ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5789/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.T.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

S-a susținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă". In ceea ce privește prima condiție s-a arătat că organele fiscale, în mod netemeinic și nelegal au apreciat că unele dintre lucrările efectuate de societate nu se regăsesc în operațiunile pentru care societatea avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003. In ceea ce privește paguba iminentă a arătat reclamanta că aceasta rezultă în primul rând din caracterul executoriu al actelor administrative fiscale, executarea silită afectând activitatea reclamantei în mod negativ prin imposibilitatea continuării activității, fiind puși în situația de a nu își încasa banii de la debitori și a putea face plăți către bănci, furnizori și angajați.

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare, având în vedere că titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 nu este titlu executoriu în înțelesul dispozițiilor art. 141 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în suspendarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010, deoarece prin această decizie nu a fost modificată baza de impunere cu privire la obligațiile fiscale ale reclamantei către bugetul de stat. Prin sentința nr. 142 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta SC T.T.G. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Dolj, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010 emise de pârâtă. A dispus suspendarea exercitării deciziei de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 privind obligațiile fiscale de plată și a deciziei nr. 249 din 24 februarie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare, aceasta este nefondată deoarece potrivit dispozițiilor art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003 introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea, iar aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a solicita suspendarea executării actului fiscal în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește excepția lipsei de interes, s-a reținut că și aceasta este nefondată, deoarece și această decizie, ca și decizia de impunere, s-a emis ca urmare a raportului de inspecție fiscală contestat. Pe fondul cererii de suspendare, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în ceea ce privește „cazul bine justificat" s-a reținut că acesta este dovedit prin faptul că reclamanta a prezentat împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrativ - fiscale contestate. S-a mai apreciat că existența acestei condiții derivă și din aspectul potrivit căruia procedura administrativă este nefinalizată.

Referitor la paguba iminentă s-a reținut că principala sursă de venituri a societății o reprezintă activitatea de servicii anexe extracției petrolului brut și gaze naturale, iar executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilității acesteia de a-și continua activitatea și de a-și onora datoriile către furnizori, bănci, salariați și implicit asupra posibilității reclamantei de a realiza venituri. In plus, față de argumentele menționate, curtea de apel a avut în vedere și Recomandarea nr. R89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precum și art. 304 1 C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate examina cauza sub toate aspectele. Criticile formulate prin motivele de recurs sunt următoarele: - în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, dat fiind că titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010, nu este titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor art. 141 alin. (2) C. proc.

fisc., termenul de plată a creanțelor bugetare stabilite în sarcina reclamantei fiind de până la data de 20 a lunii martie 2010; - în mod neîntemeiat a fost respinsă și excepția lipsei de interes în suspendarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, atâta timp cât prin actul administrativ fiscal atacat nu s-au stabilit obligații bugetare suplimentare; - pe fondul cauzei, recurenta pârâtă critică hotărârea instanței de fond susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare.

Intimata-reclamantă nu a adus suficiente argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedură prealabilă, iar în al doilea rând nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici a celei de-a doua condiții – paguba iminentă, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident, din moment ce actul administrativ fiscal nu a fost pus în executare. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Cele două excepții privind inadmisibilitatea cererii de suspendare și a lipsei de interes în suspendarea actului administrativ fiscal atacat, au primit o rezolvare legală la instanța de fond.

Recurenta-pârâtă susține că din moment ce Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 nu reprezintă titlu executoriu, ci titlu de creanță, nu este admisibilă cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă. Or, astfel cum corect a stabilit instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003, introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea, astfel că începând cu data de 20 martie 2010 când se împlinește termenul de plată a creanțelor bugetare, titlul de creanță devenind astfel titlu executoriu, decizia de impunere atacată este în orice moment susceptibilă de executare.

Cât privește excepția lipsei de interes în suspendarea actului administrativ atacat, dat fiind că Decizia respectivă privește nemodificarea bazei de impunere, instanța de control judiciar nu-și însușește punctul de vedere al recurentei-pârâte, pentru că deși nu au fost stabilite obligații bugetare suplimentare, decizia a fost emisă tot în baza raportului de inspecție fiscală, contestat și el. Criticile formulate și care primesc fondul cauzei nu sunt nici ele întemeiate. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că măsura de excepție a suspendării executării unii act administrativ poate fi dispusă numai în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

În speță, în mod corect a statuat instanța de fond asupra faptului că există un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, argumentele aduse de reclamantă în cadrul contestației formulate referitoare la faptul că organele fiscale, netemeinic și nelegal, au apreciat că unele din lucrările efectuate de societăți nu se regăsesc în operațiunile pentru care avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, constituind împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură a crea o îndoială serioasă în privința actelor administrative fiscale contestate.

Tot în mod concret a stabilit instanța de fond că un motiv întemeiat pentru a se dispune suspendarea îl constituie și faptul că procedura administrativă nu este finalizată, importantă fiind și soluția ce va fi pronunțată de organele administrativ fiscale în cadrul acestei proceduri prealabile. De altfel, chiar și recurenta-pârâtă, în recursul formulat recunoaște că în procedura prealabilă nu s-a pronunțat o soluție și pe cale de consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al acesteia, nici instanța de judecată nu se va putea pronunța asupra legalității actului administrativ-fiscal, ceea ce vine în sprijinul unei soluții de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate.

Cât privește cea de-a doua condiție a pagubei iminente la care ar fi supusă intimata-reclamantă, instanța de fond a constatat în mod corect că aceasta este îndeplinită, raportat la situația în care s-ar trece la executarea silită și la prejudiciul material viitor ce i s-ar produce, în condițiile în care principala sursă de venituri a societății o reprezintă activitatea de servicii anexe extracției petrolului brut și gaze naturale, prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal prejudiciindu-se grav capacitatea financiară a intimatei-reclamante, cu repercursiuni asupra posibilității acesteia de a-și continua activitatea și de a-și onora datoriile către furnizori, bănci, etc… Instanța de fond a constatat și motivat corespunzător îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesare pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu.

Tot astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, soluția de suspendare a executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond se circumscrie și noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură ce se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative, fiind avută în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței nr. 142 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 decembrie 2010.