ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 1117 din 26 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâții Administrația

Prezidențială a României și consilierul de stat G.C.P., prin care solicita

obligarea pârâților: să retracteze răspunsul cu nr. DRA2/22842 din 07 noiembrie

2012, care este formal și nu se referă la problemele sesizate prin petiția din

data de 26 octombrie 2012, și să-i trimită un nou răspuns pertinent și la

obiect; să-i trimită răspuns la plângerea prealabilă; să-și exercite

competențele și obligațiile pe care le au în baza dispozițiilor art. 80 alin.

(2) și art. 82 alin. (2) din Constituție; să ia toate măsurile care se impun și

să acționeze în scopul de a-i asigura protecția proprietății licite; să-i

plătească, în solidar, suma de 200.000 lei daune materiale și 300.000 lei daune

morale. Prin aceeași sentință, prima instanță a respins, excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de pârâtul consilierul de stat G.C.P.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Reclamantul

a adresat pârâtei Administrația Prezidențială mai multe petiții în care semnala

nereguli pe care le-a perceput în funcționarea autorităților locale și

judiciare din județul Constanța, solicitând Președintelui României să ia măsuri

pentru protecția drepturilor sale. La aceste petiții, reclamantul a primit

răspunsuri în care i se precizează, în esență, că aspectele sesizate nu pot fi

soluționate prin mijloacele legale și constituționale aflate la îndemâna

instituției prezidențiale, reclamantul fiind, totodată, îndrumat să sesizeze

autoritățile cu atribuții legale în domeniile vizate de petiții.

Reclamantul

a primit răspuns la petițiile sale, astfel că nu se poate reține în sarcina

autorității pârâte un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în

sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Se

constată, totodată, că prin adresa nr. DRA2/22842 din 07 noiembrie 2012 s-a

răspuns reclamantului că Președintele României nu are atribuții legale și/sau

constituționale care să-i permită ingerințe în actul de justiție. Acest răspuns

nu este nicidecum formal, așa cum susține reclamantul, ci expresia normelor constituționale

care consfințesc separația puterilor în stat, ca element esențial al statului

de drept. Prin urmare, Curtea constată că atitudinea autorității pârâte se

înscrie în limitele legale și în atare situație nu se poate aprecia că

reclamantul a fost lezat în vreun drept subiectiv ori interes legal prin

răspunsurile la petiții.

Constatându-se

că în sarcina pârâților nu se poate reține o conduită nelegală, se apreciază ca

neîntemeiată cererea de obligare a acestora la plata de daune către reclamant,

în lipsa unei condiții esențiale cerute de lege pentru răspunderea delictuală.

Împotriva

acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamantul, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.; în motivarea recursului, reclamantul reiterează motivele și argumentele

invocate în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea conține

motive străine de natura pricinii, că instanța de fond a interpretat greșit

cererea de chemare în judecată și că în mod greșit s-a reținut prin sentința

atacată că pârâții ar fi răspuns petițiilor sale; de asemenea, recurentul

susține că sentința atacată este "motivată necorespunzător și

părtinitor" și că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea

întâmpinărilor formulate de către pârâți.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin

cererea adresată la data de 26 octombrie 2012, Administrației Prezidențiale,

recurentul a solicitat Președintelui României "să solicitați de urgență

C.S.M. să rezolve plângerile mele pe care le-a clasat în mod abuziv".

Contrar

susținerilor recurentului-reclamant, la data de 7 noiembrie 2012, așa cum

rezultă din înscrisul aflat la fila 8 - dosar fond, intimata-pârâtă a răspuns

petiției adresate de acesta, comunicându-i, prin Adresa DRA2/22842, că

Președintele României nu are atribuții legale și/sau constituționale care să-i

permită ingerințe în actul de justiție.

Autoritatea

intimată a procedat, așadar, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1)

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a

petițiilor, potrivit cărora "Autoritățile și instituțiile publice sesizate

au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data

înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau

nefavorabilă".

Nu

este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea, de către prima

instanță, a dreptului la apărare al recurentului-reclamant, prin necomunicarea

către acesta a întâmpinărilor formulate de pârâți.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., îndeplinirea actelor

de procedură cu neobservarea formelor legale atrage sancțiunea nulității numai

dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât

prin anularea lor.

Condiția

prevăzută de lege pentru anularea unor acte de procedură, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., mai sus citate, este, așadar, să

se fi "pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor".

Or,

în cauză, nu se poate susține că există o astfel de vătămare, de vreme ce

recurentul-reclamant a fost legal citat în fața primei instanțe, formulându-și

apărările, prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată dar și

prin notele scrise și actele depuse la dosar.

Necomunicarea

către recurentul-reclamant a întâmpinărilor formulate de pârâți nu a produs

acestuia o vătămare de natura celei prevăzute de lege, întrucât excepția

invocată de către pârâtul G.C.P., prin întâmpinare, a fost respinsă de prima

instanță, ca neîntemeiată, iar întâmpinarea formulată de pârâta Administrația

Prezidențială a României nu conține decât apărări de fond, ca răspuns la

motivele invocate de recurentul-reclamant prin acțiunea și notele scrise depuse

la dosar și reiterate în cererea de recurs.

Față

de considerentele arătate, constatându-se că soluția primei instanțe este

temeinică și legală, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 din același cod, raportat

la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Sentinței nr. 1117 din 26

martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - GV