ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5789/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

T.T.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj suspendarea

executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite

de inspecția fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 și a deciziei privind

nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

S-a susținut, în esență, că în cauză

sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de dispozițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba

iminentă".

In ceea ce privește prima condiție

s-a arătat că organele fiscale, în mod netemeinic și nelegal au apreciat că

unele dintre lucrările efectuate de societate nu se regăsesc în operațiunile

pentru care societatea avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe

valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 571/2003.

In ceea ce privește paguba iminentă

a arătat reclamanta că aceasta rezultă în primul rând din caracterul executoriu

al actelor administrative fiscale, executarea silită afectând activitatea

reclamantei în mod negativ prin imposibilitatea

continuării activității,

fiind puși în situația de a nu își încasa banii

de la debitori și a putea face plăți către bănci, furnizori și angajați.

Pârâta a invocat excepția

inadmisibilității cererii de suspendare,

având

în vedere că titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere

nr. 248 din 24 februarie 2010 nu este titlu

executoriu în înțelesul dispozițiilor

art. 141 alin. (2) C. proc. civ. De

asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în suspendarea Deciziei

privind nemodificarea bazei de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010, deoarece

prin această decizie nu a fost modificată baza de impunere cu privire la

obligațiile fiscale ale reclamantei către bugetul de stat.

Prin sentința nr. 142 din 17 martie

2010, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta SC T.T.G.

SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, având ca obiect suspendarea

executării deciziei de impunere fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 și a

deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010

emise de pârâtă. A dispus suspendarea exercitării deciziei de impunere nr. 248

din 24 februarie 2010 privind obligațiile fiscale de plată și a deciziei nr.

249 din 24 februarie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de

suspendare, aceasta este

nefondată deoarece

potrivit dispozițiilor art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003

introducerea

contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea, iar aceste

dispoziții nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a solicita

suspendarea executării actului fiscal în condițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004.

In ceea ce privește excepția lipsei

de interes, s-a reținut că și aceasta este nefondată, deoarece și această

decizie, ca și decizia de impunere, s-a emis ca urmare a raportului de

inspecție fiscală contestat.

Pe fondul cererii de suspendare,

prima instanță a constatat că

sunt

îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din

Legea

nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește „cazul

bine justificat" s-a reținut că acesta este dovedit prin faptul că

reclamanta a prezentat împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent

veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor

administrativ - fiscale contestate. S-a mai apreciat că existența acestei

condiții derivă și din

aspectul potrivit

căruia procedura administrativă este nefinalizată.

Referitor la paguba iminentă s-a

reținut că principala sursă de

venituri a

societății o reprezintă activitatea de servicii anexe extracției

petrolului

brut și gaze naturale, iar executarea de îndată a actului administrativ fiscal

ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni

evidente asupra posibilității acesteia de a-și continua activitatea și de a-și

onora datoriile către furnizori, bănci, salariați și implicit asupra

posibilității reclamantei de a realiza venituri.

In plus, față de argumentele

menționate, curtea de apel a avut în vedere și Recomandarea nr. R89/8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta D.G.F.P.

Dolj,

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocat motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, precum și art. 304

1

C.

proc. civ., potrivit căruia instanța poate examina cauza sub toate aspectele.

Criticile formulate prin motivele de

recurs sunt următoarele:

- în mod neîntemeiat instanța de

fond a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, dat fiind că

titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie

2010, nu este titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor art. 141 alin. (2) C.

proc. fisc., termenul de plată a creanțelor bugetare stabilite în sarcina reclamantei

fiind de până la data de 20 a lunii martie 2010;

- în mod neîntemeiat a fost respinsă

și excepția lipsei de interes în suspendarea Deciziei privind nemodificarea

bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, atâta timp cât prin actul

administrativ fiscal atacat nu s-au stabilit obligații bugetare suplimentare;

- pe fondul cauzei, recurenta pârâtă

critică hotărârea instanței de fond susținând că a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, pentru că nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare.

Intimata-reclamantă nu a adus

suficiente argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul

legalității actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în

procedură prealabilă, iar în al doilea rând nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici

a celei de-a doua condiții – paguba iminentă, prejudiciul nefiind previzibil în

mod evident, din moment ce actul administrativ fiscal nu a fost pus în

executare.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Cele două excepții privind

inadmisibilitatea cererii de suspendare și a lipsei de interes în suspendarea

actului administrativ fiscal atacat, au primit o rezolvare legală la instanța

de fond.

Recurenta-pârâtă susține că din

moment ce Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 nu reprezintă titlu

executoriu, ci titlu de creanță, nu este admisibilă cererea de suspendare

formulată de intimata-reclamantă.

Or, astfel cum corect a stabilit

instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003,

introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă

executarea, astfel că începând cu data de 20 martie 2010 când se împlinește

termenul de plată a creanțelor bugetare, titlul de creanță devenind astfel

titlu executoriu, decizia de impunere atacată este în orice moment susceptibilă

de executare.

Cât privește excepția lipsei de

interes în suspendarea actului administrativ atacat, dat fiind că Decizia

respectivă privește nemodificarea bazei de impunere, instanța de control

judiciar nu-și însușește punctul de vedere al recurentei-pârâte, pentru că deși

nu au fost stabilite obligații bugetare suplimentare, decizia a fost emisă tot

în baza raportului de inspecție fiscală, contestat și el.

Criticile formulate și care primesc

fondul cauzei nu sunt nici ele întemeiate.

Din interpretarea coroborată a

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că măsura de excepție a

suspendării executării unii act administrativ poate fi dispusă numai în

situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de

lege: existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t)

din lege și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș)

din lege.

În speță, în mod corect a statuat

instanța de fond asupra faptului că există un caz bine justificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, argumentele aduse de reclamantă în cadrul

contestației formulate referitoare la faptul că organele fiscale, netemeinic și

nelegal, au apreciat că unele din lucrările efectuate de societăți nu se regăsesc

în operațiunile pentru care avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe

valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 571/2003, constituind împrejurări legate de starea de fapt și de drept

aparent veridice, de natură a crea o îndoială serioasă în privința actelor

administrative fiscale contestate.

Tot în mod concret a stabilit

instanța de fond că un motiv întemeiat pentru a se dispune suspendarea îl

constituie și faptul că procedura administrativă nu este finalizată, importantă

fiind și soluția ce va fi pronunțată de organele administrativ fiscale în cadrul

acestei proceduri prealabile.

De altfel, chiar și

recurenta-pârâtă, în recursul formulat recunoaște că în procedura prealabilă nu

s-a pronunțat o soluție și pe cale de consecință, având în vedere caracterul

obligatoriu al acesteia, nici instanța de judecată nu se va putea pronunța

asupra legalității actului administrativ-fiscal, ceea ce vine în sprijinul unei

soluții de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate.

Cât privește cea de-a doua condiție

a pagubei iminente la care ar fi supusă intimata-reclamantă, instanța de fond a

constatat în mod corect că aceasta este îndeplinită, raportat la situația în

care s-ar trece la executarea silită și la prejudiciul material viitor ce i s-ar

produce, în condițiile în care principala sursă de venituri a societății o

reprezintă activitatea de servicii anexe extracției petrolului brut și gaze

naturale, prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal

prejudiciindu-se grav capacitatea financiară a intimatei-reclamante, cu

repercursiuni asupra posibilității acesteia de a-și continua activitatea și de

a-și onora datoriile către furnizori, bănci, etc…

Instanța de fond a constatat și

motivat corespunzător îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesare pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală,

executoriu din oficiu.

Tot astfel, cum în mod just a

reținut instanța de fond, soluția de suspendare a executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond se circumscrie și noțiunii

de protecție provizorie corespunzătoare, măsură ce se recomandă a fi luată de

autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative, fiind avută în vedere și recomandarea

nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, recursul se

privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Dolj, împotriva sentinței nr. 142 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 decembrie 2010.