ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4621/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei și hotărârea primei instanțe. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrative și fiscal, sub nr. 58/44/2012, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.G.G.F., suspendarea executării Deciziei nr. 1329 din 19 august 2011 emisă de pârâtă până la pronunțarea irevocabilă a instanței de fond cu privire la acțiunea privind anularea acestui act. Prin Sentința nr. 83 din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâtul C.G.G.F.

și a suspendat executarea Deciziei nr. 1329 din 19 august 2011 emisă de pârâta C.G.G.F. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea respectivului act. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității. Cu toate acestea suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare a aparenței dreptului întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigului.

Curtea a mai constatat că, în cauză, reclamantul a subsumat cerinței legale a cazului bine justificat împrejurarea nulității actului contestat pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de suspendare, astfel că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită de către reclamanta din prezenta cauză. Cu privire la prevenirea unei pagube iminente, Curtea a reținut că îndepărtarea reclamantului de la locul de muncă în care a funcționat o perioadă considerabilă este de natură a-l lipsi în primul rând de veniturile salariale și poate fi subsumată condiției pagubei iminente în accepțiunea dată de legiuitor la art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, neimportând dificultățile autorității pârâtei în gestionarea situației create de desființarea unor posturi.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta G.F. – C.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a susținut, în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză, condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. 3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă, obiectul cererii de suspendare a executării îl constituie Decizia nr. 1329 din 19 august 2011 emisă de C.G.G.F., prin care reclamantul B.M.

a fost eliberat din funcția publică teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior la secția Jud. Vrancea a G.F., ca urmare a reorganizării G.F., potrivit noii structuri organizatorice aprobate prin Ordinul nr. 2253/2011 al președintelui A.N.A.F. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. Or, în cauză, reclamantul a susținut că ar exista un caz bine justificat datorită faptului că Ordinul nr. 2253/2011 emis de președintele A.N.A.F.

nu ar fi fost publicat în M. Of., deși este un act administrativ cu caracter normativ, ceea ce atrage inexistența acestui ordin și, implicit, atrage nulitatea Deciziei nr. 1329 din 19 august 2011 emisă de C.G.G.F., la baza emiterii căreia a stat. Într-adevăr, Ordinul nr. 2253/2011 emis de președintele A.N.A.F., prin care a fost aprobată structura organizatorică și statele de funcții de la C.G.G. și de la secțiile județene, nu a fost publicat în M. Of. al României, dar acest lucru nu era necesar din moment ce acest ordin nu este un act administrativ cu caracter normativ, ci este un act administrativ cu caracter individual, emis pentru aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea G.F., așa cum a fost modificată prin H.G.

nr. 566/2011. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciul În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția publică deținută și numirea sa în noua funcție din noul stat de funcții, veniturile acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. În plus, Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului, care viza anularea actului administrativ respectiv, a fost respinsă de instanța de fond, acest fapt reprezentând o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură această decizie, ca orice act administrativ emis în baza legii și pentru aplicarea în concret a legii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată cu consecința respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.F. – C.G. împotriva Sentinței nr. 83 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de B.M., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.