ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Bârlad a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului să vireze

către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de 258.500 lei, reprezentând

cota defalcată din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat de la SC R. SA

Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind

finanțele publice locale, menținute și prin art. 32 din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 129 din 8 octombrie 2007, a admis

excepția de necompetență materială invocată de pârât prin întâmpinare și a

declinat cauza în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ

și fiscal.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut faptul că valoarea litigiului este sub 500.000 lei iar, în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată, competența de soluționare a cauzei în primă instanță

aparține tribunalului.

La rândul său, Tribunalul Vaslui,

prin sentința nr. 43 din 4 februarie 2008, a declinat cauza în favoarea Curții

de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că,

prin cererea dedusă judecății, nu se contestă taxe și impozite, ci actul

administrativ emis de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, care este o

autoritate publică centrală.

Ca urmare a faptului că a

constatat existența unui conflict negativ de competență, această ultimă

instanță a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2577

din 19 iunie 2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea deciziei, Înalta

Curte a precizat că este aplicabil în speță criteriul rangului autorității

publice competente să emită actul administrativ pretins, instituit de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, iar competența aparține Curții de apel,

deoarece pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este o autoritate publică

centrală.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 26 din 4 februarie 2010, a respins

excepțiile și acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Bârlad în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția de Îndrumare și Asistență a

Contribuabililor București, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Economiei – Regia Autonomă pentru Activități Nucleare.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Excepția lipsei

calității procesuale active a Primarului Municipiului Bârlad, invocată de

pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, este

nefondată întrucât, în raport de dispozițiile art. 67 din Legea nr. 215/2001,

primarul răspunde de buna funcționare a administrației publice locale, în condițiile

legii, și reprezintă comuna și orașul în relațiile cu alte autorități publice,

cu persoanele fizice sau juridice, străine sau române, precum și în justiție.

2) Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili este nefondată deoarece, în temeiul art. 28 alin. (1) din

O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, această autoritate publică

avea obligația de a aloca cota de 47% la bugetele locale ale comunelor,

orașelor și municipiilor pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea

agenții economici plătitori de impozite.

3) Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este

nefondată, întrucât Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

se află într-un raport de subordonare față de această autoritate publică

centrală.

4) Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut faptul că acțiunea reclamantei este neîntemeiată,

întrucât suma pretinsă, cu titlu de impozit pe venit, nu a fost încasată la

bugetul de stat, urmare a împrejurării că a avut loc o procedură de compensare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Bârlad, care a

solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților

la plata sumei de 258.500 lei.

În motivarea cererii

de recurs, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au fost

formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată:

1) Prima instanță nu

s-a pronunțat pe capătul de cerere privind nulitatea proceselor-verbale de

compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 și nr. 1112 și nr. 322 din 2 februarie

2006, motivat de faptul că suma de 550.000 lei, cu care a fost stinsă obligația

Administrației Naționale a Rezervelor de Stat față de Regia Autonomă pentru

Activități Nucleare, provine din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat

la nivelul municipiului Bârlad.

Recurentul a invocat

prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe

anul 2005, care reprezintă norma cu caracter special în materia supusă analizei

instanței de contencios administrativ.

2) Judecătorul

fondului cauzei nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriu formulate de

pârâți, din care rezultă faptul că aceștia au refuzat să precizeze motivul

pentru care nu au virat autorității publice locale cotele aferente din

impozitul pe venit în perioada 2004-2007, fiind aplicabile dispozițiile art.

225 C. proc. civ.

3) Legea nu prevede

faptul că, în situația realizării unei compensări, nu mai subzistă obligația

pârâtelor de a vira către bugetele locale cotele cuvenite din impozitul pe

venit încasat, sub această formă, la bugetul de stat.

Intimatele Regia

Autonomă pentru Activități Nucleare și Agenția Națională de Administrare

Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

După cum s-a relevat

anterior, prin acțiunea formulată, recurentul-reclamant Primarul Municipiului

Bârlad a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea

intimaților-pârâți să vireze către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de

258.500 lei, reprezentând cota defalcată din impozitul pe venit încasat la

bugetul de stat de la SC R. SA Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1)

din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, menținute și prin art.

32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Înalta Curte reține

că prima critică formulată de recurent este nefondată, întrucât această parte

nu a formulat un capăt distinct de acțiune în care să solicite nulitatea

proceselor-verbale de compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 și nr. 1112 și

nr. 322 din 2 februarie 2006 și să indice motivele de nelegalitate ale acestor

acte administrativ-fiscale, după cum impun dispozițiile art. 112 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate și celelalte critici

enunțate de recurent.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale

(abrogate de la 1 ianuarie 2007), „din impozitul pe venit, încasat de la

bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă

lunar în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat

acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și

municipiilor, pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea plătitorii de

impozite (…)”.

Din interpretarea acestei norme

rezultă că, pentru a se efectua alocarea, este esențial ca impozitul pe venit

să fie efectiv încasat la bugetul de stat.

Or, prin procesele-verbale de

compensare amintite anterior, au fost efectuate compensări directe în

contabilitatea societăților comerciale semnatare, în temeiul prevederilor

O.U.G. nr. 45/2001 privind producția de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare și acumularea acesteia de către Administrația Națională

a Rezervelor de Stat și ale Ordinului nr. 685/112 din 17 aprilie 2001 privind

aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea acesteia, așa cum acesta a

fost modificat prin O.M.F.P. nr. 1282/2001.

Ca atare, în această procedură de

compensare, impozitul pe venit nu a fost încasat la bugetul de stat, iar

organul fiscal nu are decât rolul de a diminua obligațiile declarate conform

art. 1 alin. (2)-(4) din Normele Metodologice.

Prin urmare, impozitul pe venit

inclus în procesele-verbale de compensare nu a fost încasat la bugetul de stat

și au fost operate înregistrări doar în contabilitatea societăților implicate

în procedura și evidența analitică pe plătitor – persoane juridice, astfel că

prevederile art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice

locale nu sunt incidente în cauză.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței nr. 26/CA din 4

februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.