ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.05.2010, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pașcani - prin Primar, Serviciul Finanțe Publice Locale din cadrul Direcției Economice a Primăriei Pașcani și Primarul Municipiului Pașcani, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x, anularea deciziei nr. 12519/17.05.2010 de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei, anularea Notei de constatare nr. x, anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local Pașcani nr. 1/2007 și repararea integrală a prejudiciului material suferit.

Prin sentința civilă nr. 241/CA/25.10.2010, a fost disjuns capătul de cerere vizând anularea HCL Pașcani nr. 1/2007, cu declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, iar capetele de cerere vizând anularea și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x și a Deciziei nr. 12519/17.05.2010, ca și cel vizând repararea prejudiciului material de 100.000 Euro, au fost suspendate până la soluționarea cererii de anulare a HCL Pașcani nr. 1/2007.

Prin sentința civilă nr. 1337/16.09.2011 a Tribunalului Iași, cererea reclamantei vizând anularea HCL Pașcani nr. 1/2007 a fost respinsă ca nefondată, sentința rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 497/12.03.2012 a Curții de Apel Iași (dosar nr. x).Ulterior, prin sentința civilă nr. 335/26.10.2012, pronunțată în dosar nr. x, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți și a respins ca nefondată acțiunea.

Prin decizia nr. 2428 din 23 mai 2014, ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 335/2012 a Curții de Apel Iași, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost strămutată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x*.

Prin sentința nr. 110 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 12519/17.05.2010 emisă de Primăria orașului Pașcani, județul Iași, Decizia de impunere nr. x și Nota de constatare nr. x a Serviciului Finanțe Publice Locale al Primăriei Pașcani, județul Iași. Totodată, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere vizând plata sumei de 100.000 EURO cu titlu de daune materiale și morale, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x a Primăriei Pașcani, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 7000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că a rămas învestită cu cererea reclamantei vizând anularea Deciziei de impunere nr. x, anularea Notei de Constatare nr. x/2007 (conform precizării acțiunii, depusă la dosarul Curții de Apel Suceava), anularea Deciziei de soluționare a contestației reclamantei nr. x/2010, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Referitor la cererea vizând daunele materiale și morale de 100.000 Euro, a constatat că reclamanta a renunțat la judecata acesteia, conform înscrisului depus la dosarul Curții de Apel Suceava.

În fond, după casarea cu trimitere, a fost administrată proba cu expertiză topometrică, cu respectarea art. 315 din C. proc. civ., ICCJ indicând în Decizia nr. 2428/2014, necesitatea verificării printr-o expertiză a situației terenului în suprafață de 180 mp, respectiv dacă acesta include și terenul de 80 mp ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x, dacă reclamanta a ocupat fără titlu legal teren, dacă acesta era proprietate publică și ce suprafață a fost efectiv ocupată. A reținut instanța de rejudecare că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, suprafețele de 80 mp și 180 mp teren ce fac obiectul Contractelor de concesiune nr. x și nr. y/1998 sunt alăturate, astfel cum Consiliul Local Pașcani consemnează în Referatul din 23.02.1998 ("suprafața respectivă este în continuarea unei suprafețe concesionate anterior "). A apreciat instanța că nu se poate vorbi de o suprafață de teren de 112 mp, ci de numai 30 mp, astfel că decizia de impunere contestată nu a fost în mod legal emisă în lipsa unor măsurători pe teren.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x a Primăriei Pașcani, instanța de rejudecare a constatat îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 vizând existența "cazului bine justificat" și "paguba iminentă", astfel cum aceste noțiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat rezultă din însăși soluția instanței de anulare a Deciziei de impunere nr. x ca nelegală. Paguba iminentă este de asemenea conturată de cuantumul mare al sumei nelegal impuse la plată (12.253.957,139 RON) și de prejudiciul de 100.000 Euro inițial cerut de reclamantă, la care ulterior a renunțat. Executarea unei asemenea sume, în mod evident ar fi influențat negativ activitatea reclamantei în relațiile sale contractuale.

Conform art. 274 din C. proc. civ., pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 7000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu avocat și contravaloarea cheltuielilor de deplasare, conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Municipiul Pașcani, reprezentat prin Primar, și Primarul Municipiului Pașcani, criticând hotărârea pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecății, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Prin decizia nr. 304 din 10 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, instanța de fond avea obligația de a analiza și a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă și, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autoritățile pârâte, astfel încât motivarea hotărârii pronunțate să justifice, în mod logic și convingător, soluția prezentată în dispozitiv și, totodată, să facă posibilă exercitarea controlului judiciar.

În fond, după casarea dispusă de Înalta Curte, instanța de fond a administrat proba cu expertiză tehnică, însă nu s-a conformat și dispozițiilor din decizia de casare privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză și lămurirea aspectului privind apartenența la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecințe în stabilirea regimului juridic al creanței. În plus, Înalta Curte a constatat că, la dezbaterea obiectivelor probei cu expertiză, intimata reclamantă a arătat că nu trebuie să se țină seama de existența noului contract de concesiune, pentru suprafața de 110 mp, pe motiv că acesta este ulterior perioadei vizate de decizia de impunere. Însă instanța ar fi trebuit să-și exercite rolul activ, conform art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., și să pună în discuția părților și necesitatea identificării acestui teren (cu stabilirea vecinătăților și a lungimii laturilor, cu figurarea sa pe același plan cu suprafețele prevăzute în celelalte contracte de concesiune), pentru a se stabili, cu certitudine, dacă acest teren reprezintă sau nu suprafața de teren pretins ocupată fără titlu până la nivelul anului 2007 și în considerarea căreia s-a emis decizia de impunere contestată în cauză. De asemenea, raportarea acestor schițe cu măsurători la documentația cadastrală care a stat la baza intabulării construcției deținute de S.C. A. S.R.L. și avizarea de către oficiul de cadastru a raportului de expertiză judiciară sunt elemente esențiale pentru stabilirea cu certitudine a datelor topometrice și, în consecință, a adevărului în cauză. Toate acestea se impuneau cu atât mai mult, cu cât în decizia de casare se subliniase faptul că nu s-au administrat probe pentru verificarea ipotezei în care "terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu".

Totodată, Înalta Curte a constatat că, prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina intimatei reclamante și dobânzi și penalități de întârziere aferente, aceasta contestând decizia, arătând că nu datora aceste accesorii, întrucât pentru prima dată în anul 2007 i s-a adus la cunoștință că ocupă fără titlu încă 112 mp față de actele de concesionare. Nu s-au lămurit contradicțiile dintre situațiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părți (contracte, referate, planuri) și apărările acestora și nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare.

Și în privința soluției date suspendării executării deciziei de impunere, Înalta Curte a constatat că motivarea cel puțin în privința condiției pagubei iminente este una contradictorie și lipsită de substanță (echivalând cu o nemotivare), făcându-se referire la paguba ce ar decurge din executare înseși, dar și la un prejudiciu estimat de către reclamantă, care renunțase însă expres la judecarea cererii de daune prin care estimase acest prejudiciu .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.09.2016 sub nr. x/2010**.

Prin sentința nr. 40 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pașcani - prin Primar, Serviciul Finanțe Publice Locale din cadrul Direcției Economice a Primăriei Pașcani și Primarul Municipiului Pașcani.

Instanța a admis acțiunea reclamantei, în parte; au fost anulate decizia nr. 12519/17.05.2010 și decizia de impunere nr. x, cu obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 10.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin decizia nr. 304 din 10 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că trebuie refăcut raportul de expertiză, și astfel instanța a procedat la readministrarea probei cu expertiză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat întemeiată cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., și a admis, de asemenea, în parte acțiunea reclamantei privind anularea deciziilor nr. 12519/17.05.2010 și nr. 34276/17.12.2007.

În ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, s-a reținut că în cuprinsul acesteia se menționează expres faptul că diferența de suprafață de teren pentru care a fost calculată "taxa pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public" a fost stabilită prin raportul de inspecție fiscală nr. x Cu toate acestea, prin decizia nr. 12519/17.05.2010 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva acestei decizii se menționează că raportul de inspecție fiscală "nu s-a întocmit întrucât s-a întocmit nota de constatare" . Mai mult decât atât, prin adresa din 4 februarie 2008, pârâtul Serviciul Finanțe Publice Locale din cadrul Direcției Economice a Primăriei Pașcani a comunicat reclamantei că "se suspendă temporar" decizia de impunere nr. x din 17.12.2007, măsură care "are ca temei necesitatea reverificării prin măsurători din partea compartimentului de specialitate Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplină în Construcții și Patrimoniu".

Având în vedere lipsa efectivă a actelor în baza cărora pârâtul a emis decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată (raportul de inspecție fiscală), precum și lipsa unor măsurători în teren efectuate sau recunoscute de către pârâți anterior emiterii deciziei, instanța a apreciat că este un caz bine justificat care să impună admiterea cererii reclamantei. Față de lipsa situației de fapt premisă pe care trebuia să se întemeieze decizia de impunere (constatarea deținerii unei suprafețe de teren fără forme legale), este evident că orice executare a unor sume ce nu au fost stabilite în baza unor măsurători în teren nu poate fi decât prejudiciabilă pentru reclamantă, astfel că instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește fondul pretențiilor reclamantei, instanța a constatat că deși după casarea sentinței pronunțate în ciclul procesual anterior și trimiterea cauzei spre rejudecare reclamanta a formulat o "cerere precizatoare a acțiunii", nu au fost formulate pretenții noi împotriva pârâților și nici nu s-au invocat apărări noi față de susținerile acestora. A reținut instanța că reclamanta s-a limitat la o expunere sintetică a capetelor de cerere formulate și rămase a fi supuse analizei instanței, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește terenul deținut de către reclamantă în municipiul Pașcani, str. x nr. 22-24, în suprafață de 290 mp, instanța reține că acesta a fost identificat prin planurile de situație anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză . Din analiza acestora, dar mai ales a înscrisurilor depuse de părți la dosar, instanța constată că încheierea contractelor de concesiune a unor suprafețe de teren aparținând domeniului public al municipiului nu a avut loc după o prealabilă sau concomitentă deplasare în teren, aspect de natură a da planurilor de situație întocmite de părți un grad mare de incertitudine și inexactitate.

Lipsa unor măsurători în teren este de natură să explice existența neînțelegerilor dintre părți, cu atât mai mult cu cât la încheierea celui de-al doilea contract pare că au existat discuții legate de renunțarea la contractul încheiat anterior. Chiar dacă în cererea în cererea adresată de reprezentantul legal al reclamantei consiliului local al municipiului Pașcani se menționează că terenul concesionat anterior urmează să fie inclus în suprafața de teren ce urma a fi concesionată, în planul de situație anexă al noului contract suprafața de teren de 80 mp concesionată anterior este în mod evident alăturată suprafeței ce face obiectul contractului nr. x/16.03.1998 .

Instanța de fond a apreciat că susținerile pârâților, legate de neînregistrarea în evidențele fiscale a contractelor de concesiune de către reclamantă, nu pot fi reținute ca fiind relevante în verificarea valabilității contractelor dintre părți, respectiv a suprafețelor concesionate, întrucât pârâții ar fi putut oricând remedia o atare omisiune prin angajații proprii.

Cu privire la discuțiile legate de rezilierea/renunțarea la contractul nr. x/15.06.1995, instanța a reținut că pârâții nu au prezentat nici un înscris doveditor al acceptării ofertei formulate de reprezentantul legal al reclamantei, susținerile pârâților cu privire la includerea terenului concesionat inițial în suprafața ce face obiectul contractului nr. x/16.03.1998 fiind infirmate de planul de situație anexă la contract. Tot în susținerea aceleiași rețineri cu privire la valabilitatea și actualitatea contractului nr. x/15.06.1995, instanța a reținut că între părți au fost încheiate mai multe acte adiționale la acest contract, atât anterior declanșării prezentului litigiu, cât și ulterior acestui moment, aspect de natură a confirma că atât reclamanta, cât mai ales pârâții au acceptat ca valabil și în ființă contractul nr. x/15.06.1995 - contract nr. x/8.12.2004, contract nr. x/29.08.2008 . Este evident că orice dubiu cu privire la existența sau actualitatea contractului se impunea a fi invocată de către pârâți prin reprezentanții acestora la momentul modificării contractului nr. x/15.06.1995 prin aceste acte adiționale, încheierea acestora fiind de natură să infirme susținerile din prezenta cauză cu privire la nevalabilitatea contractului nr. x/15.06.1995 după încheierea contractului 1968/16.03.1998.

Mai mult decât atât, începând cu momentul încheierii contractului nr. x/23.11.2009, instanța a constatat că reclamanta nu a mai deținut nici o suprafață de teren în plus față de cea concesionată, ci, dimpotrivă, pârâții sunt cei care ar fi în situația de a nu respecta clauzele contractelor încheiate prin nepunerea la dispoziția reclamantei a întregii suprafețe contractate (doar 290 mp față de 80+180+110=370 mp).

În consecință, față de situația de fapt expusă și clauzele contractelor încheiate de către părți și a căror nevalabilitate nu a fost dovedită de pârâți, instanța a admite cererea formulată de către reclamantă și a anulat atât decizia de soluționare a contestației prealabile nr. 12519/17.05.2010, cât și decizia de impunere nr. x

De asemenea, instanța a admis în parte și capătul de cerere accesoriu, urmând a obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 10.800 RON cheltuieli de judecată. În acest cuantum instanța a inclus cheltuielile efectuate în ciclurile procesuale anterioare, necontestate, iar din înscrisurile prezentate de reclamantă în prezenta rejudecare a înlăturat dovezile vizând cheltuielile efectuate în cursul anului 2015.

Împotriva sentinței nr. 40 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâții sus menționați, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată sau, în cazul constatării unor motive de casare, retrimiterea cauzei pentru o completă cercetare a fondului cauzei.

În motivarea căii de atac s-au arătat, în esență, următoarele:

În mod mai mult decât evident, deși instanța de rejudecare s-a conformat dispozițiilor din Decizia nr. 304/10.02.2016 în sensul că a dispus efectuarea unei noi expertize topo-cadastrale în cauză, această probă esențială în dezlegarea prezentei pricini nu a fost avută în vedere în nici un fel de către instanța de rejudecare, care nu a apreciat sub nici o formă nici asupra constatărilor, concluziilor și opiniilor divergente ale experților - opinii divergente care necesitau clarificări suplimentare cu referire la lămurirea exactă a tuturor obiectivelor stabilite. Instanța de rejudecare s-a limitat doar la analiza și interpretarea sumară a celor 3 contracte intervenite în legătură cu concesionarea unor suprafețe de teren de către autoritățile apelante către fostul administrator B. -ca persoană fizică și către persoana juridică S.C.A. S.R.L.

În plus, instanța de rejudecare soluționează incomplet cauza fără a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere - nu a fost analizat capătul de cerere referitor la anularea Notei de constatare nr. x ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x; soluționează greșit și cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere reținând neîntemeiat și contradictoriu faptul că:

"În ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, instanța reține că în cuprinsul acesteia se menționează expres faptul că diferența de suprafață de teren pentru care a fost calculată "taxa pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public" a fost stabilită prin raportul de inspecție fiscală nr. x

Cu toate acestea, prin decizia nr. 12519/17.05.2010 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva acestei decizii se menționează că raportul de inspecție fiscală "nu s-a întocmit întrucât s-a întocmit nota de constatare" .

Mai mult decât atât, prin adresa din 4 februarie 2008, pârâtul Serviciul Finanțe Publice Locale din cadrul Direcției Economice a Primăriei Pașcani a comunicat reclamantei că "se suspendă temporar" decizia de impunere nr. x din 17.12.2007, măsură care "are ca temei necesitatea reverificării prin măsurători din partea compartimentului de specialitate Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplină în Construcții și Patrimoniu". Având în vedere lipsa efectivă a actelor în baza cărora pârâtul a emis decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată (raportul de inspecție fiscală), precum și lipsa unor măsurători în teren efectuate sau recunoscute de către pârâți anterior emiterii deciziei, instanța apreciază că este dat cazul bine justificat care să impună admiterea cererii reclamantei. Față de lipsa situației de fapt premisă pe care trebuia să se întemeieze decizia de impunere (constatarea deținerii unei suprafețe de teren fără forme legale), este evident că orice executare a unor sume ce nu au fost stabilite în baza unor măsurători în teren nu poate fi decât prejudiciabilă pentru reclamantă, astfel că instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004."

Instanța de rejudecare nu observă faptul că documentul pe baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x și care este consemnat în conținutul acestei decizii de impunere este cu număr unic, respectiv nr. 28904/31.10.2007, care nu reprezintă altceva decât Nota de constatare nr. x, chiar dacă în cuprinsul Deciziei de impunere este menționată cu titulatura de Raport de inspecție fiscală nr. x/31.10.2007.

Din simpla analiză a acestei Note de constatare cu nr. x/31.10.2007 rezultă cu evidență că la data întocmirii acesteia au fost făcute măsurători asupra terenului ocupat de S.C.A. S.R.L. și s-a întocmit și o schiță plan a terenului ocupat efectiv de către această intimată, de către personalul autorizat al autorităților publice apelante, respectiv de către Serviciul Urbanism, Disciplină în Construcții și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Pașcani, constatându-se la acea dată că intimata ocupă fără just titlu suprafața de 112 mp din domeniul public al UAT Pașcani, în condițiile în care avea contract de concesiune valabil încheiat doar pentru suprafața de 180 mp, respectiv contractul de concesiune nr. x din 16.03.1998, în condițiile în care contractul pentru concesionarea suprafeței de 110 mp încheiat cu nr. x/23.11.2009 nu a fost decât un "artificiu" al celui care inițial concesionase suprafața de 80 mp prin contractul nr. x/15.06.1995, respectiv persoana fizică B., care la data de 23.11.2009 era primarul Municipiului Pașcani.

În contextul contradictoriu al motivației și argumentației reținute de către Instanța de rejudecare s-a apreciat contradictoriu și nelegal asupra întregii situații de fapt și celei legale, practic acestei sentințe din rejudecare lipsindu-i orice temei de drept cu referire la analizarea fondului cauzei

Instanța de rejudecare a trecut peste faptul recunoașterii încetării contractului de concesiune nr. x, recunoaștere consemnată în cererea nr. x/10.07.1997 adresată de către B. către Consiliul Local al Municipiului Pașcani prin care solicită preluarea în concesiune a suprafeței totale de 180 mp teren situat în Mun. Pașcani, str. x nr. 22-24, cu precizarea expresă a faptului că "...prin prezenta renunț la contractul de concesiune nr. x/5.06.1995, conf. Cap. VI, art. 10 fpc. 10.d. urmând ca suprafața de 80 metri pătrați din acest contract să fie inclusă în suprafața de 180 metri pătrați menționați în cererea de mai sus."

În mod evident, contractul de concesiune a încetat prin încheierea contractului nr. x din 16 martie 1998, chiar dacă între părți există acele mențiuni referitoare la contractul nr. x/15.06.1995 făcute în anul 2004 sau 2008 cu referire al denumirile părților contractante inițiale.

Este de remarcat faptul că prin raportul de expertiză topo-cadastrală întocmit în cauză există o contradicție evidentă între opiniile expertului titular, al consultantului intimatei -reclamante și expertului consultant al apelanților cu referire la suprapunerea suprafeței de 80 mp din contractul nr. x din 23.11.2009 peste suprafața de teren de 180 mp din contractul nr. x din 16 martie 1998, când de fapt prin acest ultim contract nu s-a încercat altceva decât intrarea în legalitate asupra deținerii și folosirii suprafeței de 290 mp teren pe care reclamanta-intimată a folosit-o integral începând cu anul 1995, atât prin persoana fizică B.- ca administrator inițial al reclamantei, cât și în continuare de către intimata-reclamantă.

Sunt veridice constatările și punctele de vedere ale expertului parte C., de la obiectivele nr. 1,3 și 4 ale raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă că nu suprafața de 110 mp din contractul de concesiune nr. x se suprapune peste suprafața de 180 mp din terenul concesionat conform contractului nr. x/16.03.1998, ci faptul că cei 80 mp în discuție concesionați inițial prin contractul nr. x/15.06.1995 au fost incluși în acest contract 1968/16.03.1998* toate aceste constatări fiind explicate cu indicarea topo-cadastrală a geometriei suprafețelor și care duc de fapt la dezlegarea corectă și aflarea adevărului juridic în cauză, însă instanța de rejudecare nu se raportează în nici un fel la analizarea fondului la acest raport de expertiză și pronunță astfel o soluție cu motivație contradictorie și total nelegală.

În contextul relatat anterior este evident că instanța de rejudecare, în continuare nu a respectat depozițiile date de ICCJ prin Decizia nr. 304/10.02.2016, în sensul că nu a lămurit contradicțiile dintre situațiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părți (contracte, referate, planuri) și apărările acestora și nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare.

Se mențin și prin această Sentință nr. 40/14.03.2017 carențe semnificative privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză și lămurirea aspectului privind apartenența la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecințe în stabilirea regimului juridic al creanței, iar cu privire la analizarea suprafeței de 110 mp concesionată în baza contractului de concesiune nr. x la data de 223.11.2009 când B. era primarul Municipiului Pașcani și avea interesul de a crea aparența de legalitate a utilizării întregii suprafețe de teren de 290 mp la adresa imobilului unde inițial în 1995 a fost administrator al intimatei-reclamante, astfel încât nici instanța de rejudecare nu a verificat în nici un fel apărarea apelanților cu privire la faptul că terenul concesionat în anul 2009 de reclamanta-intimată este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu încă din 1998 și toate acestea prin comparare cu datele din autorizațiile de construcție pentru imobilele intimate.

Se reiterează faptul că în Autorizația de construire nr. 114/16.11.2010 se menționează suprafața de 290 mp împrejmuită "deținută până în 31.10.2007", în condițiile în care societatea reclamantă- intimată a afirmat în recursul său din primul ciclu procesual că,,în mod greșit s-a reținut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune" (nr. 119/2009). În plus, se reiterează și faptul că intimata reclamantă a susținut și în acțiunea introductivă că terenul de 80 mp este inclus în cel de 180 mp.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9, art. 313-315 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

a) asupra excepției tardivității

Sentința instanței de fond a fost comunicată recurenților în data de18.04.2017, conform dovezilor aflate la dosarului Curții de Apel Suceava. În aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac se socotește pe zile libere, adică nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Prin urmare, termenul de recurs a început să curgă în data de 19.04.2017 și s-a împlinit în data de 03.05.2017 (miercuri) ora 24:00 (12 zile din aprilie + 3 zile din luna mai).

Având în vedere faptul că cererile de recurs au fost depuse la poștă în data de 04.05.2017, la o zi după expirarea termenului de recurs, se solicită respingerea recursului, ca fiind tardiv introdus.

b) pe fondul recursului

Referitor la suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. x a Serviciului Finanțe Publice Locale al Primăriei Pașcani recurenții critică sentința Curții de Apel Suceava considerând că motivarea instanței privind soluția dată capătului de cerere referitor la suspendarea efectelor deciziei de impunere este contradictorie, citând integral textul hotărârii judecătorești.

Soluția pronunțată de instanța de fond pentru acest capăt de cerere este legală și temeinică, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 14 din Legea a contenciosului administrativ. În mod corect, instanța de fond a constatat existența cazului bine justificat dată fiind lipsa efectivă a actelor în baza cărora recurentul a emis decizia de impunere contestată (n.n. raportul de inspecție fiscală despre care însuși recurentul declară nu s-a întocmit), precum și lipsa efectuării de măsurători în teren anterior emiterii deciziei de impunere, fapt de asemenea recunoscut prin decizia unilaterală a primăriei de suspendare temporară a deciziei

3

.

De asemenea, este îndeplinită și cerința prevenirii pagube iminente având în vedere cuantumul foarte mare al creanței fiscale și faptul că, deși suspendată decizia, recurentul Serviciu de Finanțe publice a continuat să calculeze majorări de întârziere și dobânzi la taxa de ocupare a terenului stabilită în sarcina firmei.

Nu poate fi îmbrățișată ideea acreditată de recurenți potrivit căreia nota de constatare este unul și același document cu raportul de inspecție fiscală nr. x/31.10.2007. întocmirea acestui din urmă document era obligatorie potrivit art. 109 alin. (4) coroborat cu alin. (3) Codul de procedură fiscală, motiv pentru care "Nota de constatare" nu poate fi asimilată cu "raportul de inspecție fiscală", în cuprinsul deciziei de impunere se face referire la "Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.10.2007, document care nu a fost redactat "întrucât s-a întocmit nota de constatare" fapt recunoscut expres în cuprinsul deciziei de soluționare nr. 12519/17.05.20104 a Primăriei Pașcani (ultimul paragraf din prima filă a deciziei de soluționare). De asemenea, nu poate fi acceptată nici aserțiunea potrivit căreia din nota de constatare rezultă faptul că s-au făcut măsurători. Măsurătorile rezultă dintr-un proces-verbal de deplasare la fața locului în care sunt menționate măsurătorile efectuate, iar nu dintr-un înscris redactat în birou.

Referitor la anularea notei de constatare nr. x

Pornind de la schița-plan manuscrisă a Serviciului Urbanism, Finanțele Publice Locale ale Primăriei Pașcani au întocmit nota de constatare nr. x prin care reținea că S.C. A. S.R.L ar ocupa în fapt o suprafață de 292 mp și deține "cu acte" doar 180 mp (prin contractul de concesiune din 1998), omițând intenționat contractul de concesiune din 1995 încheiat cu B., care avea calitatea asociat și administrator la S.C. A. S.R.L.

Concluzionând că societatea comercială ar ocupa ilegal 112 mp din terenul municipiului, a calculat la data de 31.10.2007, retroactiv pentru perioada 2003-2007 în sarcina reclamantei suma de 1.225.395,71 RON reprezentând taxa de ocupare fără forme legale a domeniul public (taxa majorată succesiv prin mai multe hotărâri de consiliu local), și majorări de întârziere aferente.

Din considerentele sentinței privind analizarea probatoriului administrat rezultă că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. în plus, nota de constatare nu poate produce efecte juridice, fiind în contradicție cu raportul de expertiză judiciară8 efectuat în cauză, avizat favorabil de OCPI.

Referitor la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, recurenții critică faptul că, deși s-a efectuat o nouă expertiză topo-cadastrală în concordanță cu decizia ICCJ nr. 304/10.02.2016 pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, prima instanță nu ar fi avut în vedere această probă în soluționarea fondului. Critica este vădit nefondată, din moment ce în cuprinsul considerentelor instanța de fond reține "în ceea ce privește terenul deținut de reclamanta în Municipiul Pașcani str. x nr. 22 - 24, în suprafață de 290 mp, că acesta a fost identificat prin planurile de situație anexă la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză . Din analiza acestora, dar mai ales a înscrisurilor depuse de părți la dosar, instanța constată că încheierea contractelor de concesiunea unor suprafețe privind domeniul public al municipiului nu a avut loc după o prealabilă sau concomitentă deplasare în teren (...). Lipsa unor măsurători în teren este de natură să explice existența neînțelegerilor dintre părți, cu atât mai mult cu cât la încheierea celui de-al doilea contract se pare că au existat discuții legate de renunțarea la contractul anterior nr. x/15.06.1995). Chiar dacă în cererea adresată de reprezentantul legal al reclamantei consiliului local al Municipiului Pașcani se menționează că terenul concesionat anterior urmează să fie inclus în suprafața de teren ce urma a fi concesionată, în planul anexă al noului contract suprafața de teren este în mod evident alăturată suprafeței ce face obiectul Contractului nr. x/16.03.1998 ".

Recurenții nu au formulat în termenul legal obiecțiuni la expertiza judiciară administrată în faza de fond a celui de-al treilea ciclu procesual, cu toate că expertul-parte al acestora C. a avut un alt punct de vedere decât al expertului judiciar desemnat de instanță. Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză privind cele 3 suprafețe de teren concesionate în 1995,1998 și 2009 este recepționat și avizat favorabil de OCPI, fiind însoțit două procese-verbale de recepție nr. x/19.12.2016 și nr. x/04.01.2017 ale OCPI Iași BCPI Pașcani ce declară lucrările admise, fișa privind calculul suprafețelor și coordonatele punctelor de stație, de două memorii tehnice

14

și două documentații cadastrale avizate favorabil de OCPI.

Prin procesul-verbal de recepție nr. x/19.12.201615 este avizată favorabil documentația cadastrală, memoriul tehnic explicativ

16

, piesele desenate și planurile de încadrare pentru suprafețele de teren de 80 mp și 180 mp concesionate în anii 1995 și 1998. în memoriul tehnic se arată clar faptul că cele două terenuri identificate prin puncte de contur sunt învecinate și că au o graniță comună reprezentată de linia trasată între punctele de contur 1 și 4. Prin procesul-verbal de recepție nr. x/04.01.2017 este avizată favorabil documentația cadastrală, memoriul tehnic explicativ, piesele desenate, lista cu coordonatele punctelor de stație și planurile de încadrare pentru suprafețele de teren de 110 mp și 180 mp concesionate în anii 2009 și 1998. în memoriul tehnic se arată clar faptul că cele două terenuri identificate prin puncte de contur se suprapun parțial pe o suprafață de 80 mp delimitată prin punctele de contur 7, 8,1112,13,14 și din nou 7. De asemenea, în cuprinsul ambelor procese-verbale de recepție ale OCPI se menționează că nu există erori topologice, fapt confirmat și de fișa privind calculul suprafețelor și coordonatele punctelor de stație.

Referitor la existența/inexistența contractului de concesiune nr. x în anul 2007, se arată că prin HCL nr. 29/02.12.1994 a fost concesionată în vederea construirii unei stații de salvare către B., administrator al S.C. A. S.R.L., o suprafață de 80 mp de teren intravilan situat în Municipiul Pașcani, str. x nr. 22-24, județul Iași, încheindu-se contractul de concesii nr. x/15.06.1995.

Ulterior, când același B., de această dată ca reprezenta al S.C. A. S.R.L., a solicitat prin cererea nr. x/10.07.1997 adresa municipalității încheierea unui alt contract de concesiune pentru 180 mp, sugestia funcționarului primăriei a făcut mențiunea că renunță la contractul i concesiune din 1995 urmând ca cei 80 de mp. concesionați din 1995 să fie incluși în cei 180 mp ce vor fi concesionați. Cu toate acestea, întrucât primăria dispunea (și dispune și în prezent) de mai mult teren la respectiva locație, terenul de 180 mp ce a fost efect concesionat în 1998 s-a aflat lângă terenul de 80 mp concesionat în 1995.

Apoi, cererea de denunțare unilaterală a contractului nu și-a produs efectele întrucât suprafața de 180 mp de teren concesionată în 1998 nu includea și ce 80 mp concesionați din 1995, ci se afla lângă suprafața concesionată prin contractul nr. x/15.06.1995, conform referatului nr. x/23.02.1998 a Serviciului Urbanism și schiței-plan anexă la HCL și la contractul de concesiune Fiind vorba de o denunțare condiționată rezolutorie, nefiind îndeplinită condiția, atunci ea nu își mai produce efectele.

Tot în sensul susținerii tezei menținerii și executării contractului de concesiune nr. x vine și faptul că la acest contract s-au semnat două acte adiționale nr. x/09.12.2004 și nr. y/29.08.2008, adică anterior și ulterior emiterii notei de constatare și deciziei de impunere contestate, ceea ce confirmă faptul că prima concesiune era și este în vigoare,

De asemenea, și în prezent societatea folosește suprafața de teren primită în concesiune încă din anul 1995. Mai mult, o cerere de denunțare unilaterală a contractului făcută de concesionar era lipsită de efecte juridice întrucât potrivit art. 35 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor numai concedentul poate denunța unilateral contractul de concesiune și numai în situația când o cere interesul național sau local (art. 35 lit. b). Per a contrario, concesionarul nu poate denunța unilateral contractul sub nici un motiv.

Nu în ultimul rând, cererea de denunțare unilaterală a concesiunii încheiate în 1995 condiționată de includerea suprafeței respective într-una mai mare (n.n. de 180 mp) nu și-a produs efectele juridice din moment ce concedentul a continuat să încaseze anual taxa de concesiune, fapt imposibil în condițiile în care contractul de concesiune încheiat în anul 1995 ar fi încetat prin renunțarea concesionarului în anul 1998.

Prin urmare, este absurdă afirmația recurenților și a expertului consilier al acestora în sensul că suntem în prezența unei concesiuni ce a încetat în 1995, cu care se încheie ulterior în 2004 și 2008 două acte adiționale contestate de recurenți) la contractul de concesiune încetat și se încasează in din 1995 până în prezent taxa de concesiune!

Neînregistrarea în evidențele fiscale ale DITL a contractelor nu conduce la ideea că cele două acte adiționale semnate nu și-ar mai produce efectele juridice. în mod cert a fost o culpă gravă a Serviciului de Finanțe locale și de o lipsă de comunicare cu celelalte servicii ale primăriei, însă nimeni nu se poate apăra invocând propria turpitudine!

Referitor la regimul juridic al terenului ocupat și al creanței, recurenții critică sentința și prin prisma faptului că nu s-a lămurit aspectul privind apartenența terenului ocupat de intimată la domeniul public. Însă, în adresa aflată la dosarul nr. x al Curții de Apel Suceava de către recurenți se afirmă explicit faptul că terenurile concesionate aparțin domeniului public al municipiului, fiind depuse extrase din H.G. și HCL de atestare a domeniului public al Municipiului Pașcani. Mai mult, la dosarul nr. x al Curții de Apel Suceava cu marker roz sunt indicate de către recurenți suprafețele de teren în str. x de 3342 mp, 1829 mp., 300 mp, 2457 mp și 4008 mp în lista anexa. 2 și schița la H.G.

În concluzie, în anul 2007 A. folosea în mod legal 260 mp, respectiv 180 mp menționați în contractul de concesiune nr. x și alți 80 mp ca urmare a concesiunii nr. x/15.06.1995, ocupând ilegal doar 30 mp de teren din domeniul public și nu 112 mp. cum se reținea în decizia de impunere contestată.

Nu s-a negat ocuparea ilegală a domeniului public, ci întinderea suprafeței ocupate ilegal. Mărul discordiei în acest litigiu îl reprezintă valabilitatea contractului de concesiune nr. x la nivelul anului 2007, iar nu terenul concesionat în anul 2009!

Suprafața de teren de 180 mp din contractul de concesiune nr. x se suprapune pe 80 de mp cu suprafața de teren de 110 mp concesionați în baza contractului de concesiune nr. x, fapt confirmat de procesul-verbal de recepție și nr. x/04.01.2017 al OCPI Iași BCPI Pașcani, de memoriul tehnic avizat de OCPI și documentația cadastrală, precum și de hotărârile de consiliu local și schițele anexate acestora.

II. Decizia instanței de recurs

Deliberând asupra excepției tardivității formulării recursului, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată și o va respinge ca atare, având în vedere că sentința recurată a fost comunicată recurentei la data de 18.04.2017, iar calea de atac a fost exercitată la data de 04.05.2017 (data poștei), în interiorul termenului de 15 zile, calculat pe zile libere conform art. 101 C. proc. civ.

Pe fond, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în opinia Înaltei Curți, sunt întemeiate criticile recurenților pârâți prin care se susține încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Înalta Curte are în vedere că instanța de fond nu s-a conformat decât parțial dispozițiilor instanței de control judiciar cuprinse în decizia nr. 304/10.02.2016.

Astfel, în privința capătului de cerere referitor la suspendarea executării deciziei de impunere, motivarea îndeplinirii condiției pagubei iminente a rămas contradictorie și lipsită de substanță, dat fiind că judecătorul fondului a argumentat existența pagubei iminente prin referire exclusivă la cazul bine justificat (lipsa situației premisă ce trebuia să întemeieze decizia de impunere), ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat atâta timp cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite suspendarea executării actului administrativ numai în ipoteza existenței cumulative a celor două condiții sus menționate.

De asemenea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu și-a îndeplinit obligația de a analiza și a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă și, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autoritățile pârâte, respectiv:

- argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la nelegalitatea emiterii deciziei de impunere în lipsa raportului de inspecție fiscală și cu încălcarea drepturilor contribuabilului prevăzute de art. 9 și 107 din Codul de procedură fiscală;

- susținerile autorităților pârâte referitoare la recunoașterea de către reclamantă a încetării contractului de concesiune încheiat în anul 1995.

Totodată, deși s-a procedat la readministrarea probei cu expertiză tehnică, nu a fost lămurită pe deplin situația de fapt, în condițiile în care instanța de fond nu s-a preocupat să tranșeze în mod neechivoc disputa dintre părți cu privire la identificarea suprafeței de teren concesionate, dispută ce are la bază contradicția dintre concluziile expertului desemnat de instanță și ale expertului consultant desemnat de autoritățile pârâte.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, în timp ce expertul judiciar a ajuns la concluzia că suprafața de 110 mp ce face obiectul contractului de concesiune nr. x se suprapune cu 80 mp din suprafața de 180 mp concesionată anterior (conform contractului nr. x/1998) și că această suprafață este alăturată (se află în continuarea) celei de 80 mp ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. x, expertul consultant C. a concluzionat că, dimpotrivă, aceste din urmă suprafețe se suprapun (suprafața de 80 mp este inclusă în cea de 180 mp), iar suprafața de 110 mp ce face obiectul contractului de concesiune nr. x nu se suprapune peste suprafața de 180 mp concesionată în anul 1998. Rezolvarea acestei dispute se impunea cu atâta mai mult cu cât punctul de vedere al expertului consultant se întemeia pe integrarea bazei de date a OCPI Iași, susținându-se că geometria terenului de 80 mp este inclusă în cea a terenului de 180 mp, care se învecinează la nord cu centrala termică, nefiind spațiu liber pentru geometria celor 80 mp.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că, în raport și cu principiul rolului activ al judecătorului (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.) era necesar ca instanța de fond să dispună întregirea expertizei sau o nouă expertiză conform art. 212 C. proc. civ. în vederea lămuririi contradicțiilor mai sus arătate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care suprafața de 80 mp (concesionată în anul 1995) este inclusă în suprafața de 180 mp (concesionată în anul 1998), acceptarea de către părți a valabilității contractului de concesiune din anul 1995 devine un aspect de importanță secundară. Oricum, instanța de fond nu putea rezolva litigiul exclusiv pe baza acestei argumentații, cu ignorarea împrejurărilor de fapt ce nu au fost clarificate prin expertiză. Aceasta întrucât prin cele două decizii de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare s-a impus efectuarea unei expertize tehnice topometrice în vederea soluționării cauzei.

Față de considerentele mai sus expuse și având în vedere dispozițiile art. 314 C. proc. civ. conform cărora instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (2), (3) și C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării recursului.

Admite recursul declarat de Municipiul Pașcani prin Primar, Serviciul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani și Primarul Municipiului Pașcani împotriva sentinței nr. 40 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2017.