ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 aprilie 2011, pe rolul

Tribunalului Galați, a fost înregistrată contestația formulată de Primăria

Comunei Ghidigeni împotriva Deciziei nr. 54 din 23 octombrie 2010, emisă de

Camera de Conturi a Județului Galați și împotriva Încheierii nr. VI.100 din 15

martie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, cu privire la pct. 5 din

decizie.

Totodată, s-a

solicitat și suspendarea executării deciziei până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea

contestației s-a arătat că, în fapt, în perioada 28 octombrie 2010 - 7

decembrie 2010, Camera de Conturi a României a efectuat la Primăria Comunei

Ghidigeni, auditul financiar al conturilor anuale de execuție bugetară, pe anul

2009, control încheiat prin procesul-verbal din data de 7 decembrie 2010.

Conform mențiunilor din acest proces-verbal s-au constatat la nivelul primăriei

abateri de la legalitate și regularitate, în sensul acordării fără respectarea

dispozițiilor legale a unor sporuri, prin acordul/contractul colectiv de muncă

adoptat pentru anul 2009 pentru salariații din Aparatul de Specialitate al

Primăriei Ghidigeni.

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

288 din 29 septembrie 2011, a respins excepția lipsei capacității de folosință

a Camerei de Conturi a Județului Galați și excepția inadmisibilității cererii

invocate de Curtea de Conturi a României.

Totodată, a respins

ca nefondată contestația formulată de Primăria Comunei Ghidigeni, județul

Galați. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, privitor la

prima excepție că, în speță, Camera de Conturi a Județului Galați nu este

chemată ca pârâtă în fața instanței de drept comun, ci este chemată într-un

litigiu pendinte pe rolul instanței de contencios administrativ, astfel că

regulile de soluționare a cererii sunt prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel, în materia

contenciosului administrativ structurile autorităților/instituțiilor publice

fără personalitate juridică au capacitate administrativă de folosință atunci

când litigiul cu care este învestită instanța poartă asupra unui act emis de

acea structură. Cum în speță reclamanta solicită anularea parțială a unei

decizii emise de Camera de Conturi a Județului Galați, instanța va reține că în

mod corect a fost chemată ca pârâtă și Camera de Conturi a Județului Galați,

care poate și trebuie să stea în judecată ca pârâtă referitor la acest act,

motiv pentru care excepția lipsei capacității de folosință urmează a fi

respinsă.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii s-a reținut că dacă posibilitatea reclamantei de a

sesiza instanța ar fi limitată doar cu privire la încheierea de soluționare a

contestației, instanța (în limitele obiectului cu care a fost învestită) ar

putea doar anula acea încheiere dacă ar stabili temeinicia contestației, fără

însă a putea modifica încheierea Curții de Conturi în sensul admiterii

contestației inițiale privind decizia camerei de conturi, deoarece art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede doar posibilitatea instanței de a

anula în tot sau în parte un act, dar nu și de a îl modifica.

Cum reclamanta și-a

îndreptat contestația atât împotriva deciziei camerei județene de conturi

(actul a cărui anulare o solicită), cât și împotriva încheierii Curții de

Conturi, prin care i s-a respins contestația, excepția de inadmisibilitate va

fi respinsă.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că atât Camera de Conturi a Județului Galați, cât și Comisia de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi Galați, la întocmirea

deciziei contestate și, respectiv la soluționarea contestației, au interpretat

și aplicat corect dispozițiile legale.

Referitor la capătul

de cerere privind suspendarea executării actului contestat, instanța reține că

în speță nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 15 din Legea nr.

554/2004, nefiind identificat un caz bine justificat, în sensul unor

împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, nicio pagubă iminentă pentru reclamantă, cu atât mai mult

cu cât actul contestat urmărește recuperarea de către reclamantă a unor sume de

bani.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Primăria Comunei Ghidigeni, Județul Galați,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte

va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea Încheierii nr. VI.100 din 15 martie

2011, emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. 54/2010

emisă de Camera de Conturi a Județului Galați.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din acest din urmă act normativ, actul administrativ este „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația”.

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene

ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate

poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile

Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același

regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a

contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ cu forță juridică

inferioară, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2

C. proc. civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția

instanței de fond prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză,

nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității

emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind

actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în

competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice

centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Consiliul Local al Comunei Ghidigeni, Județul Galați împotriva

Sentinței civile nr. 288 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ