ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5825/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.I. și C.C. au chemat în judecată pârâta Primăria Bârlad și Consiliul Local Bârlad, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre să țină loc de act autentic de schimb, constatându-se că sunt proprietari a două imobile – 400 m.p. și 840 m.p. (real 863,3 mp) situate oraș Bârlad, și suma de 25 milioane lei sultă, conform înțelegerii consemnate în convenția din 20 ianuarie 1998 de modificare a convenției 8561 din 19 iunie 1997. Prin sentința civilă 1539 din 22 mai 2009 Judecătoria Bârlad, a respins cererea de intervenție formulată de F.A.

în contradictoriu cu C.I., Primăria Bârlad și Consiliul Local Bârlad pentru constatarea nulității absolute a convenției nr. 1198 din 20 ianuarie 1998, și a declinat competența de soluționare a cererii de intervenție formulată de SC C.S. SA, pentru constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 25 din 02 decembrie 1997 a Consiliului Județean Vaslui și a convenției nr. 20329 din 28 noiembrie 1997 în favoarea Tribunalului Vaslui. Prin sentința civilă nr. 342/ CA din 8 noiembrie 2010, Tribunalul Vaslui, a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii formulată de către reclamanta SC C.S. SA în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Vaslui, Primăria mun. Bârlad, și C.I. și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Iași.

În fața Curții de Apel Iași, pârâtul Consiliul Județean Vaslui a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât hotărârea nr. 25/1997 a fost emisă de Comisia constituită conform Legii 33/1994 privind exproprierea pentru utilitatea publică, iar convenția 20239 din 28 noiembrie 1997 a fost emisă de Primăria Bârlad. Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Bârlad a invocat excepția inadmisibilității cererii, întrucât intervenienta nu a formulat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, precum și lipsa de interes a cererii. Prin Sentința nr. 86 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins cererea de intervenție formulată de SC C.S.

SA Bârlad, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bârlad, Consiliul Județean Vaslui și C.M., în nume propriu și în calitate de procurist pentru fiul său, C.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că excepția inadmisibilității cererii de intervenție formulată este fondată, având în vedere că în cauză, nici una condițiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ. nu este îndeplinită, întrucât acțiunea civilă promovată de reclamanți avea ca obiect constatarea unui drept de proprietate decurgând dintr-o convenție din 20 ianuarie 1998, de modificare a convenției 8561 din 19 iunie 1997, la judecarea căreia aceștia au renunțat anterior prin sentința civilă 1539 din 22 mai 2009 a Judecătoriei Bârlad.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că obiectul inițial al cererii de intervenție formulat la 11 decembrie 2007 privește alte convenții decât cele invocate în cuprinsul acțiunii principale de reclamanți, respectiv convenția 20329 din 28 noiembrie 1997 și Hotărârea 25 din 2 decembrie 1997, ce a fost emisă de un terț față de litigiul în care intervenea, respectiv de Comisia instituită conform Legii 33/1994 în cadrul Consiliului Județean Vaslui, de unde rezultă că această cerere de intervenție se caracterizează ca o cerere absolut distinctă și independentă de acțiunea civilă a reclamanților C.I.

și M. Curtea de apel, a mai reținut că prin sentința civilă 342/CA/2010, cât și prin sentința civilă 359/CA/2010 conexate în prezentul dosar, Tribunalul Vaslui, a procedat la stabilirea competenței materiale a Curții de Apel, doar în considerarea dispozițiilor art. 20 din Legea 33/1994, considerându-se investită cu o cerere de intervenție doar privitoare la Convenția 20329/1997 încheiată în procedura exproprierii și a Hotărârii 25/1997, celelalte solicitări intrând în competența instanțelor de drept comun. Totodată, prima instanță a reținut că necompetența Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii de intervenție formulată de SC C.S.

SA Bârlad, este urmarea tocmai a neîndeplinirii de intervenientă a condiției de admisibilitate a acestei cereri, prin prisma conexității ce ar fi trebuit să existe între acțiunea civilă în constatare promovată de reclamanți, și obiectul intervenției, ce se constituie în constatarea nulității absolute a unor acte administrative străine de obiectul acțiunii reclamanților. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că și dacă s-ar trece peste aceste aspecte, de natură a conduce la inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu în cauză, în ipoteza în care această cerere ar fi tratată ca având caracter de sine stătător, atunci intervenienta ar fi trebuit să procedeze la sesizarea organelor administrative pârâte – Primăria Bârlad și Consiliul județean Bârlad, - cu o procedură prealabilă anterior sesizării instanței de contencios administrativ, conform art. 7 din Legea 554/2004, iar în cauză SC C.S.

SA nu a făcut dovada respectării acestei condiții de admisibilitate a cererii sale. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs SC C.S. SA Bârlad, susținând în esență următoarele critici: Prin D.C. 86 din 28 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul 8401/45/2010, a fost admisă excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu de instanță cu privire la cererea de intervenție formulată de SC C.S. SA Bârlad, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Județean Vaslui și Primăria Bârlad, cerere care a fost respinsă ca o consecință a admiterii excepției de inadmisibilitate. Împotriva acestei hotărâri, intervenienta SC C.S. SA a declarat recurs deoarece o consideră neîntemeiată și nelegală.

Astfel, în cuprinsul hotărârii se menționează caracterul incidental al cererii de intervenție, concluzionându-se că această cerere nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii, aceasta a fost admisă în principiu de Judecătoria Bârlad, și pe această bază cererea a ajuns spre soluționare la Curtea de Apel Iași. Mai mult de atât, odată admisă în principiu se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenție care era în strânsă legătură cu acțiunea principală formulată de C.I. în contradictoriu cu C.M. Nulitatea actelor invocate de noi prin cererea de intervenție, respectiv convenția 20329 din 28 noiembrie 1997 și Hotărârea 25 din 02 decembrie 1997, au legătură directă cu Titlul de proprietate pe care urma să-l obțină în urma obținerii unei hotărâri favorabile în cererea principală.

Se reține în mod eronat că, prin precizările formulate la cererea de intervenție s-a solicitat „anularea unor documentații contabile”, deși, s-a solicitat ca, în urma constatării nulității celor două convenții - acte emise de Consiliul Județean Vaslui, sa se dispună și anularea tuturor actelor subsecvente inclusiv a documentațiilor cadastrale, care au stat la baza transferului de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza documentelor obținute în mod fraudulos. Se mai susține că nu s-a făcut dovada proprietății asupra terenului în litigiu, invocându-se inexistența S.C. 4128/1994 pronunțată în dosarul 4187/1994, hotărâre care oricum nu vizează fondul cauzei și terenul în litigiu. Motivele de recurs invocate se circumscriu textelor de lege prevăzute în art. 304 Pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Pe de altă parte, inadmisibilitatea cererii de intervenție în cadrul unui proces, trebuie analizată prin prisma normelor care reglementează condițiile în care se poate formula o cerere incidentală, condiții care sunt îndeplinite în acord cu dispozițiile legale. În cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, nefiind limitată doar la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., însă Înalta Curte, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta susține că criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în realitate, aceasta nu dezvoltă argumente care să se circumscrie acestor prevederi legale. În recurs, se insistă că se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenție, în condițiile în care aceasta fusese admisă, în principiu, de Judecătoria Bârlad. Pe de altă parte, recurenta susține că, din punctul său de vedere, condițiile de admisibilitate a unei cereri incidentale sunt întrunite în speță, astfel că se impunea judecarea pe fond a cererii de intervenție principală. Înalta Curte, observă că, în raport de prevederile art. 49 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea de intervenție în nume propriu, se urmărește valorificarea unui drept propriu al celui care formulează o astfel de cerere.

Din moment ce, în speță, cererea a fost dată în competența instanței de contencios administrativ, aceasta trebuie examinată prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, respectiv dacă intervenienții vizează desființarea/reformarea unor acte administrative de autoritate, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”.

De aceea, Curtea de apel, ca instanță de contencios administrativ, învestită cu cererea de intervenție, este îndrituită să verifice admisibilitatea unei astfel de cereri din perspectiva Legii contenciosului administrativ. Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță că instanța de drept comun a admis, în principiu, intervenția. Odată ce Curtea de apel, are spre soluționare cererea în discuție, învestită în baza Legii nr. 554/2004, logic că este obligată, în virtutea actului normativ precizat, să verifice condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, fiind, astfel, singura în măsură să facă acest lucru, indiferent de opinia instanței de drept comun asupra chestiunii respective.

Or, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de intervenție din prezenta cauză, se urmărește anularea unor acte juridice, unele dintre acestea, este adevărat, acte administrative, altele, însă, acte guvernate de dreptul civil, care pot fi toate contestate pe cale judecătorească, însă după proceduri diferite, în fața unor instanțe diferite, dotate cu competențe specifice. Deloc lipsit de semnificație este faptul că parte din actele contestate nu sunt nici măcar identificate în cererea de intervenție.

Oricum, formularea de tipul „anularea tuturor convențiilor, contractelor de vânzare cumpărare, autorizații, certificate de urbanism, documentații cadastrale, intabulări.” nu satisface exigențele legale a unei cereri de intervenție în interes propriu, cu atât mai puțin în materia contenciosului administrativ cu cât doar unele sunt acte administrative de autoritate supuse cenzurii unor instanțe diferite de contencios administrativ, iar altele, în mod evident, acte juridice civile, care, indiscutabil, atrag competența instanțelor civile. O altă observație corectă a curții de apel a fost în sensul că, în mod obligatoriu, instanța învestită cu soluționarea acțiunii principale trebuie să posede competența de a se pronunța și asupra intervenției principale, dat fiind caracterul incidental al acestei din urmă cereri.

Or, în speță, cererea principală este de compentanța instanței de drept comun, însă, Judecătoria Bârlad, este necompetentă material să judece cererea de intervenție principală. Astfel, între cele două cereri nu există conexitatea cerută de lege, exigență legală ce se degajă, fără echivoc, din prevederile art. 55 C. proc. civ., cum bine a sesizat instanța de fond, din moment ce, prin cererea intervenienților, se urmărește anularea unor acte juridice străine de obiectul acțiunii principale aflată în competența Judecătoriei Bârlad. Față de cele ce preced, Înalta Curte, apreciază că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, astfel încât, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.S. SA Bârlad împotriva sentinței (denumită Decizie) nr. 86 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.