ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 37 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat actul de constatare emis de această autoritate sub nr. 303/II/2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin actul de constatare nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I.

la data de 11 decembrie 2009, la sesizarea Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004 și până la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă încheierea nr. 5999 din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus retragerea reclamantului din SC V.P. SRL și revocarea acestuia din funcția de administrator, întrucât ar fi deținut concomitent funcția de primar al comunei D. și calitatea de comerciant persoană fizică. În motivarea acestui act de constatare, s-a reținut faptul că, începând cu data de 22 iunie 2004, reclamantul exercită funcția de primar al localității menționate, dar, potrivit relațiilor comunicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa din data de 04 noiembrie 2009, aceeași persoană fizică a avut calitatea de asociat și administrator al SC V.P.

SRL, în perioada 10 martie 2003 până la 01 septembrie 2009, dar și pe aceea de reprezentant asociație familială, în perioadele 23 aprilie 1998 - 05 mai 1999, 08 iulie 1999 - 07 septembrie 2000 și 07 septembrie 2000 - 03 aprilie 2007, la V.D.A., întreprindere familială. Reține pârâta faptul că, în aceste condiții, reclamantul ar avea calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind Agenția Națională de Integritate, în activitatea sa, inspectorul de integritate întocmește acte de constatare și procese-verbale; alin. (3) dispune în continuare, faptul că „actul de constatare trebuie să cuprindă data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea celui care îl întocmește, numele, prenumele și alte date de identificare a persoanei la care se referă, obiecțiile și explicațiile acestora, numele, prenumele și calitatea persoanelor care asistă la constatare sau reprezintă persoana supusă verificării, obiecțiile și explicațiile acestora, descrierea amănunțită a celor constatate, precum și măsurile luate, mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale, semnătura celui care face constatarea și a celorlalte persoane prezente, după caz". Astfel, arată instanța de fond, în ceea ce privește textul citat, care enumeră mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de constatare întocmit de către inspectorul de integritate, folosirea expresiei „trebuie să cuprindă”, inserată în conținutul acestui text de lege, nu poate fi interpretată decât în sensul că lipsa vreuneia din mențiunile enumerate atrage sancțiunea nulității actului astfel încheiat.

Așa fiind, reține instanța de fond, susținerile pârâtei, conform cărora inserarea acestor mențiuni în conținutul actului de constatare nu ar fi obligatorii, întrucât nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, sunt lipsite de fundament legal și ilustrează confuzia pe care o fac reprezentanții acestei instituții între categoriile de nulități. Se arată în considerentele sentinței recurate că, în funcție de natura interesului ocrotit, există nulitate absolută în cazul în care, la încheierea actului juridic, a fost nesocotită o normă ce ocrotește un interes general, obștesc, în timp ce nulitatea relativă este aceea care sancționează nerespectarea unei norme ce ocrotește un interes particular, individual ori personal.

În cauza de față, textul art. 9 din actul normativ menționat anterior protejează un interes particular, individual, și anume pe acela al persoanei cercetată de către inspectorul de integritate, ceea ce face ca încălcarea acestei norme să fie sancționată cu nulitatea relativă, și nu cu aceea cu caracter absolut, invocată de către reclamant în cererea sa. Pe de altă parte, reține prima instanță, fiind vorba despre o nulitate relativă, aceasta nu poate fi invocată decât de către persoana al cărei interes ocrotit a fost încălcat, acesteia revenindu-i obligația de a face dovada vătămării produse prin încălcarea condiției la încheierea actului juridic, dar și a faptului că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea actului juridic încheiat în astfel de condiții.

Or, apreciază instanța de fond, în cauza de față, atâta vreme cât actul de constatare nu cuprinde obiecțiile și explicațiile oferite de către reclamant, în legătură cu starea de incompatibilitate ce i se impută, dovada vătămării produsă acestuia este indubitabilă; astfel, așa cum rezultă din cuprinsul actului de constatare contestat, în cuprinsul acestuia se face doar mențiunea referitoare la prezentarea reclamantului V.D. la sediul agenției, în data de 23 septembrie 2009, ocazie cu care acesta a depus la dosar o serie de acte; ulterior, nicăieri în cuprinsul respectivului act, nu se consemnează dacă reclamantul a oferit sau nu relații privitoare la existența sau inexistența calității sale de comerciant, dacă a obiectat față de pretinsa stare de incompatibilitate sau dacă a oferit orice fel de explicații de natură a induce o altă concluzie inspectorului de integritate.

În susținerea acestei afirmații, în faza judecății de fond, reclamantul a depus la dosar încheierea nr. 6091 din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Mai reține instanța de fond că dovada existenței vătămării rezidă și din aceea că, în lipsa mențiunilor privitoare la eventualele obiecțiuni și explicații ale reclamantului, la momentul prezentării sale la sediul Agenției Naționale de Integritate, în fața inspectorului de integritate, nu se poate cunoaște cu certitudine dacă sus-numitul a oferit inspectorului informații referitoare la existența ori inexistența, la momentul cercetării, a stării de incompatibilitate sau dacă a avut posibilitatea de a depune la dosar și alte acte ori să învedereze și alte aspecte și dacă, în final, această modalitate de apărare ar fi putut conduce la o altă soluție a inspectorului de integritate.

Aceasta cu cât mai mult cu cât, în fața instanței, contestatorul a susținut că în faza cercetării sale de către Agenția Națională de Integritate, a solicitat să dea o declarație în scris, cerere respinsă, întrucât inspectorul de integritate a considerat că nu este necesar să dea alte lămuriri. Așadar, se arată în considerentele sentinței atacate, cum această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului constatator, în temeiul art. 48 alin. (2) coroborat cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, se impune anularea actului de constatare din 11 decembrie 2009, întocmit de către pârâta Agenția Națională de Integritate, întrucât acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale obligatorii, care prevăd mențiunile imperative ce trebuie inserate în cuprinsul respectivului act.

În pronunțarea acestei soluții, reține instanța de fond, s-a mai avut în vedere și faptul că pârâta Agenția Națională de Integritate nu a făcut în nici un fel dovada unei situații contrare, nu a probat netemeinicia susținerilor reclamantului, limitându-se la a invoca în întâmpinare doar faptul că l-a citat pe reclamant la sediul Agenției Naționale de Integritate și că acesta ar fi fost înștiințat despre soluția inspectorului de integritate, dar nu se face nicio referire la motivul pentru care din conținutul actului de constatare nu rezultă în nici un fel obiecțiile și explicațiile reclamantului la momentul prezentării în fața inspectorului de integritate sau faptul că sus-numitul nu ar fi oferit nici un fel de explicații și nu ar fi făcut obiecții, dar că, în mod cert și indubitabil, acesta a avut ocazia de a oferi asemenea explicații sau de a formula obiecțiuni în legătură cu cele reținute în sarcina sa.

2. Recursul declarat de Agenția Națională de Integritate Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, precum și cele cuprinse în art. 5 alin. (8 1 ) din același act normativ, stabilind fără nicio bază că inspectorul de integritate a omis a consemna obiecțiile și explicațiile reclamantului deși nu s-a probat că acestea s-ar fi formulat. Dimpotrivă, susține recurenta, în actul de constatare atacat s-au menționat toate documentele depuse de reclamant și au fost respectate și celelalte garanții procedurale prevăzute de art. 6 alin. (8) din Legea nr. 144/2007, republicată.

3. Apărările formulate de V.D. Prin concluziile scrise depuse în ședința publică de la 5 noiembrie 2010, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că soluția Curții de Apel este legală întrucât actul de constatare este lovit de nulitate „din cel puțin 2 puncte de vedere”: a fost încheiat la data de 11 decembrie 2009 dar el nu a fost încunoștințat despre acest fapt și nu cuprinde obiecțiile și explicațiile sale cu privire la măsurile dispuse de Agenția Națională de Integritate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și în baza art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant V.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ actul de constatare nr. 303/II/2009 emis de Agenția Națională de Integritate. Prima instanță, pentru considerentele expuse pe larg la pct. 1.1 al acestei decizii, a considerat că actul administrativ este nul pentru lipsa unor mențiuni obligatorii referitoare la „obiecțiile și explicațiile” persoanei supuse verificării conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 privind Agenția Națională de Integritate precitat. Soluția primei instanțe este excesiv de formalistă, bazându-se pe o interpretare rigidă și trunchiată a dispozițiilor legale aplicabile.

Ea pleacă de la premisa eronată că persoana verificată este obligată să se apere și deci, să formuleze „obiecții și explicații”. În realitate, din modul în care este reglementată procedura administrativă de verificare, mai ales din art. 6 alin. (8) partea finală, rezultă că toate garanțiile procedurale recunoscute acesteia se circumscriu dreptului de a se apăra, iar nu unei obligații. Prin urmare, indiscutabil, actul de constatare trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 9 alin. (3) din lege, inclusiv obiecțiile și explicațiile persoanei supuse verificării, însă numai în măsura în care acestea s-au formulat. Din chiar cuprinsul actului administrativ contestat rezultă că „la data de 23 septembrie 2009, în vederea luării la cunoștință de conținutul dosarului, dl. V.D.

s-a prezentat la sediul Agenției Naționale de Integritate, ocazie cu care au fost depuse și înregistrate la sediul agenției următoarele documente: copia contractului de cesiune de părți sociale nr. 1 din 17 august 2009 al SC V.P. SRL; copia hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 17 august 2009 cu privire la retragerea din SC V.P. SRL a dl. V.D. și revocarea acestuia din funcția de administrator; copia Actului constitutiv actualizat la data de 17 august 2009 al SC V.P. SRL; copia încheierii nr. 5999 din 01 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița; copia certificatului de înregistrare al SC V.P. SRL; copia certificatului de înregistrare, depunere și menționare acte al Oficiului Comerțului și copia actului de identitate”.

Nu rezultă din nicio probă administrată că în intervalul 23 septembrie 2009 - 11 decembrie 2009 intimatul-reclamant ar fi formulat „obiecții și explicații” în legătură cu procedura de control derulată de recurenta-pârâtă, așa încât motivul de nelegalitate invocat nu există. În cuprinsul concluziilor scrise intimatul a reiterat și cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin acțiune, referitor la faptul că nu a fost încunoștințat despre emiterea actului administrativ la data de 11 decembrie 2009. Și acest motiv este vădit nefondat, câtă vreme intimatul a fost înștiințat despre procedura derulată de recurentă, conform art. 5 alin. (8 1 ) din Legea nr. 144/2007, s-a prezentat, după cum s-a arătat, la data de 23 septembrie 2009 la sediul Agenției Naționale de Integritate pentru a depune documente justificative și i s-a comunicat actul administrativ la data de 18 decembrie 2009, acțiunea judiciară fiind formulată în termenul legal.

Sintetizând, Înalta Curte constată că actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009 a fost emis de recurenta Agenția Națională de Integritate cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, precum și a dreptului la apărare. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, respectiv nu a verificat dacă în perioada 22 iunie 2004 - 1 septembrie 2009 intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se va casa sentința cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 37 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.