ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate a Dispoziției din 19 iunie 2008 emisă de I.G.P.R., excepție invocată de T.N. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de contencios administrativ, sesizată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu excepția de nelegalitate a dispoziției I.G.P.R. din 19 iunie 2008, a reținut faptul că prin acest act administrativ reclamantul a fost mutat la cererea sa la I.G.S.U. Instanța a apreciat că oportunitatea acestei dispoziții nu poate face obiectul controlul în cadrul procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci numai în cadrul acțiunii de fond.

Întrucât nici reclamantul nu a invocat și nici instanța nu a constatat o neconcordanță cu prevederile legale a dispozițiilor ce formează obiectul excepției, apreciindu-se că cel care invocă excepția de nelegalitate are obligația de a arăta motivele de nelegalitate ale actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, s-a concluzionat că aceasta este nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.N. solicitând casarea integrală și „neluarea în seamă” a acesteia întrucât i-a fost comunicată nesemnată de judecătorul A.I. sau de președintele instanței în locul său. S-a apreciat că această hotărâre reprezintă un act administrativ jurisdicțional, ori cea mai importantă condiție generală de valabilitate a oricărui act administrativ o constituție semnarea acestuia de către funcționarul competent, condiție a cărei nerespectare este sancționată cu inexistența actului.

S-a susținut, totodată, că modul de redactare a hotărârii nu reflectă desfășurarea procesului și nu face referire la judecarea excepțiilor procesuale și cererilor ridicate de reclamant, care nu au fost puse în dezbaterea părților, „presupusul judecător” de la Curtea de Apel Galați făcând eforturi majore pentru a comite toate abuzurile semnalate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu grave consecințe negative asupra actului de justiție și nu în ultimul rând asupra drepturilor reclamantului de acces la judecător și la un proces echitabil.

În acest sens s-a făcut referire la neobligarea pârâților la depunerea în vederea comunicării a întâmpinării și înscrisurilor pe care se sprijină și la un pretins refuz al judecătorului de a se pronunța asupra probelor solicitate și respectiv asupra a nenumărate excepții cum ar fi: excepția privind inexistența dispoziției din 19 iunie 2008 ca urmare a faptului că nu a fost depusă în original; excepția de nelegalitate a actelor administrative de numire în funcție pentru orice angajat care va efectua o reprezentare ilegală în acest dosar, urmare inexistenței actului normativ de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare; excepției de nelegalitate a dispoziției I.G.P.R.

din 2008, precum și asupra apărării reclamantului cu privire la inadmisibilitatea instituției mutării între 2 instituții cu personalitate juridică distinctă, într-o atare situație operând transferul; excepția lipsei procedurii de citare cu emitentul actului; excepția inexistenței ordinului care nu a fost emis în aplicarea art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2003; excepția de nelegalitate a actului prin care a fost înființat oficiul juridic etc. Recurentul a mai făcut referire și la alte pretinse abuzuri ce ar fi fost săvârșite în Dosarul nr. 1325/121/2008 a Tribunalului Galați, în care a fost invocată excepția de nelegalitate ce formează obiectul cauzei, calificând judecătorii ca fiind corupți și ascunși sub masca incompetenței.

În drept, s-a făcut referire, generic, la prevederile art. 304 și, respectiv art. 304 1 corelat cu art. 261 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Aserțiunile recurentului nu pot fi circumscrise însă, în condițiile art. 304 alin. (3) C. proc. civ., niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat în mod evident și la obiectul cauzei, iar în urma examinării acesteia sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate: 1. Actele emise în legătură cu activitatea de judecată a instanțelor nu sunt acte administrative sau acte administrativ-jurisdicționale în sensul art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziție prin care instanța, realizând o adevărată judecată, tranșează un litigiu, rostind dreptul și stabilind măsuri pentru recunoașterea, ocrotirea sau valorificarea lui. În conformitate cu dispozițiile art. 266 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței. Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 8 și alin. (3), rezultă că este obligatorie doar semnarea celor două exemplare originale, nu și a exemplarelor ce se comunică părților, în copie, în cazul în care comunicarea este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac.

În același sens sunt și prevederile art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, potrivit cărora : Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință. 2. Principiul contradictorialității care guvernează procesul civil impune, într-adevăr, asigurarea drepturilor părților de a lua cunoștință de pretențiile reciproce și de a administra probatorii, obligația de citare a părților, cu respectarea dispozițiilor art. 85 și următoarele C. proc.

civ., fiind una din modalitățile de realizare a acestui principiu. În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.: actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Ca atare, deși normele privitoare la citare cu caracter imperativ, o parte nu poate invoca, în căile de atac, lipsa de citare sau nelegala citare a celorlalte părți. 3. Excepția de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, ca un mijloc procesual de apărare ce nu poate fi invocat decât în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control al legalității administrative, diferită de acțiunea directă în contencios administrativ prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

Având în vedere natura sa juridică, de mijloc procesual de apărare, excepția de nelegalitate se examinează în limitele și condițiile impuse de art. 4 și nu după normele procesuale de drept comun. În cadrul acestei proceduri, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate are de verificat doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Verificarea legalității actului administrativ pe calea excepției de nelegalitate presupune, așadar, cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt de natură a afecta legalitatea actului datorită incidenței unor neregularități procedurale. Tocmai de aceea, cel care invocă excepția este obligat să indice motivele de nelegalitate a actului pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului cauzei, precum și normele legale cu forță juridică superioară pretins încălcate prin emiterea lui, simpla enunțare a normei cuprinse în art. 4 neconstituind o motivare a excepției de nelegalitate.

Totodată, având în vedere limitele în care a fost reglementat controlul de legalitate a actelor administrative pe calea excepției, în fața instanței legal investite cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, de către instanța care judecă litigiul pe fond, nu pot fi invocate direct de către parte alte excepții de nelegalitate, cercetarea admisibilității acestora sub aspectul existenței raportului de dependență între actul ce formează obiectul lor și soluționarea litigiului pe fond constituind atributul exclusiv al instanței investită a se pronunța asupra acestuia din urmă. În speță, prima instanță a fost investită, în condițiile art. 4 din Legea nr . 554/2004, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției I.G.P.R.

din 19 iunie 2008, invocată în Dosarul nr. 1325/12172008 al Tribunalului Galați, având ca obiect cererea reclamantului privind aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nerespectarea Încheierii din 20 aprilie 2007 prin care s-a dispus suspendarea executării sancțiunii destituirii acestuia din funcția de polițist. Autorul excepției nu a indicat motivele de nelegalitate a respectivei dispoziții ce urmează a fi examinate pe această cale, iar din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul a fost mutat cu începere de la data de 20 iunie 2008, la cererea sa, la I.G.S.U. În aceste condiții, cum în speță nu s-a invocat neconcordanța acestei dispoziții cu prevederile legale cu forță juridică superioară ce au stat la baza emiterii ei, prima instanță a concluzionat în mod corect că excepția de nelegalitate este neîntemeiată.

Față de cele expuse, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.N. împotriva sentinței civile nr. 212 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.