ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Prima

instanță

1.1.

Cererea

de chemare în judecată

Prin acțiunea

introdusă la Curtea de Apel Iași și precizată ulterior, reclamanta SC I. SRL în

contradictoriu cu pârâții S.F.P.L. Pașcani, M. Pașcani și P.M. Pașcani, a

solicitat suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie

2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, anularea

deciziei de soluționare nr. 12519 din 17 mai 2010, anularea Deciziei de

impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea H.C.L. Pașcani nr. 1/2007 și

obligarea la plata sumei de 100000 euro.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie

2007, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti suma de

1225436,04 lei cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului

public și decizia de soluționare nr. 12519 din 17 mai 2010 trebuie anulate

deoarece au fost emise fără să aibă la bază un raport de inspecție fiscală,

precum și în lipsa unei documentații tehnico-cadastrale, în procedura emiterii

acestora fiindu-i încălcate dreptul de a fi ascultată și dreptul de a fi

informată.

În ceea ce privește H.C.L.

Pașcani nr. 1/2007, reclamanta a invocat faptul că hotărârea este ilegală

întrucât a stabilit o taxă pentru ocuparea fără forme legale a terenurilor

aparținând domeniului public cu 1100 % peste nivelul maxim admis de legislația

în vigoare.

A mai susținut

reclamanta că în urma emiterii acestor acte nu a mai avut posibilitatea de a

obține un credit bancar de 100000 de euro, executarea lor ducând la

imposibilitatea onorării plăților către furnizorii societății, la încetarea

activității, la nerespectarea contractelor aflate în derulare și la acumularea

de datorii imposibil de achitat.

1.2.

Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare, S.F.P.L.P.

Pașcani a invocat faptul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece

funcționează ca și compartiment de specialitate în cadrul P.M. Pașcani și, pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 241/

CA din 25 octombrie 2010, Curtea de apel a disjuns cauza și a declinat

competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea H.C.L.

Pașcani nr. 1/ 2007 în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, iar în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., a suspendat judecarea capetelor de cerere privind suspendarea și

anularea deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei

nr. 12519 din 17 mai 2010 și obligarea la repararea prejudiciului material de

100000 euro.

1.3.

Sentința

și considerentele primei instanțe

Prin sentința nr. 335

din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului S.F.P.L. Pașcani, precum și acțiunea având ca

obiect suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007,

anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 și a deciziei de impunere nr. 34276

din 17 decembrie 2007, obligarea la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de

despăgubire, formulată de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâții S.F.P.L.

Pașcani, M. Pașcani și P.M. Pașcani, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că în baza art. 256 alin. (3) C. proc.

fisc., pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a

unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în

administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă

sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de

administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe

teren.

Având în vedere că SC

I. SRL a folosit în perioada 2003-2007, 112 mp teren în strada Grădiniței din

Pașcani, fără a deține vreun titlu, judicios a stabilit compartimentul de

specialitate al autorității administrației publice locale că pentru suprafața

respectivă reclamanta datorează taxa menționată, în cuantum de 986.571 lei, și

majorările aferente, în cuantum de 238.865,04 lei.

S-a apreciat că din

probele administrate în cauză reiese că administrația fiscală locală a stabilit

corect că SC I. SRL a ocupat în plus față de suprafața de teren de 180 mp,

stabilită prin contractul de concesiune nr. 1968/16 martie 1998, încă 112 mp de

teren pentru care datorează taxa pe teren pentru perioada 2003-2007.

Prima instanță a

considerat că starea de fapt privind suprafața de 112 mp reiese din planul de

situație de la dosar. Acesta a fost semnat de C.B. și de inginerul L.V., ambii

din cadrul Serviciului de urbanism al P.M. Pașcani. Întrucât planul de situație

a fost menționat în nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007,

semnată, ștampilată și înregistrată în evidențele organului fiscal, Curtea de apel

a hotărât că nu există temei pentru a se pune la îndoială veridicitatea lui.

În ceea ce privește

informațiile și datele conținute de planul de situație, instanța de fond a

reținut că planul a fost realizat de funcționari din cadrul unui serviciu de

specialitate al primăriei, cu atribuții chiar în domeniul urbanismului. Aceasta

înseamnă că la efectuarea măsurătorilor nu era necesară participarea unui

expert topo-cadastral, salariații Serviciului urbanism având pregătirea de

specialitate necesară și competența profesională specifică funcției publice pe

care o ocupă, cu atât mai mult cu cât suprafața de teren de 112 mp este

împrejmuită de reclamantă cu gard din elemente metalice și fundație de beton.

S-a precizat că împrejurarea

că terenul concesionat în anul 2009 de SC I. SRL este de fapt terenul pe care

îl folosea fără titlu, pentru care a fost emisă decizia de impunere contestată,

reiese tot din detaliile tehnice ale documentațiilor cadastrale aflate la

dosarul cauzei. Astfel, se constată că din extrasul de carte funciară de la

dosar reiese că reclamanta are un teren concesionat de 180 mp, cu numărul cadastral

60623, având latura 1-2 de 17,48 m, or latura respectivă reprezintă limita cu

parcela nr. 60824, de 110 mp, cu latura 1-2 tot de 17,48 m, concesionată

reclamantei în anul 2009, ocupată fără titlu până la încheierea contractului de

concesiune din anul 2009.

Referitor la cei 80

de mp de teren concesionat de persoana fizică G.C., instanța a reținut că la

dosarul instanței se află cererea nr. 6639 din 10 iulie 1997, prin care G.C. a

solicitat să i se aprobe preluarea în concesiune a unui teren de 180 mp, situat

în strada Grădiniței, fiindu-i necesar pentru înființarea unei parcări aferente

stației de salvare deja construită la adresa menționată. G.C. a menționat că

renunță la contractul de concesiune nr. 5449 din 15 iunie 1995, conform cap.

VI, art. 10, pct. 10 lit. d), urmând ca suprafața de 80 mp din acest contract

să fie inclusă în suprafața de 180 mp menționată în cerere. Rezultă că este

întemeiată susținerea compartimentului de specialitate al autorității

administrației publice locale potrivit căreia în suprafața de 180 mp este

inclusă și cea de 80 mp, aspect care reiese foarte clar din documentațiile

cadastrale ale zonei analizate, depuse la dosar. Astfel, potrivit documentațiilor cadastrale, în zona în discuție nu se află nici o

suprafață de teren de 80 mp, concesionată persoanei fizice C., așa cum a

susținut reclamanta în apărarea sa.

Faptul că persoana

fizică G.C., administrator și asociat al SC I. SRL, a avut 80 mp concesionați

în acel loc nu prezintă relevanță în cauză întrucât, așa cum s-a arătat, din

documentațiile cadastrale aflate la dosarul cauzei reiese că pe terenul în

discuție sunt amplasate 2 parcele, una de 180 mp și alta de 110 mp, cu numerele

cadastrale 60683 și 60684, în prezent aflate în folosința reclamantei ca urmare

a încheierii contractului de concesiune nr. 119 din 23 noiembrie 2009. Prin

urmare, în acel loc nu mai este o altă parcelă de 80 mp. Chiar și în ipoteza în

care ar fi existat, reclamanta nu avea dreptul de a folosi acea parcelă, ceea

ce înseamnă că dacă ar fi ocupat-o, datora taxa pentru utilizarea fără titlu a

unui teren aparținând domeniului public al municipiului Pașcani.

Prima instanță a

considerat că în baza art. 258 alin. (8) C. fisc., atât în cazul clădirilor,

cât și al terenurilor, dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în

actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în

condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, pentru

determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund

situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru, iar modificarea

sarcinilor fiscale operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei

în care se înregistrează la compartimentul de specialitate lucrarea respectivă,

ca anexă la declarația fiscală.

În ceea ce privește

majorările de întârziere, s-a arătat că acestea se datorează de la momentul

nașterii obligației fiscal, întrucât nu trebuie să se confunde data nașterii

obligației fiscale cu cea a nașterii dreptului organului fiscal de a stabili și

determina obligația fiscală datorată.

Obligația fiscală de

plată a taxei impuse în sarcina reclamantei prin decizia de impunere nr. 34276

din 17 decembrie 2007 s-a născut în momentul în care a fost ocupată suprafața

de 112 mp din domeniul public, fără contract de închiriere sau concesiune.

Obligația menționată nu se naște ca efect al emiterii deciziei de impunere, ci

ca urmare a utilizării celor 112 mp teren din domeniul public fără contract de

închiriere sau concesiune. Decizia de impunere reprezintă actul administrativ

fiscal prin care compartimentul de specialitate al autorității administrației

publice locale și-a exercitat dreptul de a stabili și determina obligația

fiscală datorată, drept care putea fi exercitat oricând înăuntrul termenului de

prescripție.

2.

Instanța

de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC I. SRL.

2.1.

Motivele

de recurs

Recurenta a arătat,

prin motivele de recurs, că prin sentința atacată s-a nesocotit dreptul la un

proces echitabil, reglementat de art. 6 din C.E.D.O., că instanța de fond a

acordat o prezumție absolută de legalitate actelor administrative contestate.

S-a menținut că în

cauză nu s-a întocmit un raport de inspecție fiscală, iar instanța de fond a

asimilat Nota de constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 cu raportul de

inspecție fiscală, fiind nesocotite astfel prevederile art. 109 alin. (1) și (2)

C. proc. fisc.

Recurenta a precizat

că prima instanță a considerat că planul de situație întocmit de reprezentanții

intimatei are valoare probantă absolută, respingând cererea de probatorii

constând dintr-o expertiză topografică, pentru a se putea determina suprafața

folosită fără titlu.

S-a explicat că în baza

art. 258 alin. (8) C. fisc., suprafețele reale trebuie determinate pe baza unei

lucrări tehnice de cadastru.

S-a arătat că nu s-au

determinat suprafețele folosite de reclamantă și persoana fizică C., că în mod

greșit s-a reținut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens

neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea

contractului de concesiune, astfel cum rezultă din autorizația nr. 114 din 16

noiembrie 2010, în precedent nefiind aplicată vreo amendă pentru construirea

gardului fără autorizația de construire.

S-a precizat că

instanța de fond trebuia să se raporteze la schițele de la data adoptării

hotărârilor Consiliului local din anii 1994 și 1998 și nu la schițele din anul

2010.

Recurenta a susținut

că a concesionat în anul 1998 o suprafață de teren de 180 m.p. situat în

Pașcani, str. Grădiniței învecinat la N – Stație de salvare, S – teren

Primărie, E – teren Primărie, iar suprafața de 80 m.p. era învecinată cu

suprafața concesionată persoanei fizice C., care nu a denunțat niciodată

contractul.

S-a mai arătat că nu

s-a determinat cine a ocupat terenul în discuție, respectiv societatea sau

persoana fizică.

În susținerea

motivelor de recurs s-a solicitat încuviințarea probei cu acte.

2.2.

Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

intimatul a solicitat respingerea recursului cu motivarea că starea de fapt

reținută de prima instanță este cea reală.

2.3.

Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă și

starea de fapt existentă în cauză, constată că recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Decizia de impunere

nr. 34276 din 17 decembrie 2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță

către bugetul local în sumă de 1.225.436,04 lei, reprezentând debit și

accesorii cu titlu de taxă pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public

pe perioada 2003 – 2007.

Din Nota de

constatare nr. 28904 din 31 octombrie 2007 rezultă că Serviciul de Urbanism al

P. Pașcani a întocmit o schiță-plan, potrivit căreia SC I. SRL ocupă în mun.

Pașcani, str. Grădiniței, o suprafață de teren de 292 m.p., din care clădirea,

126,38 m.p.

S-a menționat că

pentru 180 m.p. teren, societatea are încheiat contract de concesiune, iar 112

m.p. sunt ocupați fără titlu, motiv pentru care se datorează taxa pentru

ocuparea fără forme legale și majorări de întârziere. Planul de situație a fost

întocmit de Serviciul de Urbanism și reprezintă o schiță, după cum se observă

din înscrisul de la dosar fond.

Din contractul de

concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 rezultă că recurentei-reclamante i s-a

concesionat o suprafață de 180 m.p. teren situat în Pașcani, str. Grădiniței,

pe durata existenței construcției, contractul fiind însoțit de o schiță anexă.

Contractul menționat

s-a încheiat în baza H.C.L. nr. 7/1998 prin care s-a hotărât concesionarea unui

teren din domeniul privat al municipiului Pașcani.

Anterior, s-a

încheiat contractul nr. 5449 din 15 iunie 1995 prin care autoritatea locală a

concesionat o suprafață de 80 m.p. teren situat la aceeași adresă, fără a se

preciza dacă terenul este proprietate privată sau publică.

Ulterior, în anul

2010, s-a procedat la înscrierea în C.F. a suprafeței de 180 m.p., grevat de

concesiune.

Prin Hotărârea nr. 170/2009

s-a aprobat concesionarea unei suprafețe de teren de 110 m.p. în Pașcani, str. Grădiniței,

către reclamantă.

Terenul situat în

Pașcani, str. Grădiniței a fost împrejmuit, astfel cum rezultă din autorizația

de construire nr. 114 din 16 noiembrie 2010.

Prin acțiune,

reclamanta a contestat că a ocupat fără forme legale suprafața de 112 m.p. din

domeniul public, iar în subsidiar a arătat că dacă s-ar fi apreciat că a

existat o astfel de ocupare, era necesar a se determina suprafața ocupată pe

bază de documentație cadastrală întocmită de personalul de specialitate, urmând

a fi înștiințată cu privire la acest aspect.

De asemenea,

reclamanta a susținut că schița întocmită de un funcționar din cadrul

Primăriei, nu are valoare probantă absolută, cu atât mai mult cu cât nu este

însoțită de acte justificative, după cum și calculul retroactiv al taxei,

invocând în acest sens prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc.

Instanța de fond a

considerat că actele depuse de pârâte sunt suficiente pentru a soluționa

acțiunea, considerând că suprafața de 80 m.p. concesionată în anul 1995 lui C.G.

este inclusă în suprafața de 180 m.p., concesionată ulterior reclamantei.

Soluția este nelegală

pentru că nu s-a stabilit cu certitudine situația de fapt.

Pentru determinarea

sarcinii fiscale era necesar a se administra proba cu expertiza topografică,

prin care să se verifice dacă suprafața de 180 m.p. concesionată reclamantei prin

contractul de concesiune nr. 1998 din 16 martie 1998 include și suprafața de 80

m.p. concesionată în anul 1995 către C.G.

Este adevărat că la dosar

fond se află cererea lui C.G. pentru concesionarea a 180 m.p. și renunțarea la

contractul nr. 5449/1995, dar nu există nicio dovadă că s-a reziliat contractul

de concesiune și oricum cererea a fost făcută de C., iar concesionarea s-a

acordat firmei I.

Potrivit pct. VII din

Contractul de concesiune nr. 1968/1995, renunțarea la contract constituie o

modalitate de încetare a concesiunii, însă fiind în discuție instituirea unei

obligații în sarcina altei părți decât aceea care a renunțat, trebuia a se

verifica, prin probe, care să respecte principiul contradictorialității, dacă

suprafața de 80 m.p. se include în suprafața concesionată, respectiv dacă cele

două terenuri sunt alăturate sau se suprapun.

Prima instanță a

dedus că terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe

care-l folosea fără titlu, deducție lipsită de suport probatoriu.

De asemenea, prima

instanță nu a analizat susținerile reclamantei cu privire la obligația

prevăzută de art. 107 C. proc. fisc., și consecințele nerespectării acestei

obligații, deși în acțiune s-a invocat în mod expres încălcarea obligației de

informare.

Nu a fost analizată

susținerea reclamantei privind instituirea retroactivă a unor obligații

fiscale, prin raportare la prevederile art. 258 alin. (8) C. fisc.

Având în vedere că

prima instanță nu a încuviințat probele solicitate, respectiv o expertiză

topo-cadastrală, că nu a analizat toate apărările reclamantei, se impune

casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, se va

dispune efectuarea unei expertize care să verifice dacă terenul de 180 m.p.

include și terenul de 80 m.p., urmând a fi verificate și toate celelalte

apărări ale reclamantei, respectiv să se stabilească dacă reclamanta a ocupat

fără titlu terenul, dacă acesta era proprietate publică și cât teren a ocupat.

Trebuie precizat că

schițele întocmite de autoritatea pârâtă nu au forță probantă absolută, cum

greșit a reținut instanța de fond. Acestea sunt acte ale pârâtei și ca urmare

ele pot fi contestate, motiv pentru care instanța este datoare să dispună

efectuarea de probatorii.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va

fi admis și casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC I. SRL împotriva Sentinței nr. 335/2012 din 26 octombrie

2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2014.