ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2012

Prin Sentința nr. 252 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 6983 din 2 august 2011 emis de vicepreședintele A.N.A.F., până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că reclamantul a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând următoarele: Prin ordinul contestat s-a dispus, începând cu 8 august 2011, încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberare din funcția publică de execuție pe care o deținea, conform art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (5) din Legea nr. 188/1999.

Se constată că există un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, fiind invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat. Astfel, reclamantul invocă nelegalitatea Ordinului nr. 2406 din 4 iulie 2011 și Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 emise de Președintele A.N.A.F. ce nu au fost publicate în M. Of., Partea I și, deci, nu au intrat în vigoare, motiv pentru care nu puteau produce în mod legal efecte juridice, precum și faptul că toate actele ulterioare emise în baza unor acte normative neintrate în legalitate prin publicarea lor conform dispozițiilor exprese ale Legii nr. 24/2000, nu sunt legal producătoare de efecte juridice.

S-a mai susținut că actul administrativ contestat, Ordinul nr. 6983 din 2 august 2011 privind eliberarea din funcția de inspector vamal deținută în Compartimentul Analiză de Risc, Accize și Operațiuni Vamale din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, este rezultatul încălcării de către instituția publică emitentă cât și de către instituția publică ierarhic superioară, a dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 și H.G.

nr. 611/2008 referitoare la condițiile și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea „examenului de testare profesională". Prin urmare, se apreciază că există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită de reclamantă prin prezenta acțiune, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse mai sus. În speță, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.

Astfel, actul administrativ aflat în litigiu determină o situație care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, situația de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată. Pe de altă parte, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin ordinul menționat acesta a fost eliberat din funcție, începând cu data de 8 august 2011, la momentul pronunțării prezentei hotărâri nemaiprestând o activitate remunerată.

În mod evident consecința lipsei veniturilor lunare va afecta situația financiară a reclamantei. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea actului administrativ, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauză îl constituie Ordinul nr. 6983 din 2 august 2011 emis de vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de execuție pe care o deținea, ca urmare a reorganizării A.N.V. și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată. Din dispozițiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea instanței de contencios administrativ sau după sesizarea acesteia, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Așadar, executarea unui act administrativ poate fi suspendată numai în situația în care instanța de judecată constată, în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau greu de reparat. Noțiunea de caz bine justificat este definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, prima instanță a reținut ca împrejurări de fapt și de drept de natură a-i crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui executare a dispus a fi suspendată tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că, prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile acestuia au suferit o diminuare dar, atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Așa fiind, rezultă că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării greșite a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, recursul urmând a fi admis iar sentința atacată modificată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva Sentinței nr. 252 din 19 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012. Procesat de GGC - DG