ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4315/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4/CA din 13 ianuarie 2010, Curtea

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată

de reclamanta A.I.A.C.O.E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin

care solicita suspendarea executării H.G. nr. 956 din 19 august 2009 privind nivelurile

pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora,

precum și amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că raportat la dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta era ținută să dovedească îndeplinirea cumulativă

a condițiilor impuse de către legiuitor; or, din întreaga expunere făcută de reclamantă

se evidențiază argumente ce vizează fondul litigiului, iar nu cele două condiții

legale pentru admiterea cererii de suspendare - cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond în mod greșit a

reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente,

deși perceperea unor taxe și impozite majorate în mod ilegal prejudiciază în mod

cert plătitorii acestora, în condițiile în care procedura de rambursare a sumelor

nelegale nu va fi urmată de toți cetățenii sau de toate persoanele juridice din

Pașcani.

De asemenea, în calitate

de plătitor de taxe și impozite locale, recurenta susține că a fost prejudiciată

în mod direct.

Referitor la îndeplinirea

condiției care vizează „cazul bine justificat” se arată că instanța de fond nu a

ținut seama de argumentele expuse din care rezultă cu evidență nelegalitatea H.G.

nr. 956/2009 a cărei suspendare se solicită.

Se arată că actul normativ

menționat este lovit de nulitate fiind emis după expirarea termenului legal imperativ

stabilit de legiuitor, respectiv 30 aprilie 2009, și încalcă prevederile Legii

nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, Legii

nr. 109/1997, privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social,

cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 24/2000, republicată –

art. 4, Constituția României – art. 108 alin. (1) și (2), Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și prin prisma

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., constată că acesta este fondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,

suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,

care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor

de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube

în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra

legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării,

pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea

fondului litigiului.

După cum se constată,

prima instanța soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că nu

este îndeplinită condiția „cazului bine justificat” deoarece argumentele recurentei-reclamante

vizează fondul litigiului și nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de legalitate

a actului a cărui suspendare se solicită. Instanța nu a fost învestită cu acțiune

privind anularea H.G. nr. 956/2009 pentru a putea analiza aspectele invocate în

susținerea nulității hotărârii menționate, iar motivele invocate în cererea de suspendare

de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne

prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond.

Cât privește criticile

referitoare la soluția care vizează îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta

Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate,

pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată,

prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu

a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în

sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior

în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului

de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice. De altfel,

cererea de suspendare vizează impozite și taxe locale viitoare, pentru anul 2010,

neachitate, astfel că susținerile referitoare la procedura de rambursare a sumelor

care ar putea fi achitate nu au fundament în realitate.

Îndeplinirea condiției

prevenirii unei pagube iminente în ceea ce privește suspendarea H.G. nr. 956/2009

nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei constând în

taxe și impozite locale majorate care vor fi percepute de Municipiul Pașcani ar

conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul recurentei. Aceasta cu atât

mai mult cu cât acestea vor fi percepute și achitate în temeiul unei hotărâri a

Consiliului Local al Municipiului Pașcani, aceasta fiind actul generator al presupusului

prejudiciu material, care însă nu face obiectul cererii deduse judecății.

Prin urmare, susținerile

recurentei-reclamante și în fața instanței de recurs nu pot constitui dovezi referitoare

la „cazul bine justificat” și „ prevenirea unei pagube iminente”.

În concluzie, în raport

de cele reținute mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

neputând fi reținută în cauză incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.I.A.C.O.E. împotriva sentinței nr. 4/CA din 13 ianuarie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.