ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2577/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 500 din 26 aprilie

2007 pronunțată în Dosar nr. 4026/83/2006 al Tribunalului Satu Mare, secția comercială

și contencios administrativ, s-a respins excepția neexecutării contractului

invocată de pârâtă, s-a admis în parte excepția prescripției dreptului la

acțiune și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA

Carei împotriva pârâtei SC A.C. SRL Carei pentru pretenții, cu obligarea

reclamantei la 3.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că în temeiul raporturilor

contractuale dintre părți materializate în contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 8 decembrie 2000 reclamanta a vândut pârâtei imobilul în

suprafață de 137 mp. înscris în C.F. Carei. Conform convenției, pârâta urma să

intre în posesia bunului, după achitarea avansului, până la data de 1 ianuarie

2001, însă din cauza unor litigii purtate de reclamantă cu privire la posesia

imobilului, prin actul adițional din 2 martie 2001 s-au modificat clauzele

contractuale referitoare la modalitatea de facturare a diferenței de preț, a

penalităților de întârziere precum și suspendarea plății ratelor restante

lunare până la punerea în posesie, urmând ca până la clarificarea situației

imobilului pârâta să fie exonerată de plata penalităților de întârziere.

De asemenea, arată

tribunalul, reclamanta a predat imobilul la data de 8 aprilie 2002 și a reluat

facturarea ratelor restante emițând facturile din datele de 4 martie, 17

aprilie, 20 mai și 4 septembrie 2003, care au fost achitate cu întârziere motiv

pentru care au fost calculate și penalități de întârziere aferente în sumă de

161.313,17 lei.

Raportat la această

stare de fapt, instanța a apreciat, în temeiul art. 137 C. proc. civ., că este

întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă

conform art. 1 și 3 din Decretul 167/1958, cu motivarea că având în vedere data

introducerii acțiunii - 7 iunie 2006 - precum și data emiterii și scadenței

facturilor din litigiu, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata

penalităților de întârziere aferente sumelor neachitate în termen s-a făcut

după expirarea termenului general de prescripție de 3 ani. Totodată, s-a

menționat că nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

în sensul întreruperii prescripției deoarece cererile pentru emiterea somației

de plată formulate de reclamantă au fost respinse, astfel încât nu produc un

asemenea efect.

În privința excepției

de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, instanța a motivat că aceasta

nu a fost ridicată în condițiile prevăzute de art. 136 C. proc. civ., ipoteză

în care a apreciat că nu poate fi examinată.

Referitor la factura

emisă de reclamantă la data de 4 septembrie 2003 tribunalul a reținut că

aceasta însumează mai multe rate, a fost emisă contrar prevederilor

contractuale cuprinse la art. 5, nu cuprinde cu exactitate ratele care au fost

plătite cu întârziere pentru a se putea stabili caracterul cert al

prejudiciului suferit motiv pentru care aceste penalități nu pot fi imputate

pârâtei.

Apelul declarat de

reclamanta SC N. SA Carei a fost admis prin Decizia nr. 165 din 20 noiembrie

2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal cu consecința desființării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de control

judiciar a reținut în argumentarea soluției pronunțate faptul că tribunalul a

soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiune raportându-se

eronat doar la momentul emiterii și scadenței facturilor și data promovării

cererii de chemare în judecată, fără a avea în vedere data nașterii dreptului

la acțiune, adică fiecare zi de neplată ulterioară scadenței obligației

principale și nici plățile parțiale efectuate după scadența debitului

principal.

De asemenea, în

privința modului de soluționare a excepției de neexecutare a contractului, deși

aceasta a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, totuși în privința ultimei

facturi emise de reclamantă, tribunalul a considerat cererea ca fiind nefondată

tocmai prin prisma motivelor invocate în susținerea acestei excepții. Pe de

altă parte, referitor la factura din 4 septembrie 2003 s-a ignorat faptul că

aceasta cuprindea mai multe rate restante de preț, deoarece clauza contractuală

conform căreia diferența de preț urma să se achite în termen de 1 an de la

predarea imobilului nu a fost modificată prin actul adițional încheiat între

părți, astfel încât penalitățile de întârziere au fost solicitate în raport de

această dată și nu în funcție de datele în care ar fi fost scadente pentru

fiecare rată lunară separat. Această analiză efectuată de instanța de fond

evidențiază faptul că în realitate fondul litigiului nu a fost cercetat,

concluzia conform căreia prejudiciul suferit de reclamantă nu este cert neavând

la bază probe care să o justifice.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC A.C. SRL Carei criticând-o pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

În mod concret

recurenta invocă faptul că instanța de apel a calculat greșit termenul de

prescripție de 3 ani, în condițiile în care acțiunea promovată de reclamantă la

data de 7 iunie 2006 are ca obiect penalități de întârziere aferente unor

facturi emise la datele de 4 martie 2003, 17 martie 2003, 20 mai 2003 și 4

septembrie 2003 și care sunt prescrise indiferent de data la care s-a achitat

debitul principal, deoarece conform art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958

dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă

nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege, și care în speță a

fost în mod evident depășit.

De asemenea, arată

recurenta, greșit instanța de apel a considerat că tribunalul nu a analizat

fondul litigiului în privința penalităților aferente ultimei facturi ignorând

faptul că reclamanta nu a detaliat conținutul acestei facturi, în lipsa

mențiunilor referitoare la ratele pe care le cuprinde și că aceasta a fost în

culpă pentru facturarea cu întârziere a ratelor, motiv pentru care nu poate

solicita despăgubiri, în condițiile nerespectării propriilor obligații

contractuale.

În acest context,

chiar dacă excepția neexecutării contractului a fost respinsă ca tardivă, nu

înseamnă că hotărârea instanței de fond este greșită și că aceasta nu putea

reține că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.

referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958

este neîntemeiată, în condițiile în care instanța de apel a arătat că termenul

de prescripție prevăzut de art. 3 din actul normativ anterior menționat a

început să curgă conform art. 7 din același act la data nașterii dreptului la

acțiune al reclamantei de a solicita penalitățile de întârziere, adică începând

cu fiecare zi de întârziere în plată peste termenul scadent, neexistând

identitate între termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru debitul

principal și cel aferent penalităților de întârziere. De asemenea, corect a

reținut curtea de apel faptul că în examinarea excepției prescripției a fost

ignorată împrejurarea că prin plățile parțiale ale debitului principal acest

termen a fost întrerupt, fiind prin urmare incidente dispozițiile art. 16 din

Decretul nr. 167/1958 în sensul întreruperii cursului prescripției, prin plată,

contrar susținerilor recurentei, conform căreia termenul de prescripție trebuie

calculat exclusiv prin raportarea datei promovării acțiunii la emiterea și

scadența facturilor.

O atare interpretare

contravine însă prevederilor legale anterior menționate, care în această

ipoteză ar fi lipsite de conținut.

referitor la concluzia eronată a instanței de apel în sensul că fondul

litigiului nu a fost cercetat este de asemenea nefondat. Astfel, este corectă

argumentarea instanței că deși excepția neexecutării contractului a fost

respinsă de tribunal ca fiind tardiv formulată, în realitate acțiunea a fost respinsă

tocmai ca urmare a examinării acestei excepții.

În plus, dispozițiile

art. 136 C. proc. civ. invocate de prima instanță pentru respingerea acestei

excepții au fost greșit aplicate deoarece potrivit acestui text legal

„excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132

nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine

publică”. Art. 115 C. proc. civ. vizează, de asemenea, excepțiile de procedură

pe care pârâtul le va invoca prin întâmpinare, iar art. 132 C. proc. civ.

reglementează, la fel, o problemă de procedură, respectiv momentul până la care

reclamanta este în drept să-și întregească sau modifice cererea de chemare în

judecată.

Din această

perspectivă, excepția neexecutării contractului fiind o veritabilă excepție de

fond - deoarece presupune analizarea modului de îndeplinire a obligațiilor

contractuale - nu se încadrează și nici nu poate fi confundată cu excepțiile de

procedură prevăzute, ca atare, de art. 136 C. proc. civ.

În consecință,

constatând că recurentul formulează o critică neîntemeiată și sub acest aspect,

iar instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca

nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta SC A.C. SRL Carei, jud. Satu Mare împotriva Deciziei nr. 165/C din 20

noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2008.