ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3458/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.R.S.

a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării, până la pronunțarea unei hotărârii de către instanța de fond, a deciziei de impunere privind TVA și alte obligații fiscale, stabilite de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, decizie emisă sub nr. 867213 din 2 decembrie 2009 de Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală și a raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 27 ianuarie 2009 și înregistrat sub nr. 867185 din 27 noiembrie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 24 septembrie 2009 – 27 noiembrie 2009 a fost subiectul unei inspecții fiscale având ca obiect TVA și că prin cele două acte administrativ fiscale, cu privire la care solicită suspendarea executării a fost obligat la plata sumei de 91.241.338 lei reprezentând TVA și a sumei de 49.238.207 lei reprezentând majorări de întârziere.

Împotriva acestor acte a formulat contestație, iar în timpul inspecției fiscale au fost instituite măsuri asiguratorii conform Deciziei nr. 866667 din 16 octombrie 2009. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 719 din 9 februarie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul N.R.S. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamantul a invocat în dovedirea condiției cazului bine justificat, pe de o parte, argumente ce nu pot face obiectul analizei instanței, întrucât vizează fondul cauzei, iar pe de altă parte argumente ce nu probează existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actelor contestate.

Referitor la condiția pagubei iminente, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a precizat,în concret, în ce constă paguba, făcând o referire generică la faptul că executarea este de natură să determine în mod vădit un prejudiciu de nerecuperat. Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamantul N.R.S., invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că din analiza considerentelor reținute de instanță rezultă că aceasta a refuzat să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu se poate pronunța asupra cazurilor bine justificate expuse, întrucât acestea ar fi de competența instanței de fond.

Precizează recurentul că aspectele de nelegalitate ale actelor administrativ fiscale contestate, aveau rolul ca instanța să aprecieze în ce măsură mai subzistă prezumția de legalitate a acestora și în consecință instanța urma să analizeze îndeplinirea condițiilor legale privind cererea de suspendare, condiții care în speță erau îndeplinite, având în vedere că stabilirea obligațiilor fiscale prin actele administrative atacate s-a făcut cu ignorarea situației de fapt și de drept, cu interpretarea greșită a unor dispoziții legale și prin stabilirea unor sume nedatorate. Consideră recurentul că instanța de fond a apreciat greșit că nu a fost dovedită paguba ca și iminență producerii acesteia, fără a lua în considerare faptul că în cazul executării silite a bunurilor sechestrate, va fi imposibilă repararea întregului prejudiciu suferit.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale privitoare la suspendarea actelor administrative fiscale deși în cauză au fost administrate dovezi privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul legal al art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală contestat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la art. 299 și urm. C. proc. civ. Intimata A.N.A.F.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că prin sentința atacată s-a reținut în mod corect ca nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocându-se în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză cu motivele invocate de recurentă cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagubei iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului. Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că nu este îndeplinită în cauză cerința cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată.

În fapt, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea acestei condiții, argumente reluate și în cererea de recurs formulată, vizează necompetența organului fiscal emitent al actelor contestate cât și lipsa semnăturii persoanelor împuternicite a organului fiscal, instanța constatând și reținând prin decizia criticată faptul că în cuprinsul deciziei de impunere ca și al raportului de inspecție fiscală se regăsesc numele și semnăturile persoanelor care au vizat și aprobat actul astfel că nu poate fi reținută existența unui caz bine justificat prin prisma dispozițiilor art. 46 din O.G. nr. 92/2003. Criticile recurentei invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu pot fi reținute, instanța investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării nu se poate pronunța în legătură cu aspectele privind necompetența organului fiscal care a emis actele atacate, întrucât aceasta ar presupune pronunțarea asupra unor aspecte care țin de judecarea pe fond a cauzei. Nefondate sunt și criticile referitoare la interpretarea greșită a unor dispoziții legale de către organul fiscal cu ocazia întocmirii actelor fiscale atacate întrucât și acest aspect ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului și nu pot fi reținute ca o dovadă a îndeplinirii condiției privind cazul justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la îndeplinirea condiției legale privind paguba iminentă, se constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată că invocarea măsurilor asiguratorii dispuse de către organul fiscal ca și referirea generică la faptul că executarea silită este de natură a-i provoca un prejudiciu de nerecuperat nu sunt suficiente. Față de cele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.R.S. împotriva sentinței civile nr. 719 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.