ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Iași și precizată ulterior, reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâții S.F.P.L. Pașcani, M. Pașcani și P.M. Pașcani, a solicitat suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea deciziei de soluționare nr. 12519 din 17 mai 2010, anularea Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea H.C.L. Pașcani nr. 1/2007 și obligarea la plata sumei de 100000 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti suma de 1225436,04 lei cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public și decizia de soluționare nr. 12519 din 17 mai 2010 trebuie anulate deoarece au fost emise fără să aibă la bază un raport de inspecție fiscală, precum și în lipsa unei documentații tehnico-cadastrale, în procedura emiterii acestora fiindu-i încălcate dreptul de a fi ascultată și dreptul de a fi informată. În ceea ce privește H.C.L. Pașcani nr. 1/2007, reclamanta a invocat faptul că hotărârea este ilegală întrucât a stabilit o taxă pentru ocuparea fără forme legale a terenurilor aparținând domeniului public cu 1100 % peste nivelul maxim admis de legislația în vigoare.

A mai susținut reclamanta că în urma emiterii acestor acte nu a mai avut posibilitatea de a obține un credit bancar de 100000 de euro, executarea lor ducând la imposibilitatea onorării plăților către furnizorii societății, la încetarea activității, la nerespectarea contractelor aflate în derulare și la acumularea de datorii imposibil de achitat. 1.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, S.F.P.L.P. Pașcani a invocat faptul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece funcționează ca și compartiment de specialitate în cadrul P.M. Pașcani și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin sentința nr. 241/ CA din 25 octombrie 2010, Curtea de apel a disjuns cauza și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea H.C.L.

Pașcani nr. 1/ 2007 în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, iar în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea capetelor de cerere privind suspendarea și anularea deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 și obligarea la repararea prejudiciului material de 100000 euro. 1.3. Sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 335 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.F.P.L. Pașcani, precum și acțiunea având ca obiect suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 și a deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, obligarea la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubire, formulată de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâții S.F.P.L.

Pașcani, M. Pașcani și P.M. Pașcani, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în baza art. 256 alin. (3) C. proc. fisc., pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren. Având în vedere că SC I. SRL a folosit în perioada 2003-2007, 112 mp teren în strada Grădiniței din Pașcani, fără a deține vreun titlu, judicios a stabilit compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale că pentru suprafața respectivă reclamanta datorează taxa menționată, în cuantum de 986.571 lei, și majorările aferente, în cuantum de 238.865,04 lei.

S-a apreciat că din probele administrate în cauză reiese că administrația fiscală locală a stabilit corect că SC I. SRL a ocupat în plus față de suprafața de teren de 180 mp, stabilită prin contractul de concesiune nr. 1968/16 martie 1998, încă 112 mp de teren pentru care datorează taxa pe teren pentru perioada 2003-2007. Prima instanță a considerat că starea de fapt privind suprafața de 112 mp reiese din planul de situație de la dosar. Acesta a fost semnat de C.B. și de inginerul L.V., ambii din cadrul Serviciului de urbanism al P.M. Pașcani. Întrucât planul de situație a fost menționat în nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007, semnată, ștampilată și înregistrată în evidențele organului fiscal, Curtea de apel a hotărât că nu există temei pentru a se pune la îndoială veridicitatea lui.

În ceea ce privește informațiile și datele conținute de planul de situație, instanța de fond a reținut că planul a fost realizat de funcționari din cadrul unui serviciu de specialitate al primăriei, cu atribuții chiar în domeniul urbanismului. Aceasta înseamnă că la efectuarea măsurătorilor nu era necesară participarea unui expert topo-cadastral, salariații Serviciului urbanism având pregătirea de specialitate necesară și competența profesională specifică funcției publice pe care o ocupă, cu atât mai mult cu cât suprafața de teren de 112 mp este împrejmuită de reclamantă cu gard din elemente metalice și fundație de beton. S-a precizat că împrejurarea că terenul concesionat în anul 2009 de SC I. SRL este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu, pentru care a fost emisă decizia de impunere contestată, reiese tot din detaliile tehnice ale documentațiilor cadastrale aflate la dosarul cauzei.

Astfel, se constată că din extrasul de carte funciară de la dosar reiese că reclamanta are un teren concesionat de 180 mp, cu numărul cadastral 60623, având latura 1-2 de 17,48 m, or latura respectivă reprezintă limita cu parcela nr. 60824, de 110 mp, cu latura 1-2 tot de 17,48 m, concesionată reclamantei în anul 2009, ocupată fără titlu până la încheierea contractului de concesiune din anul 2009. Referitor la cei 80 de mp de teren concesionat de persoana fizică G.C., instanța a reținut că la dosarul instanței se află cererea nr. 6639 din 10 iulie 1997, prin care G.C. a solicitat să i se aprobe preluarea în concesiune a unui teren de 180 mp, situat în strada Grădiniței, fiindu-i necesar pentru înființarea unei parcări aferente stației de salvare deja construită la adresa menționată.

G.C. a menționat că renunță la contractul de concesiune nr. 5449 din 15 iunie 1995, conform cap. VI, art. 10, pct. 10 lit. d), urmând ca suprafața de 80 mp din acest contract să fie inclusă în suprafața de 180 mp menționată în cerere. Rezultă că este întemeiată susținerea compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale potrivit căreia în suprafața de 180 mp este inclusă și cea de 80 mp, aspect care reiese foarte clar din documentațiile cadastrale ale zonei analizate, depuse la dosar. Astfel, potrivit documentațiilor cadastrale, în zona în discuție nu se află nici o suprafață de teren de 80 mp, concesionată persoanei fizice C., așa cum a susținut reclamanta în apărarea sa.

Faptul că persoana fizică G.C., administrator și asociat al SC I. SRL, a avut 80 mp concesionați în acel loc nu prezintă relevanță în cauză întrucât, așa cum s-a arătat, din documentațiile cadastrale aflate la dosarul cauzei reiese că pe terenul în discuție sunt amplasate 2 parcele, una de 180 mp și alta de 110 mp, cu numerele cadastrale 60683 și 60684, în prezent aflate în folosința reclamantei ca urmare a încheierii contractului de concesiune nr. 119 din 23 noiembrie 2009. Prin urmare, în acel loc nu mai este o altă parcelă de 80 mp. Chiar și în ipoteza în care ar fi existat, reclamanta nu avea dreptul de a folosi acea parcelă, ceea ce înseamnă că dacă ar fi ocupat-o, datora taxa pentru utilizarea fără titlu a unui teren aparținând domeniului public al municipiului Pașcani.

Prima instanță a considerat că în baza art. 258 alin. (8) C. fisc., atât în cazul clădirilor, cât și al terenurilor, dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru, iar modificarea sarcinilor fiscale operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează la compartimentul de specialitate lucrarea respectivă, ca anexă la declarația fiscală. În ceea ce privește majorările de întârziere, s-a arătat că acestea se datorează de la momentul nașterii obligației fiscal, întrucât nu trebuie să se confunde data nașterii obligației fiscale cu cea a nașterii dreptului organului fiscal de a stabili și determina obligația fiscală datorată.

Obligația fiscală de plată a taxei impuse în sarcina reclamantei prin decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 s-a născut în momentul în care a fost ocupată suprafața de 112 mp din domeniul public, fără contract de închiriere sau concesiune. Obligația menționată nu se naște ca efect al emiterii deciziei de impunere, ci ca urmare a utilizării celor 112 mp teren din domeniul public fără contract de închiriere sau concesiune. Decizia de impunere reprezintă actul administrativ fiscal prin care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale și-a exercitat dreptul de a stabili și determina obligația fiscală datorată, drept care putea fi exercitat oricând înăuntrul termenului de prescripție.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC I. SRL. 2.1. Motivele de recurs Recurenta a arătat, prin motivele de recurs, că prin sentința atacată s-a nesocotit dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din C.E.D.O., că instanța de fond a acordat o prezumție absolută de legalitate actelor administrative contestate. S-a menținut că în cauză nu s-a întocmit un raport de inspecție fiscală, iar instanța de fond a asimilat Nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 cu raportul de inspecție fiscală, fiind nesocotite astfel prevederile art. 109 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. Recurenta a precizat că prima instanță a considerat că planul de situație întocmit de reprezentanții intimatei are valoare probantă absolută, respingând cererea de probatorii constând dintr-o expertiză topografică, pentru a se putea determina suprafața folosită fără titlu.

S-a explicat că în baza art. 258 alin. (8) C. fisc., suprafețele reale trebuie determinate pe baza unei lucrări tehnice de cadastru. S-a arătat că nu s-au determinat suprafețele folosite de reclamantă și persoana fizică C., că în mod greșit s-a reținut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune, astfel cum rezultă din autorizația nr. 114 din 16 noiembrie 2010, în precedent nefiind aplicată vreo amendă pentru construirea gardului fără autorizația de construire. S-a precizat că instanța de fond trebuia să se raporteze la schițele de la data adoptării hotărârilor Consiliului local din anii 1994 și 1998 și nu la schițele din anul 2010. Recurenta a susținut că a concesionat în anul 1998 o suprafață de teren de 180 m.p.

situat în Pașcani, str. Grădiniței învecinat la N – Stație de salvare, S – teren Primărie, E – teren Primărie, iar suprafața de 80 m.p. era învecinată cu suprafața concesionată persoanei fizice C., care nu a denunțat niciodată contractul. S-a mai arătat că nu s-a determinat cine a ocupat terenul în discuție, respectiv societatea sau persoana fizică. În susținerea motivelor de recurs s-a solicitat încuviințarea probei cu acte. 2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului cu motivarea că starea de fapt reținută de prima instanță este cea reală. 2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă și starea de fapt existentă în cauză, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță către bugetul local în sumă de 1.225.436,04 lei, reprezentând debit și accesorii cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public pe perioada 2003 – 2007. Din Nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 rezultă că Serviciul de Urbanism al P. Pașcani a întocmit o schiță-plan, potrivit căreia SC I. SRL ocupă în mun. Pașcani, str. Grădiniței, o suprafață de teren de 292 m.p., din care clădirea, 126,38 m.p. S-a menționat că pentru 180 m.p. teren, societatea are încheiat contract de concesiune, iar 112 m.p. sunt ocupați fără titlu, motiv pentru care se datorează taxa pentru ocuparea fără forme legale și majorări de întârziere.

Planul de situație a fost întocmit de Serviciul de Urbanism și reprezintă o schiță, după cum se observă din înscrisul de la dosar fond. Din contractul de concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 rezultă că recurentei-reclamante i s-a concesionat o suprafață de 180 m.p. teren situat în Pașcani, str. Grădiniței, pe durata existenței construcției, contractul fiind însoțit de o schiță anexă. Contractul menționat s-a încheiat în baza H.C.L. nr. 7/1998 prin care s-a hotărât concesionarea unui teren din domeniul privat al municipiului Pașcani. Anterior, s-a încheiat contractul nr. 5449 din 15 iunie 1995 prin care autoritatea locală a concesionat o suprafață de 80 m.p. teren situat la aceeași adresă, fără a se preciza dacă terenul este proprietate privată sau publică.

Ulterior, în anul 2010, s-a procedat la înscrierea în C.F. a suprafeței de 180 m.p., grevat de concesiune. Prin Hotărârea nr. 170/2009 s-a aprobat concesionarea unei suprafețe de teren de 110 m.p. în Pașcani, str. Grădiniței, către reclamantă. Terenul situat în Pașcani, str. Grădiniței a fost împrejmuit, astfel cum rezultă din autorizația de construire nr. 114 din 16 noiembrie 2010. Prin acțiune, reclamanta a contestat că a ocupat fără forme legale suprafața de 112 m.p. din domeniul public, iar în subsidiar a arătat că dacă s-ar fi apreciat că a existat o astfel de ocupare, era necesar a se determina suprafața ocupată pe bază de documentație cadastrală întocmită de personalul de specialitate, urmând a fi înștiințată cu privire la acest aspect.

De asemenea, reclamanta a susținut că schița întocmită de un funcționar din cadrul Primăriei, nu are valoare probantă absolută, cu atât mai mult cu cât nu este însoțită de acte justificative, după cum și calculul retroactiv al taxei, invocând în acest sens prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc. Instanța de fond a considerat că actele depuse de pârâte sunt suficiente pentru a soluționa acțiunea, considerând că suprafața de 80 m.p. concesionată în anul 1995 lui C.G. este inclusă în suprafața de 180 m.p., concesionată ulterior reclamantei. Soluția este nelegală pentru că nu s-a stabilit cu certitudine situația de fapt. Pentru determinarea sarcinii fiscale era necesar a se administra proba cu expertiza topografică, prin care să se verifice dacă suprafața de 180 m.p.

concesionată reclamantei prin contractul de concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 include și suprafața de 80 m.p. concesionată în anul 1995 către C.G. Este adevărat că la dosar fond se află cererea lui C.G. pentru concesionarea a 180 m.p. și renunțarea la contractul nr. 5449/1995, dar nu există nicio dovadă că s-a reziliat contractul de concesiune și oricum cererea a fost făcută de C., iar concesionarea s-a acordat firmei I. Potrivit pct. VII din Contractul de concesiune nr. 1968/1995, renunțarea la contract constituie o modalitate de încetare a concesiunii, însă fiind în discuție instituirea unei obligații în sarcina altei părți decât aceea care a renunțat, trebuia a se verifica, prin probe, care să respecte principiul contradictorialității, dacă suprafața de 80 m.p.

se include în suprafața concesionată, respectiv dacă cele două terenuri sunt alăturate sau se suprapun. Prima instanță a dedus că terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care-l folosea fără titlu, deducție lipsită de suport probatoriu. De asemenea, prima instanță nu a analizat susținerile reclamantei cu privire la obligația prevăzută de art. 107 C. proc. fisc., și consecințele nerespectării acestei obligații, deși în acțiune s-a invocat în mod expres încălcarea obligației de informare. Nu a fost analizată susținerea reclamantei privind instituirea retroactivă a unor obligații fiscale, prin raportare la prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc. Având în vedere că prima instanță nu a încuviințat probele solicitate, respectiv o expertiză topo-cadastrală, că nu a analizat toate apărările reclamantei, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, se va dispune efectuarea unei expertize care să verifice dacă terenul de 180 m.p. include și terenul de 80 m.p., urmând a fi verificate și toate celelalte apărări ale reclamantei, respectiv să se stabilească dacă reclamanta a ocupat fără titlu terenul, dacă acesta era proprietate publică și cât teren a ocupat. Trebuie precizat că schițele întocmite de autoritatea pârâtă nu au forță probantă absolută, cum greșit a reținut instanța de fond. Acestea sunt acte ale pârâtei și ca urmare ele pot fi contestate, motiv pentru care instanța este datoare să dispună efectuarea de probatorii. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis și casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva Sentinței nr. 335/2012 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2014.