curte constată că s-a încheiat Contractul de concesiune

din

15

iunie

1995 (fila 37 dosar fond)

pentru suprafața de 80 mp cu fostul administrator al societății intimate reclamante,

D.

, după care în anul 1998 s-a încheiat Contractul de concesiune

din

16

martie

1998 cu SC A. SRL reprezentată de noul

administrator,

E.

, pentru suprafața de 180 mp ”care include suprafața de 80 mp” (fila 25 dosar fond), în condițiile în care în

referatul

aflat la fila 67 din primul dosar de recurs este menționată suprafața de 180 mp ”distinct de 80 mp”.

Autorizația de construire

din

16

noiembrie

2010

menționează suprafața de 290 mp

împrejmuită

,

„

deținută până în 31

octombrie

2007

”

, în condițiile în care societatea reclamantă a afirmat în recursul său din primul ciclu procesual că ”în mod greșit

s-a reținut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune” (

din

2009).

În plus,

intimata reclamantă a susținut și

în acțiunea introductivă că terenul de 80 mp e

ste

inclus

în cel de 180 mp.

Înalta Curte reține că prin sentința recurată s

-a anulat integral decizia de impunere pe motiv că intimata reclamantă nu ocupă fără titlu suprafața de 112 mp, deși chiar expertul desemnat în cauză a arătat, cel puțin în privințasuprafeței de 30 mp, că nu a fost înfățișat un titlu.

În privința Notei de constatare pe care instanța de fond a anulat-o, se constată că nu au fost indicate motivele de nelegalitate care să fi fost invocate de reclamantă și reținutede instanță pentru a determina pronunțareasoluției.

Totodată

, Înalta Curte constată că, prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina intimatei reclamante și

dobânzi și penalități de întârziere aferente, aceasta contestând decizia, arătând că nu datora aceste accesorii, întrucât pentru prima dată în anul 2007 i s-a adus la cunoștință că ocupă fără titlu încă 112 mp față de actele de concesionare.

Nu s-au lămurit contradicțiile dintre situațiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părți

(contracte, referate, planuri)

și

apără

rile acestora

și

nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare

.

Ș

i în privinț

a soluției date

suspendării

executării deciziei de impunere, Înalta Curte constată că motivarea

cel puțin în privința

condiției pagubei iminente este una contradictorie și lipsită de substanță

(echivalând cu o nemotivare)

, făcându-se referire la paguba ce ar decurge din executare înseși, dar și la un prejudiciu estimat de către reclamantă, care renunțase însă expres la judecarea cererii de daune prin care estimase acest prejudiciu

(

fila 46 din dosarul Curții de Apel Suceava).

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ. și faptul că circumstanțele de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanță, recursul urmează a fi admis, iar cauza trimisă spre rejudecare, cu aplicarea art. 315 alin. (1), (3) C. proc. civ., pentru efectuarea unei noi expertize, în condiții de deplină imparțialitate, și lămurirea tuturor aspectelor de fapt menționate în prezenta decizie

.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 313-314 și art. 312 alin. (1)-(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul declarat de pârâții Municipiul Pașcani, prin primar, și primarul Municipiului Pașcani, urmând să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Pașcani, prin primar, și primarul Municipiului Pașcani împotriva sentinței nr. 110 din 20 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2016.