ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5360/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată SC A. SA Iași a chemat în judecată D.G.F.P. a județului Iași, pentru a fi obligată să-i soluționeze contestația pe care a înregistrat-o din 25 martie 2011, în termen de 7 zile de la comunicarea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub rezerva plății unei penalități de 5.000 RON pe zi de întârziere, și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 346 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iași, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Iași, a obligat pârâta să soluționeze contestația reclamantei înregistrată din 25 martie 2011 la D.G.F.P.

Vaslui, în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea achitării unei penalități de 1.000 RON pe zi întârziere, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că astfel, cum corect se arată de reclamantă, întârzierea de peste 7 luni în soluționarea contestației pe care a formulat-o la organul fiscal în procedura administrativă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se încadrează în noțiunea de „nesoluționare în termen legal a unei cereri”, astfel cum este definită de art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ: „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen”.

Apărarea organului fiscal, privind justificarea nesoluționării contestației în tot acest interval, din cauza lipsei unui răspuns din partea structurilor sale ierarhic superioare, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Juridică, cu privire la modul de interpretare a unor prevederi legal din C. fisc., aplicabile în cazul contestației în litigiu, (deși a fost înaintate un număr de aproximativ 5 adrese), nu poate fi primită de instanța de contencios administrativ. Or, chiar dacă prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevăd prelungirea termenului legal de 45 zile de la înregistrare pentru soluționarea contestației de organul fiscal, în situația în care „sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei”, această prelungire poate avea loc doar, „cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”.

Această perioadă nu poate fi însă prelungiră sine die, față de prevederile pct. 9.1 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2137/2011, în care se prevede expres că „Direcțiile de specialitate vor transmite punctele de vedere în termen de cel mult 10 zile de la solicitare”, de unde rezultă că organul fiscal avea la dispoziție maxim 55 zile pentru soluționarea contestației, cu atât mai mult cu cât în acest interval era în drept să demareze executarea silită în baza actului fiscal atacat, iar în speță suma este de peste 1 milion RON. Așa fiind, Curtea de apel a constatat că în realitate pârâta își invocă propria culpă în nesoluționarea în termenul legal a procedurii administrative cu care a fost investită conform legii, în raporturile sale cu contribuabilul vătămat în dreptul său recunoscut de lege de a primi o decizie în soluționarea contestației în termenul de 45 zile prevăzut expres în C. proc.

fisc., neavând vreo relevanță încălcarea de structurile superioare a organului fiscal, a obligației legale ce le revenea, în formularea unui punct de vedere legal în interpretarea prevederilor fiscale, necesar soluționării cauzei. Mai mult, pe lângă încălcarea prevederilor legale interne conduita pârâtei de a nu emite actul administrativ, decizia de soluționare a unei contestații, într-un interval ce depășește 7 luni, contravine și noțiunii de „termen rezonabil” în materie civilă, ce include și durata procedurilor administrative (Cauza Erkner și Hofauer contra Austriei din 23 aprilie 1987, cauza J.B. contra Franței din 26 septembrie 2000). În temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, Curtea de apel a admis în parte, și capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalități pe zi întârziere, reduse la nivelul sumei de 1.000 RON/zi și calculate cu data prevăzută pentru soluționarea contestației.

Împotriva sentinței civile nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. a județului Iași, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei. S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod nelegal, prin neluarea în considerare a complexității stării de fapt și de drept, prima instanță a admis în parte acțiunea și a reținut că organul fiscal avea la dispoziție 55 de zile pentru soluționarea contestației administrative, în condițiile în care prin adresa înregistrată la D.G.F.P.

a județului Iași din 22 decembrie 2011 s-a comunicat de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală că s-a aprobat delegarea competenței de soluționare a căii administrative de atac formulate de către SC A. SA Iași în favoarea structurii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Vaslui. Intimata SC A. SA Iași nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Iași, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2011 reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. a județului Iași să soluționeze contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere din data de 28 februarie 2011 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în valoare de 1.286.682 RON (principal și accesorii), motivându-se că termenul legal de soluționare al contestației s-a împlinit la data de 11 mai 2011, că au fost nerespectate prevederile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., și că sunt întrunite în cauză cerințele nesoluționării în termen a unei cereri în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea reclamantei a fost admisă, prin sentința nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal (comunicată pârâtei la 16 decembrie 2011), fiind obligată D.G.F.P. a județului Iași să soluționeze contestația reclamantei SC A. SA înregistrată din 25 martie 2011 la D.G.F.P. a județului Vaslui în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea achitării unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere. Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu D.G.F.P. a județului Iași, deși principial bine fundamentată și motivată, prin raportare la situația de fapt și de drept corect stabilită la momentul judecării cauzei, nu mai poate fi păstrată, datorită faptului că, între timp, pârâta chemată în judecată și-a pierdut calitatea procesuală pasivă.

Într-adevăr, se reține, în litigiu, instituirea, prin dispozițiile art. 209 alin. (3 1 ) C. proc. fisc., astfel cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 29/2011, posibilitatea delegării competenței de soluționare a contestațiilor prevăzute la alin. (1) din cod, în favoarea altui organ de soluționare prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost emis, în consecință, Ordinul nr. 3333/2011 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind condițiile de delegare a competenței de soluționare a contestațiilor altui organ de soluționare, publicat în M. Of.

al României, Partea I, nr. 742/21.10.2011, stabilindu-se, prin art. 2 alin. (1) că „Structura specializată de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, cu avizul Direcției generale de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, poate delega competența de soluționare a contestațiilor altei structuri specializate de soluționarea contestațiilor” și, prin art. 2 alin. (2), că „Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, odată cu avizul acordat în condițiile alin. (1), stabilește și structura specializată de soluționare a contestațiilor căreia i se deleagă competența de soluționare a contestațiilor”.

În cauză, astfel cum rezultă din comunicarea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, depusă în recurs și înregistrată din 22 decembrie 2011 la D.G.F.P. a județului Iași, s-a avizat, în temeiul dispozițiilor legale și reglementare mai sus menționate, delegarea competenței de soluționare a contestației formulate de SC A. SA împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 24 februarie 2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 24 februarie 2011, și s-a stabilit că această contestație urmează a fi soluționată de structura de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Vaslui, căreia urmează a-i fi trimis dosarul cauzei.

În aceste condiții, cum recurenta pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă în proces, raportat la pretențiile reclamantei SC A. SA Iași, astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului formulat de D.G.F.P. a județului Iași, cu consecința modificării sentinței nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Iași împotriva sentinței nr. 346/2011 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.