ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3458/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul N.R.S. a chemat în judecată A.N.A.F.,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

suspendarea executării, până la pronunțarea unei hotărârii de către instanța de

fond, a deciziei de impunere privind TVA și alte obligații fiscale, stabilite

de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din

activități economice nedeclarate organelor fiscale, decizie emisă sub nr.

867213 din 2 decembrie 2009 de Direcția Generală de Coordonare Inspecție

Fiscală și a raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 27 ianuarie 2009

și înregistrat sub nr. 867185 din 27 noiembrie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

în perioada 24 septembrie 2009 – 27 noiembrie 2009 a fost subiectul unei

inspecții fiscale având ca obiect TVA și că prin cele două acte administrativ

fiscale, cu privire la care solicită suspendarea executării a fost obligat la

plata sumei de 91.241.338 lei reprezentând TVA și a sumei de 49.238.207 lei

reprezentând majorări de întârziere.

Împotriva acestor acte a formulat contestație,

iar în timpul inspecției fiscale au fost instituite măsuri asiguratorii conform

Deciziei nr. 866667 din 16 octombrie 2009.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 719 din 9

februarie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării

formulată de reclamantul N.R.S.

Pentru a pronunța această sentință instanța a

reținut că reclamantul a invocat în dovedirea condiției cazului bine

justificat, pe de o parte, argumente ce nu pot face obiectul analizei

instanței, întrucât vizează fondul cauzei, iar pe de altă parte argumente ce nu

probează existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea

actelor contestate.

Referitor la condiția pagubei iminente, instanța

de fond a reținut că reclamantul nu a precizat,în concret, în ce constă paguba,

făcând o referire generică la faptul că executarea este de natură să determine

în mod vădit un prejudiciu de nerecuperat.

Împotriva acestei sentințe considerată

netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamantul N.R.S., invocând motivele

de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în susținerea motivului de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a

arătat că din analiza considerentelor reținute de instanță rezultă că aceasta a

refuzat să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, apreciind că nu se poate pronunța asupra cazurilor bine

justificate expuse, întrucât acestea ar fi de competența instanței de fond.

Precizează recurentul că aspectele de

nelegalitate ale actelor administrativ fiscale contestate, aveau rolul ca instanța

să aprecieze în ce măsură mai subzistă prezumția de legalitate a acestora și în

consecință instanța urma să analizeze îndeplinirea condițiilor legale privind

cererea de suspendare, condiții care în speță erau îndeplinite, având în vedere

că stabilirea obligațiilor fiscale prin actele administrative atacate s-a făcut

cu ignorarea situației de fapt și de drept, cu interpretarea greșită a unor

dispoziții legale și prin stabilirea unor sume nedatorate.

Consideră recurentul că instanța de fond a

apreciat greșit că nu a fost dovedită paguba ca și iminență producerii

acesteia, fără a lua în considerare faptul că în cazul executării silite a

bunurilor sechestrate, va fi imposibilă repararea întregului prejudiciu

suferit.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că

instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile legale privitoare la

suspendarea actelor administrative fiscale deși în cauză au fost administrate

dovezi privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul legal al

art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la decizia de impunere și raportul de

inspecție fiscală contestat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la

art. 299 și urm. C. proc. civ.

Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență

că prin sentința atacată s-a reținut în mod corect ca nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

invocându-se în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză cu

motivele invocate de recurentă cât și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, având

în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagubei iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității

publice care a emis actul persoana vătămată poate cere instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

În soluționarea cererii de suspendare, după cum

în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în

jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui

act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare

pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că

analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a

fondului.

Din această perspectivă, instanța de recurs

apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că nu este

îndeplinită în cauză cerința cazului justificat, astfel cum este acesta definit

de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată.

În fapt, astfel cum s-a reținut și de către

instanța de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea acestei condiții,

argumente reluate și în cererea de recurs formulată, vizează necompetența

organului fiscal emitent al actelor contestate cât și lipsa semnăturii

persoanelor împuternicite a organului fiscal, instanța constatând și reținând prin

decizia criticată faptul că în cuprinsul deciziei de impunere ca și al

raportului de inspecție fiscală se regăsesc numele și semnăturile persoanelor

care au vizat și aprobat actul astfel că nu poate fi reținută existența unui

caz bine justificat prin prisma dispozițiilor art. 46 din O.G. nr. 92/2003.

Criticile recurentei invocate în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi

reținute, instanța investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a

executării nu se poate pronunța în legătură cu aspectele privind necompetența

organului fiscal care a emis actele atacate, întrucât aceasta ar presupune

pronunțarea asupra unor aspecte care țin de judecarea pe fond a cauzei.

Nefondate sunt și criticile referitoare la

interpretarea greșită a unor dispoziții legale de către organul fiscal cu

ocazia întocmirii actelor fiscale atacate întrucât și acest aspect ar echivala

cu o prejudecare a fondului litigiului și nu pot fi reținute ca o dovadă a

îndeplinirii condiției privind cazul justificat, astfel cum este acesta definit

în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește susținerile recurentei

referitoare la îndeplinirea condiției legale privind paguba iminentă, se

constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată că invocarea

măsurilor asiguratorii dispuse de către organul fiscal ca și referirea generică

la faptul că executarea silită este de natură a-i provoca un prejudiciu de

nerecuperat nu sunt suficiente.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de N.R.S. împotriva sentinței civile nr. 719 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.