ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului să vireze către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de 258.500 lei, reprezentând cota defalcată din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat de la SC R. SA Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, menținute și prin art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 129 din 8 octombrie 2007, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. În considerentele sentinței, instanța a reținut faptul că valoarea litigiului este sub 500.000 lei iar, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului. La rândul său, Tribunalul Vaslui, prin sentința nr. 43 din 4 februarie 2008, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că, prin cererea dedusă judecății, nu se contestă taxe și impozite, ci actul administrativ emis de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, care este o autoritate publică centrală.

Ca urmare a faptului că a constatat existența unui conflict negativ de competență, această ultimă instanță a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2577 din 19 iunie 2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivarea deciziei, Înalta Curte a precizat că este aplicabil în speță criteriul rangului autorității publice competente să emită actul administrativ pretins, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, iar competența aparține Curții de apel, deoarece pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este o autoritate publică centrală.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 26 din 4 februarie 2010, a respins excepțiile și acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Bârlad în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția de Îndrumare și Asistență a Contribuabililor București, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei – Regia Autonomă pentru Activități Nucleare.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Excepția lipsei calității procesuale active a Primarului Municipiului Bârlad, invocată de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, este nefondată întrucât, în raport de dispozițiile art. 67 din Legea nr. 215/2001, primarul răspunde de buna funcționare a administrației publice locale, în condițiile legii, și reprezintă comuna și orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice, străine sau române, precum și în justiție. 2) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondată deoarece, în temeiul art. 28 alin. (1) din O.U.G.

nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, această autoritate publică avea obligația de a aloca cota de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea agenții economici plătitori de impozite. 3) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este nefondată, întrucât Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se află într-un raport de subordonare față de această autoritate publică centrală. 4) Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut faptul că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât suma pretinsă, cu titlu de impozit pe venit, nu a fost încasată la bugetul de stat, urmare a împrejurării că a avut loc o procedură de compensare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Bârlad, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata sumei de 258.500 lei. În motivarea cererii de recurs, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: 1) Prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind nulitatea proceselor-verbale de compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 și nr. 1112 și nr. 322 din 2 februarie 2006, motivat de faptul că suma de 550.000 lei, cu care a fost stinsă obligația Administrației Naționale a Rezervelor de Stat față de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, provine din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul municipiului Bârlad.

Recurentul a invocat prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, care reprezintă norma cu caracter special în materia supusă analizei instanței de contencios administrativ. 2) Judecătorul fondului cauzei nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriu formulate de pârâți, din care rezultă faptul că aceștia au refuzat să precizeze motivul pentru care nu au virat autorității publice locale cotele aferente din impozitul pe venit în perioada 2004-2007, fiind aplicabile dispozițiile art. 225 C. proc. civ. 3) Legea nu prevede faptul că, în situația realizării unei compensări, nu mai subzistă obligația pârâtelor de a vira către bugetele locale cotele cuvenite din impozitul pe venit încasat, sub această formă, la bugetul de stat.

Intimatele Regia Autonomă pentru Activități Nucleare și Agenția Națională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

După cum s-a relevat anterior, prin acțiunea formulată, recurentul-reclamant Primarul Municipiului Bârlad a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea intimaților-pârâți să vireze către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de 258.500 lei, reprezentând cota defalcată din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat de la SC R. SA Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, menținute și prin art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Înalta Curte reține că prima critică formulată de recurent este nefondată, întrucât această parte nu a formulat un capăt distinct de acțiune în care să solicite nulitatea proceselor-verbale de compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 și nr. 1112 și nr. 322 din 2 februarie 2006 și să indice motivele de nelegalitate ale acestor acte administrativ-fiscale, după cum impun dispozițiile art. 112 C. proc.

civ. Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate și celelalte critici enunțate de recurent. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale (abrogate de la 1 ianuarie 2007), „din impozitul pe venit, încasat de la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă lunar în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea plătitorii de impozite (…)”. Din interpretarea acestei norme rezultă că, pentru a se efectua alocarea, este esențial ca impozitul pe venit să fie efectiv încasat la bugetul de stat.

Or, prin procesele-verbale de compensare amintite anterior, au fost efectuate compensări directe în contabilitatea societăților comerciale semnatare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 45/2001 privind producția de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare și acumularea acesteia de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și ale Ordinului nr. 685/112 din 17 aprilie 2001 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea acesteia, așa cum acesta a fost modificat prin O.M.F.P. nr. 1282/2001. Ca atare, în această procedură de compensare, impozitul pe venit nu a fost încasat la bugetul de stat, iar organul fiscal nu are decât rolul de a diminua obligațiile declarate conform art. 1 alin. (2)-(4) din Normele Metodologice.

Prin urmare, impozitul pe venit inclus în procesele-verbale de compensare nu a fost încasat la bugetul de stat și au fost operate înregistrări doar în contabilitatea societăților implicate în procedura și evidența analitică pe plătitor – persoane juridice, astfel că prevederile art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale nu sunt incidente în cauză. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței nr. 26/CA din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.