ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2012

Prin sentința nr. 5725

din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel București - secția a VlII-a de contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de

reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor,

prin care solicita suspendarea executării Ordinului nr. 7349 din 2 august 2011

emis de vicepreședintele A.N.A.F., până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

reținând următoarele:

Prin Ordinul nr. 7349

din 02 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., s-a dispus, începând cu

08 august 2011, încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin

eliberare din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal

superior.

În ceea ce privește

existenta unui caz bine justificat, se constată că reclamantul nu a făcut

dovada ca această prima condiție, prevăzuta de lege, este îndeplinită, întrucât

cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin

de legalitatea unui act, deoarece acestea vizează fondul actului, care se

analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare.

Așadar, până la

anularea de către o instanța judecătoreasca, ordinul a cărei suspendare se

solicita se bucură de prezumția de legalitate.

Nici cea de-a doua

condiție, respectiv necesitatea prevenirii unei pagube iminente nu a fost

dovedită de către reclamant, întrucât, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării este o măsura de excepție, care

se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror

îndeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat, în ipoteza anularii actului.

Executarea unui act

administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei

pagube iminente, întrucât nu rezultă din probele administrate că această

vătămare este ireparabilă pentru reclamant. Iminența producerii unei pagube nu

se prezumă, ci trebuie dovedită, îndeplinirea acestei condiții presupunând

administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate.

Or, reclamantul nu

aduce nicio dovadă în sprijinul susținerii existenței pagubei iminente și nici

nu arată cu exactitate care este paguba iminentă, ireparabilă, care i s-a

produs prin emiterea ordinului contestat.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că

prima instanță în mod greșit a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile legale privind suspendarea executării actului administrativ. In

acest sens, recurentul reiterează, în esență, motivele și argumentele invocate

în fața primei instanțe, criticând acrul contestat sub aspectul legalității

acestuia și susținând că, prin lipsirea de locul de muncă și, implicit, de

veniturile salariale, este evidentă iminența prejudiciului și urgența ce se

impune în suspendarea acrului contestat. De asemenea, în sprijinul susținerii

îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat, a invocat sentința

nr. 275/2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care au fost suspendate

ordinele în baza cărora a fost emis acrul administrativ contestat în cauză.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la

îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 și 15 din Legea nr. 5 54/2004.

Acrul administrativ a

cărui executare se cere a fi suspendată în cauză îl constituie Ordinul nr. 7349

din 2 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., prin care recurentul a

fost eliberat din funcția publică de execuție ca urmare a reorganizării A.N.V.

și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act

administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest

lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea

persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin.

(1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea

instanței de contencios administrativ sau după sesizarea acesteia, persoana

vătămată poate să ceară suspendarea executării acrului administrativ, până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

Așadar, suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională, care poate fi

dispusă numai în situația în care instanța de judecată constată, în mod

temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz

bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau

greu de reparat.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

Referitor la

criticile îndreptate împotriva aprecierii primei instanțe cu privire la

neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, astfel cum acesta este

definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se constată că

acestea nu sunt întemeiate, argumentele reținute în sentința atacată fiind

fondate.

Astfel, noțiunea de

caz bine justificat este definită de dispozițiile legale susmenționate ca

reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți a

reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ.

Asemenea împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, înalta Curte a

considerat că sunt: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Așadar, cazul bine

justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de

legalitate a actului administrativ contestat iar nu a criticilor și motivelor

de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

respectiv ori a actelor în temeiul cărora a fost emis acesta, care reprezintă

aspecte de fond ale cauzei și care nu pot fi supuse analizei sumare ce se face

în cadrul procesual creat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Nu sunt întemeiate

nici criticile vizând aprecierea primei instanțe referitoare la neîndeplinirea

condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, argumentele reținute în sentința atacată

fiind fondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de

persoana vătămată, prin probe concludente; or, în cauză nu s-a administrat nici

un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței

unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în ipoteza în

care actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de

excepție al suspendării executării actului administrativ, așa cum este reglementată

această măsură de legea în vigoare.

Într-adevăr, potrivit

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 „pagubă iminentă este prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

În cauză, este

necontestat că, prin eliberarea din funcție a recurentului-reclamant,

veniturile acestuia au suferit o diminuare, însă această împrejurare, prin ea

însăși, nu poate duce la concluzia îndeplinirii celei de-a doua condiții, fiind

consacrată în jurisprudență teza potrivit căreia situația financiară precară a

reclamantului nu reprezintă o pagubă iminentă ce nu ar putea fi prevenită.

În ceea ce privește

efectele sentinței nr. 275/2011 a Curții de Apel Galați, prin care au fost

suspendate ordinele în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat în

cauză.

Ordinele A.N.A.F. nr.

2406 și nr. 2407 din 4 iulie 2011, prin care s-a stabilit structura

organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor,

precum și Ordinul nr. 25 89/2011 de aprobare a bibliografiei pentru examenul de

testare profesională a funcționarilor publici și a personalului încadrat pe

funcții contractuale din cadrul A.N.V., ale căror funcții au fost supuse

reorganizării, nu au caracter normativ.

Caracterizarea unui

act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul

acestuia și de efectele produse în ordinea juridică, actul administrativ

normativ fiind acela prin care se formează reguli de drept generale și impersonale,

se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui număr

nedeterminat de subiecte de drept, asemănându-se, din punct de vedere material,

al cuprinsului său, cu legile, pentru că edictează reguli, norme, dispoziții

generale și obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte.

Actul administrativ

individual este un act administrativ concret, care privește un subiect de

drept.

În speță, ordinele

vizate de sentința nr. 275/2011 a Curții de Apel Galați, invocată de recurent,

sunt acte administrative individuale, deoarece se referă la structura și

competențele A.N. V. și prin ele nu se instituie norme juridice care să

reglementeze situații juridice cu caracter de generalitate, impersonale.

Ordinele respective produc efecte numai față de un organ al administrației

publice, stabilind structura și modul de organizare al acestuia, respectiv

bibliografia unui examen de testare profesională destinat unei categorii strict

determinate de subiecte, motiv pentru care sunt acte administrative individuale.

Drept urmare,

suspendarea acestor ordine într-o altă cauză produce efecte exclusiv față de

părțile respective, numai suspendarea actului administrativ normativ producând

efecte erga omnes; pe cale de consecință, nici publicarea lor în M. Of. nu era

necesară.

Pentru considerentele

arătate, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același cod, coroborat cu art.

20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.V. împotriva sentinței nr. 5725 din 7 octombrie 2011

a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.