ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul D.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, suspendarea

Ordinului nr. 2275 din 21 noiembrie 2011, emis de președintele A.N.S.V.S.A.,

prin care s-a dispus suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale

reclamantului din calitatea de director executiv al D.S.V.S.A. Brăila.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că măsura a fost luată prin Ordinul nr. 2275/2011,

ca urmare a constatării faptului că prin Rechizitoriul nr. 82/P/2010 s-a dispus

trimiterea in judecată a lui D.G. și este aplicabilă până la pronunțarea unei

hotărâri judecătorești definitive, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 86 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Reclamantul a arătat

că o asemenea măsură este lipsită de temei legal și încalcă cerințele

imperative ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin sentința nr. 431

din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul D.G., în

contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., având ca obiect suspendare executare act

administrativ și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 21

noiembrie 2011, emis de președintele A.N.S.V.A. București, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în temeiul art. 94 alin.

(1) lit. m) din Legea nr. 188/1999/R, raportul de serviciu se suspendă de drept

atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru

săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din aceeași

Lege, respectiv infracțiune contra umanității, contra statului sau contra

autorității, de serviciu, sau în legătură cu serviciul, care împiedică

înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei

infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea

funcției publice.

În raport de situația

de fapt, Curtea a apreciat că sunt întrunite condițiile cazului bine

justificat.

În ceea ce privește

paguba iminentă, instanța de fond a reținut că aceasta este evidentă, fără a se

pune în discuție dovada ei, deoarece, prin suspendarea raportului de funcție,

reclamantul este în situația de a nu mai încasa salariul lunar, așa încât este

lipsit de mijloace de subzistență.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu art. 94 și următoarele

din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu

orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic și, întrucât

pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public își

păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcționar este lipsit de

mijloace de supraviețuire.

Instanța a apreciat

că executarea deciziei administrative de suspendare va provoca daune grave

funcționarului căruia i se aplică, așa încât se impune luarea de măsuri

provizorii, în sensul suspendării executării actului până la pronunțarea asupra

legalității acestuia de către instanță competentă să judece fondul litigiului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinice.

În motivarea

recursului declarat, se arată că soluția primei instanțe este netemeinică și

nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în speță nu sunt

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv condiția cazului bine justificat și condiția pagubei iminente.

Arată recurenta că

din dispozițiile art. 86 alin. (2), art. 94 alin. (1) lit. m) și art. 54 lit. h)

din Legea nr. 188/1999 rezultă că, în cazul în care se dispune trimiterea în

judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra statului

sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care

împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a

unei infracțiuni săvârșite cu intenție, intervine suspendarea de drept a

raportului de serviciu al funcționarului public care a fost trimis în judecată,

iar intimatul-reclamant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000 (care se referă la

fapte de corupție), raportat la art. 246 și 248 C. pen. (care sancționează

infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul).

Se mai arată în

motivele de recurs formulate că prin ordinul a cărui suspendare s-a dispus,

instituția recurentă nu a făcut altceva decât să constate suspendarea de drept

a raportului de serviciu al intimatului-reclamant în condițiile art. 95 alin. (4)

din Legea nr. 188/1999, astfel că rezultă fără dubiu că în speță nu este

îndeplinită condiția cazului bine justificat, intimatul-reclamant nedovedind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a

solicitat-o.

Mai arată recurenta

că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege pentru a

se dispune suspendarea executării unui act administrativ, paguba iminentă,

deoarece intimatul-reclamant avea posibilitatea de a desfășura o altă

activitate remunerată, cu excepția funcției publice și că în conformitate cu

dispozițiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în caz de achitare sau

încetare a procesului penal funcționarul public respectiv își reia activitatea

în funcția publică deținută anterior și acestuia i se achitată drepturile

salariale aferente perioadei de suspendare.

Concluzionează

recurenta că ordinul a cărui suspendare s-a dispus a fost emis de președintele

A.N.S.V.S.A cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru sentința

pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, fiind dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a

drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin

aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua

legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie

îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform

definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act

normativ.

În cadrul cererii de

suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță,

motivele invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente

care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită

o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine

justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte

sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul

instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea ordinului

contestat.

„Paguba iminentă”,

cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte

constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt

nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de

persoana lezată, prin probe concludente.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din

funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut

referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar,

în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă

va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.

Or, pentru a

înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a

aparenței dreptului.

Intimatul-reclamant

nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea

instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de

înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât

să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului

administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o

conferă acestei instituții juridice.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reținută

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin.

(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica sentința atacată,

în sensul că va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 431 din 15 decembrie

2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării, formulată de

reclamantul D.G., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2012.