ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul C.S. în

contradictoriu cu pârâta A.N.V. a solicitat suspendarea efectelor actului

administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 7454 din 02

august 2011 emis de Vicepreședintele A.N.A.F., până la pronunțarea de instanța

de fond asupra cauzei.

Prin sentința nr. 292 din 3 octombrie

2011a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.S.,

în contradictoriu cu autoritatea pârâtă A.N.V., în sensul că a fost suspendată

executarea Ordinului nr. 7454 din 02 august 2011 al vicepreședintelui A.N.A.F.,

ce conduce A.N.V., până la pronunțarea instanței de fond asupra acestui act.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că suspendarea executării actelor administrative constituie

un instrument procedural eficient pus la dispoziția instanței de judecată, în

vederea respectării principiului legalității, reținând că atât timp cât

autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național a fost obligat să

găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor

administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora

cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu

determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența

unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Mai mult, instanța de fond a reținut

că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau

susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe,

un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura

posibilului.

Instanța a apreciat că suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui

act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența

unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și a constatat că

în cauza de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În speța analizată, Curtea a constatat

că există un caz bine justificat. Sunt invocate mai multe aspecte care

fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului

administrativ solicitat a fi suspendat.

Astfel, s-a reținut că reclamantul a

invocat nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 04 iulie 2011 și Ordinului nr.

2407 din 04 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F., ce nu au fost publicate

in M. Of., Partea I.

Prin urmare, instanța a apreciat că

există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare

se solicită de reclamant, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o

prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse.

Instanța a reținut că în speță este

îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.

Astfel, caracterul iminent al

prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că,

prin ordinul menționat, reclamantul a fost eliberat din funcție, începând cu

data de 08 august 2011, iar la momentul pronunțării hotărârii acesta nu

prestează o activitate remunerată, ceea ce în mod evident afectează situația

financiară a reclamantului.

în nume propriu și pentru A.N.V.

Recurentele au criticat soluția instanței

de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în cauza dedusă judecății nu

sunt îndeplinite cele două condiții pentru a se putea dispune suspendarea unui

act administrativ. S-a susținut faptul că până la anularea actului

administrativ de către o instanță judecătorească, acest act se bucură de

prezumția de legalitate, prezumție care nu a fost răsturnată în cauza de față.

S-a arătat faptul că pretinsa

nelegalitate reținută de instanța de fond, în ceea ce privește nepublicarea în M.

Of. a Ordinelor nr. 2406 și nr. 2407 din 2011 nu există, actele fiind emise în

conformitate cu prevederile legale, recurentele precizând că ordinele arătate

nu sunt acte administrative cu caracter normativ și, ca atare, nu trebuie

publicate în M. Of., așa cum prevăd dispozițiile art. 11 lit. b) din Legea nr. 24/2000,

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De asemenea, s-a arătat că nu au fost

încălcate dispozițiile legale referitoare la Statutul funcționarului public

prin organizarea examenului de testare profesională, întrucât dispozițiile art.

100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 prevăd expres necesitatea

organizării examenului pentru ipoteza reorganizării, în situația în care mai

mulți funcționari optează pentru aceeași funcție publică.

Cu privire la paguba iminentă,

recurentele au arătat că reclamantul nu a dovedit existența unei pagube și nici

măcar un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării

actului.

II. Decizia instanței de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele invocate,

sentința pronunțată și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite

recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge

cererea de suspendare formulată în cauză ca nefondată.

Înalta Curte a reținut că actul

administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 7454/2011, a fost emis de

autoritatea pârâtă în temeiul prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1)

lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Instanța de control judiciar a reținut

că acest ordin a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (5) din

H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și

completată prin H.G. nr. 565/2011, conform cărora numărul maxim de posturi

aprobat pentru A.N.V. este de 3.159.

În aplicarea acestor dispoziții, la

data de 4 iulie 2011 au fost emise Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011

privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V.,

D.R.A.O.V. și Direcțiilor Județene și a Municipiului București și nr. 2407/2011

privind aprobarea statelor de funcții ale A.N.V., aparat central și structuri

subordonate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

Înalta Curte, văzând dispozițiile

legale mai sus arătate a constatat că un act administrativ va putea fi

suspendat din executarea sa numai în situația în care vor fi îndeplinite

cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea

evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost

definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt

sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire

la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte ca

fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea

competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale

declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea

importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Ori, așa cum s-a arătat, actul administrativ

atacat a fost emis ca urmare a dispozițiilor legale referitoare la

reorganizarea A.N.V., fiind emise și comunicate preavizele acelor funcționari

publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.

Prin preavizele emise se aducea la

cunoștința funcționarilor publici că posturile pe care le ocupă vor fi supuse

reorganizării și că până la data de 12 iulie 2011, ora 16

:

30, aceștia pot opta pentru o funcție

vacantă corespunzătoare, opțiune care constituie în același timp și cerere de

înscriere la examen, iar în situația în care nu se exercită nicio opțiune

pentru posturile vacante se va dispune încetarea raporturilor de serviciu prin

eliberarea din funcția publică începând cu data de 8 august 2011, data de

intrare în vigoare a noilor structuri organizatorice și a noilor state de

funcții.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține faptul că instanța de fond a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor legale, fiind incident în cauza dedusă judecății

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, reclamantul prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, însă Înalta Curte reține că toate aceste

situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Toate aspectele prezentate de

reclamant au fost analizate de Înalta Curte și s-a constatat că nu există

indicii de nelegalitate în emiterea actelor administrative atacate.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere

producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de

reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi

recuperată.

Înalta Curte rejudecând cererea de

suspendare formulată a constatat că în aparență indiciile de nelegalitate ale

actelor contestate nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t)

din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Nici condiția pagubei iminente nu este

îndeplinită în cauză, prejudiciul material invocat de reclamant nu există.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va

modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare

formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de D.R.A.O. vamale

Galați în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 292 din 3

octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C.S. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 februarie 2012.