ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4278/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3/CC din 16 martie 2010, Curtea

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

cererea de completare a sentinței civile nr. 204 din 13 octombrie 2009, formulată

de reclamatul B.V., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința nr. 204

din 13 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1623/44/2009 al Curții de Apel

Galați, a fost respinsă acțiunea reclamantului B.V., formulată în contradictoriu

cu Agenția Națională de Integritate.

În motivarea acestei sentințe

s-a reținut că acțiunea reclamantului a avut în esență două capete, așa cum de altfel

le-a și indicat prin numerotare în cererea sa, respectiv: 1. soluționarea „la obiectul

și în cadrul celor solicitate prin cererea depusă la data de 08 august 2008, cu

emiterea și comunicarea actului corespunzător” și 2. „anularea actului de constatare

din 06 octombrie 2008 întocmit și emis de către Agenția Națională de

Integritate”. Reclamantul a mai solicitat ca instanța să se pronunțe asupra legalității

actelor și operațiunilor administrative „săvârșite și determinate de către pârâtă,

în raport atât cu cererea din 08 august 2008, dar și în raport cu soluția dată prin

actul de constatare” etc.

S-a reținut de către instanță

că prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., reclamantul

a solicitat completarea acestei sentințe, solicitând a fi analizate toate argumentele

și cererile subsidiare acțiunii promovate, respectiv „soluționarea obiectului cerut

prin cererea din 08 august 2008 și emiterea și comunicarea actului de constatare”,

precum și pronunțarea asupra legalității actelor Agenției Naționale de

Integritate.

Instanța a apreciat că

observațiile reclamantului privitoare la omisiunile instanței sunt strict formale,

ele conținând mai degrabă critici referitoare la argumentarea soluției, nu la lipsurile

sale.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate faptul că în mod explicit acțiunea reclamantului a fost respinsă

pentru că cele solicitate au fost găsite a fi nefondate, deoarece cele sesizate

prin cererea sa din 08 august 2008 au fost analizate atât de Agenția Națională

de Integritate, cât și de instanță, astfel încât la cele petiționate s-a referit

atât autoritatea, cât și Curtea în motivarea sentinței. De altfel, în mod implicit

instanța de fond a răspuns acțiunii în integralitatea sa și referitor la toate capetele

de cerere, chiar dacă nu le-a numerotat și analizat în ordinea menționată de către

reclamant.

Pe de altă parte, instanța

a apreciat că o suplimentare a motivelor pentru care a fost respinsă acțiunea reclamantului,

cu observarea tuturor argumentelor acestuia, nu poate fi operantă în cadrul procedurii

prevăzute de art. 282

2

C. proc. civ., ci numai în căile legale de atac,

fiind astfel respinsă ca nefondată cererea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs se invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se

admiterea recursului și casarea sentinței atacate, reținându-se următoarele:

Instanța a trecut, la

data de 16 martie 2010, la soluționarea cererii de completare, dar fără a se fi

formulat și fără să existe o cerere de judecare în lipsă a cererii de completare,

precum și fără să fi fost prezentă vreuna din părți, situație probând nu numai încălcarea

principiului disponibilității, dar și nesocotirea prevederilor procedural imperative

ale art. 242 alin. (1) C. proc. civ.; la acest termen instanța trebuia să procedeze

la suspendarea cauzei și nu la judecarea acesteia.

Recurentul arată că este

de observat și motivul de nulitate de ordine publică la care se referă și art. 108

alin. (1) C. proc. civ. – privind situația că nu s-a îndeplinit nici măcar cerința

esențială a art. 121 alin. (1) C. proc. civ., respectiva sentință fiind dezbătută

și formulată în ședința din camera de consiliu și nu în condițiile de ședință publică,

mai ales că procedura și prevederile art. 281

2

C. proc. civ. nici nu

prevăd o astfel de situație specială, potrivit căreia o cerere de completare să

se soluționeze fără îndeplinirea publicității ședinței de judecată.

Recurentul susține în

cadrul motivelor de recurs formulate că soluția instanței nici nu este motivată

în fapt și în drept, în condițiile cerute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind

invocate fel de fel de elemente contradictorii și mai mult străine de o activitate

jurisdicțională civilizată, totul fiind lipsit de logică și convingere.

Astfel, se arată de către

recurent că instanța nu s-a mai pronunțat distinct, legal și explicit și asupra

capătului de cerere cu care instanța a fost învestită, privind legalitatea actelor

și a operațiunilor administrative săvârșite în speță de către unitatea pârâtă și

chiar s-a refuzat această pronunțare sistematic, fiind de remarcat încălcarea principiului

obligativității pronunțării în mod distinct și motivat direct, în raport cu fiecare

capăt de cerere.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prima instanță a făcut,

prin sentința atacată, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 281, 281

1

și 281

2

C. proc. civ.

Astfel, în conformitate

cu prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.: „

Erorile sau omisiunile

cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum

și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu

sau la cerere

”, iar

conform art. 281

1

alin. (1)

din același cod: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții

potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească

dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.

De asemenea, potrivit

art. 281

2

C. proc. civ.: „

Dacă prin hotărârea dată

instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii

în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva

acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere,

în termen de 15 zile de la pronunțare

”.

Se constată că, față de

dispozițiile legale menționate, în mod corect a apreciat instanța de fond că observațiile

reclamantului privitoare la omisiunile instanței sunt strict formale, ele conținând

mai degrabă critici referitoare la argumentarea soluției, nu la lipsurile sale.

Înalta Curte constată

că în mod explicit acțiunea reclamantului a fost respinsă pentru că cele solicitate

au fost găsite a fi nefondate, cele sesizate prin cererea sa din 08 august 2008

au fost analizate atât de Agenția Națională de Integritate, cât și de către instanță,

astfel încât la cele petiționate s-a referit atât autoritatea, cât și Curtea în

motivarea sentinței, astfel încât se poate reține că în mod implicit instanța de

fond a răspuns acțiunii în integralitatea sa și referitor la toate capetele de cerere,

chiar dacă nu le-a numerotat și analizat în ordinea menționată de către reclamant.

Înalta Curte apreciază

că în mod corect a reținut instanța de fond că o suplimentare a motivelor pentru

care a fost respinsă acțiunea reclamantului, cu observarea tuturor argumentelor

acestuia, nu poate fi operantă în cadrul procedurii prevăzute de art. 282

2

C. proc. civ., ci numai în căile legale de atac, procedând astfel la respingerea

ca nefondată a cererii acestuia.

Se constată astfel că

în realitate reclamantul încearcă o reanalizare a cererii sale pe calea prevăzută

de art. 281 C. proc. civ. Față de cadrul limitativ prevăzut într-o cerere de îndreptare

eroare materială [„erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile

părților sau cele de calcul sau orice alte erori materiale (…)”] solicitările reclamantului

vizând reevaluarea judecății de fond nu sunt primite, în conformitate cu prevederile

invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.V. împotriva sentinței nr. 3/CC din 16 martie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.