ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4311/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

contestația formulată de reclamanta SC F. SA și înregistrată pe rolul

Tribunalului Vaslui, secția civilă, împotriva deciziei nr. 1 din 05 ianuarie

2010, privind soluționarea contestației ce avea ca obiect contestarea Deciziei

de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a Agenției Naționale de

Administrare Fiscale, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, s-a

solicitat ca în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 să se constate

nelegalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii

actului atacat.

Reclamanta a

precizat ca această decizie a avut ca obiect soluționarea Contestației

formulate de SC F. SA în temeiul art. 20, art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.,

împotriva Deciziei de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009, privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a

Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vaslui, înregistrată la D.G.F.P. VASLUI sub număr 18444 din 22

decembrie 2009.

S-a mai arătat

că la data de 19 noiembrie 2009, organul fiscal, respectiv Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, în

urma inspecției fiscale efectuate, a comunicat reclamantei raportul de

inspecție fiscală nr. 5126 din 17 noiembrie 2009, prin care, pârâta a dispus ca

reclamanta să fie obligată la plata sumei de 17.452.089,00 RON, din care, suma

de 4.937.024 Ron - reprezintă obligații fiscale suplimentare.

Reclamanta a

mai solicitat ca instanța să admită acțiunea și să dispună reducerea

obligațiilor fiscale suplimentare de plată și, de asemenea să constate

nelegalitatea controlului fiscal realizat.

Prin sentința

nr. 79 din 21 februarie 2011 Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui, invocată din oficiu de instanță

și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta

SC F. SA Bârlad în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 180/45/2011.

Prin

încheierea din ședința publică din data de 28 martie 2011, Curtea de Apel Iași

a pus în vedere reclamantei să facă precizări în sensul dacă se contestă

Decizia nr. 1 din 05 ianuarie 2010 sau se contestă o altă Decizie, prin care

s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de Impunere nr. 1328 din 09

noiembrie 2009.

S-a mai dispus

ca în funcție de precizările pe care reclamanta urmează să le depună,

discutarea excepției de necompetență materială a instanței se va proroga la

termenul de judecată acordat în acest sens.

Prin

încheierea din data de 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași în temeiul

dispozițiilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ. a dispus suspendarea

judecării cauzei.

Curtea de Apel

Iași a reținut că prin precizările depuse la dosar, reclamanta nu a răspuns

solicitărilor instanței, constatându-se că desfășurarea normală a procesului

este împiedicată din vina părții reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor

prevăzute de lege.

Împotriva

încheierii pronunțată de Curtea de Apel Iași a declarat recurs SC F. SA Bârlad.

În motivarea

căii de atac, se arată că în data de 11 aprilie 2011 recurenta-reclamantă a

trimis prin fax Curții de Apel Iași înscrisul intitulat „Note Scrise"

conform cărora aceasta a precizat că nu înțelege să atace o altă decizie în

afara celei menționate în acțiunea principală formulată la Tribunalul Vaslui.

Recursul este

fondat.

Conform art.

129 alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale

determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât

asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

Principiul disponibilității

în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului

procesual și a limitelor cererii.

In speță, în

cuprinsul încheierii de suspendare s-a reținut că desfășurarea normală a

procesului este împiedicată din vina părții reclamante prin neîndeplinirea

obligațiilor prevăzute de lege.

Or, așa cum

rezultă din cuprinsul „Notelor Scrise" depuse de reclamantă la data de 11

aprilie 2011, aceasta s-a conformat celor dispuse de instanță, în sensul

precizării obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare nu sunt îndeplinite în cauză condițiile

suspendării judecății în baza art. 155

1

C. proc. civ., care se

referă la „vina părții reclamante", așa cum în mod eronat a reținut

instanța de fond.

Așa fiind se va admite recursul, cu consecința casării

încheierii atacate și a trimiterii cauzei la aceeași instanță, în vederea

continuării judecății.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite recursul declarat de SC F.P. SA Bârlad prin

administrator judiciar SC E.C. S.P.R.L. împotriva încheierii din 11 aprilie

2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași

instanțe în vederea continuării judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.