ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1.Procedura în fața primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, suspendarea executării Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul în speță a fost eliberat din funcția de ofițer de poliție, începând cu data de 2 noiembrie 2011, ca urmare a reorganizării unității. Reclamantul a apreciat întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând sub acest aspect că a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului în discuție, existând un caz bine justificat, suspendarea impunându-se în vederea prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamantul a susținut că ordinul criticat nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, în sensul că nu menționează termenul de preaviz de care acesta ar fi trebuit să beneficieze, în temeiul dispozițiilor art. 76 C. muncii și al prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în realitate pârâtul neacordându-i acest preaviz, obligatoriu conform dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată. Sub acest aspect, reclamantul arată că în perioada 20 iunie 2011 – 01 noiembrie 2011 s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că în acest răstimp raportul de serviciu a fost suspendat de drept, și în consecință pârâtul nu putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât din inițiativa sau cu acordul său, astfel cum prevede art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificări și completări ulterioare.

În acest context, pârâtul avea obligația de a acorda reclamantului preavizul de 30 zile, începând cu data încetării cauzei de suspendare a raportului de serviciu. Totodată, pârâta nu a respectat procedura prevăzută de art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, în sensul că nu a realizat o selecție a funcționarilor publici ce urmau să fie menținuți în funcțiile publice, în baza criteriilor prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, procedând direct la organizarea concursului de departajare. Reclamantul a mai precizat că Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava a procedat la punerea la dispoziție a tuturor celor șapte ofițeri de poliție de frontieră din cadrul Biroului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Suceava, reducând cele 8 posturi existente în vechea organigramă la numai 6 posturi în noua organigramă.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamant îl constituie împrejurarea că pârâtul și-a încălcat obligația de a rezerva postul său pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă, și nu i-a dat posibilitatea de a susține concursul pentru ocuparea funcției ce ar fi trebuit să fie rezervată. Deoarece s-a aflat în concediu medical în perioada 20 iunie 2011 - 1 noiembrie 2011, dar și pentru că a contestat dispoziția prin care a fost pus la dispoziție, nu a fost în măsură să se înscrie și să participe la concursul ce urma să fie desfășurat cel târziu la 25 iulie 2011, astfel că I.J.P.F. Suceava a oferit direct colegilor săi de serviciu toate cele 6 posturi noi, rezultate în urma restructurării, fără a mai organiza concurs.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamantul a arătă că este căsătorit și are doi copii minori în întreținere, soția sa aflându-se în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, în afara cheltuielilor pentru întreținerea familiei, contractând și un credit bancar, pe care nu mai reușește să-l restituie. Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării, susținând că ordinul în discuție este un act de autoritate cu executare „uno ictu” și prin urmare, actul emis și-a epuizat conținutul printr-un singur act de executare, astfel că nu se mai poate discuta o cerere de suspendare a executării sale.

În fond, pârâta solicită respingerea cererii reclamantului, considerând că ordinul criticat de reclamant a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, iar argumentele invocate în acțiunea sa nu atestă existența cazului bine justificat și nici existența unei pagube iminente. 2.Hotărârea Curții de Apel. Prin Sentința Civilă nr. 7685 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, precum și cererea formulată de reclamant. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu instituie un fine de neprimire în privința cererilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ cu executare „uno ictu", astfel că în lipsa reglementării legale a unei atare inadmisibilități excepția nu poate fi primită.

A mai reținut judecătorul fondului că, astfel cum a arătat pârâta în cuprinsul întâmpinării sale, ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011 și-a epuizat conținutul printr-un singur act de executare, consumat la momentul emiterii sale și concretizat în încetarea raportului de serviciu al reclamantului, ca urmare a reorganizării unității în care reclamantul a fost încadrat.

S-a constatat că prin reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a pus la îndemâna subiectului de sezină un mijloc de protecție provizorie împotriva consecințelor executării unui act administrativ, emis în condiții care pun la îndoială legalitatea sa, din cuprinsul dispozițiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, rezultând că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării, ceea ce conduce la concluzia că utilitatea procedurii prevăzute de textul legal citat este actuală în toate situațiile în care actul administrativ în discuție se execută succesiv, sau, în situația actelor cu executare dintr-odată (uno ictu), atunci când astfel de acte sunt afectate de un termen suspensiv de executare.

În ce privește solicitarea de „repunere în termen” formulată de reclamant prin cererea depusă în ședința publică de la 16 decembrie 2011, s-a constatat că o atare cerere a fost greșit întemeiată pe dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauză nu s-a pus problema neexercitării unei căi de atac sau neîndeplinirii oricărui alt act de procedură în termenul legal, nefiind în discuție tardivitatea formulării cererii de suspendare. 3.Recursul reclamantului. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în sensul că a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat în esență următoarele critici, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - în mod greșit prima instanță a respins cererea de suspendare a executării ordinului M.A.I. nr. 11/4134 din 02 noiembrue 2011 „constatând că actul a fost executat în întregime la data emiterii sale”, deoarece nu există nici o dispoziție legală care să limiteze în mod expres dreptul persoanei la petiție și la a formula cererea de suspendare a executării unui act administrativ și după data la care ar fi putut să producă juridice. - este nelegală și dezlegarea dată de către instanța de fond atunci când a respins cererea de repunere în termenul de promovare a cererii de suspendare a executării actului administrativ. 4.Apărarea intimatului-pârât.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că cererea de suspendare vizează un act administrativ de autoritate cu executare uno ictu prin urmare, odată emis, acesta și-a epuizat conținutul printr-un singur act de executare, astfel că la data învestirii instanței de fond cu soluționarea cererii de suspendare și, cu atât mai mult, la data soluționării în fond a cererii, acesta a încetat să își mai producă efectele pentru care a fost emis, această situație fiind cunoscută ca și modalitate de încetare a producerii efectelor actelor administrative de autoritate, alături de anulare și revocare. Susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat și iminența unei pagube, astfel că și sub acest aspect recursul este nefondat.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, ținând seama de apărările din întâmpinare, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. 1.Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu cererea vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/4134 din 02 noiembrie 2011 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu M.A.I. ca urmare a reorganizării unității, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit doctrinei, măsura suspendării actelor administrative vizează după caz, întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice în situația în care actul atacat este în vigoare, sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice. De asemenea, jurisprudența în materia contenciosului administrativ a stabilit că cererea prin care se solicită suspendarea executării unui act administrativ care a intrat deja în vigoare nu este inadmisibilă sau lipsită de obiect, instanțele judecătorești putându-se pronunța în sensul întreruperii producerii efectelor juridice ale actului administrativ, după verificarea îndeplinirii în speță a condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Posibilitatea suspendării executării unui act administrativ cu executarea uno ictu, este firească, având în vedere că majoritatea covârșitoare a actelor administrative sunt de acest tip, o altă interpretare, conducând la golirea de conținut și lipsirea de eficiență a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Or, conform unei reguli de interpretare logică a legii civile, norma juridică trebuie să fie interpretată în sensul că aceasta să producă iar nu să fie lipsită de efecte juridice.

În aceste condiții critica recurentului-reclamant este întemeiată întrucât nu se poate limita dreptul persoanei vătămate de a se adresa justiției pentru a se aprecia asupra suspendării unui act administrativ unilateral prin care s-a depus încetarea drepturilor de serviciu cu intimatul-pârât prin Ordinul nr. II/4134 din 02 noiembrie 2011. Nu poate susține că cererea vizează un act administrativ cu executarea uno ictu, nesusceptibilă de suspendare, odată ce măsura luată prin ordin a fost adusă la îndeplinire și se execută din oficiu și prin el însuși respectiv, a fost pus în executare deîndată.

Față de cele arătate, se constată că prima instanță pornind de la o premisă greșită nu a analizat condițiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv paguba iminentă care s-a produs în patrimoniul recurentului pentru motivele invocate pe larg la fondul cauzei și nici condiția cazului bine justificat cu referire la aspectele susținute ca producând o puternică îndoială în privința legalității actului administrativ contestat. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a analiza cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/4134 din 02 noiembrie 2011, în condițiile art. 1 alin. (1) și art. 14 din legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.A. împotriva Sentinței Civile nr. 7685 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.