ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P.I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând: - anularea Ordinului ministrului administrației și internelor din 7 octombrie 2011, prin care i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării instituției; - suspendarea executării Ordinului din 7 octombrie 2011 emis de ministrul administrației și internelor, în condițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004; - repararea pagubei cauzate prin ordinul nelegal atacat, în sensul reintegrării pe funcția deținută anterior; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de suspendare a executării Ordinului din 7 octombrie 2011 emis de ministrul administrației și internelor în condițiile art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii. Prin încheierea din 19 aprilie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată în cauză, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea formulată nu este întemeiată, deoarece nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat în înțelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurări legate de starea de fapt, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța de fond a mai reținut că actele administrative ce fac obiectul litigiului nu au ca temei doar actele normative invocate de reclamanți ca fiind nelegale, ci și alte acte normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 284/2010, Legea nr. 286/2010, O.U.G. nr. 54/2011, iar concordanța dintre aceste acte normative și celelalte acte normative cu privire la care petenții au invocat încălcări (art. 100 din Legea nr. 188/1999, art. 69, art. 78 din Legea nr. 360/2002) nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare, unde se analizează doar sumar indiciile de nelegalitate. A apreciat instanța că la o analiză sumară rezultă cu îndestulătoare evidență că există temeiuri juridice valide pentru actul atacat, nefiind învederat nici un motiv evident și serios de nelegalitate, nici un indiciu de abuz sau atitudine arbitrară, astfel că a respins cererea de suspendare a executării, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Arată recurenta-reclamantă că cererea a fost nejustificat respinsă, instanța reținând că în cauză nu ar fi îndeplinită condiția „cazului bine justificat” în înțelesul art. 2 lit. f) din actul normativ sus menționat. Recurenta arată că este real faptul că, luând în discuție cererea de suspendare, instanța nu poate să analizeze fondul dreptului dedus judecății, însă, prin apărările invocate de recurentă, rezultă că ordinul atacat este evident nelegal, chiar la o sumară analiză a sa.

Se mai arată că au fost invocate nelegalități care vizează nerespectarea în cauză a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002, care reglementează statutul polițistului, raportate la dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, iar toate aceste argumente, deși nu pot fi analizate decât odată cu judecarea cererii principale, constituie un caz bine justificat, care să conducă la admisibilitatea unei cereri de suspendare. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecății.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat” întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În consecință, în mod corect prima instanță a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, care să conducă la suspendarea executării actelor administrative în cauză. Mai mult, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I.M. împotriva Încheierii din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012.