ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4311/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin contestația formulată de reclamanta SC F. SA și înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă, împotriva deciziei nr. 1 din 05 ianuarie 2010, privind soluționarea contestației ce avea ca obiect contestarea Deciziei de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a Agenției Naționale de Administrare Fiscale, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, s-a solicitat ca în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 să se constate nelegalitatea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului atacat.

Reclamanta a precizat ca această decizie a avut ca obiect soluționarea Contestației formulate de SC F. SA în temeiul art. 20, art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., împotriva Deciziei de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, înregistrată la D.G.F.P. VASLUI sub număr 18444 din 22 decembrie 2009. S-a mai arătat că la data de 19 noiembrie 2009, organul fiscal, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, în urma inspecției fiscale efectuate, a comunicat reclamantei raportul de inspecție fiscală nr. 5126 din 17 noiembrie 2009, prin care, pârâta a dispus ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 17.452.089,00 RON, din care, suma de 4.937.024 Ron - reprezintă obligații fiscale suplimentare.

Reclamanta a mai solicitat ca instanța să admită acțiunea și să dispună reducerea obligațiilor fiscale suplimentare de plată și, de asemenea să constate nelegalitatea controlului fiscal realizat. Prin sentința nr. 79 din 21 februarie 2011 Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui, invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta SC F. SA Bârlad în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 180/45/2011.

Prin încheierea din ședința publică din data de 28 martie 2011, Curtea de Apel Iași a pus în vedere reclamantei să facă precizări în sensul dacă se contestă Decizia nr. 1 din 05 ianuarie 2010 sau se contestă o altă Decizie, prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de Impunere nr. 1328 din 09 noiembrie 2009. S-a mai dispus ca în funcție de precizările pe care reclamanta urmează să le depună, discutarea excepției de necompetență materială a instanței se va proroga la termenul de judecată acordat în acest sens. Prin încheierea din data de 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași în temeiul dispozițiilor art. 155 1 alin. (1) C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei. Curtea de Apel Iași a reținut că prin precizările depuse la dosar, reclamanta nu a răspuns solicitărilor instanței, constatându-se că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.

Împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Iași a declarat recurs SC F. SA Bârlad. În motivarea căii de atac, se arată că în data de 11 aprilie 2011 recurenta-reclamantă a trimis prin fax Curții de Apel Iași înscrisul intitulat „Note Scrise" conform cărora aceasta a precizat că nu înțelege să atace o altă decizie în afara celei menționate în acțiunea principală formulată la Tribunalul Vaslui. Recursul este fondat. Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii.

In speță, în cuprinsul încheierii de suspendare s-a reținut că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege. Or, așa cum rezultă din cuprinsul „Notelor Scrise" depuse de reclamantă la data de 11 aprilie 2011, aceasta s-a conformat celor dispuse de instanță, în sensul precizării obiectului cererii de chemare în judecată. Prin urmare nu sunt îndeplinite în cauză condițiile suspendării judecății în baza art. 155 1 C. proc. civ., care se referă la „vina părții reclamante", așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond. Așa fiind se va admite recursul, cu consecința casării încheierii atacate și a trimiterii cauzei la aceeași instanță, în vederea continuării judecății.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC F.P. SA Bârlad prin administrator judiciar SC E.C. S.P.R.L. împotriva încheierii din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.