ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5360/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată SC A. SA Iași a

chemat în judecată D.G.F.P. a județului Iași, pentru a fi obligată să-i

soluționeze contestația pe care a înregistrat-o din 25 martie 2011, în termen

de 7 zile de la comunicarea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub

rezerva plății unei penalități de 5.000 RON pe zi de întârziere, și a

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 346 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iași, în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Iași, a obligat pârâta să soluționeze

contestația reclamantei înregistrată din 25 martie 2011 la D.G.F.P. Vaslui, în termen

de 7 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea

achitării unei penalități de 1.000 RON pe zi întârziere, a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că astfel, cum corect se arată de reclamantă,

întârzierea de peste 7 luni în soluționarea contestației pe care a formulat-o la

organul fiscal în procedura administrativă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., se încadrează în noțiunea de „nesoluționare în termen legal a unei

cereri”, astfel cum este definită de art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ:

„faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen”.

Apărarea organului fiscal,

privind justificarea nesoluționării contestației în tot acest interval, din cauza

lipsei unui răspuns din partea structurilor sale ierarhic superioare, Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală Juridică, cu privire la modul de interpretare

a unor prevederi legal din C. fisc., aplicabile în cazul contestației în litigiu,

(deși a fost înaintate un număr de aproximativ 5 adrese), nu poate fi primită de

instanța de contencios administrativ.

Or, chiar dacă prevederile

art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevăd prelungirea termenului

legal de 45 zile de la înregistrare pentru soluționarea contestației de organul

fiscal, în situația în care „sunt necesare informații suplimentare relevante pentru

luarea deciziei”, această prelungire poate avea loc doar, „cu perioada cuprinsă

între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”.

Această perioadă nu poate

fi însă prelungiră sine die, față de prevederile pct. 9.1 din Ordinul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală nr. 2137/2011, în care se prevede expres că „Direcțiile

de specialitate vor transmite punctele de vedere în termen de cel mult 10 zile de

la solicitare”, de unde rezultă că organul fiscal avea la dispoziție maxim 55 zile

pentru soluționarea contestației, cu atât mai mult cu cât în acest interval era

în drept să demareze executarea silită în baza actului fiscal atacat, iar în speță

suma este de peste 1 milion RON.

Așa fiind, Curtea de apel

a constatat că în realitate pârâta își invocă propria culpă în nesoluționarea în

termenul legal a procedurii administrative cu care a fost investită conform legii,

în raporturile sale cu contribuabilul vătămat în dreptul său recunoscut de lege

de a primi o decizie în soluționarea contestației în termenul de 45 zile prevăzut

expres în C. proc. fisc., neavând vreo relevanță încălcarea de structurile superioare

a organului fiscal, a obligației legale ce le revenea, în formularea unui punct

de vedere legal în interpretarea prevederilor fiscale, necesar soluționării cauzei.

Mai mult, pe lângă încălcarea

prevederilor legale interne conduita pârâtei de a nu emite actul administrativ,

decizia de soluționare a unei contestații, într-un interval ce depășește 7 luni,

contravine și noțiunii de „termen rezonabil” în materie civilă, ce include și durata

procedurilor administrative (Cauza Erkner și Hofauer contra Austriei din 23

aprilie 1987, cauza J.B. contra Franței din 26 septembrie 2000).

În temeiul dispozițiilor

art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, Curtea de apel a admis

în parte, și capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalități

pe zi întârziere, reduse la nivelul sumei de 1.000 RON/zi și calculate cu data prevăzută

pentru soluționarea contestației.

Împotriva sentinței

civile nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată de către Curtea de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. a județului Iași, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a sentinței

atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.

S-a învederat, prin motivele

cererii de recurs, că în mod nelegal, prin neluarea în considerare a complexității

stării de fapt și de drept, prima instanță a admis în parte acțiunea

și a reținut că organul fiscal avea la dispoziție 55 de zile pentru

soluționarea contestației administrative, în condițiile în care prin

adresa înregistrată la D.G.F.P. a județului Iași din 22 decembrie 2011

s-a comunicat de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală că s-a aprobat delegarea

competenței de soluționare a căii administrative de atac formulate de

către SC A. SA Iași în favoarea structurii de specialitate din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a județului Vaslui.

Intimata SC A. SA Iași

nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu cu pârâta

D.G.F.P. a județului Iași, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acțiunea în

contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2011 reclamanta

SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. a județului Iași să soluționeze

contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere din data

de 28 februarie 2011 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare

de plată în valoare de 1.286.682 RON (principal și accesorii), motivându-se

că termenul legal de soluționare al contestației s-a împlinit la data

de 11 mai 2011, că au fost nerespectate prevederile art. 70 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., și că sunt întrunite în cauză cerințele

nesoluționării în termen a unei cereri în sensul dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. h) și art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea reclamantei

a fost admisă, prin sentința nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal

(comunicată pârâtei la 16 decembrie 2011), fiind obligată D.G.F.P. a județului

Iași să soluționeze contestația reclamantei SC A. SA înregistrată

din 25 martie 2011 la D.G.F.P. a județului Vaslui în termen de 7 zile de la

rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea achitării

unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Soluția primei instanțe,

de admitere a acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu D.G.F.P.

a județului Iași, deși principial bine fundamentată și motivată,

prin raportare la situația de fapt și de drept corect stabilită la momentul

judecării cauzei, nu mai poate fi păstrată, datorită faptului că, între timp, pârâta

chemată în judecată și-a pierdut calitatea procesuală pasivă.

Într-adevăr, se reține,

în litigiu, instituirea, prin dispozițiile art. 209 alin. (3

1

)

C. proc. fisc., astfel cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 29/2011,

posibilitatea delegării competenței de soluționare a contestațiilor

prevăzute la alin. (1) din cod, în favoarea altui organ de soluționare prevăzut

de lege, în condițiile stabilite prin ordinul președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală.

A fost emis, în consecință,

Ordinul nr. 3333/2011 al președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală privind condițiile de delegare a competenței de soluționare

a contestațiilor altui organ de soluționare, publicat în M. Of. al României,

Partea I, nr. 742/21.10.2011, stabilindu-se, prin art. 2 alin. (1) că „Structura

specializată de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul direcțiilor

generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București,

cu avizul Direcției generale de soluționare a contestațiilor din

cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, poate delega competența

de soluționare a contestațiilor altei structuri specializate de soluționarea

contestațiilor” și, prin art. 2 alin. (2), că „Direcția generală

de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală, odată cu avizul acordat în condițiile alin. (1), stabilește

și structura specializată de soluționare a contestațiilor căreia

i se deleagă competența de soluționare a contestațiilor”.

În cauză, astfel cum rezultă

din comunicarea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, depusă în recurs

și înregistrată din 22 decembrie 2011 la D.G.F.P. a județului Iași,

s-a avizat, în temeiul dispozițiilor legale și reglementare mai sus menționate,

delegarea competenței de soluționare a contestației formulate de

SC A. SA împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală din 24 februarie 2011 emisă în baza

raportului de inspecție fiscală din 24 februarie 2011, și s-a stabilit

că această contestație urmează a fi soluționată de structura de soluționare

a contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

a județului Vaslui, căreia urmează a-i fi trimis dosarul cauzei.

În aceste condiții,

cum recurenta pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă în proces, raportat la

pretențiile reclamantei SC A. SA Iași, astfel cum au fost solicitate prin

cererea de chemare în judecată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 312 alin. (1)-alin.

(3) C. proc. civ., admiterea recursului formulat de D.G.F.P. a județului Iași,

cu consecința modificării sentinței nr. 346 din data de 14 noiembrie 2011

pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Iași împotriva sentinței nr. 346/2011 din 14 noiembrie 2011

a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.