ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 37 din

15 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu

pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat actul de constatare emis de

această autoritate sub nr. 303/II/2009.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin actul de constatare

nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I. la data de 11 decembrie 2009, la

sesizarea Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, s-a constatat starea de incompatibilitate

în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004 și până

la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă încheierea nr. 5999

din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus

retragerea reclamantului din SC V.P. SRL și revocarea acestuia din funcția de administrator,

întrucât ar fi deținut concomitent funcția de primar al comunei D. și calitatea

de comerciant persoană fizică.

În motivarea acestui act

de constatare, s-a reținut faptul că, începând cu data de 22 iunie 2004, reclamantul

exercită funcția de primar al localității menționate, dar, potrivit relațiilor comunicate

de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa din data de 04

noiembrie 2009, aceeași persoană fizică a avut calitatea de asociat și administrator

al SC V.P. SRL, în perioada 10 martie 2003 până la 01 septembrie 2009, dar și pe

aceea de reprezentant asociație familială, în perioadele 23 aprilie 1998 - 05

mai 1999, 08 iulie 1999 - 07 septembrie 2000 și 07 septembrie 2000 - 03 aprilie

2007, la V.D.A., întreprindere familială.

Reține pârâta faptul că,

în aceste condiții, reclamantul ar avea calitatea de comerciant persoană fizică,

încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit

cărora funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană

fizică.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

privind Agenția Națională de Integritate, în activitatea sa, inspectorul de integritate

întocmește acte de constatare și procese-verbale; alin. (3) dispune în continuare,

faptul că „actul de constatare trebuie să cuprindă data și locul întocmirii, numele,

prenumele și calitatea celui care îl întocmește, numele, prenumele și alte date

de identificare a persoanei la care se referă, obiecțiile și explicațiile acestora,

numele, prenumele și calitatea persoanelor care asistă la constatare sau reprezintă

persoana supusă verificării, obiecțiile și explicațiile acestora, descrierea amănunțită

a celor constatate, precum și măsurile luate, mențiunile prevăzute de lege pentru

cazurile speciale, semnătura celui care face constatarea și a celorlalte persoane

prezente, după caz".

Astfel, arată instanța

de fond, în ceea ce privește textul citat, care enumeră mențiunile obligatorii pe

care trebuie să le cuprindă actul de constatare întocmit de către inspectorul de

integritate, folosirea expresiei „trebuie să cuprindă”, inserată în conținutul acestui

text de lege, nu poate fi interpretată decât în sensul că lipsa vreuneia din mențiunile

enumerate atrage sancțiunea nulității actului astfel încheiat.

Așa fiind, reține instanța

de fond, susținerile pârâtei, conform cărora inserarea acestor mențiuni în conținutul

actului de constatare nu ar fi obligatorii, întrucât nu sunt prevăzute sub sancțiunea

nulității absolute, sunt lipsite de fundament legal și ilustrează confuzia pe care

o fac reprezentanții acestei instituții între categoriile de nulități.

Se arată în considerentele

sentinței recurate că, în funcție de natura interesului ocrotit, există nulitate

absolută în cazul în care, la încheierea actului juridic, a fost nesocotită o normă

ce ocrotește un interes general, obștesc, în timp ce nulitatea relativă este aceea

care sancționează nerespectarea unei norme ce ocrotește un interes particular, individual

ori personal. În cauza de față, textul art. 9 din actul normativ menționat anterior

protejează un interes particular, individual, și anume pe acela al persoanei cercetată

de către inspectorul de integritate, ceea ce face ca încălcarea acestei norme să

fie sancționată cu nulitatea relativă, și nu cu aceea cu caracter absolut, invocată

de către reclamant în cererea sa.

Pe de altă parte, reține

prima instanță, fiind vorba despre o nulitate relativă, aceasta nu poate fi invocată

decât de către persoana al cărei interes ocrotit a fost încălcat, acesteia revenindu-i

obligația de a face dovada vătămării produse prin încălcarea condiției la încheierea

actului juridic, dar și a faptului că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată

decât prin anularea actului juridic încheiat în astfel de condiții.

Or, apreciază instanța

de fond, în cauza de față, atâta vreme cât actul de constatare nu cuprinde obiecțiile

și explicațiile oferite de către reclamant, în legătură cu starea de incompatibilitate

ce i se impută, dovada vătămării produsă acestuia este indubitabilă; astfel, așa

cum rezultă din cuprinsul actului de constatare contestat, în cuprinsul acestuia

se face doar mențiunea referitoare la prezentarea reclamantului V.D. la sediul agenției,

în data de 23 septembrie 2009, ocazie cu care acesta a depus la dosar o serie de

acte; ulterior, nicăieri în cuprinsul respectivului act, nu se consemnează dacă

reclamantul a oferit sau nu relații privitoare la existența sau inexistența calității

sale de comerciant, dacă a obiectat față de pretinsa stare de incompatibilitate

sau dacă a oferit orice fel de explicații de natură a induce o altă concluzie inspectorului

de integritate.

În susținerea acestei

afirmații, în faza judecății de fond, reclamantul a depus la dosar încheierea

nr. 6091 din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Mai reține instanța de

fond că dovada existenței vătămării rezidă și din aceea că, în lipsa mențiunilor

privitoare la eventualele obiecțiuni și explicații ale reclamantului, la momentul

prezentării sale la sediul Agenției Naționale de Integritate, în fața inspectorului

de integritate, nu se poate cunoaște cu certitudine dacă sus-numitul a oferit inspectorului

informații referitoare la existența ori inexistența, la momentul cercetării, a stării

de incompatibilitate sau dacă a avut posibilitatea de a depune la dosar și alte

acte ori să învedereze și alte aspecte și dacă, în final, această modalitate de

apărare ar fi putut conduce la o altă soluție a inspectorului de integritate. Aceasta

cu cât mai mult cu cât, în fața instanței, contestatorul a susținut că în faza cercetării

sale de către Agenția Națională de Integritate, a solicitat să dea o declarație

în scris, cerere respinsă, întrucât inspectorul de integritate a considerat că nu

este necesar să dea alte lămuriri.

Așadar, se arată în considerentele

sentinței atacate, cum această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin

anularea actului constatator, în temeiul art. 48 alin. (2) coroborat cu art. 9

alin. (3) din Legea nr. 144/2007, se impune anularea actului de constatare din

11 decembrie 2009, întocmit de către pârâta Agenția Națională de Integritate, întrucât

acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale obligatorii, care prevăd

mențiunile imperative ce trebuie inserate în cuprinsul respectivului act.

În pronunțarea acestei

soluții, reține instanța de fond, s-a mai avut în vedere și faptul că pârâta Agenția

Națională de Integritate nu a făcut în nici un fel dovada unei situații contrare,

nu a probat netemeinicia susținerilor reclamantului, limitându-se la a invoca în

întâmpinare doar faptul că l-a citat pe reclamant la sediul Agenției Naționale

de Integritate și că acesta ar fi fost înștiințat despre soluția inspectorului de

integritate, dar nu se face nicio referire la motivul pentru care din conținutul

actului de constatare nu rezultă în nici un fel obiecțiile și explicațiile reclamantului

la momentul prezentării în fața inspectorului de integritate sau faptul că sus-numitul

nu ar fi oferit nici un fel de explicații și nu ar fi făcut obiecții, dar că, în

mod cert și indubitabil, acesta a avut ocazia de a oferi asemenea explicații sau

de a formula obiecțiuni în legătură cu cele reținute în sarcina sa.

Agenția Națională de Integritate

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Agenția Națională

de Integritate, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta susține că prima

instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 9 alin. (3) din Legea

nr. 144/2007, precum și cele cuprinse în art. 5 alin. (8

1

) din același

act normativ, stabilind fără nicio bază că inspectorul de integritate a omis a consemna

obiecțiile și explicațiile reclamantului deși nu s-a probat că acestea s-ar fi formulat.

Dimpotrivă, susține recurenta, în actul de constatare atacat s-au menționat toate

documentele depuse de reclamant și au fost respectate și celelalte garanții procedurale

prevăzute de art. 6 alin. (8) din Legea nr. 144/2007, republicată.

de V.D.

Prin concluziile scrise

depuse în ședința publică de la 5 noiembrie 2010, intimatul a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că

soluția Curții de Apel este legală întrucât actul de constatare este lovit de nulitate

„din cel puțin 2 puncte de vedere”: a fost încheiat la data de 11 decembrie 2009

dar el nu a fost încunoștințat despre acest fapt și nu cuprinde obiecțiile și explicațiile

sale cu privire la măsurile dispuse de Agenția Națională de Integritate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și în

baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată

că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Intimatul-reclamant V.D.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

actul de constatare nr. 303/II/2009 emis de Agenția Națională de Integritate.

Prima instanță, pentru

considerentele expuse pe larg la pct. 1.1 al acestei decizii, a considerat că actul

administrativ este nul pentru lipsa unor mențiuni obligatorii referitoare la „obiecțiile

și explicațiile” persoanei supuse verificării conform art. 9 alin. (3) din Legea

nr. 144/2007 privind Agenția Națională de Integritate precitat.

Soluția primei instanțe

este excesiv de formalistă, bazându-se pe o interpretare rigidă și trunchiată a

dispozițiilor legale aplicabile. Ea pleacă de la premisa eronată că persoana verificată

este obligată să se apere și deci, să formuleze „obiecții și explicații”. În realitate,

din modul în care este reglementată procedura administrativă de verificare, mai

ales din art. 6 alin. (8) partea finală, rezultă că toate garanțiile procedurale

recunoscute acesteia se circumscriu dreptului de a se apăra, iar nu unei obligații.

Prin urmare, indiscutabil,

actul de constatare trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 9

alin. (3) din lege, inclusiv obiecțiile și explicațiile persoanei supuse verificării,

însă numai în măsura în care acestea s-au formulat.

Din chiar cuprinsul actului

administrativ contestat rezultă că „la data de 23 septembrie 2009, în vederea luării

la cunoștință de conținutul dosarului, dl. V.D. s-a prezentat la sediul Agenției

Naționale de Integritate, ocazie cu care au fost depuse și înregistrate la sediul

agenției următoarele documente: copia contractului de cesiune de părți sociale

nr. 1 din 17 august 2009 al SC V.P. SRL; copia hotărârii Adunării Generale a Asociaților

nr. 1 din 17 august 2009 cu privire la retragerea din SC V.P. SRL a dl. V.D. și

revocarea acestuia din funcția de administrator; copia Actului constitutiv actualizat

la data de 17 august 2009 al SC V.P. SRL; copia încheierii nr. 5999 din 01

septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița; copia certificatului de înregistrare

al SC V.P. SRL; copia certificatului de înregistrare, depunere și menționare acte

al Oficiului Comerțului și copia actului de identitate”.

Nu rezultă din nicio probă

administrată că în intervalul 23 septembrie 2009 - 11 decembrie 2009 intimatul-reclamant

ar fi formulat „obiecții și explicații” în legătură cu procedura de control derulată

de recurenta-pârâtă, așa încât motivul de nelegalitate invocat nu există.

În cuprinsul concluziilor

scrise intimatul a reiterat și cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin

acțiune, referitor la faptul că nu a fost încunoștințat despre emiterea actului

administrativ la data de 11 decembrie 2009. Și acest motiv este vădit nefondat,

câtă vreme intimatul a fost înștiințat despre procedura derulată de recurentă, conform

art. 5 alin. (8

1

) din Legea nr. 144/2007, s-a prezentat, după cum s-a

arătat, la data de 23 septembrie 2009 la sediul Agenției Naționale de Integritate

pentru a depune documente justificative și i s-a comunicat actul administrativ la

data de 18 decembrie 2009, acțiunea judiciară fiind formulată în termenul legal.

Sintetizând, Înalta Curte

constată că actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009 a fost emis de

recurenta Agenția Națională de Integritate cu respectarea dispozițiilor art. 9

alin. (3) din Legea nr. 144/2007, precum și a dreptului la apărare.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea

fondului, respectiv nu a verificat dacă în perioada 22 iunie 2004 - 1 septembrie

2009 intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate, în temeiul art. 20 din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se va casa sentința cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 37 din 15 februarie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2010.