ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la

data de 18 aprilie 2007 la Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.C. a solicitat ca în contradictoriu cu

Președintele României să se constate refuzul acestuia de a rezolva problemele

legate de încălcarea unor drepturi garantate prin Constituție și legislația

internațională și să fie obligat să formuleze un răspuns clar, motivat,

temeinic și legal în urma investigării aspectelor semnalate prin petițiile

reclamantului, din care să reiasă poziția instituției cu privire la problemele

prezentate, la modul în care se veghează la respectarea Constituției și a bunei

funcționări a autorităților publice, la recunoașterea intereselor legitime și a

drepturilor încălcate. S-a mai cerut și obligarea Președintelui României la

plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, invocându-se frustrările

și umilințele resimțite atunci când autoritățile chemate să înfăptuiască

justiția îl dezavantajează pe reclamant prin tratamentul preferențial acordat

avocaților.

Instanța învestită cu

soluționarea pricinii, prin sentința nr. 86/ CA din 9 iulie 2007 a respins

excepția lipsei calității procesual pasive a Instituției Președintele României

și a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a adopta această

soluție, instanța a reținut, în privința excepției, că în sfera autorităților

și instituțiilor publice prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 27/2002 trebuie

inclusă și Administrația Prezidențială care poate sta în proces în calitate de

pârâtă pentru actele și faptele îndeplinite în activitatea de soluționare a

petițiilor.

Pe fond, s-a arătat că

Instituția Președintelui României a răspuns la petiția reclamantului, fiind

astfel eliberată de obligația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002. Nu

există nici o normă internă sau convenție internațională, la care România este

parte, care să recunoască vreunei persoane dreptul de a cere șefului statului

să acționeze potrivit viziunii și dorinței sale, exprimate prin cereri,

reclamații, sesizări sau propuneri, întemeiate sau nu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal reclamantul C.C., încadrându-și motivele în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. Sintetizând

criticile formulate, Înalta Curte reține că recurentul invocă următoarele:

observat că răspunsul primit nu se referă la cerințele cuprinse în art. 4, art.

5 și art. 13 din O.G. nr. 27/2002.

chemare în judecată s-a invocat și Constituția României care conferă

Președintelui atribuții ce-i permit să se implice activ, chiar dacă limitat la

nivel decizional, instanța s-a raportat numai la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la O.G. nr. 137/2000,

republicată.

plângerea prealabilă formulată ulterior primirii răspunsului.

4 Pe lângă recunoașterea

drepturilor și a intereselor legitime încălcate, a solicitat și daune morale

asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. Arată că suferințele sale au fost determinate

atât de frustrările pe care le resimte atunci când instanțele acordă tratament

preferențial avocaților, cât și de umilințele provocate de autoritățile

publice, cu referire directă la Președintele României.

În recurs nu s-au

administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ. și intimatul nu a

formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată

prin prisma motivelor de recurs reținute, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a

adresat o petiție Președintelui României, înregistrată sub nr. 329 din 4

ianuarie 2007, prin care, într-un limbaj trivial, îi aducea la cunoștință modul

în care i s-a soluționat o cerere de chemare în judecată, având ca obiect

„revocarea” unor prevederi din Hotărârea nr. 352 din 10 mai 2006 a C.S.M., care

conferă anumite drepturi avocaților (consilierilor juridici, etc.).

Solicitarea concretă se

regăsește în ultima propoziție și are următorul conținut: „Aștept și punctul

dv. de vedere în legătură cu această situație, conform atribuțiilor dv.

constituționale și legale”.

Prin adresa nr. D.P. 02/630

din 19 ianuarie 2007 intimatul-pârât i-a răspuns în sensul că ”opiniile

dumneavoastră au rămas în atenția noastră, în contextul în care, C.S.M. este o

instituție centrală, distinctă, în organizarea statală a țării”.

considerat corect că prin acest răspuns Președintele României a fost eliberat

de obligația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor. Dreptului de petiționare consacrat

Constituțional în art. 51 nu îi corespunde obligația corelativă a autorităților

publice de a răspunde în sensul așteptat de petiționar. Aspectele semnalate de

recurentul-reclamant, vizând soluția pronunțată într-un litigiu anterior, având

ca obiect anularea prevederilor art. 87 alin. (2) și art. 92 alin. (5) din

Regulamentul de ordine anterioară al instanțelor judecătorești aprobat prin

Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 și modificat prin Hotărârea C.S.M. nr. 352/ 2006,

precum și opiniile acestuia despre atribuțiile C.S.M. nu erau de natură a

determina Președintele României să dispună măsuri de cercetare și analiză

detaliată, potrivit art. 5 din O.G. nr. 27/2002.

De altfel, la acea dată

cauza de contencios administrativ invocată în petiție nici nu era soluționată

irevocabil. Abia la data de 27 martie 2007, prin Decizia nr. 1783 Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondat recursul reclamantului C.C. împotriva sentinței civile nr. 138/CA

din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prin urmare, nici

Președintele României și nici o altă instituție sau autoritate publică nu

putea, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție să își exprime un „punct de

vedere în legătură cu această situație”.

Cât privește invocarea art. 4

și 13 din ordonanță, Înalta Curte observă că recurentul nu a probat existența

vreunei vătămări suferite ca urmare a neindicării temeiului legal al

răspunsului primit de la Președintele României.

sentinței recurate judecătorul fondului a examinat cererea de chemare în

judecată și prin prisma Constituției, hotărârea fiind redactată în conformitate

cu art. 261 C. proc. civ.

Art. 6 paragraful 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

obligă instanța să-și motiveze hotărârile, dar nu se poate cere judecătorului

să dea un răspuns detaliat la fiecare argument sau, și mai mult, să-și expună

considerentele prin raportare la fiecare text de lege indicat de parte

(Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza R.T. contra Spaniei).

(2) din O.G. nr. 27/2002 „dacă după primirea răspunsului se primește o nouă

petiție de la același petiționar, …, cu același conținut, aceasta de clasează,

la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns”.

Așa fiind, cum cea de-a doua

petiție viza același subiect nu era obligatorie emiterea unui nou răspuns.

Deși recurentul invocă

împrejurarea că natura acesteia ar fi de plângere prealabilă, din conținutul

înscrisului aflat la fila 8 a dosarului de fond, expediat intimatului la data

de 21 februarie 2007 nu rezultă acest lucru.

din Legea nr. 554/2004, instanța de fond nu putea soluționa cererea de acordare

a despăgubirilor pentru daunele morale pentru că respinsese acțiunea. Premisa

acordării acestor despăgubiri o constituie tocmai existența unui act

administrativ (tipic sau asimilat) nelegal, constatată de instanța competentă

de contencios administrativ, ceea ce nu e cazul în speță.

În fine, recursul de față

vizează și încheierea din C.C. de la data de 10 mai 2007 prin care s-a respins

cererea de abținere a judecătorului cauzei, dar, Înalta Curte observă că

potrivit art. 34 alin. (1) C. proc. civ. aceasta „nu este supusă la nici o cale

de atac”.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) - (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

, toate C. proc.

civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C. împotriva sentinței nr. 86/CA din 9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva Încheierii din 10 mai

2007 pronunțată în C.C., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2007.