ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 aprilie 2007 la Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu Președintele României să se constate refuzul acestuia de a rezolva problemele legate de încălcarea unor drepturi garantate prin Constituție și legislația internațională și să fie obligat să formuleze un răspuns clar, motivat, temeinic și legal în urma investigării aspectelor semnalate prin petițiile reclamantului, din care să reiasă poziția instituției cu privire la problemele prezentate, la modul în care se veghează la respectarea Constituției și a bunei funcționări a autorităților publice, la recunoașterea intereselor legitime și a drepturilor încălcate.

S-a mai cerut și obligarea Președintelui României la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, invocându-se frustrările și umilințele resimțite atunci când autoritățile chemate să înfăptuiască justiția îl dezavantajează pe reclamant prin tratamentul preferențial acordat avocaților. Instanța învestită cu soluționarea pricinii, prin sentința nr. 86/ CA din 9 iulie 2007 a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Instituției Președintele României și a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut, în privința excepției, că în sfera autorităților și instituțiilor publice prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 27/2002 trebuie inclusă și Administrația Prezidențială care poate sta în proces în calitate de pârâtă pentru actele și faptele îndeplinite în activitatea de soluționare a petițiilor.

Pe fond, s-a arătat că Instituția Președintelui României a răspuns la petiția reclamantului, fiind astfel eliberată de obligația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002. Nu există nici o normă internă sau convenție internațională, la care România este parte, care să recunoască vreunei persoane dreptul de a cere șefului statului să acționeze potrivit viziunii și dorinței sale, exprimate prin cereri, reclamații, sesizări sau propuneri, întemeiate sau nu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul C.C., încadrându-și motivele în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Sintetizând criticile formulate, Înalta Curte reține că recurentul invocă următoarele: 1. Instanța de fond nu a observat că răspunsul primit nu se referă la cerințele cuprinse în art. 4, art. 5 și art. 13 din O.G.

nr. 27/2002. 2. Deși prin cererea de chemare în judecată s-a invocat și Constituția României care conferă Președintelui atribuții ce-i permit să se implice activ, chiar dacă limitat la nivel decizional, instanța s-a raportat numai la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la O.G. nr. 137/2000, republicată. 3. Nu i s-a răspuns și la plângerea prealabilă formulată ulterior primirii răspunsului. 4 Pe lângă recunoașterea drepturilor și a intereselor legitime încălcate, a solicitat și daune morale asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. Arată că suferințele sale au fost determinate atât de frustrările pe care le resimte atunci când instanțele acordă tratament preferențial avocaților, cât și de umilințele provocate de autoritățile publice, cu referire directă la Președintele României.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ. și intimatul nu a formulat întâmpinare. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs reținute, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurentul-reclamant a adresat o petiție Președintelui României, înregistrată sub nr. 329 din 4 ianuarie 2007, prin care, într-un limbaj trivial, îi aducea la cunoștință modul în care i s-a soluționat o cerere de chemare în judecată, având ca obiect „revocarea” unor prevederi din Hotărârea nr. 352 din 10 mai 2006 a C.S.M., care conferă anumite drepturi avocaților (consilierilor juridici, etc.). Solicitarea concretă se regăsește în ultima propoziție și are următorul conținut: „Aștept și punctul dv.

de vedere în legătură cu această situație, conform atribuțiilor dv. constituționale și legale”. Prin adresa nr. D.P. 02/630 din 19 ianuarie 2007 intimatul-pârât i-a răspuns în sensul că ”opiniile dumneavoastră au rămas în atenția noastră, în contextul în care, C.S.M. este o instituție centrală, distinctă, în organizarea statală a țării”. 1. Curtea de apel a considerat corect că prin acest răspuns Președintele României a fost eliberat de obligația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Dreptului de petiționare consacrat Constituțional în art. 51 nu îi corespunde obligația corelativă a autorităților publice de a răspunde în sensul așteptat de petiționar.

Aspectele semnalate de recurentul-reclamant, vizând soluția pronunțată într-un litigiu anterior, având ca obiect anularea prevederilor art. 87 alin. (2) și art. 92 alin. (5) din Regulamentul de ordine anterioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 și modificat prin Hotărârea C.S.M. nr. 352/ 2006, precum și opiniile acestuia despre atribuțiile C.S.M. nu erau de natură a determina Președintele României să dispună măsuri de cercetare și analiză detaliată, potrivit art. 5 din O.G. nr. 27/2002. De altfel, la acea dată cauza de contencios administrativ invocată în petiție nici nu era soluționată irevocabil. Abia la data de 27 martie 2007, prin Decizia nr. 1783 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul reclamantului C.C.

împotriva sentinței civile nr. 138/CA din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, nici Președintele României și nici o altă instituție sau autoritate publică nu putea, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție să își exprime un „punct de vedere în legătură cu această situație”. Cât privește invocarea art. 4 și 13 din ordonanță, Înalta Curte observă că recurentul nu a probat existența vreunei vătămări suferite ca urmare a neindicării temeiului legal al răspunsului primit de la Președintele României. 2. În considerentele sentinței recurate judecătorul fondului a examinat cererea de chemare în judecată și prin prisma Constituției, hotărârea fiind redactată în conformitate cu art. 261 C. proc.

civ. Art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale obligă instanța să-și motiveze hotărârile, dar nu se poate cere judecătorului să dea un răspuns detaliat la fiecare argument sau, și mai mult, să-și expună considerentele prin raportare la fiecare text de lege indicat de parte (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza R.T. contra Spaniei). 3. Potrivit art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 „dacă după primirea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar, …, cu același conținut, aceasta de clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns”. Așa fiind, cum cea de-a doua petiție viza același subiect nu era obligatorie emiterea unui nou răspuns.

Deși recurentul invocă împrejurarea că natura acesteia ar fi de plângere prealabilă, din conținutul înscrisului aflat la fila 8 a dosarului de fond, expediat intimatului la data de 21 februarie 2007 nu rezultă acest lucru. 4. Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond nu putea soluționa cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale pentru că respinsese acțiunea. Premisa acordării acestor despăgubiri o constituie tocmai existența unui act administrativ (tipic sau asimilat) nelegal, constatată de instanța competentă de contencios administrativ, ceea ce nu e cazul în speță. În fine, recursul de față vizează și încheierea din C.C. de la data de 10 mai 2007 prin care s-a respins cererea de abținere a judecătorului cauzei, dar, Înalta Curte observă că potrivit art. 34 alin. (1) C. proc.

civ. aceasta „nu este supusă la nici o cale de atac”. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 , toate C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței nr. 86/CA din 9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva Încheierii din 10 mai 2007 pronunțată în C.C., ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2007.