ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea executării Ordinului vicepreședintelui ANAF nr. 7526 din 2 august 2011, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivarea cererii formulate, reclamata a arătat că ordinul respectiv prin care i-a încetat raportul de serviciu a fost nelegal, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 188/1999, în sensul că nu i-a fost acordat preavizul de 30 de zile de la reducerea postului și nu i-a fost comunicată lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. A precizat reclamanta că prin ordinul contestat i s-a produs un prejudiciu material major fiind lipsită de veniturile pentru întreținerea familiei sale. Pârâții au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei susținând în esență că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 5706 din data de 7 octombrie 2011 a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost dovedite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului formulat, recurenta a susținut în esență că instanța de fond a făcut o aplicare eronată a legii, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei-reclamante, în cauză au fost îndeplinite toate condițiile legale care impuneau suspendarea executării ordinului atacat, în sensul că a formulat plângere prealabilă împotriva acestuia cazul bine justificat a fost dovedit de împrejurarea că a fost solicitată în instanță anularea acestuia iar paguba iminentă este evidentă având în vedere condițiile sale familiare. Intimata Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că, în cauză nu au fost dovedite cele două condiții legale impuse de dispozițiile legale.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru argumentele expuse în continuare. Astfel cum s-a arătat, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului ANV nr. 7526 din 2 august 2011 prin care recurentei-reclamante i-a încetat raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică de execuție de controlor vamal în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 91 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum în mod constant a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în această materie pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se solicita o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată că nu sunt îndeplinite în cauză cele două condiții legale, respectiv nici cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. t) din lege și nici paguba iminentă definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din același act normativ. Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante privind sesizarea instanței de fond în vederea anulării actului administrativ cât și cele referitoare la nelegalitatea actului atacat sunt irelevante pentru constatarea existenței unui caz bine justificat, întrucât pe de o parte, acestea antamează fondul asupra căruia prima instanță nu se poate pronunța fiind învestită doar cu o cerere de suspendare a executării iar pe de altă parte, aspectele invocate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității acestuia.

Nefondate sunt și criticile vizând greșita apreciere a instanței de fond în ceea ce privește îndeplinirea condiției „pagubei iminente” întrucât invocarea situației financiare precare a familiei recurente-reclamante nefiind suficientă pentru a se reține ca fiind îndeplinită această condiție. Constatând că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de B.R. împotriva sentinței nr. 5706 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012.