ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, suspendarea Ordinului nr. 2275 din 21 noiembrie 2011, emis de președintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a dispus suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantului din calitatea de director executiv al D.S.V.S.A. Brăila. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura a fost luată prin Ordinul nr. 2275/2011, ca urmare a constatării faptului că prin Rechizitoriul nr. 82/P/2010 s-a dispus trimiterea in judecată a lui D.G. și este aplicabilă până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Reclamantul a arătat că o asemenea măsură este lipsită de temei legal și încalcă cerințele imperative ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 431 din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., având ca obiect suspendare executare act administrativ și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 21 noiembrie 2011, emis de președintele A.N.S.V.A. București, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999/R, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din aceeași Lege, respectiv infracțiune contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu, sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice. În raport de situația de fapt, Curtea a apreciat că sunt întrunite condițiile cazului bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța de fond a reținut că aceasta este evidentă, fără a se pune în discuție dovada ei, deoarece, prin suspendarea raportului de funcție, reclamantul este în situația de a nu mai încasa salariul lunar, așa încât este lipsit de mijloace de subzistență. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu art. 94 și următoarele din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic și, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public își păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcționar este lipsit de mijloace de supraviețuire.

Instanța a apreciat că executarea deciziei administrative de suspendare va provoca daune grave funcționarului căruia i se aplică, așa încât se impune luarea de măsuri provizorii, în sensul suspendării executării actului până la pronunțarea asupra legalității acestuia de către instanță competentă să judece fondul litigiului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. În motivarea recursului declarat, se arată că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în speță nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului bine justificat și condiția pagubei iminente.

Arată recurenta că din dispozițiile art. 86 alin. (2), art. 94 alin. (1) lit. m) și art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 rezultă că, în cazul în care se dispune trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, intervine suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public care a fost trimis în judecată, iar intimatul-reclamant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000 (care se referă la fapte de corupție), raportat la art. 246 și 248 C. pen.

(care sancționează infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). Se mai arată în motivele de recurs formulate că prin ordinul a cărui suspendare s-a dispus, instituția recurentă nu a făcut altceva decât să constate suspendarea de drept a raportului de serviciu al intimatului-reclamant în condițiile art. 95 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, astfel că rezultă fără dubiu că în speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, intimatul-reclamant nedovedind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o.

Mai arată recurenta că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, paguba iminentă, deoarece intimatul-reclamant avea posibilitatea de a desfășura o altă activitate remunerată, cu excepția funcției publice și că în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în caz de achitare sau încetare a procesului penal funcționarul public respectiv își reia activitatea în funcția publică deținută anterior și acestuia i se achitată drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Concluzionează recurenta că ordinul a cărui suspendare s-a dispus a fost emis de președintele A.N.S.V.S.A cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei.

Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea ordinului contestat.

„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu. Or, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 431 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul D.G., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.