ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2012

Prin Sentința nr. 252

din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.V., în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor, dispunând

suspendarea executării Ordinului nr. 6983 din 2 august 2011 emis de

vicepreședintele A.N.A.F., până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a apreciat că reclamantul a făcut dovada

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, reținând următoarele:

Prin ordinul

contestat s-a dispus, începând cu 8 august 2011, încetarea raportului de

serviciu al reclamantului, prin eliberare din funcția publică de execuție pe

care o deținea, conform art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)

și (5) din Legea nr. 188/1999.

Se constată că există

un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, fiind invocate mai multe

aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.

Astfel, reclamantul

invocă nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 și Ordinului nr. 2407

din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F. ce nu au fost publicate în M.

Of., Partea I și, deci, nu au intrat în vigoare, motiv pentru care nu puteau

produce în mod legal efecte juridice, precum și faptul că toate actele

ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin

publicarea lor conform dispozițiilor exprese ale Legii nr. 24/2000, nu sunt

legal producătoare de efecte juridice.

S-a mai susținut că

actul administrativ contestat, Ordinul nr. 6983 din 2 august 2011 privind

eliberarea din funcția de inspector vamal deținută în Compartimentul Analiză de

Risc, Accize și Operațiuni Vamale din cadrul Direcției Județene pentru Accize

și Operațiuni Vamale Galați, este rezultatul încălcării de către instituția

publică emitentă cât și de către instituția publică ierarhic superioară, a

dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 611/2008 referitoare la

condițiile și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale

prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea

funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea

„examenului de testare profesională".

Prin urmare, se

apreciază că există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror

suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acțiune, aspect care nu

poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare

sumară a împrejurărilor expuse mai sus.

În speță, este

îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege

ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.

Astfel, actul

administrativ aflat în litigiu determină o situație care nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția europeană a drepturilor

omului, situația de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a

raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între

interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale

reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor

sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

Pe de altă parte,

caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este

reprezentat de faptul că prin ordinul menționat acesta a fost eliberat din

funcție, începând cu data de 8 august 2011, la momentul pronunțării prezentei

hotărâri nemaiprestând o activitate remunerată. În mod evident consecința

lipsei veniturilor lunare va afecta situația financiară a reclamantei.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Galați, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea actului

administrativ, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând hotărârea

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum

se va arăta în continuare.

Actul administrativ a

cărui executare se cere a fi suspendată în cauză îl constituie Ordinul nr. 6983

din 2 august 2011 emis de vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor,

prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de execuție

pe care o deținea, ca urmare a reorganizării A.N.V. și a structurilor

teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

188/1999, republicată.

Din dispozițiile

generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept -

ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea

instanței de contencios administrativ sau după sesizarea acesteia, persoana

vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ, până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

Așadar, executarea

unui act administrativ poate fi suspendată numai în situația în care instanța

de judecată constată, în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei

pagube iminente ireparabile sau greu de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat este definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca

reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză, prima

instanță a reținut ca împrejurări de fapt și de drept de natură a-i crea o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui

executare a dispus a fi suspendată tocmai criticile de nelegalitate invocate de

reclamant.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că, prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile

acestuia au suferit o diminuare dar, atâta vreme cât acest lucru are la bază un

act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie

cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Așa fiind, rezultă că

prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării greșite a prevederilor

art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, recursul urmând

a fi admis iar sentința atacată modificată, în sensul respingerii, ca

neîntemeiată, a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în

nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva Sentinței

nr. 252 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG