ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

1.Procedura în fața primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și

Internelor, suspendarea executării Ordinului Ministrului Administrației și

Internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin ordinul în speță a fost eliberat din funcția de ofițer de

poliție, începând cu data de 2 noiembrie 2011, ca urmare a reorganizării

unității.

Reclamantul a apreciat întrunite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând sub acest

aspect că a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului în discuție,

existând un caz bine justificat, suspendarea impunându-se în vederea prevenirii

unei pagube iminente.

În ceea ce privește existența

cazului bine justificat, reclamantul a susținut că ordinul criticat nu

îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, în sensul că nu menționează

termenul de preaviz de care acesta ar fi trebuit să beneficieze, în temeiul

dispozițiilor art. 76 C. muncii și al prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr.

188/1999, în realitate pârâtul neacordându-i acest preaviz, obligatoriu conform

dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată. Sub acest

aspect, reclamantul arată că în perioada 20 iunie 2011 – 01 noiembrie 2011 s-a

aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că în acest

răstimp raportul de serviciu a fost suspendat de drept, și în consecință pârâtul

nu putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât din inițiativa sau cu

acordul său, astfel cum prevede art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

republicată, cu modificări și completări ulterioare.

În acest context, pârâtul avea

obligația de a acorda reclamantului preavizul de 30 zile, începând cu data

încetării cauzei de suspendare a raportului de serviciu. Totodată, pârâta nu a

respectat procedura prevăzută de art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999,

în sensul că nu a realizat o selecție a funcționarilor publici ce urmau să fie

menținuți în funcțiile publice, în baza criteriilor prevăzute de art. 100 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999, procedând direct la organizarea concursului de

departajare.

Reclamantul a mai precizat că

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava a procedat la punerea

la dispoziție a tuturor celor șapte ofițeri de poliție de frontieră din cadrul

Biroului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Suceava, reducând

cele 8 posturi existente în vechea organigramă la numai 6 posturi în noua

organigramă.

Un alt motiv de nelegalitate invocat

de reclamant îl constituie împrejurarea că pârâtul și-a încălcat obligația de a

rezerva postul său pe durata concediului pentru incapacitate temporară de

muncă, și nu i-a dat posibilitatea de a susține concursul pentru ocuparea

funcției ce ar fi trebuit să fie rezervată. Deoarece s-a aflat în concediu

medical în perioada 20 iunie 2011 - 1 noiembrie 2011, dar și pentru că a

contestat dispoziția prin care a fost pus la dispoziție, nu a fost în măsură să

se înscrie și să participe la concursul ce urma să fie desfășurat cel târziu la

25 iulie 2011, astfel că I.J.P.F. Suceava a oferit direct colegilor săi de

serviciu toate cele 6 posturi noi, rezultate în urma restructurării, fără a mai

organiza concurs.

În ceea ce privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, reclamantul a arătă că este căsătorit și are

doi copii minori în întreținere, soția sa aflându-se în concediu pentru

creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, în afara

cheltuielilor pentru întreținerea familiei, contractând și un credit bancar, pe

care nu mai reușește să-l restituie.

Pârâtul a depus întâmpinare,

invocând excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării,

susținând că ordinul în discuție este un act de autoritate cu executare „uno

ictu” și prin urmare, actul emis și-a epuizat conținutul printr-un singur act

de executare, astfel că nu se mai poate discuta o cerere de suspendare a

executării sale.

În fond, pârâta solicită respingerea

cererii reclamantului, considerând că ordinul criticat de reclamant a fost emis

cu respectarea dispozițiilor legale, iar argumentele invocate în acțiunea sa nu

atestă existența cazului bine justificat și nici existența unei pagube iminente.

2.Hotărârea Curții de Apel.

Prin Sentința Civilă nr. 7685 din 16

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii,

precum și cererea formulată de reclamant.

În ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, prima instanță

a reținut că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu instituie un fine

de neprimire în privința cererilor având ca obiect suspendarea executării actului

administrativ cu executare „uno ictu", astfel că în lipsa reglementării

legale a unei atare inadmisibilități excepția nu poate fi primită.

A mai reținut judecătorul fondului

că, astfel cum a arătat pârâta în cuprinsul întâmpinării sale, ordinul ministrului

administrației și internelor nr. II/4134 din 2 noiembrie 2011 și-a epuizat

conținutul printr-un singur act de executare, consumat la momentul emiterii

sale și concretizat în încetarea raportului de serviciu al reclamantului, ca

urmare a reorganizării unității în care reclamantul a fost încadrat.

S-a constatat că prin reglementarea

cuprinsă în dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a pus la

îndemâna subiectului de sezină un mijloc de protecție provizorie împotriva

consecințelor executării unui act administrativ, emis în condiții care pun la

îndoială legalitatea sa, din cuprinsul dispozițiilor art. 14 alin. (7) din

Legea nr. 554/2004, rezultând că suspendarea executării actului administrativ

are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei

suspendării, ceea ce conduce la concluzia că utilitatea procedurii prevăzute de

textul legal citat este actuală în toate situațiile în care actul administrativ

în discuție se execută succesiv, sau, în situația actelor cu executare

dintr-odată (uno ictu), atunci când astfel de acte sunt afectate de un termen

suspensiv de executare.

În ce privește solicitarea de „repunere

în termen” formulată de reclamant prin cererea depusă în ședința publică de la

16 decembrie 2011, s-a constatat că o atare cerere a fost greșit întemeiată pe

dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cauză nu s-a pus

problema neexercitării unei căi de atac sau neîndeplinirii oricărui alt act de

procedură în termenul legal, nefiind în discuție tardivitatea formulării

cererii de suspendare.

3.Recursul reclamantului.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în sensul că a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a invocat în esență următoarele critici, ce pot fi

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- în mod greșit prima instanță a

respins cererea de suspendare a executării ordinului M.A.I. nr. 11/4134 din 02

noiembrue 2011 „constatând că actul a fost executat în întregime la data

emiterii sale”, deoarece nu există nici o dispoziție legală care să limiteze în

mod expres dreptul persoanei la petiție și la a formula cererea de suspendare a

executării unui act administrativ și după data la care ar fi putut să producă

juridice.

- este nelegală și dezlegarea dată

de către instanța de fond atunci când a respins cererea de repunere în termenul

de promovare a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

4.Apărarea intimatului-pârât.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul

Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu

motivarea că cererea de suspendare vizează un act administrativ de autoritate

cu executare uno ictu prin urmare, odată emis, acesta și-a epuizat conținutul

printr-un singur act de executare, astfel că la data învestirii instanței de

fond cu soluționarea cererii de suspendare și, cu atât mai mult, la data

soluționării în fond a cererii, acesta a încetat să își mai producă efectele

pentru care a fost emis, această situație fiind cunoscută ca și modalitate de

încetare a producerii efectelor actelor administrative de autoritate, alături

de anulare și revocare.

Susține că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

respectiv cazul bine justificat și iminența unei pagube, astfel că și sub acest

aspect recursul este nefondat.

II.Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, ținând

seama de apărările din întâmpinare, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

1.Argumentele de fapt și de drept

relevante.

Recurentul-reclamant a investit

instanța de contencios administrativ cu cererea vizând suspendarea executării

Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/4134 din 02 noiembrie

2011 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului

cu M.A.I. ca urmare a reorganizării unității, cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit doctrinei, măsura

suspendării actelor administrative vizează după caz, întreruperea vremelnică a

producerii de efecte juridice în situația în care actul atacat este în vigoare,

sau amânarea temporară a producerii de efecte juridice.

De asemenea, jurisprudența în

materia contenciosului administrativ a stabilit că cererea prin care se

solicită suspendarea executării unui act administrativ care a intrat deja în

vigoare nu este inadmisibilă sau lipsită de obiect, instanțele judecătorești

putându-se pronunța în sensul întreruperii producerii efectelor juridice ale

actului administrativ, după verificarea îndeplinirii în speță a condițiilor

prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Posibilitatea suspendării executării

unui act administrativ cu executarea uno ictu, este firească, având în vedere

că majoritatea covârșitoare a actelor administrative sunt de acest tip, o altă

interpretare, conducând la golirea de conținut și lipsirea de eficiență a

prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Or, conform unei reguli de interpretare

logică a legii civile, norma juridică trebuie să fie interpretată în sensul că

aceasta să producă iar nu să fie lipsită de efecte juridice.

În aceste condiții critica

recurentului-reclamant este întemeiată întrucât nu se poate limita dreptul persoanei

vătămate de a se adresa justiției pentru a se aprecia asupra suspendării unui

act administrativ unilateral prin care s-a depus încetarea drepturilor de

serviciu cu intimatul-pârât prin Ordinul nr. II/4134 din 02 noiembrie 2011.

Nu poate susține că cererea vizează

un act administrativ cu executarea uno ictu, nesusceptibilă de suspendare,

odată ce măsura luată prin ordin a fost adusă la îndeplinire și se execută din

oficiu și prin el însuși respectiv, a fost pus în executare deîndată.

Față de cele arătate, se constată că

prima instanță pornind de la o premisă greșită nu a analizat condițiile

prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, respectiv paguba

iminentă care s-a produs în patrimoniul recurentului pentru motivele invocate

pe larg la fondul cauzei și nici condiția cazului bine justificat cu referire

la aspectele susținute ca producând o puternică îndoială în privința

legalității actului administrativ contestat.

2.Temeiul legal al soluției adoptate

în recurs.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) teza

finală din Legea nr. 554/2004, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță pentru a analiza cererea de suspendare a

Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/4134 din 02 noiembrie

2011, în condițiile art. 1 alin. (1) și art. 14 din legea contenciosului

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de O.A.

împotriva Sentinței Civile nr. 7685 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 mai 2012.